SATȘUGATAG-UL DIN CER

 

    Înainte de a-și răspândi energia ontică în toată măreția și splendoarea, LUMINA a germinat înlăuntrul CUVÂNTULUI, precum bobul de grâu sub brazda de pământ, asemeni fătului în pântecele maicii sale, pentru ca la „plinirea vremii” să erupă într-o dimensiune cu ipostaze tainice, miraculoase, cu puterea nebiruită de a stăpâni în eternitate nemărginirea, risipind întunericul atemporal, insondabil din Fire.

      Reducând proporția  -  în mod similar  -  , Puiul de Om își face intrarea în Lumea fenomenală cu alura emblematică a lui Făt Frumos din poveste, pornit în căutarea Ilenei Cosânziene, a tinereței fără bătrânețe și a vieții fără de moarte.

       Miracolul Vieții raționale și a tot ce în general există și ființează în Lumea fenomenală ne uimește și ne încântă, făcând ca în mintea noastră să încolțească reflecții și întrebări -răscolitoare existențiale, în suflet reverberându-ne mirifica armonie telurică – astrală cu tainice chemări și imbolduri în căutarea și atingerea  “Unui nu știu ce”, mai presus și dincolo de noi, Ideal ce ne atrage asemenea unui Miraj ce pare de neatins, dar care necontenit ne stăpânește ființial.

        Primele imagini receptate, care ni se întipăresc și ne rămân în suflet și în minte sunt chipurile nemuritoare ale celor prin care am descins în Lume, ale părinților, Mama și Tata, a surorilor și fraților și apoi a fascinantei grădini edenice din spatele casei cu iarba verde împodobită de mărgăritarele de rouă strălucind în soare, cu pomii înfloriți și fructele lor de toate soiurile, dulci și aromate.

        În cântecele păsărilor și compania mieilor zburdalnici ce se jucau pe câmp, ocrotit de Pronia divină, de dragostea părintească, precum și de protejarea celor apropiați, anotimpul copilăriei din satul natal ne rămâne în suflet și în amintire asemeni unei reminiscențe cu miresme și imagini desprinse din edenul biblic pe care intemperiile vremii nu le pot șterge niciodată.

       În căsuța de lemn cu busuioc la grindă, covoare și icoane sfinte pe pereți, cu mămăliga aburindă pe masă, laptele dulce proaspăt muls, brânză, ouă, slănină, am crescut mari și am ieșit din ocol în lume să ne împlinim fiecare chemarea și rostul propriu.

       Ieșirea în larg pe Marea vieții, dincolo de pragul cuibului ancestral, se face prin emblematica Poartă Maramureșeană, încărcată cu simboluri biblice, care delimitează spații distincte, cel din interior, în curtea casei și cel din exterior dincolo de pragul Porții, mai extins în lume, în societate, fiecare păstrându-și specificul propriu și rostul aparte pe care-l are.

       Poarta Maramureșeană este asemenea unui :

Străjer credincios în Țara de legendă

Scriptură înveșnicită în trunchiul de stejar

Pe cel ce pragul i-a trecut cu pace,

Primitu-l-a cu rodul spicelor de har

Pe fruntea sa stă Soarele cunună,

Lumina lui duioasă, milosârdă

Iubindu-și prunciii uitat-a să apună

Și a rămas în ochii lor arzândă

Din când, în când oprește vreme-n loc

Odihna-mbracă strai de sărbătoare

Feciori și fete cât munții saltă-n joc

La Poartă stâlpii din muguri dau în floare

 

Cuvântul râde-n gură din lacrimi de se naște

Cocon frumos scăldat în apele cu dor

Ieșind prin Poartă-n lume un fiu a lui Zamolxe

Descinde cu credința de zeu nemuritor

 

Statura-i este dreaptă, veșmântul ca lumina

Nemărginitul brâu de mijloc i se prinde

Pășește sigur din veșnic prin acuma

Spre țărmul dat aducerii aminte

 

Cu sine poartă-n suflet întregul Univers

Un dor de zbor în veci nevindecat

Vorbesc despre aceasta toți aștrii și un vultur

Prin graiul Porții spre lume îndreptat

 

Când buciumul sună pe Gură de Rai

În Patria Cuvântului urcând turme de oi

Prin ancestrala Poartă, în Maramureș

Veșnicia intră și iese odată cu noi

 

       Prima ieșire după descinderea în Lumină  a unui fiu a lui Zamolxe din cuibul ancestral, dincolo d epragul Porții , o face atunci când îl încreștinează la biserică prinTaina Sfântului Botez, unindu-l cu Hristos Împăratul vieții și Biruitorul morții.

       La casa părintească a noului născut i s-a pregătit botejunea, o sărbătoare de aleasă și mare bucurie, la care participă rudeniile, prietenii de familie, vecinii și diverși invitați.

       Asociate de sărbătoarea botejunei sunt mai multe practici și datini străvechi precum ursitul cu tot felul de urări și simboluri. La fetițe, nașele sau ursitoarele le pun în leagăn diverse flori să fie iubite de feciori sau ace cu ață colorată să știe să coasă și să brodeze frumos. La băieți le pun în leagăn fluier să știe cânta și juca, altuia îi pune carte de rugăciune să devină preot, la altul peniță să fie domn, intelectual, scriitor, sau îi dă să bea apă din clopot de bronz să aibă voce melodioasă.

       Apa în care i-a făcut băița la copil nu se aruncă la întâmplare ci în grădinuță unde au semănat și plantat straturi de flori.

       Grija de căpetenie a părinților față de copii lor este să-i crească în cinste și omenie, în credință și dragoste față de Dumnezeu și de semeni.

    De mici sunt duși de mână la biserică, la Sfânta Liturghie unde primesc Sfânta Cuminecătură și anafora sfințită.

       Sunt învățați să respecte pe fiecare om ce-l întâlnesc pe ulițele satului, să-l salute cu tradiționalul și vechiul salut creștinesc specific zonei Maramureșului : “Lăudăm pe Domnul nostru Iisus Hristos !” la care  cel căruia i-a fost adresat salutul îi răspunde : “Lăudat să fie în veci, amin ”!.

       În viața spirituală a sătenilor, sărbătorile din cursul anului sunt respectate cu sfințenie. Fiecare sărbătoare își are importanța și specificul aparte, de care sunt legate anumite obiceiuri tradiționale laice pe lângă latura religioasă.

       De Sfintele Paști, Învierea Domnului  Iisus Hristos, în urma a șapte săptămâni de post este obiceiul ca după masa îmbelșugată a marelui Praznic Împărătesc, tinerii să se adune pe “Podul Bocilor” de pe strada cu același nume la un joc distractive numit de ei “Ciocota”, care constă în ciocnirea ouălor roșii cu câți mai mulți parteneri, rostind salutul creștin de Paști : “Hristos a înviat ”!, la care se răspunde : “Adevărat a înviat ”!

       Cel al cărui ou la ciocnire s-a spart, este câștigat de celălalt al cărui ou a rămas cu coaja intactă. Scopul în sine al acestui joc nu este atât câștigarea ouălor ciocnite cât mai ales bucuria de a fi împreună la aceasta sărbătoare cu prietenii, cu vecinii, și chiar oameni veniți de pe alte sate pentru a participa la aceasata festivitate a bucuriei așteptată, dorită de către toți, din an în an.

       În acest loc, la acest eveniment, între tinerii participanți la joc se leagă prietenii, care vor fii binecuvântate la biserică în Sfânta Taină a Nunții.

       O altă datină veche asociată prăznuirii Sfântului Mare mucenic Gheorghe purtătorul de biruință, este Tânjaua de pe Mara, o sărbătoare agrară.

       Gospodarul care a ieșit în primăvară, întâiul la arat este sărbătorit de către consăteni cu un ceremonial special. La casa acestuia vin tinerii cu jugurile împodobite cu tulpine înverzite de mesteceni pe care leagă mai multe panglici de toate culorile.

       Jugurile în număr de 10-12 se unesc prin proțap unul de altul, la cel din urmă se atașează o teleguță pe care va sta sărbătoritul.

       Ajunși la țarina care a fost prima arată în hotarul satului, din capătul de sus al acesteia, coborând în jos, cei care poartă jugurile și pe gospodarul de pe teleguță, vor trage o brazdă nouă cu un par ascuțit de lemn întrodus între spițele roatei de la teleguță. Ceremonialul are regulile sale specifice care trebuiesc respectate. Gospodarul sărbătorit de pe teleguță, de la locul unde se trage brazda și pe tot traseul ce duce către râul Mara, în dreptul podului dinspre satul Mănăstire din vecinătatea Șugatagului, caută să fugă la prima sursă de apă să se spele pe față. El este vegheat și urmărit de cel mai bun alergător dintre tineri. Cel care îl urmărește pe gospodarul fugar este suficient să-l atingă cu mâna pe umăr ca să se întoarcă amândoi la teleguță pe care se așează din nou la loc.

