Se afișează postările cu eticheta prejudiciu imens. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prejudiciu imens. Afișați toate postările

luni, 16 octombrie 2017

Generalul SRI al lui Sebastian Ghiţă. În loc să îi ia, statul îi dă !

Fiscul nu a recuperat niciun leu din prejudiciul de peste 1,7 milioane de lei din dosarul Tracia Asesoft. În martie anul trecut, Curtea de apel Bucureşti a constatat prescrierea acuzaţiilor aduse fostului parlamentar Sebastian Ghiţă şi generalului SRI (r) Dan Constantin Grigoriu, însă i-a obligat la plata prejudiciului. Ghiţă are de achitat doar puţin peste 130.000 de lei, restul îi revine generalului milionar şi celorlalți inculpaţi din afacere. 


În condiţiile în care statul român, prin ANAF, se chinuie prin instanţe de un an şi jumătate să pună în executare sentinţa judecătorească definitivă, tot statul român, prin altă instituţie – Autoritatea naţională de restituire a proprietăţilor (ANRP) – îi acordă generalului SRI (r) Dan Grigoriu despăgubiri de zeci de milioane de lei. Generalul a cumpărat drepturi litigioase şi acum primeşte banii.
Dan Grigoriu este milionar în euro. Fiul lui rupe cluburile de fiţe din Bucureşti la volanul unor bolizi de sute de mii de euro şi poartă ceasuri de zeci de mii de euro. Generalul a fost anchetat în celebrul dosar Jimbolia din anii ’90 privind încălcarea embargoului cu fosta Iugoslavie şi într-unul din dosarele Bancorex.
Dosarul Jimbolia a fost închis de procurorul Viorel Cerbu, cel care, un deceniu mai târziu, la DNA, s-a mărginit să ancheteze doar un dosar ANRP, cu un pion, vicepreşedintele Remus Baciu. Restul dosarelor ANRP au fost instrumentate abia după ce la şefia DNA a venit Laura Codruţa Kovesi, iar procurorul Cerbu a plecat la DIICOT. Coincidenţă sau nu, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost arestată într-unul dintre dosarele ANRP.
Numele generalului SRI (r) Dan Grigoriu apare şi în dosarul lui Vasile Blaga. Grigoriu ar fi unul dintre intermediarii şpăgii de 700.000 de euro primite de Blaga. Potrivit unor informaţii de presă, Grigoriu ar fi fost profesor la Academia de Informaţii al generalului Florian Coldea, fostul şef operativ al SRI.
Dosarul Tracia Asesoft
În 2002, Sebastian Ghiţă – pe atunci un tănar de 23 de ani – şi alte 8 persoane au fost acuzaţi că au făcut comerţ cu produse petroliere, fără să platească taxa de drum, celebra taxă Băsescu (impusă de fostul ministru al Transporturilor Traian Băsescu, devenit ulterior preşedintele României). Printre inculpaţi s-a numărat şi generalul SRI (r) Dan Constantin Grigoriu, patronul companiei Tracia Internaţional.
Procesul Tracia Asesoft a durat până anul trecut când Curtea de apel Bucureşti a constatat că acuzaţiile penale s-au prescris, însă i-a obligat pe inculpaţi să plătească prejudiciul de 1,7 milioane de lei. Pe 3 martie 2016, Curtea de apel a decis:
“Încetează procesul penal faţă de inculpatul Grigoriu Dan Constantin (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (…) Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 15.01.2002 – 5.11.2002.
(…) Încetează procesul penal faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian (…) ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (…).
Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă ANAF şi obligă la plata către partea civilă a sumei de 1.730.951,10 lei noi, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective, în solidar, pe inculpaţii:
Grigoriu Dan Constantin, Berendel Dan Florin, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe, Lenghel Alexandru – acesta în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Business Net SRL prin lichidator judiciar, Iriza Ştefan – acesta în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Cloşani Impex SRL prin lichidator judiciar,
Ghiţă Sebastian, acesta în solidar doar cu inculpatul Berendel Dan Florin şi în solidar şi cu partea responsabilă civilmente SC Yato România SRL prin lichidator judiciar şi doar în limita sumei de 134.354,45 lei noi la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective, Nicorici Mircea Daniel şi Ştefan Stela, ambii în solidar doar cu inculpatul Lalu Ioan Gheorghe şi doar în limita sumei de 16.506,40 lei noi, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data scadenţei obligaţiei şi până la data plăţii efective.
