Scrie doamna Gabriela Firea, în biografia dânsei, pe blog-ul personal: ”Studiile mi le-am continuat la București, unde am urmat cursurile Facultății de Litere, specializarea Științele Comunicării, pe care am absolvit-o în 1994”. Doamnă Firea, nu trageți, sunt eu, Lăscărică! Am făcut aceeași facultate, să știți! Da, și eu ca fetele, tot la Litere, tot la Comunicare și Relații Publice, cu un masterat după, în Modele de Comunicare. Doar că eu am făcut-o mai târziu, iar dumneavoastră, prea devreme, doamnă! Devreme în sensul că ați intrat la specializarea asta când ea nici nu era înființată, doamnă Firea . Ceea ce, să recunoaștem, este o performanță. Adică acum înțeleg de ce v-a luat domnul Pandele. Ochi de doctor, frate! Ca să ne înțelegem, doamnă Firea. Specializarea Comunicare și Relații Publice s-a înființat în 1993. Știu asta pentru că am participat, în 2013, ca absolvent, la sărbătoarea prilejuită de împlinirea a douăzeci de ani de existență a secției. Deci în 1994 n-aveați cum să terminați la Științele Comunicării. Doar dacă ați făcut patru ani într-unul (așa se făcea atunci). Dar nu s-a întâmplat asta, pentru că dumneavoastră ați absolvit, de fapt, la Litere, specializarea Bibliologie, adică vă pregăteați temeinic să deveniți bibliotecar. Mai mult, să știți că m-am interesat și n-ați terminat în 1994, așa cum susțineți, ci în 1997. Înțeleg că ați avut și un an de întrerupere de studii, când ați rămas prima dată gravidă. Ceea ce e bine, și eu mi-am dorit copii de tânăr, să pot să mă-nțeleg cu ei. E, aflați că azi specializarea Bibliologie nu mai există, ea a fost denumită Științele Informării și ale Documentării – moamă, ce tare sună acum, e pă informare, pă documentare, pă de-astea, e de pus în CV! – și a intrat sub marea pălărie a Științelor Comunicării. Dar și când ați dat examen de admitere, și când ați dat examen de licență, treaba pe care ați făcut-o se numea Bibliologie. Pfai, acum îmi dau seama că puteți să le spuneți ăstora mai săraci cu duhul că Bibliologia este știința care se ocupă cu studiul Bibliei. Tot o ardeți dumneavoastră pe credință, așea! Nu mai spun că erați printre cei mai slabi din grupă, pentru că nu vreau să fiu rău. Până la urmă, e normal, ceilalți nu aveau copii de îngrijit, puteau să învețe temeinic să devină bibliotecari. Niște tocilari, doamnă, n-ai cu cine! Așa cum ați fi făcut și dumneavoastră când făceați meseria asta, m-am întrebat: bine-bine, dar de ce să fi mințit doamna Firea în CV? Să fi fost pentru a ”justifica” ocuparea funcției de consilier de relații publice și imagine pe lângă nea Mugur Isărescu, în 1999? Sau ați avut nevoie de această schimbare a specializării pentru a putea da bine ca șef al Departamentului de Comunicare al Guvernului? Eu cred că tot vă puneau, doamnă, nu trebuia să mințiți. Ce, dacă treceați acolo că sunteți bibliotecar, credeți că vă puneau la biblioteca Guvernului? Că doar nu studiile v-au dus în acele poziții… Dar dacă așa e, să nu uitați să modificați acolo, repede, în CV: Facultatea de Litere, specializarea Primărie – spații verzi.
sâmbătă, 12 august 2023
Gabriela Firea s-a pandelit rău de tot!

duminică, 19 martie 2023
Alexandru Racu: “Astea sunt problemele uriașe ale școlii românești, nu bacul la religie”
Când întâlnești studenți care nu știu în ce țară s-a născut Iisus Hristos și din ce popor făcea parte te întrebi sincer dacă ora de religie a folosit la ceva.