       Pe tot drumul către râul Mara, sărbătoritul încearcă de mai multe ori să fugă către o sursă de apă să se spele pe față. Dacă reușește și nu este prins de paznicul său, atunci tinerii care poartă tânjeaua vor suporta costul petrecerii : muzica, mâncarea și băutura la casa sărbătoritului.

 De regulă, sărbătoritul se lasă prins pe traseu și când ajung pe malul râului Mara, tinerii îmbrăcați în haine albe curate trec râul cu sărbătoritul printre valurile reci și ajunși pe malul celălalt dinspre satul Mănăstire, îl coboară de pe teleguță și îl spală pe față cu apă din Mara, după care îl șterg cu un prosop mare alb, apoi feciorii de la juguri urcă pe pod și aduc fetele preferate ce se află în număr mare la această sărbătoare și le spală și pe ele pe față, pe unele le bagă cu picioarele în râul Mara.

       De la râu, gospodarul sărbătorit este dus pe teleguță la casa sa unde se ține o petrecere mare cu feciorii și fetele care au luat parte la această sărbătoare.

       De Ispas, Praznicul  Împărătesc al Înălțării Domnului, la patruzeci de zile după Paști se face pomenirea eroilor neamului românesc din toate timpurile. După încheierea Sfintei Liturghii se oficiază un parastas la monumentul ridicat în memoria eroilor sau în fața unei troițe pe care este prinsă o placă comemorativă unde sunt scrise în marmură numele eroilor

căzuți în cele două mari conflagrații mondiale, precum și a eroilor de la revoluția din decembrie 1989 și din toate timpurile și locurile.

       La Rusalii, Praznicul Împărătesc al Pogorârii Sfântului Duh, biserica se împodobește cu crengi de tei și de carpen, multe și diverse flori : trandafiri, crini, garoafe, cale, toate acestea răspândind o mireasmă paradisiacă încât cuvintele : “În biserica slavei Tale stând , în cer ni se pare a sta”, sunt adeverite de atmosfera înmiresmată de Sfântul Duh ce coboară din cer să-și facă locaș în sufletele noastre.

       La sfârșitul Sfintei Liturghii se iese afară în curtea bisericii, în alte localități preotul și credincioșii merg în procesiune în hotarul satului la marginea unei holde de grâu și acolo oficiază slujba de sfințire în care se cere înmulțirea și binecuvântarea roadelor pământului spre folosul oamenilor și a viețuitoarelor.

       La Sânziene, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul se aduc flori galbene din câmp numite sânziene care se sfințesc la biserică în ziua de 24 Iunie. Aceste flori sfințite erau folosite în timp de vreme grea, afumându-se cu ele în casă spre a îndepărta răul din gospodăria respectivă. Totodată din florile de sânziene, fetele împleteau o coroniță și o aruncau pe acoperișul casei cu gândul și dorința să afle dacă se va căsători cu alesul inimii sale. Pentru confirmarea și împlinirea acestei dorințe, coronița aruncată trebuia să nu cadă jos și să rămână pe acoperișul casei.

       O altă datină care se mai păstrează la sat și pe care fetele o practică este pregătirea unei plăcinte sărate din care mănâncă o parte în ajun de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, 29 Noiembrie, iar partea care a rămas o pune sub perină ca peste noapte să-și viseze orânda, adică pe viitorul soț ce-i este hărăzit de soartă.

       De praznicul Crăciunului, Nașterea Mântuitorului  Iisus Hristos, sărbătoare de mare bucurie, primii care aduc vestea nașterii Pruncului dumnezeiesc sunt copiii, care în ajunul crăciunului, de la ora 16-17 pornesc în cete de colindători pe la casele gospodarilor din sat și după ce termină de cântat colinda primesc în dar : nuci, mere, colăcei, iar în timpurile mai noi se dau bani.

       Feciorii merg cu colinda mai târziu în Ajunul Crăciunului după slujba de la biserică, numită Litie. De regulă ei se organizează în grupuri în care fiecare băiat ia cu el fata preferată, iubita lui și colindă până către dimineață pe la casele tuturor celor ce fac parte din grupul de colindători.

  În Ajunul de Anul Nou și de Bobotează, băieții scoteau ușile de la porțile caselor unde erau fete de măritat și le ascundeau între sălcii sau într-un loc mai îndepărtat de casă. Semnificația acestui act era ca poarta să rămână deschisă pentru ca pețitorii să nu întâmpine în calea lor nicio piedică.

       Tot în ajun de Anul Nou, fetele mergeau la o apă curgătoare, unele dintre ele în costumul Evei să se spele la miezul nopții când apa este neîncepută și purificată pentru a fi iubite de feciori. Băieții în ajunul acestor sărbători  făceau din paie și cârpe manechine numite moși, îmbrăcați în veșminte bărbătești, la cingătoare le punea o scrisoare de dragoste și de cerere în căsătorie a fetei unde se instala acest manechin (moș), de regulă îl urcau într-un copac din apropiere casei unde locuia fata.

  Dimineața fata își vedea pețitorul sus în copac și punea pe cineva din familie sau vecini să îl coboare din copac apoi îl lua în brațe și-l ducea în casă, citea scrisoarea, după care îl așează la masă și îl cinstește cu băutură și mâncare. În vremurile noi, nu știm dacă se mai practică astfel de datini.

       După sărbătorile de iarnă urmează chișilegile cu dezlegarea la petreceri și la întemeierea de noi familii, de logodne, căsătorii.

       Tot în această perioadă de după Bobotează și până înainte de postul Paștelui se țineau șezătorile. Seara fetele se adunau la o casă anumită din sat unde torceau lână sau mai ales fuioare de cânepă legate pe o rudă de lemn numită caier din care torcea pe un fus firele de tort ce se foloseau la țesutul pânzei din care apoi se confecționa îmbrăcămintea pentru toți ai familiei : cămăși, izmene, cearșafuri  (lepedeauă), prosoape, etc.

       Fetele din șezătoare erau căutate de feciorii care veneau și ei în grupuri de 4-5 și se așezau pe laviță, fiecare lângă fata preferată, iar după ce povesteau și glumeau, uneori fetele și horeau, băieții le furau fusul cu care torceau și ieșea cu el afară pe prispa casei, iar fata ieșea să-și recupereze fusul. Acolo pe prispă se îmbrățișau se sărutau ca în final să se înțeleagă și să ajungă la căsătorie.

       Îmi amintesc de toate acestea ca de un vis ce l-am trăit aievea în satul natal, Satșugatag și ori de câte ori mă întorc Acasă la Noi :

 

Pământul îmi înfioară picioarele,

Ulițele mă cunosc după mers

După grai, toate pridvoarele

 

Acasă la noi când mă întorc

Sufletu-mi este o cosmică vioară

Prin care armonii divine

Din înalturi coboară

 

Acasă la noi când mă întorc

De fiecare loc mă leagă

O vie nostalgică amintire,

Dintre toate cea mai de taină

Rămânându-mi  mereu – întâia iubire

 

Acasă la noi când mă întorc

Mă regăsesc Copil al Minunii

Sunt fericit Acasă la Noi

De începutul și capătul lumii

 

       De copil, îi cunoșteam după nume pe toți consătenii și pe cei de-o seamă cu mine și pe cei mai vârstnici. Dacă mă găseam în casă sau în curte, fără să le văd fața acestora și îi auzeam vorbind pe uliță, îi cunoșteam după voce pe fiecare în parte, întrucât trăiam cu toții într-o comuniune și armonie cosmică.

       Nu doar cei ai familiei, rudeniile sau vecinii apropiați se ajutau unul pe altul, ci se ajutau reciproc la nevoie toți sătenii, organizând clăci la cositul fânului, la construcția unei case sau la alte lucrări gospodărești.

       Se întâmpla uneori ca cineva să nu aibă o bucată de pâine pe masă și a venit pe neașteptate un prieten în vizită, atunci a mers la cel mai apropiat vecin și acesta i-a dat din pâinea pe care o avea în casă pentru familia sa.

       După mai multe răsărituri și apusuri cu zile senine, urmate de altele cu nori grei, revin pe meleagurile care le-am străbătut adeseori desculț în lung și-n lat, cunoscând toate porțile, casele, pridvoarele, până și pietrile de pe marginea ulițelor.

       Locul unde pentru prima oară am văzut lumina zilei îl port în suflet, între mine și acesta statornicindu-se o legătură ființeală.

       “Gruiul Cocoșului”-din copilărie,- pentru mine a rămas colțul de rai din hotarul satului natal. Acolo susură un pârâu de argint la poalele unei păduri de stejar. Împreună cu alți copii de-o seamă cu mine duceam la pășune oile și mielușeii, unde la umbra stejarilor falnici construiam din ramuri de stejart și gutui saivane și staule pentru “boii și vacile lui Dumnezeu”, numire populară dată rădaștelor care se găseau în numnăr mare în acele locuri și cu care ne jucam noi, copii.