(…) Menţine măsurile sechestrului asigurător instituite prin ordonanţele nr. 0014/2002 emise de I.G.P. – D.C.P. la datele de 17.01.2002 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilorGrigoriu Dan Constantin, Berendel Dan Florin, Gheorghe Romulus, Lalu Ioan Gheorghe şi Iriza Ştefan şi ia măsura sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Lenghel Alexandru, Ghiţă Sebastian, Nicorici Mircea Daniel şi Ştefan Stela, şi ale părţilor responsabile civilmente SC Business Net SRL, SC Cloşani Impex SRL, şi SC Yato România SRL, toate aceste măsuri în limita cuantumului daunelor materiale stabilite în sarcina fiecărui inculpat, cu includerea obligaţiilor fiscale aferente”, este decizia definitivă a instanţei.
Fiscul nu a recuperat nimic până acum
România Curată a întrebat ANAF dacă a respectat decizia judecătorilor şi a recuperat prejudiciul de peste 1,7 milioane de lei la foştii inculpaţi din dosarul Tracia Asesoft. Deşi a trecut un an şi jumătate de la decizia instanţei, Fiscul nu a recuperat niciun leu, însă susţine că a demarat procedurile de executare:
“ANAF în calitate de organ de executare silită competent a procedat la aplicarea formelor de executare silită, în conformitate cu prevederile legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare fiind emise somaţii, instituite popriri asupra disponibilităţilor băneşti, indisponibilizate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorilor, urmând a se poceda la valorificarea acestora”, este răspunul ANAF la solicitarea României Curate.
Pe 10 octombrie, Tribunalul a respins cererea generalului Grigoriu de suspendare a executării.Vezi aici.
El a contestat executarea Fiscului şi are termen pe 6 noiembrie la Judecătoria sectorului 1.
În loc să îi ia, statul îi dă generalului Dan Grigoriu
Interesant este că, deşi statul român, prin ANAF, se chinuie de un an şi jumătate să recupereze banii de la foştii inculpaţi din dosarul Tracia Asesoft, printre care şi generalul SRI (r) Dan Grigoriu, tot statul român, prin altă instituţie de această dată – Autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţilor ANRP – îi dă bani generalului. Acesta a cumpărat drepturile litigioase pentru 3 terenuri din Târgovişte şi Otopeni şi acum primeşte bani de la stat. A primit peste 68 de milioane de lei. Vezi mai jos răspunsul ANRP la solicitarea României Curate:
„Domnul Dan Constantin Grigoriu este titular în trei dosare de despăgubire înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Domnul Grigoriu a dobândit calitatea de titular în aceste dosare în baza unor contracte de cesiune.
Vă prezentăm mai jos o serie de informaţii pentru fiecare dosar în parte.
Dosarul nr. 21276/FFCC a fost soluţionat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) la data de 17.06.2010, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 3.229.100 lei, pe numele a două persoane, una fiind cea menţionată mai sus. Din totalul despăgubirilor, domnului Grigoriu i-a revenit suma de 2.583.280 lei. Pentru valorificarea sumei stabilite prin titlul de despăgubire, acesta a optat, potrivit prevederilor Legii nr. 247/2005, pentru acţiuni la Fondul Proprietatea. Dosarul a avut ca obiect acordarea de despăgubiri pentru un teren de 0,41 ha, situat în municipiul Târgovişte.
Dosarul nr. 21277/FFCC a fost soluţionat de către C.C.S.D. la data de 17.06.2010, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 15.442.750 lei, pe numele domnului Grigoriu și al unei alte persoane. Din totalul despăgubirilor, domnului Grigoriu i-a revenit suma de 12.354.200 lei. Ca ţi în situaţia descrisă anterior, beneficiarul a optat să primească acţiuni la Fondul Proprietatea pentru suma acordată prin titlul emis de către C.C.S.D. Dosarul a avut ca obiect acordarea de despăgubiri pentru un teren de 2 ha, situat în municipiul Târgovişte.