Dar nu doar ora de religie, ci și școala, în
general. Întrebarea cine a fost Friedrich Nietzsche – cel care a zis că
Dumnezeu a murit și că odată cu el trebuie să moară și ora de religie – e deja
întrebare de doctorat.
Iar aici vorbim de unii dintre absolvenții de liceu
care au luat bacul și au ajuns la facultate, nu de ceilalți aproximativ 50%
care au picat sau au abandonat școala până la bac.
Așa că, în ceea ce mă privește, dezbaterea
referitoare la includerea religiei în categoria disciplinelor pentru
bacalaureat e un non-subiect. Din punctul meu de vedere, n-au decât să dea
bacul și la budism, marxism-lenisim sau istoria minorităților oprimate, atât
timp cât învață, pentru numele lui Dumnezeu, CEVA. Problema e că un număr tot
mai mare de elevi și studenți nu mai învață absolut nimic. Trec bacul deși
mintea lor e tabula rasa.
Or, constat că pe unii îi apucă grija de sistemul
școlar doar când vine vorba să bage mai multă religie în școală (la ce bun,
dacă nici din programa existentă n-au reținut nimic?) sau să apere sistemul
școlar de religie, nu de el însuși. În timp ce noile generații se tâmpesc
într-un ritm amețitor, noi ne pierdem timpul cu dezbateri de acum 20 de ani, de
pe vremea când în România încă se mai făcea școală.
Dincolo de insistența de a-și promova învățătura de
credință și agenda prin intermediul școlii, demers care îi mobilizează pe toți
oamenii de bine, fie ei de stânga sau de dreapta, chiar nu știu ce au făcut și
ce fac BOR sau partizanii laicității pentru școală, adică pentru capacitatea
sistemului școlar de a transmite în mod eficace cunoașterea, indiferent de
subiect, ce sau pe cine au păzit în toți acești ani de degradare care ne-au
adus în halul în care suntem.
În fine, organizațiile antifasciste și de apărare a
democrației se luptă să ajungă la mințile copiilor pentru a le purifica de
rasism, sexism, fundamentalism, homofobie și alte păcate de care, în opinia
acestora, s-ar face vinovată Ortodoxia. Vor să scoată religia creștin-ortodoxă
din școală și să o înlocuiască cu religia drepturilor omului deoarece consideră
că răul antidemocratic trebuie tăiat de la rădăcină și că trebuie să sufle în
iaurtul Ortodoxiei ca să nu ne ardem din nou cu ciorba nazismului.
Însă absorbiți de vigilența lor revoluționară,
aceștia ignoră faptul că în ritmul acesta de degradare a educației, care nu
pare să-i preocupe deloc, în vreo douăzeci de ani, jumătate din popor (sau mai
mult) nu va mai ști nici cine a fost Adolf Hitler, nu doar cine a fost Iisus
Hristos și cine sunt și au fost evreii. Iar în cazul în care va apărea un nou
Hitler, s-ar putea să li se pară un tip cool cu o ofertă nouă, o superofertă
care merită încercată. Căci se va ajunge la punctul în care pentru mare parte
din populație conținutul memoriei va fi egal cu zero și absolut totul va fi
nou. Într-o astfel de societate, oricine poate fi convins de orice câtă vreme
cel care încearcă să-l facă să consume sau să voteze într-un anume fel va ști
cum să împacheteze o ofertă toxică într-un ambalaj tentant. Singura formă de
educație va fi publicitatea.
În fine, astea sunt problemele uriașe ale școlii
românești, nu bacul la religie.
Autor:
Alexandru Racu
miercuri, 8 februarie 2023
Probleme EDUSAL!
Stimați colegi,
Reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ ne semnalează că există riscul ca angajații din învățământ să nu primească salariile la timp!
Federațiile sindicale cer public Ministerului Educației să explice de ce nici până la ora actuală kit-ul de actualizare a programului de calcul al salariilor EDUSAL nu a fost trimis în teritoriu și cine se face vinovat pentru această situație.
Mai jos aveți un comunicat pe aceasta temă.
Președinte Prof.
Ioana Petreuș