 

La “Gruiul Cocoșului”

În Satșugatagul meu

Pe vremea când era copil, Dumnezeu

A venit să se joace cu noi,

Coconii de-o seamă cu El

 

La marginea unei păduri de stejar

Sub dealul numit  „Gruiul cocoșului” 

Precum un fuior de lumină

Șerpuia un pârâu de cleștar

În mersul lui fredonând

O simfonie divină

Pe care, numai noi , copii o auzeam

 

Prin verdea mătăsoasă iarbă

Cu coarnele castanii încrengate

Și aripile lipite pe spate

Pășteau rădaștele îngândurate

 

Iar noi coconii adunați în “Grui”

Le construiam din ramuri de stejar și gutui,

Staule și saivane, largi, încăpătoare

Să le protejăm de ploi și arșița de soare

 

.......................................................................

 

După o vreme mai îndepărtată

Exact, nu știu prea bine,

Când Copilăria ne-a trecut în amintire

„Gruiul Cocoșului” cu pârâul și pădurea de stejar

La neuitatul loc de joacă mă cheamă să vin iar

 

Nostalgic stând de vorbă cu stejarii

-mirați când m-au văzut

Observ că trunchiurile lor li s-au îngroșat

Parte din crengi, la mulți li s-au uscat,

Altora nici cioata nu a mai rămas

Unde au stat cândva pe picioare...

Pădurea nu mai este cât a fost de mare

 

Pe copacii care i-am cunoscut odinioară

Și care au mai rămas cu creștetele în soare

Rând pe rând i-am întrebat

Unde-s prietenii cu care am copilărit în sat

Ce mai știu despre –“boii și vacile lui Dumnezeu”

(numire populară dată rădaștelor

Până astăzi, în Satșugatagul meu)

 

Răspunsu-mi-au că au plecat

Unul după altul, în sus pe plai,

Mutându-se în Satșugatagul din Rai,

Auzind că orice sat, oraș, ținut de pe Pământ

Își are corespondent, sosie, copie fidelă

Și în Cerul cel Preasfânt.

 

Acolo, în Satșugatagul din cer s-au dus,

Prietenii tăi de joacă din copilărie:

„Ionu’ lui Vraja, Nicoara a lui Caila, Tunca Vasalie”

, Miron a Cușmanului, Avrinteanu Mihai,

Vasalia a lui Tașcău, Ștefanu’ lui Bocâncă,

Sânteanu’ Vasalie, Mircea Bohotici...

Dusu-s-au, dus... –mutatu-s-au de aici

Cu tot cu staule, saivane, rădaștele lor,

Să-și continue jocul, Dincolo...

În Pădurea de stejar cu ramuri de mister

Pe malul Izvorului etern curgător...,

... în Satșugatagul din cer

 

       Precum într-o oglindă, pe nemărginita boltă a cerului se reflectă imaginea tuturor localităților de pe pământ și fiecare suflet care migrează printre stele își caută satul, orașul, tărâmul în care i-a fost dat să vină în existență și nu are odihnă, liniște și pace până când nu-și reîntâlnește părinții, frații, prietenii, cunoscuții, de pe ulițele satului, orașului, al arealului, care odată cu el s-a mutat sus în Cer pentru a petrece fiecare în seminția, neamul și ținutul său ancestral, întru eternitate...

 

 

 

Preot Gheorghe Pop

 

Mintea cea mai de pe urmă. Trebuie

Gândurile omului sunt multe și apăsătoare, uneori, așa încât se cade o cugetare mai așezată asupra multora dintre ele. Ținând cont de toate acestea, am așteptat un pic să văd primul val, măcar, al acestor evenimente vremelnice ce s- au abătut asupra noastră ca popor pierdut prin cotidianul zilelor ce se scurg încet și sigur.

Tulburarea este cuvântul de ordine. Orice canal tv ai deschide, zici că apocalipsa și- a făcut rezervare dar dezamăgită că nu mai există OTV- ul lui Dan Diaconescu, își amână venirea.

“Fătucilor ăstora”, vorba maestrului Ion Cristoiu, cu microfon pe post de medalie olimpică, parcă nu le vine să creadă atunci când transmit știrile în direct, că nu sunt mai mulți oameni bolnavi, că nu sunt ele cele care să transmită primele, sfârșitul unui popor. Ei, asta cu sfârșitul nostru ca neam, între noi fie spus, au mai încercat- o mulți, dar nu le- a ieșit. În fine, revenind la ale noastre, efectele, deja, se văd: oamenii sunt mai triști, mai grăbiți, mai speriați, mai nesiguri, mai debusolați, mai…, mai… De boală?! Doar de boală?! Nu. Cu siguranță, nu. 

Spectrul vieții sociale sumbre exista. Și atunci?! Frica. Frica de moarte. Inocularea ideii că poți muri mai repede decât ai gândit; că nu mai ai timp să îi spui celui de lângă tine cât l- ai iubit; că nu mai apuci să îți revezi copiii plecați la cuca măcăii pentru o strachină mai bună și mai sigură de mâncare și pentru un pol în plus în buzunar; că nu ai mulțumit suficient lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite; că nu ți- ai cerut iertare tuturor acelor cărora le- ai greșit( “Și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”- Rugăciunea Tatăl nostru); că ai fi putut trăi frumos alături de copii tăi și de nepoții pe care nu mai apuci să îi crești, măcar pe ei, frumos așa cum a fost copilăria ta odată; că nu mai ai timp să ștergi de praf și să săruți icoana mamei și a tatălui, și ei duși în lumea drepților, pe care o porți în sufletul tău; toate acestea ne dau sentimentul omului singur și fără speranță.

Totuși, dacă mă gândesc bine, eu zic că nu sunt vremuri de lepădat. Avem experiența de a ne duce în spate “nevoile și neamul”. Suntem tăbăciți. Istoric vorbind, din toate am ieșit întăriți, am ieșit învingători, pentru că am avut armata, invizibilă pentru unii, de bunicuțe și mămici, care ne- au educat să ne spunem oful liber înaintea lui Dumnezeu și să Îi cerem ajutorul cu bun simț. Genunchii plecați în fața icoanelor și lacrimile arse în candela familiei ca o ultimă ofrandă de speranță, ne- au întărit sufletele, ne- au dat valoare adăugată. 

Ca o ironie a sorții, tot mult hulitele, de cei corecți politic, bunicuțe, care cu genunchii lor brăzdează, încă, drumul către ușa Sfântului Altar și pruncii pe care ni i- a dat Dumnezeu, de fapt, cei pe care i- am acceptat dintre toți cei pe care ni i- a dat Dumnezeu, ne vor scăpa și acum. 

“Inima înfrântă și smerită”( Psalmul 50) a lor și nevinovăția copiilor, va îmbuna inima Cerului, Îl va obliga pe Dumnezeu cel bun, să nu socotească până la capăt îndărătniciile noastre, păcatele făcute cu voie și fără de voie și multe altele.

Timp avem destul. Iată că statul ca niciodată, ne dă acest timp. Ne scoate de peste tot și ne trimite acasă. Ne trimite între ale noastre. Ne trimite să ne regăsim. Ne trimite să ne strângem în brațe copiii, să ne facem timp și de ei. Ne trimite să ne gândim în taină și mai mult la Dumnezeu. Acesta este cel mai mare paradox al zilelor noastre. De fapt, cred că este cel mai mare câștig. 

Să fie, acum, oare, mintea cea mai de pe urmă?! Trebuie.

Sebastian Cătălin Hogea, preot 

MEDIC sau PREOT?!

               

Doi proaspeţi absolvenţi de bacalaureat, poate chiar de la liceul Bolintineanu au de ales viitoarea meserie. Unul vrea să se facă medic, altul vrea să fie popă. Unul îmbrăcat în alb, culoarea luminii şi a speranţei,  altul în negru, culoarea smoalei.  Ce să aleagă?  Ce variante au, ce le oferă statul roman?