Dosarul nr. 14623/FFCC a fost soluţionat de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la data de 27.02.2014, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 88.411.332 lei pe numele domnului Grigoriu. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit prin mai multe hotărâri judecătorești: Sentinţa Civilă nr. 4407/24.06.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, Decizia Civilă nr. 1481/20.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia Civilă nr. 852/07.02.2014 a Curţii de Apel Bucureşti. Măsurile reparatorii au fost acordate pentru un teren în suprafață de 9,4 ha, situat în oraşul Otopeni. Până în prezent, în baza Legii nr. 165/2013, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis pentru acest ultim dosar, în favoarea persoanei menţionate, trei titluri de plată în cuantum total de 53.046.799 lei. În anul în curs va fi emis titlul de plată pentru cea de-a patra tranşă. Potrivit actului normativ indicat mai sus, plata sumelor stabilite prin titlurile de despăgubire se efectuează în cinci tranșe anuale”, arată ANRP într-un răspuns acordat României Curate.
În 2008, Dan Constantin Grigoriu a cumpărat drepturile litigioase pentru 10 hectare de teren care acum aparţin aeroportului Otopeni.
Cine e generalul SRI (r) Dan Grigoriu
A făcut Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa (actuala Academie de Informaţii a SRI). În 1992 a fost avansat avansat ca general printr-un decret al preşedintelui Ion Iliescu.
Grigoriu a fost anchetat în celebra afacere Jimbolia din anii “90. Între 1994 – 1995, în timpul embargoului, ar fi fost exportate în Iugoslavia, prin staţia CFR Jimbolia, peste 1.000 de vagoane-cisternă cu produse petroliere. În plus, prin falsificarea unor acte, nu ar fi fost plătite taxe de 800 de milioane de lei vechi. Printre persoanele anchetate pentru încălcarea embargoului cu fosta Iugoslavie a fost şi generalul SRI acum în rezervă, Dan Grigoriu.
„În cazul Jimbolia, zeci de mii de tone de petrol au fost transportate noaptea spre Iugoslavia , cu sprijinul poliţiei vamale, ministerului transporturilor, al jandarmeriei locale, sub supravegherea SRI. Alături de vagoane cu arme. În contul SRI s-au depistat intrări importante de bani în perioada 1994-1995, rezultate din încălcarea embargoului impus Iugoslaviei”, declara în anii 2000 fostul preşedinte al României Emil Consatntinescu. Vezi aici.
Dosarul Jimbolia, închis de procurorul Cerbu, care a avut şi dosarele ANRP
Dosarul Jimbolia a fost închis după anul 2000 de procurorul Viorel Cerbu de la Parchetul general. Ulterior, acesta s-a mutat la DNA, unde a fost, ca interimar, adjunct al lui Lucian Papici de la Secţia a I-a.
Interesant e că procurorul Cerbu a instrumentat primul dosar ANRP, cel deschis în 2011, pe vremea PDL, în urma căruia a fost arestat Remus Baciu, unul dintre vicepreşedinţii instituţiei. Şi mai interesant e că procurorul Cerbu s-a mărginit la anchetarea lui Remus Baciu, nu şi a celorlalţi beneficiari ai despăgubirilor ilegale acordate de ANRP. Abia după ce Kovesi a devenit şefa DNA, dosarele ANRP au fost luate la puricat. Într-unul dintre ele, a fost arestată şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. La fel de interesant e că generalul SRI (r) Dan Grigoriu, al cărui dosar a fost închis de procurorul Cerbu, este beneficiar acum al unor despăgubiri de la ANRP.
Potrivit unor surse judiciare, preşedintele Traian Băsescu s-a opus numirii procurorului Cerbu în funcţia de adjunct al Secţiei a I-a din DNA. În septembrie 2013, procurorul general de atunci Tiberiu Niţu (impus de PSD) a încetat delegările şefilor secţiei I-a din DNA, Lucian Papici şi Mariana Alexandru şi i-a propus pe Iuliana Bendeac şi Viorel Cerbu. Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a protestat întrucât nu fusese consultată şi numirile au fost retrase. Procurorul Viorel Cerbu a plecat apoi la DIICOT, unde se ocupă acum de combaterea traficului de droguri.
