Merg în piața centrală din spatele orașului fumuriu să cumpăr răsaduri de zori frumoși, dar mă-mpiedic de ghereta „Libertatea de-a fluiera în biserică”. Mă-nfig puternic cu picioarele-n asfaltul obosit și privesc peste gardul cocoșat cum umblă mieii pe pajiști cu gâturile tăiate.
Se trezesc lacrimi sub perna norului din colț, iar tăcerile
din mine vor să facă nuntă pe balamalele destinului. Cerul de pe buze urcă-n fagul din poarta târgului
adormit pe jumătate.
Îmi cad nămeți trandafirii pe față. NU văd răsaduri de
Doamne-ajută, iar un zvon de verde cu vântul durerii tale umblă rătăcit în
subsuoara toamnelor. Pe-un un ciot de existență, lacul dintre noi ia gustul
desăvârșirii. Luna, jupâna stăpână cu iubire prăfuită, merge-n exercițiul
milenar de așteptare și se odihnește des în moțul stâlpului de telegraf.
Constat că un azi se pierde-ntr-un mâine mereu, iar pe
hotarul nins al iubirii, în respirări de caişi pârguiți în lumina licuricilor,
câteva zgârieturi ale pașilor noștri oftează angelic.
Sunt trăitor printre păianjeni în piața orașului gri de unde
doresc să cumpăr iluzii proaspete și răsaduri frenetice de-un Bună ziua,
domestic.
Până la urmă văd cum gutuile se spânzură-n livezi, iar baba
Cloanța, Cotoroanța, cu șoldurile-n mâini strigă a disperare:
Ia răsadul, neamuleeee!
Mă zgâlțâie salcâmul din Sudos, mă latră câinele Ursei și mă
plânge un dud.
PUIU RĂDUCAN
13.10.2022 – B. Olănești