.   .         Medicii fac cea mai lungă şi cea mai grea facultate, trebuie să se perfecţioneze tot timpul, să fie în pas cu descoperirile meseriei;

.   .         Popii  fac  o facultate de 3 ani, dar pot profesa şi cu seminarul teologic;

.   .         Medicii trebuie să înveţe tot pe dinafară şi mai trebuie să îşi mai şi pună la contribuţie imaginaţia ca să poată promova;

.   .         Popii după ce au învăţat în şcolile lor, nimic nu se mai schimbă, Biblia nu se mai modifică, Dumnezeu nu schimbă legile în timpul mersului, ceea ce a spus a spus, nu vine nimeni să spună că a mai spus Dumnezeu ceva în plus, nu se schimbă "instrumentarul" . Popii când ţin slujba citesc din Biblie, nu îi învinuieşte nimeni că nu o ştiu pe dinafară;

.   .         Medicii dacă cer un ban de la pacient sunt ridicaţi de procuratură;

.   .         Popii  pot cere bani la cutia mitei, fără să fie învinuiţi de luare de milă, nimeni nu le verifică cutia, fac ce vor cu banii atâta timp cât nu dau socoteală nimănui, fiscul nu are dreptul să verifice aceste fonduri. Nimeni nu le ia dreptul de a profesa, decât biserica, dacă încalcă perceptele ei, nu pe ale societăţii;

.   .         Medicii când greşesc diagnosticul sau operaţia, medicamentaţia, sunt învinuiţi de malpraxis şi îşi pot pierde dreptul de a profesa. Orice judecător  îi poate lăsa muritori de foame;

.   .         Nimeni nu a învinuit un popă de mai praxis pentru că a greşit cântarea sau a încurcat psalmii, pentru că nimeni nu ştie ce trebuie să facă sau să spună popa. Nu a venit nimeni să spună că Popa la trimis la Dracu în loc să îi faciliteze întâlnirea cu Dumnezeu şi chiar dacă ar face-o nu l-ar crede nimeni, sau ar fi tot el învinuit. Toată lumea crede fără să verifice ceea ce face sau ce spune popa;

.   .         Medicii sunt plătiţi prost;

.   .         Popii sunt plătiţi şi de stat şi de propria biserică şi de enoriaşi pentru aceeaşi muncă, de cele mai multe ori de calitate îndoielnică;

.   .         Spitalele sunt desfiinţate;

.   .         Cu fiecare zi apar din ce în ce mai multe biserici, se modernizează, se dotează, se construieşte o catedrală care nu va salva viaţa nimănui, nu va trata bolnavii, nu va fi dotată cu săli de operaţie, va conţine tehnică şi obiecte care nici nu vor salva vieţi nici nu îl vor aduce pe Dumnezeu mai aproape de noi, dimpotrivă;

.   .         Se desfiinţează fabricile de medicamente, medicii trebuie să prescrie ceea ce le impun contractele cu industria farmaceutică, de cele mai multe ori preţurile şi efectele acestora omoară omul şi tot medicul e învinuit;

.   .         Nimeni nu a desfiinţat fabricile de lumânări, acestea se fac în mănăstiri, de cele mai multe ori reciclate din lumânările care sunt stinse imediat ce pleacă cei ce le-au aprins pentru sufletul celor vii sau celor morţi, ceea ce este echivalent cu desfacerea unui bolnav de la masca de oxygen, dar DNA nu se sesizează. Pădurile de brazi nu au stopat producţia de tămâie.

.   .         Medicii sunt goniţi din ţară nimeni nu le apără drepturile;

.   .         Nimeni nu îndrăzneşte să le spună popilor să plece din ţară dacă nu le convine biserica sau salariul, dimpotrivă, toţi îi cheamă lângă ei, deşi nu fac nimic. Niciun popă nu a făcut dovada legăturii sale cu Dumnezeu , ba mai mult, tot ei sunt cei care ne spun că trebuie să îl găsim pe Domnul în noi. Atunci la ce ne mai trebuie popii?

.   .          Salariile le sunt impozitate, cu cât au salariul mai mare cu atât Ii se ia mai mult din el şi tot la un salariu de mizerie ajung;

.   .         Nimeni nu se leagă de averile mănăstireşti, dimpotrivă sunt completate şi reîntregite, nimeni nu a verificat până acuma cum şi-au cumpărat maşinile şi şi-au ridicat casele, salariile nu le sunt impozitate, nu dau socoteală nimănui decât celor care i-au pus în fucnţie şi cărora le duc .. "cutia milei";

.   .         Oamenii deşi sunt salvaţi de doctor, sunt înjuraţi după ce şi-au făcut datoria, fie că au salvat o viaţă, fie că au pierdut-o. Nimeni nu se roagă pentru viaţa lor;

.   .         Toţi  se roagă în faţa popilor, orice ar face, bine sau rău, nu se leagă nimeni de viaţa lor, "este păcat" să gândeşti rău sau să învinuieşti de ceva o faţă bisericească, deşi mânâncă la fel ca noi, chiar mai bine, beau la fel ca noi, chiar mai mult, păcătuiesc la fel ca noi, chiar mai abitir şi cu mai mult sârg;

.   .         Medicii cu cât îmbătrânesc mai mult cu atât sunt mai dispreţuiţi şi şi îşi pierd clientela, nu mai pot opera, nu mai sunt căutaţi;

.   .         Popii cu cât sunt mai bătrâni şi mai albiţi cu atât sunt mai preţuiţi şi mai căutaţi deşi nu au dovedit nimic în plus faţă de anii ieşirii de pe băncile şcolii, în afară de abilitatea de a pretinde că împărtăşesc  voia Domnului;

.   .         Medicii se supun legilor şi toanelor politicienilor, cariera şi viaţa lor este nesigură;

.   .         Nimeni nu se amestecă în viaţa, regulile, legile, predicile popilor, nimeni nu le schimbă Biblia sau regulamentele de ordine interioară, nu îşi pierd niciodată drepturile dimpotrivă, acestea sporesc. Nici comuniştii nu le-au luat drepturile, doar le-au controlat după ce aceştia şi-au plecat fruntea în faţa puterii pământene. Aşa au făcut de fiecare dată pentru a-I păstra drepturile şi privilegiile;

.   .         Nimeni nu are nevoie de medici, decât atunci când e la pat, nu sunt invitaţi nicăieri, lumea se fereşte şi să vorbească despre ei, de frică să nu cobească, oamenii nu se duc la medic decât când nu mai au nici o scăpare, de cele mai multe ori prea tâîrziu. Nimeni nu le pupă mâna deşi mâna lor a salvat o viaţă;

.   .         Nu se desfăşoară nici o activitate sau ceremonie importantă fără să fie invitaţi preoţii să "sfinţească", patriarhul este invitat la toate marile evenimente şi toţi îi pupă mâna deşi nu face nimic cu ea, decât se scarpină;

.   .         Ca să poată fi recunoscut ca valoare, un medic trebuie să probeze toată viaţa priceperile şi competenţele sale în domeniu, şi culmea, uneori o singură greşeală îl poate costa libertatea, viaţa sau cariera;

.   .         Nimeni nu poate dovedi priceperea sau  legătura unui popă cu Dumnezeu, toţi pretind că au legătura cu el dar nici unul nu a dovedit-o;

.   .         Dacă ia foc un spital din cauza instalaţiei electrice învechite şi proaste, se face anchetă , managerul spitalui este anchetat şi judecat pentru neglijenţă şi distrugeri;

.   .         Dacă ia foc o biserică pentru că s-a îmbătat popa  şi a lăsat lumânările aprinse în biserică, se dă vina pe paracliser sau se spune că aşa a fost voinţa Domnului, toată lumea se închină  şi se construieşte pe loc altă biserică mai mare şi mai bine dotată, ca să nu stea enoriaşii fără "ajutorul lui Dumnezeu" părintele  este căinat şi ajutat să nu îşi piardă locul de muncă;

.   .         Nu toate localităţile au dispensare sau spitale sau măcar câte un medic ;

.   .         În fiecare spital există un popă plătit de stat, de BOR  şi de spital pentru aceeaşi treabă;

.   .         Medicii depun un jurământ de credinţă faţă de OM, cel pe care îl slujesc  şi căruia i se dedică, acesta este obiectul activităţii lor, cel pe care jură să îl salveze;

.   .         Popii depun jurământ de credinţă faţă de biserică, faţă de conducerea BOR , nu faţă de OMUL al cărui suflet trebuie să îl salveze

În loc de concluzie:

Mai miră pe cineva că:

1.       Sunt 56.000 de preoti si 48.000 de medici in Romania. Fiecare preot are biserica lui,rar găseşti câte doi la o biserică, medicii se înghesuie câte 10 într-un cabinet şi sunt fericiţi cei care îşi găsesc loc.

2.       Se ridică 200 lăcaşe de cult pe an, şi nici un spital;

3.       Numărul bisericilor a crescut cu peste 4000 în 20 de ani în timp ce numărul paturilor din spitale în aceeaşi perioadă s-a înjumătăţit;

4.       Din 2000 până în 2009 de exemplu, a dispărut câte un spital pe an;

5.       Avem 18000 de biserici şi doar 368 de spitale;

6.       Românii au de două ori mai multe biserici decât şcoli şi spitale, potrivit unui studiu APADOR Elveţia şi Fundaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă.