Generalul, trimis în judecată şi în dosarul Bancorex II
În 1997, banca română de comerţ exterior, Bancorex, a acordat un credit de 1 milion de dolari unei companii în care era acţionar şi Dan Constantin Grigoriu. Potrivit presei, creditul ar fi fost dat fără respectarea legii, iar Grigoriu a fost acuzat de deturnare de fonduri. În final, dosarul s-a închis după prescrierea faptelor.
Dan Constantin Grigoriu ar fi înfiinţat, împreună cu generalul (r) Victor Marcu, firma DigiSign SA, specializată în tehnologii de securizare a informaţiilor şi furnizare de servicii de certificare şi „semnătură electronică“. Digi Sign a fost vândută apoi senatorului UDMR Verestoy Attila, fost secretar al Comsiei parlamentare pentru controlul SRI.
Intermediar al presupusei şpăgi primite de fostul lider PDL Vasile Blaga
La sfârşitul anului trecut, fostul lider PDL Vasile Blaga a fost trimis în judecată pentru o şpagă de 700.000 de euro. Printre intermediari ar fi fost şi generalul SRI (r) Dan Grigoriu. Vezi aici.
Profesor al generalului Coldea?
Potrivit unor informaţii de presă, generalul în rezervă Dan Grigoriu ar fi fost profesor la ANI şi l-ar fi avut ca student pe generalul Florian Coldea. Vezi aici şi aici.
Fiul generalului SRI în rezervă Dan Grigoriu se afişează în barurile de fiţe cu bolizi de sute de mii de euro şi cu ceasuri de zeci de mii de euro
Cine sunt ceilalţi foşti inculpaţi din dosarul Tracia Asesoft
Potrivit Pressone, un alt inculpat din dosarul Tracia Asesoft de la care Fiscul trebuie să recupereze bani, Dan Berendel, patronul fostei firme  Master Mind Consulting, a continuat afacerile cu petrol. În 2010, el a înfiinţat o fundaţie – The Berendel Foundation – care s-a asociat la mai multe evenimente cu Casa Regală a României. Berendel deţine acum firma Master Chem Oil. El a absolvit Academia de Muzică şi a fost instrumentist al Orchestrei Naţionale Radio.
Un alt inculpat, Romulus Gheorghe, pe atunci patron al firmei Giva Prodimpex, apare şi în celebrul dosar “Microsoft”. Prin firma sa, Gremsim Co, ar fi primit o şpagă mascată Gheorghe Ştefan zis Pinalti, fost vicepreşedinte al PDL şi fost primar în Piatra Neamţ.

Un alt inculpat, Ioan Gheorghe Lalu, a fost asociat în firma Antares Trading cu fostul ofițer SRI Dumitru Sauer. Acesta din urmă a fost arestat în 2006 într-o afacere de înşelăciune bancară, notează pressone.ro.
Autor: Alex COSTACHE
Sursa: ROMÂNIA CURATĂ

luni, 7 august 2017

Cine e de vină că a fugit Popoviciu sau cum să nu ne mai scape marii infractori


„Justiţie doar pentru căţei, marii rechini cu legături în serviciile secrete scapă unul câte unul, fug din ţară şi nu dau nici banii înapoi” – sunt cuvinte des întâlnite în aceste zile, după fuga milionarului Puiu Popoviciu de sub nasul „instituţiilor de forţă”, preocupate cu pensiile speciale.
Mai ales că fuga lui Popoviciu vine după o altă evadare celebră, cea a lui Sebastian Ghiţă. Interesant e că ambii sunt conectaţi la serviciile secrete. Ghiţă la SRI şi Popoviciu la celebra Doi şi-un sfert, serviciul secret al MAI – DGIPI sau DIPI.
De altfel, în cazul lui Popoviciu, chiar un fost şef al DGIPI, Cornel Şerban Ilie, a fost condamnat la 2 ani şi jumătate de închisoare pentru că a încercat să mituiască un poliţist din DNA asftel încât acesta să nu îşi facă bine treaba în ancheta milionarului. Poliţistul, un erou anonim, i-a denunţat.