Având aceste perspective, ce spuneţi, câţi din absolvenţii de valoare de liceu vor alege medicina în România şi câţi vor îmbraţişa "credinţa" ? Către ce ne îndreptăm, ce se urmăreşte, vindecarea societăţii sau îngroparea României? Dacă preoţii îl slujesc pe Dumnezeu şi ne îndreaptă toată viaţa spre lumina cunoaşterii Dumnezeieşti şi a fericirii credinţei, de ce culoarea veşmintelor lor este neagră, nu cumva înmormântarea este obiectivul fundamental al activităţii lor? ATUNCI AR TREBUI CA ŞI MINIŞTRII ŞI PARLAMENTARII SĂ POARTE ACELEAŞI VEŞMINTE, PENTRU CĂ DESFĂŞOARĂ ACELEAŞI ACTIVITĂŢI. NE TĂMĂIAZĂ LA FIECARE 4 ANI, NE PROMIT LAPTE ŞI MIERE LA ALEGERI , NE PREDICĂ  NORME ŞI LEGI VALABILE NUMAI PENTRU NOI, EI AU LEGILE LOR SPECIALE ŞI PRIVILEGII,  DAR PÂNĂ LA URMĂ NE DUC ÎN ACELAŞI LOC : ÎN MORMÂNT.

PS: A auzit cineva de un preot pedepsit conform paragrafului citat în introducerea articolului, pentru că a jurat strâmb în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor? Preluare INTERNET

POESIS - PÂNĂ CÂND...

Pentru Dumnezeu, pentru ţara lui

Legea este sfântă, grija orişicui,

Nu mai este vreme, nu vrem împrumut

Apărăm cu cinste tot ce am avut.

Ne zâmbesc străinii hulpavi la hotar

Stropii cu otravă întind în pahar,

Copii îi adună de pe strazi, din case

Mame privesc jalea, plâng neputincioase.

Soarele nu-i soare, raze pârjolesc

S-a întins prea mult pustiul grotesc,

Bucăţi din ţarină s-au vândut bizar

Lacrimi, umilinţă, seceta, amar.

Până când se strânge lanţul umilinţei

Până când se întinde timpul neputinţei,

Până când cu toţii în genunchi vom sta

Până când, o Doamne, mai putem răbda?!

Români, România-grădina sfinţită

Vin alţii, o lasă mereu neîngrijită,

Neghina tot creşte iar bobul de grâu

Se scutură-n locul secatului râu.

Umiliţi atâta,trupu’ istovit

Pare fără vlagă, TU ne-ai părăsit

Întristaţi am spune în necazu’ nost;

- Iisuse reînalţă NEAMUL cum a fost.

Asta ni-i rugarea, fie în bun ceas

Oricine s-audă lacrima din glas,

Inima ce plânge, zbuciumul firesc

Din suflet strigarea în grai românesc.         

Pr.stavr.Radu Botis

 http://www.radubotis.ro/

Ortodoxia cu paşi lenţi printre milenii (VI)

 Iisus Hristos-Mântuitorul lumii

 Despre Iisus Hristos s-a vorbit de peste 2000 de ani,în numele lui s-au făcut liturghii fie în catedrale,biserici mănăstiri ,dar nu toţi au fost interesaţi să-l cunoască şi să i se supună cu toată umilinţa.Dacă întrebaţi azi o persoană cu pretenţii religioase că ce ştie despre Iisus va răspunde foarte simplu: "A fost un evreu născut într-un grajd ,s-a botezat , a făcut ceva minuni cum ar fi  ; a înviat pe rând trei morţi,a redat vederea multor nevăzători ,a mai vindecat şi alţi  bolnavi cu diverse boli ,(invalizi , psihici ,leproşi,şi cu alte nenumărate afecţiuni,apoi

 a murit pe o cruce ,şi noi trebuie să ne rugăm lui.

 Din punct de vedere psihologic-social este de acceptat  că cu moartea se termină viaţa terestră pentru orice om.Şi totuşi ,unde-i vinovăţia .

 Răspunsul este verificat:lipsa de interes ,ancorarea prea mare în tradiţie,indiferenţa familială, neparticiparea regulată la sfânta biserică,necinstirea şi necunoaşterea Bibliei. Iisus Hristos nu trebuie privit numai istoric,trebuie simţit ca Dumnezeu care -spiritual există din veşnicii şi Dumnezeu Tatăl l-a numit spre a propovădui cuvinte dumnezeieşti şi să moară în numele tuturor oamenilor,făcându-se garantul mântuirii prin jertfa sa.Necunoaşterea din "pruncie" a Sfintei Scripturi atrage o atitudine de indiferenţă faţă de persoana şi învăţăturile celui mai minunat om,nobil şi sfânt care a trăit pe pământ şi a activat în folosul umanităţii  şi ce greu se poate scrie,gândi,filozofa asupra a ceea ce a realizat doar în parte.

 Cine a fost şi este Iisus Hristos.Sfântul apostol Pavel răspunde: "El este chipul Dumnezeului celui nevăzut,cel întâi născut din toată zidirea (Coloseni,1,15) Miraculoasa venire în lume a lui Iisus Hristos a fost proorocită cu mulţi ani în urmă de unii prooroci ai Vechiului Testament.

Din momentul când o fecioară venită pe lume în mod miraculos şi rămâne însărcinată,îngerii din ceruri participă la eveniment După ce naşte îngerul intervine şi-i spune să plece în alte locuri. La vârsta de 12 ani Iisus avea cunoştinţele de bază de a putea dialoga cu fariseii şi cărturarii în templu şi aceştia s-au mirat de învăţăturile lui.Cănd s-a botezat în râul Iordan ,apare Sfânta Treime în faţa reprezentanţilor evreilor:Tatăl vorbeşte:"Acesta este Fiul meu în care îmi găsesc plăcerea"(Lit.3,17)şi duhul sfânt se coboară peste el sub forma unui porumbel pentru că "Cerurile s-au deschis".

Iisus Hristos nu poate fi despărţit de Sfânta Treime pentru că spiritual,Mântuitorul există din veşnicie:La început era cuvântul şi cuvântul era cu Dumnezeu şi cuvântul era Dumnezeu(I,1,1).Proorocul Isaia a proorocit cu 700 de ani înainte că "...spiritualul se va aşterne peste

 o fecioară şi va rămânea însărcinată şi va naşte pe Emanuel(Isaia,7,14)

 Evreii aşteptau să le vină un rege,dar mai pământesc,să facă noi cuceriri ,palate...dar apare Iisus Hristos "la plinirea vremii"cu un scop foarte bine precizat,prin el să se mântuie lumea de păcate.Iisus s-a născut în chip umil dar "domnia va fi pe umărul lui,Îl vor numi Mântuitor,sfetnic,Dumnezeu întrupat,Părintele veşniciilor,Domn al păcii,(Isaia,9,6)Dacă acest Iisus are atâtea atribute şi este şi Mântuitor  şi Părinte al veşniciilor,oamenii ar trebui să-şi schimbe poziţia interioară faţă de el.Pe lângă minunile predicile şi pildele rostite ,Iisus a mai ţinut o masă minunată,în prezenţa apostolilor:masa istorică şi  Eternă ,numită "Cina cea de Taină".După ce a binecuvântat pâinea şi vinul, Iisus Hristos a pronunţat :"Mâncaţi din Trupul meu şi ...beţi din sângele meu" al noii legi în centrul căreia va fi el până la sfârşitul lumii când va veni la marea judecată.(prin asta se referea că persoana sa trebuie cinstită şi apreciată ca atare.)Această minunată masă care se repetă la oricare sfântă liturghie oficiată în toate lăcaş ele de cult(biserici mănăstiri, etc, e masa care după spovedanie ,aduce iertarea de păcate şi comuniunea cu Dumnezeu.

 Atât Sfânta Treime cât şi Taina Sfintei Liturghii sunt cele mai mari minuni pe care le poate concepe un om ,adică Hristosul răstignit pe Golgota ,îngropat , înviat şi înălţat la cer spune tuturor :Eu stau la uşă şi bat...Hristos ne spune că vrea să  se uneascăcu noi şi să trăim în comuniune deplină .El este eternitatea spre care trebuie să tindem.Fiecare om în acest sens poartă în sine chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.În Tatăl Ceresc se întâlnesc trei trăsături fundamentale ,care sunt structura caracterului său:adevărul ,dreptatea ,şi sfinţenia,acestea au fost întâlnite şi la omul Iisus.Deci se pot "împrumuta " şi practica şi de oameni

 Iisus vorbea adesea de credinţă, de speranţă şi de iubire şi de multe ori le spunea pilde ucenicilor .Acest aspect a demonstrat că Iisus era un om bun "Lăudaţi pe Domnul căci este Bun ,căci în veac  ţine îndurarea lui"(psalmul 136).Bunătatea i-a produs lui Iisus ,îndurare pentru atâtea cazuri pe care le-a întâlnit.(Mai ales când scotea duhuri necurate din oameni).Aşa ar trebui să fim şi noi.Bunătatea te face să ai îndurare,smerenie ,blândeţe,îndelungă răbdare,îngăduinţă,,capacitate de iertate.Toate acestea vin din bunătate.

 Bunătatea şi înţelepciunea l-au făcut pe Iisus ,iubit de mulţimi de oameni.Bolnavii aveau o încredere în el încât doar atingându-se de haina lui şi se vindecau.

 "Predica de pe munte "rămâne cel mai sfânt cod de legi din lume,un mijloc ideal de a te verifica în faţa lui "Alfa şi Omega -Începutul şi sfârşitul(Apocalipsa,1,8).Iisus devine salvatorul dar şi piatra de poticnire pentru cei care doresc să-l urmeze sau renunţă definitiv la el .

 Sfântul Atanasie spunea prin secolul IV că "Fiul lui Dumnezeu a devenit ceea ce suntem noi ,pentru ca noi să putem deveni ceea ce este el",adică fii ai  lui Dumnezeu.

 Omul-Dumnezeu care s-a schimbat la faţă în prezenţa a două personaţităţi ale Vechiului Testalent,a trimis Duhul Sfânt peste apostoli încât au vorbit în limbi noi cu o putere sfinţitoare şi a promis că iar va veni la sfârşit de veacuri",la plinirea vremii" în calitate de judecător cînd va deschide cărţile interioare ale oamenilor de la Adam până atunci.

Iisus este Capul Bisericii ,Mirele Bisericii slăvite ,fără pată ,fără zbârcitură sau altceva de felul acesta,ci sfântă şi fără prihană."(Efes.5),

 Această Biserică prin episcopi,preoţi,preoţi,pastori,şi oameni de bine îl propovăduiesc pe Iisus de secole dar numărul sfinţilor a fost foarte mic faţă de cei care n-au respectat poruncile şi sfaturile biblice şi recomandările Sf.Sinoade şi ale altor personalităţi responsabile.

 Prin atitudinea de indiferenţă faţă de Biblie ,Biserică,comportament etic,în lume se produc crime,sinucideri,divorţuri,diverse atacuri armate, etc.Toate acestea au loc pentru că Iisus şi învăţăturile lui sunt părăsite.Dacă Hristos ar fi printre noi ne-ar aminti de jertfa lui,aşteptând de la noi săi spunem ca Sfântul Apostol Pavel : "Eu nu mai trăiesc ,ci Hristos trăieşte în mine ! "

   PREOT MIHAI GHIŢ,PAROHIA ORTODOXĂ RODINA, COMUNA ARINIŞ ,MM

MICROPOVESTE

 PREOT  ŞI ACTOR

        Un bărbat l-a întrebat pe fiul său astfel:

    -Ce meserie vrei să îmbrăţişezi fiule ?

  Adolescentul a răspuns :

   Vreau să mă fac actor "                                                                                             

  Bărbatul a meditat o clipă referitor la ce a spus tânărul,apoi a grăit acestuia.

 -Ştiu că ai calităţi extraordinare legat de ceea ce ai afirmat ,dar tocmai prin faptul că ai aceste calităţi ,ce te împiedică să devii preot.

-Tată,eu sunt ateu.

-Mi-ai mai spus asta fiule ,dar gândeşte-te că un actor foarte bun poate  deveni în acelaşi timp un  preot foarte bun! Un actor nu crede de fiecare dată în tot ce spune .Avantajul actorului este să-şi facă meseria aşa cum trebuie.Dacă actorul din tine se va exprima prin cuvânt şi faptă după cum o cere Biblia, atunci voi crede că eşti cu adevărat actor.Mai bine zis ,atunci voi fi mândru de tine. 

Tânărul a strâns mâna tatălui său şi a răspuns ferm:

-Îţi voi demonstra toată viaţa că pot face ceea ce mi-ai cerut!

                                                VASILE DAN MARCHIŞ    

      

PREOTUL RADU BOTIŞ, POEMELE SALE ÎNGEREŞTI ŞI ÎNDUHOVNICITELE LUI REVISTE

...Dumnezeu îşi alege, cu grijă, pe Marii Săi Misionari. Dumnezeu nu risipeşte, întru zădărnicie, Harul Său Sfânt. Sunt, în lumea asta, oameni care gâfâie, fără să fi făcut nimic. Sunt, dimpotrivă, în lumea asta, oameni cărora le sporesc puterile şi sunt din ce în ce mai senini şi mai fără stare, întru lucrare, cu cât ştiu că-L slujesc, mai abitir şi mai din greu, pe Stăpânul Ceresc!

...Unul dintre aceşti oameni ai harului şi al lucrării misionare întru Ortodoxie, deci pentru Dumnezeul Luminii Tradiţiei -  fără stavilă de oboseală, vreodată! - este preotul iconom stavrofor, maramureşeanul RADU BOTIŞ - licenţiat al Universităţii Babeş Bolyai (din Cluj-Napoca), Facultatea de Teologie Ortodoxă,cu masterat în ştiinţe istorico-practice, la aceeaşi facultate (2006). Este un adevărat izvor de Lumină: Poet de mare rafinament şi cu smerenie angelică, eseist de talent, gânditor, ctitor de reviste, colaborator la tot ce înseamnă Frumos şi Luptă Dumnezeiască, pentru mai Bine, mai Frumos şi mai Drept…

Singur spune despre sine, cu modestie, dar şi cu conştiinţa truditorului fără osteneală, în Via Domnului Dumnezeului nostru, Mântuitorul HRISTOS: “Fiecare am primit din partea lui Dumnezeu un talant sau mai mulţi. Nu trebuie nimic ţinut la păstrare pentru că vine momentul când vom fi întrebaţi de rostul nostru pe acest pământ. Bucuria va fi mare pentru cei chemaţi întru Bucuria Eternităţii” – şi Adevăr grăieşte, întrutotul!

Iată ce scria despre Poezia religioasă a Părintelui RADU BOTIŞ, binecuvântând-o, cu nesfârşită admiraţie, Î.P.S.S. IRINEU POP BISTRIŢEANUL, episcop-vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului: “Poeme de adâncă sensibilitate şi spiritualitate etnică în care vibrează marile şi sfintele învăţături ale Bisericii noastre apostolice (…)Aceste poezii ne antrenează, subtil, într-un exerciţiu de meditaţie, purificându-ne simţurile printr-o adevărată chenoză literară, odată cu poetul. Cucernicul părinte Radu Botiş ne oferă, prin versurile sale, STROPI DE ROUĂ DIVINĂ, care regenerează şi edifică întru mântuire” – cf. www.universulcartilor.wordpress.com

Cât bun-gust şi câtă dreptate avea Î.P.S.S. IRINEU BISTRIŢEANUL! Căci, iată ce Rugăciune spre liniştirea nebuniilor şi rătăcirilor lumii şi spre răsărirea dragostei uitate, întru fericirea veşnică a Luminii Crucificat-Mântuitorului, cu lacrimă de mărgăritar închină Preasmeritul Părinte RADU BOTIŞ:

“Doamne în a dragostei rânduială /Sub pavăza crucii agale suind, /Lacrimii noastre caută vremi de beteală /Prin astă lume, străluminând. //Doamne, chipul din sfânta icoană /Iradiază, caută vremi de-mpăcare,/Preacum chemarea cea mai de seamă/Inimii noastre dragi, fiecare. /Doamne, la umbra plăcută a liniştii Tale/Ca o închinare căutând împlinirea,/Iartă-ne încă nefireasca umblare,/Pacea din Tine, în noi, fericirea”.   

***

…Acum mai bine de zece ani, pe când încă trăia întrupat, aici, pe pământ, iar nu dus la îngeri, spiritual encicopedist numit ARTUR SILVESTRI – am auzit, prima oară, şi am văzut, cu ochii mei, câtă cerească slujbă poate împlini un preot ortodox, atunci când este stăpânit de Duhul Cel Sfânt.