Fuga lui Popoviciu şubrezeşte o dată în plus încrederea oamenilor că Justiţia se face pentru toţi şi nimeni nu e mai presus de lege, că statul de drept este puternic şi capabil să îi apere de hoţi. Şi să recupereze banii furaţi.
 Cine e de vină că a fugit Popoviciu?
România Curată a stat de vorbă cu judecători, procurori, ofiţeri SRI şi avocaţi. Răspunsurile lor, cele mai multe off the record, variază de la „nimeni nu este vinovat” până la „serviciile secrete l-au scos din ţară”. Să le luăm pe rând.
Nimeni nu e vinovat
Popoviciu nu avea nicio măsură preventivă, nici măcar un control judiciar sau interdicţia de a părăsi ţara. El nu a fugit, ci a plecat pur şi simplu cu avionul către Monaco, în iunie, ca orice om liber, prezumat a fi nevinovat, au explicat sursele noastre.
Popoviciu nu avea cum să mai fie sub puterea unei măsuri preventive întrucât procesul durează din 2012, iar ancheta din 2009. Aceste măsuri preventive sunt temporare, nu pot ţine atât de mult.
De altfel, pe 24 martie 2009, Popoviciu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA, însă a doua zi instanţa nu a emis mandat de arestare pe numele lui, ci doar interdicţia de a părăsi ţara. Judecătorii au menţinut măsura până în iunie acelaşi an.
Neavând nicio măsură preventivă, serviciile secrete – mai cu seamă cele ale MAI – nu îl puteau monitoriza. Nu că ar fi fost o problemă ca Popoviciu să fugă cu tot cu monitorizare, după modelul Sebastian Ghiţă, care a şters-o din ţară direct de la o petrecere cu generali SRI, fiind sub control judiciar cu interdicţie de a părăsi ţara şi sub filaj DOS (Direcţia de Operaţiuni speciale a Poliţiei), la cererea expresă a DNA.
Aşadar, DOS nu avea de ce să facă filaj la Popoviciu atâta vreme cât nu se afla sub o măsură preventivă sau procurorii nu ceruseră acest lucru într-un nou dosar penal.
Nici SRI nu ar fi avut cum şi de ce să îl monitorizeze pe Popoviciu întrucât acesta nu era suspect de terorism sau de săvârşirea vreunei infracţiuni care ţine de siguranţa statului (ce ţin de competenţa serviciului).
În plus, CCR a spart binomul SRI-DNA şi a obligat serviciul să se retragă din câmpul tactic al Justiţiei. „E o afacere judiciară în care SRI nu are voie să se bage”, au explicat surse din SRI.
Gigi Becali a văzut pe pielea lui cum funcţiona binomul. Potrivit surselor noastre, patronul de facto al Stelei închiria un avion şi se ducea în Dubai sau Israel să aştepte pronunţarea. Când vedea că se amână, se întorcea. Ultima dată însă, când chiar a venit sentinţa definitivă, Becali a fost oprit pe aeroportul Otopeni. Era dat în consemn la frontieră de Parchetul general în dosarul Avicola Iaşi, de care, în treacăt fie spus, nu s-a mai auzit nimic, fiind cel mai probabil închis între timp. Se petrecea în 2013. În 2016 însă, CCR a interzis colaborarea dintre procurori şi ofițerii SRI pe strângerea de probe.
De vină sunt procurorii
Un alt răspuns îi indică pe procurorii DNA ca fiind responsabili. Potrivit explicaţiilor unor avocaţi, procurorii ar fi putut cere emiterea unei măsuri preventive după condamnarea lui Puiu Popoviciu la 9 ani de detenţie la Curtea de apel Bucureşti.
„Procurorii cer arestări aiurea, fără nicio jenă că se fac de râs, acolo unde e clară practica în sensul că nu prea se arestează. Ce îi costa să încerce în cazul lui Popoviciu? Faptul că a primit o condamnare atât de mare, coroborată cu posibilitatea reală de a pleca cu uşurinţă, erau argumente ca să ceară o măsură preventivă”, a explicat un avocat.
De vină sunt judecătorii
Instanţele care s-au grăbit să îi ridice lui Popoviciu interdicţia de a părăsi ţara şi au tergiversat procesul vreme de 5 ani sunt şi ele pe lista responsabililor, după cum ne-au explicat sursele noastre. Totuşi, faptul că un proces cu mulţi inculpaţi şi martori durează 5 ani nu este ceva neobişnuit pentru România.
Serviciile secrete sunt responsabile
Chiar dacă CCR a spart binomul SRI-DNA şi a interzis ca ofiţerii de informaţii să facă sau să îi ajute pe procurori să strângă probe, aceasta nu înseamnă că CCR a interzis SRI să colaboreze cu procurorii în sensul livrării de informaţii dinspre SRI către DNA.
Ba chiar ofiţerii SRI au obligaţia legală să sesizeze procurorii atunci când află informaţii despre posibile infracţiuni de corupţie sau de drept comun în procesul lor de colectare a informaţiilor ce ţin de securitatea naţională.
Cei de la SRI explică însă că totul depinde de hazard. Doar dacă în procesul de culegere a informaţiilor privind siguranța statului, ei ar fi aflat întâmplător că Popoviciu se pregăteşte de comiterea uni infracţiuni, doar atunci ar fi trebuit să informeze procurorii.
Dar Popoviciu n-ar fi avut cum să fie ţinta lor directă. Nu era vreun terorist, ci doar un inculpat pentru corupţie. Doar să fi „picat” întâmplător pe vreo interceptare sau colectare de informaţii de securitate naţională. De exemplu, nişte terorişti monitorizaţi de SRI să vorbească, printre altele, între ei că Popoviciu ar urma să comită vreo infracţiune.
Nu este clar însă – pentru că nimeni nu vrea să răspundă, generalii SRI fiind ocupaţi mai nou să fugă după pensiile speciale – ce se întâmplă cu faptul că totuşi corupţia a rămas în strategia naţională  de apărare a ţării o vulnerabilitate la adresa securităţii statului. Nu mai vorbim de faptul că scăderea încrederii populaţiei în statul de drept ca urmare a evadărilor repetate de către suspecţi sau infractori celebri ar putea fi în sine o vulnerabilitate de securitate naţională, adică fix competenţa lor.
Şi chiar dacă SRI aleargă mai nou după pensii grase şi terorişti în şlapi, să nu uităm că există şi DIPI, servicul secret al MAI, care se ocupă chiar cu culegerea de informaţii din rândurile infractorilor. Adică, dacă SRI susţine că nu se mai poate ocupa decât de siguranţa naţională, mai avem această DIPI, care fix cu infractori precum Popoviciu se ocupă. Şi poate ar fi trebuit să ştie că se pregăteşte să fugă din ţară sau să plece legal, fiind un om liber la acel moment, dar să nu se mai întoarcă în ţară, odată condamnat.
“Atunci când sistemul nu vrea să pleci din ţară (legal, nelegal), nu pleci! Şi nu vorbesc doar aşa…există “n” modalităţi de generare a unor artificii judiciare, a unor combinaţii operative, prin care să ai controlul mişcărilor unei persoane, pe un timp critic…Dar, aici, ca şi la Ghiţă, cu siguranţă nu s-a vrut asta! De nimeni!”, a explicat un procuror.
O problemă de legislaţie. Ce soluţie s-ar putea găsi
 O altă variantă de răspuns ar fi că suntem în faţa unei probleme de natură legislativă. Atunci când toate instituţiile dau din colţ în colţ şi dau vina unele pe altele, o soluţie ar fi ca legea să precizeze clar ce e de făcut şi de către cine pentru a nu mai avea astfel de situaţii cu infractori fugari.
Modificare legislativă: dacă judecătorul dă o condamnare mai mare de 4 ani, să aplice şi o măsură preventivă
De exemplu, legea ar putea fi modificată astfel încât să se dea posibilitatea judecătorului ca atunci când aplică sentinţe mai mari de 4 ani, adică grave, să aplice şi o măsură preventivă uşoară, precum interdicţia de a părăsi ţara – a explicat un judecător penalist.