Am văzut cum poate un om drept la Duh, chiar cu unealta cea prost folosită de majoritatea oamenilor Pământului, INTERNETUL – să formeze şi să salveze suflete:

1--suflete mai fragede, abia venite dinspre Creator, prin poveştile de suflet (ale dnei CEZARINA DAMESCU, ale dlui JIANU LIVIU-FLORIAN etc.) ori poemele serafice (luminoase şi pline de nesfârşită curăţie, ale maestrelor scrisului: dna CEZARINA ADAMESCU, dna IOANA STUPARU, dna CAMELIA CIOBOTARU, dl ADRIAN MUNTEANU etc.!), apărute (dimpreună cu materiale de mare gravitate pentru existenţa României, întru graniţele ei de Duh Ortodox: Octavian Lupu:PARIS – FARMECUL GRĂDINII TUILERIES ŞI RAFINAMENTUL PALATULUI LUVRU; sau: Cristian LAURENŢIU:Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, ziua în care a luat fiinţă prima comunitate creştină, sau: SIMPOZION INTER-RELIGIOS LA PATRIARHIA ROMÂNĂ  “DIASPORA, O REALITATE A SOCIETĂŢII ACTUALE” etc.) în revista online, fondată de RADU BOTIŞ, “Slova Creştină” – www.slova-creştină.ro – cu suplimentul “Slova copiilor” (cf. www.copii-crestini.ro, dar şi

2-suflete mature, intrate, demult, în hărţuiala lumii străbătute de fiorii întunecaţi, stârniţi de Marele Iluzionist.  Pentru aceşti din urmă oameni, dacă Îl păstraseră, încă, pe Dumnezeul Luminii Adevărului în ei, Părintele RADU BOTIŞ se aliase, întru luminoasă luptă, cu revistele ARP, ale atât de mult-regretatului ARTUR SILVESTRI – şi dădeau, amândoi, prin articole adânc documentate şi tăios-ferm formulate – străfulgerări cumplite, cu paloşele arhaghelice ale patriotismului, ale desăvârşitei Iubiri de Neam, ale Duhului Dreptăţii şi ale Autenticei Frumuseţi… - …iar oamenii întristaţi, ori, deja, descurajaţi -  se scuturau, ca de un vis rău, şi re-deveneau Războinici ai Lui HRISTOS, alăturându-se, umăr lângă umăr, celor doi Arhangheli pogorâţi pe Pământ!…

Pe lângă faptul că este editor fondator al revistei „Slova Creştină” (revistă de creaţie, atitudine şi cultură) – de la un timp am văzut că materiale de-ale mele şi de-ale amicilor mei cu drag de Dumnezeu şi de ţară, interviuri şi lucrări de amploare ştiinţifică (ex. : traduceri de BAKI YMERI VOKA, sau: Interviu cu scriitoarea şi jurnalista MARIA DIANA POPESCU: “Se impune o dictatură a virtuţii!”, sau: Adrian Botez: NORMALITATEA REACŢIONARĂ: SINERGIA SCRIS-FĂPTUIRE-FIINŢARE COSMICĂ,  LA GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE-pentru o noua hermeneutică, aplicată asupra textelor cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce etc.),  cu mare dragoste duhovnicească dăruite Părintelui RADU BOTIŞ, se duceau către o nouă ctitorie internetistică de-a sa: www.glascomun.info.

Deci, Sfânta Scriptură şi bunele lucrări ale omului-cu-misiune îşi află sălaş de folos şi în lumea virtualităţii, dacă gândul de pornire al lucrărilor este curat şi drept!

Sfânta Scriptură capătă, deci, tălmăciri foarte practice şi spre priinţă Duhului ORTODOX, prin lucrări de mare amploare ştiinţifică şi de credincioşie – cum însuşi glăsuieşte Părintele RADU BOTIŞ, într-un impresionant poem de-al său (cf. Lumina Cărţii Sfinte):

“Săraci, o prea săraci am fi/De n-am avea o călăuză a noastră,/E prea puţin o pasăre măiastră-/Căci, cu nimic nu poţi asemui/Acestă Carte reînviind istorii,/Balsam vindecător şi fără de pereche,/Mai nouă parcă, dar atât de veche/Scriptura Sfântă, a urcuşului spre glorii”…

…Părintele simţise, deci, că lumea care foloseşte Internetul pentru sporirea de Duh era pârjolită de nevoia unei mai cuprinzătoare reviste online.  În plus, Părintele lucrează spre prevenirea răului, care, cu viclenie demoniacă, se infiltrează, când şi cum nici nu gândeşti, în suflete. Părintele nu voia ca lumea cea căutătoare (uneori de deşertăciune!) să se smintească – şi, ca urmare, lumea trebuia atrasă, prin lucrarea foarte gingaşă a Internetului, spre cele duhovniceşti, ale Binelui, Dreptului şi Frumosului Dumnezeiesc (să nu apuce Satana să le răpească sufletele şi atenţia voluptuous-moleşită, spre pustiu!). Şi, astfel, preotul RADU BOTIŞ a devenit editor fondator al revistei: „Glas Comun” (revistă cultural-creştină).

…Dar a venit vremea să-l cunoaştem mai bine, pe acest Artist al Lui HRISTOS, pe acest Luminător de oameni, pe acest smerit, dar ferm şi neobosit binefăcător, prin daruri şi haruri rarissime, răspândite asupra a mii şi zeci de mii de oameni! - …pe care oameni, chiar dacă (în marea lor majoritate!) nu-i vede, totuşi, fără nici cea mai mică şovăială, le pipăie sufletele şi le smulge din focul patimilor nesănătoase, spre Sănătatea Credinţei în Izvorul Luminii Lumii- HRISTOS :

-Membru al Asociaţiei Scriitorilor-filiala Baia Mare, Maramureş; UCMR-ADA Bucureşti.

ACTUALMENTE:  Preot iconom stavrofor.

Locul II  în anul 2000 la Concursul Literar de Inspiraţie Spiritual-Creştină „Izvorul Tămăduirii” - Bucureşti, premiul editurii Ariadna (sect. volum de debut pentru poezie religioasă) în cadrul Festivalului „Pro Unione”, ed. a II-a Baia Mare, 2001, menţiune CONCURSUL INTERNAŢIONAL DE POEZIE AL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI ,,Starpress" 2008.

ACTIVITATE LITERARĂ:  Cărţi publicate:

"Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos, Editura Transilvania;

.”Viata vie a unui mănunchi de creştini români” (Editura Enesis, date monografice); ”Ca tămâia înaintea Ta” (poezii creştine);”Sfaturi pentru mântuire” (Editura Ariadna); ”Elemente  de Istorie Locală; "Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America” (Editura Enesis 98, TIP); ”Glas Comun, un an de la apariţie”.

APARIŢII  ÎN VOLUME COLECTIVE:

"Memoria documentelor" , Prof.dr.Dobrescu T.Constantin(Fundația pentru Istoria Prahovei),Editura Elapis,Ploieşti,2011;

."Ulmeni Maramureş.Studiu monografic,Editura Olimpias,Galati,2011; 

.” Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume STARPRESS,Editura Fortuna, 2011;

.  ”Antologiile revistei Singur(proză),Editurile Singur/Grinta,Târgovişte/Cluj- Napoca,2010;

. ”O Antologie a poeziei maramureşene,alcătuită de Nicolae Păuna Scheianu,Editura Ethnologica,Baia Mare,2010;

.’’ Preoţi sfinţi,lăcaşuri sfinte, Editura Semănătorul,2010;

.’’ Antologie de poezie, 55 de poeţi contemporani(pagini alese)’’, coordonată de Valentina Becart, editura ArhipArt, Sibiu, România, 2010;

.” Îndreptar de terapie divină” - breviar sufletesc – Editura Sinteze, Galaţi, Crăciun, 2009;

.”Artur Silvestri - Documentar memorialistic”,(Editura Semănătorul, 2009);

." Literatură virtuală şi Curentul Generaţiei Google",alcătuită de Ionuţ Caragea,(Editură Fides,Iaşi, 2009);
.”Armonii celeste”,Antologie,Cenaclul Arionda,(Galaţi, Editura Olimpias, 2009);

.”Dor de Dor”, Antologie lirică, epică, plastică, (Călăraşi, Editura S.C. Tipografia S.A. Slobozia-Ialomiţa, 2008);

.”Mărturisirea de credinţă literară”, - vol. II, (Bucureşti, Editura Carpathia Press, 2008).

 ALBUME AUDIO:

.”În Sfânta Noapte de Crăciun” – textier;”Poveste de iarnă” – textier;”Stropi de Rouă Divină” (poezii creştine, creaţii proprii); ”Sara bună, rod bogat” (colinde) – textier; ”Leru-i ler şi dalbe flori” (colinde) – textier. 

  PREZENŢE LITERARE ÎN REVISTELE DIN  STRĂINĂTATE:

-„Acasă” (S.U.A); „Arcada-Roumanian Magazine Europe” (Germania); ,,Agero”(Germania); „Asymetria” (Franţa); „Atheneum”; „Alternativa” (Canada); „Biruinţa” (Serbia); „Clipa” –,,Las Vegas Roumanian Journal”(S.U.A); ,,CONFLUENŢE ROMÂNEŞTI"; „Corriere di Forli e Cesena” (Italia); ,,Gândacul de Colorado" ; „Libertatea”; „Lumină Lină” (S.U.A.); „Curaj” (Republica Moldova); „Il Momento” (Italia); ,,Nou Horizont”( Valencia - Spania); „Observatorul” (Canada); „Curentul Internaţional” (S.U.A. – Canada); „STARPRESS” (revistă româno-americano-canadiană, Râmnicu Vâlcea);

 „Romanian VIP” (Texas, Dallas) S.U.A.