În cazul de faţă, în momentul în care judecătorul de la Curtea de apel i-a aplicat o pedeapsă de 9 ani de detenţie efectivă lui Popoviciu, să fi avut posibilitatea de a-i aplica din oficiu sau la cererea procurorului şi o măsură preventivă , tocmai ca să îl împiedice să fugă din ţară.
„Din moment ce i-a aplicat o pedeapsă de 9 ani de detenţie, e clar că prezumţia de nevinovăţie a fost pusă serios la îndoială. În plus, este evident că exista acest risc, ca inculpatul să fugă. Aşadar, pentru buna desfăşurare a procesului penal, ar fi putut ca judecătorul care a aplicat pedeapsa la fond, să îi dea şi o interdicţie de a părăsi ţara”, a explicat avocata Elenina Nicuţ pentru România Curată.
“Codul de procedură penală prevede şi în prezent că măsurile preventive pot fi luate şi în cursul judecăţii (în primă instanţă sau chiar şi în apel) de către instanţă, evident dacă sunt îndeplinite condiţiile generale şi specifice pentru luarea unei măsuri preventive. Instanţa poate lua măsura ori din oficiu, ori la cerere. În consecinţă, înainte de orice potenţială modificare legislativă ar trebui realizată o evaluare a modului cum funcţionează actualele prevederi în practică”, a explicat şi avocata specializată în apărarea drepturilor omului, Diana Hatneanu.
Există un precedent: violatorii din Vaslui au fost arestaţi o dată cu condamnarea de la fond (cea nedefintivă)
 Judecătoria Vaslui a decis anul trecut condamnarea la pedepse cu închisoarea a 7 tineri acuzaţi de viol şi totodată a decis şi arestarea lor. Judecătoria a invocat pericolul şi indignarea publică. Vezi motivarea aici.
Ce strategie ar putea adopta Popoviciu. Ar putea invoca precedentul Adamescu jr.
Potrivit unor surse din poliţie, milionarul ar fi plecat în luna iunie în Monaco. Ultimele informaţii despre el arătau că s-ar afla la Londra. Popoviciu are şi o proprietate în New Jersey, SUA, pe Farview Road nr. 28.
Dacă s-ar afla într-adevăr la Londra, Popoviciu ar putea invoca precedentul Adamescu junior ca să împiedice extrădarea în România. Alexander Adamescu – fiul milionarului decedat, Alexandru Adamescu sr – a fost vizat de o cerere de arestare din partea autorităţilor române, însă Regatul Unit a refuzat extrădarea. E adevărat că în cazul lui Adamescu junior nu era vorba de o condamnare defintivă, aşa cum e la Popoviciu.
 Ar putea invoca faptul că în România i se încalcă drepturile şi este persecutat
De altfel, Puiu Popoviciu a obţinut o condamnare a României la CEDO pentru faptul că a fost ţinut 9 ore degeaba în sediul DNA în martie 2009, înainte să fie audiat şi reţinut. Vezi aici.
Popoviciu, unul dintre finanţatorii gherilei externe anti-DNA
Jurnalistii de la Hotnews au arătat că Popoviciu s-ar înscrie în cartelul oamenilor de afaceri şi al politicienilor care ar finanţa o campanie mediatică şi de lobby extern foarte puternică asftel încât să acrediteze ideea în cancelariile occidentale că anticorupţia din România ar fi abuzivă. Şi să obţină astfel un refuz al extrădarii din Anglia sau chiar din SUA. Vezi aici.
Popoviciu nu a dat niciun ban înapoi
Milionarul a fost găsit vinovat pentru că a pus mâna ilegal pe 224 de hectare ale Universităţii de Agronomie în Băneasa, acolo unde s-au construit Ikea, Mall-ul, Carrefour, dar şi Ambasada SUA.
Prejudiciul estimat de procurori se ridică la 620.000.000 de lei, însă Curtea de apel Bucureşti a lăsat nesoluţionată latura civilă a procesului penal. Deşi Popoviciu a fost condamnat la CAB la 9 ani şi apoi, definitiv, la 7 ani de detenţie efectivă la Înalta Curte, procesul continuă privind prejudiciul. Următorul termen este în septembrie. Vezi aici.
Autor: Alex COSTACHE
Sursa: România curată