 REVISTE DIN ŢARĂ:

Este prezent în revistele de cultură şi spiritualitate din România:

„Acropolis” (Bucureşti);  „Adversa Res” (Braşov); „Archeus” (Baia Mare); ,,Art-Emis"; „Alo Plus” (Cluj Napoca);Armonii Culturale(Adjud); ,,Ag Pe Rime”(Piteşti); „Astra” (Baia Mare);  „Blanca” (Oradea); ,,Boema"(Galaţi); „Buciumul”; „Caiete Silvane” (Zalău); „Clopotul” (Bucureşti); „Condeiul ardelean” (Covasna); „Credinţa Ortodoxă” (Roman); „Cruce şi Înviere” (Bucureşti); „Dacoromania” (Alba Iulia); „Dor de Dor” (Călăraşi); „Ecoul”;

„Lumea credinţei” (Bucureşti); „Familia Română” (Baia Mare); „Foaia Govândarului” (Reşiţa); „Lumea oamenilor de afaceri creştini din România” (Oradea); „Monitorul” – de Suceava; „Murmur”; ,,Natiunea" „Nord Literar” „Noi”; „Nu”; „Noul Milenium” (Baia Mare); „Lumina Învierii”; „Odgon”; „Oglinda literară” (Focşani); „Paşi”; „Pro Unione” (Baia Mare); ,,Răsunetul" (Bistriţa); „Revista Română de Studii Etnoistorice”; „Gazeta de Maramureş”; „Graiul Bisericii noastre” (Baia Mare); „Graiul Maramureşului” ; „Glasul Maramureşului”; „Informaţia zilei”; „Glas Comun” ; ,,Vatra veche''(Târgu-Mureş); „Vestea” (Mehadia, Caraş-Severin); „Viaţa Maramureşului”; „Viaţa de pretutindeni” (Arad); „Viaţa Creştină” (Bistriţa); „Visul” (Orăştie); „Singur” (Târgovişte); ,,Strada Mare”; „Starpress” (RâmnicuVâlcea).

PREZENŢE ÎN REVISTELE ON-LINE ale

ASOCIAŢIEI ROMÂNE PENTRU PATRIMONIU/ARP:

-„Analize şi fapte”; „Ecoul”; ,,Neamul Românesc”; „Noua Arhivă Românească”; „Tânărul scriitor”; „Cărticica de copii”; -„Luceafărul românesc.”

ACTIVITĂŢI CULTURALE ÎN PREZENT:

-Editor fondator al revistei: „Glas Comun” (revistă cultural-creştină);

-Editor fondator al revistei „Slova Creştină” (revistă de creaţie, atitudine şi cultură);

-Editor fondator al revistei:,,Slova Copiilor”(supliment al revistei Slova Creştină).

-Redactor colaborator la revista internaţională „Starpress” (Râmnicu Vâlcea);

-Redactor colaborator la revista „Dor de Dor” – Călăraşi;

-Colaborator la revista „Murmur” – Bucureşti; „RomanianVIP” (S.U.A); ,, Nou    Horizont”(Spania).

-Președinte (fondator) al Asociației cultural creștin umanitare ,,Ars Vivat”.

COLABOREAZĂ LA POSTURILE DE RADIO:

-„Dor de ţară”; Radio Transsylvania Internaţional  (Germania).

 -,,Iniţiator proiect  educaţional „Credinţa-Glas Comun”.

MULTIPLE PREZENŢE  ÎN CADRUL UNOR EMISIUNI RELIGIOASE LA RADIO ŞI TELEVIZIUNE.

 REFERINŢE CRITICE:

„Sacerdot în cuvânt,  în slujire  şi-n inimă” – exegeză la volumul „Ca tămâia înaintea ta” – articol apărut în revista „Agero” – Stuttgart; în revista „Starpress” şi în revista „Observatorul” din Toronto. (Cezarina Adamescu);

„Părintele Slovei creştine şi renaşterea sa prin cuvânt” – cronică – apărută în revista „Agero”; „Starpress”; „Observatorul” (Cezarina Adamescu);

„Bun găsit în oaza numită Arionda” –cuvânt de bunăvoire la naşterea unei antologii– (Cezarina Adamescu) -  apărut în revistele: „Agero”; „Observatorul”; „Starpress”;

„Bun găsit la Slova copiilor” -  apărut în : „Starpress”;  „Romanian Vip”;

„În volumul: „Întâlniri providenţiale”  de Cezarina Adamescu – Editura Semănătorul, 2009, referinţe critice asupra întregii creaţii.

  Site-uri personale:

www.radubotis.ro

www.glascomun.info

www.slova-crestina.ro

www.copii-crestini.ro

www.asociatiaarsvivat.jimdo.com

www.credintagc.glascomun.info

  

            ...Să trăiţi, întru mulţi ani, sănătoşi, senini şi desăvârşit împliniţi! – vrednice Părinte RADU BOTIŞ!

Fie ca „Slova creştină” a Prea Sfinţiei sale, preotul RADU BOTIŞ, să se scrie, ca SLOVĂ DE FOC, în inimile tuturor celor care năzuiesc, pe Calea Cea Dreaptă a Mântuirii! – iar „Slova copiilor” să modeleze duhurile cele încă fragede, pentru a-L vedea („cei mici”, care vor TREBUI să devină „cei MARI şi CURAŢI”, în ţara asta!), încă din răsăritul vieţii, pe El, Lumina Lumii – şi a nu se lăsa răpiţi, de îmbierile celui viclean, spre zările beznei şi rătăcirii sufletului şi Duhului!

Iar „Glasul comun” al Prea Sfinţiei sale, preotul RADU BOTIŞ  să însemneze şi să devină Glasul acelei DOINE a lui Goga (numită, cu înţelept gând: „NOI”! – adică, FAMILIA NEAMULUI ROMÂNESC-CETATE DE NESPART ŞI DE NEBĂTUT, Familie a unui Neam care, deocamdată, îşi prelungeşte, nefiresc şi nesănătos, o expectativă periculosă, depărtată, temporar, de VATRA CREDINŢEI NEABĂTUTE ÎN ÎNVIEREA NEAMULUI!!!), GOGA, cel cu Sufletul Aprins – întru solidarizarea hristică, pentru nădăjduirea Mântuirii celei din veac, a Neamului Românesc cel DREPT-CREDINCIOS/ORTODOX. Pentru că, da, cum dumnezeieşte spunea tribunul Octavian GOGA – numai AICI, în Grădina Maicii Domnului, este Raiul Cel Adevărat (dar pe care tocmai noi, CEI ALEŞI DE EL, CA GRĂDINARI ŞI PAZNICI, nu-l ştim, l-am uitat, nu-i auzim glăsuirea sfântă! – ...şi, tocmai de aceea, trăim vremi în care, deocamdată, ne încearcă şi TREBUIE SĂ NE ÎNCERCE! - mai mult lacrima căinţei, a conştientizării neîmplinirii Misiunii noastre Sfinte, decât Lumina Biruinţei Desăvârşite!): “La noi sunt codri verzi de brad/Şi câmpuri de mătasă;/La noi atâţia fluturi sunt, /Şi-atâta jale-n casă./Privighetori din alte ţări/Vin doina sa ne-asculte;/La noi sunt cântece şi flori/Şi lacrimi multe, multe...”

...Şi merită, acest om de o nobleţe rară a Duhului (şi blând vestitor al vremilor CĂINŢEI, faţă de Mântuitorul nostru, IISUS HRISTOS!), cu toţii să rostim, din străfundul inimii, pentru sine precum pentru noi! - ...căci Părintele RADU BOTIŞ pentru Neamul Românilor celor TOŢI, pentru „NOI”, cei de PRETUTINDENI, muceniceşte şi cântă, cu îngerii dimpreună, şi-şi trudeşte Duhul şi glasul şi mâinile, cu râvnă sfântă (...râvnindu-i, pe TOŢI ROMÂNII, în turma sa, strânşi iarăşi, din amara risipire a vremilor celor cainice, ale jălniciei prezentului - la sânul cel de MAICĂ şi SFÂNTĂ GRĂDINĂRIŢĂ a Raiului Domnului-HRISTOS, MÂNTUITORUL ŞI LUMINĂTORUL LUMII -  la sânul de SFÂNTĂ ROMÂNIE!):

„Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-l ajute, în continuare, prin Mare Mila Sa, pe acest deosebit de harnic muncitor în Via Domnului, Luminat Misionar, spre Mântuirea Neamului Românesc, să-şi desăvârşească truda sa, EGAL pământească şi cerească: pe Părintele RADU BOTIŞ!”

                                                                        Prof. dr. Adrian Botez