Despre opera lui Eugen Dorcescu II. Antologie critică (2021–2026) – o sinteză a receptării critice contemporane și un document de istorie literară

Volumul Despre opera lui Eugen Dorcescu II. Antologie critică (2021–2026), îngrijit de Mirela-Ioana Dorcescu și apărut în 2026 la Editura Waldpress, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de recuperare și sistematizare a receptării critice dedicate unui scriitor român contemporan. Cele 511 pagini reunesc intervențiile unor critici, istorici literari, eseiști și scriitori din perioada 2021–2026, constituind o veritabilă panoramă a receptării operei lui Eugen Dorcescu și, în același timp, un document de istorie literară aflat în plină desfășurare.

Cartea continuă proiectul început prin volumul Despre opera lui Eugen Dorcescu (2021), coordonat de aceeași editoare, consacrat primelor decenii ale receptării critice.

În istoria literaturii române, antologiile critice au avut rolul de a fixa imaginea receptării unui autor într-un anumit moment al evoluției sale. Ele depășesc simpla funcție documentară, devenind instrumente indispensabile cercetării.

Volumul Mirelei-Ioana Dorcescu se înscrie în această tradiție.

El nu urmărește doar reunirea unor texte dispersate în reviste și publicații culturale, ci reconstruiește cronologia receptării operei lui Eugen Dorcescu într-o perioadă extrem de fertilă din creația acestuia.

Prin această perspectivă, cartea capătă valoarea unei istorii critice în miniatură.

Nu este întâmplător faptul că în ultimii ani opera poetului timișorean a suscitat un interes critic crescând, fiind publicate ediții critice, jurnale, traduceri și volume exegetice dedicate universului său poetic și filosofic.

Una dintre marile calități ale volumului constă în concepția editorială.

Mirela-Ioana Dorcescu nu este doar coordonatoarea antologiei.

Ea este unul dintre cei mai importanți hermeneuți ai operei lui Eugen Dorcescu.

Activitatea sa din ultimii ani demonstrează o impresionantă consecvență:editarea critică a jurnalelor; îngrijirea edițiilor definitive; comentarii hermeneutice; studii de poetică;  antologii critice; promovarea internațională a operei.

În acest context, noul volum reprezintă continuarea firească a unui program cultural de anvergură.

Editorul devine aici mediator între operă și istoria receptării.

Un merit esențial al antologiei îl constituie diversitatea perspectivelor.

Textele reunite aparțin unor: istorici literari; critici literari; universitari; poeți; eseiști; filosofi ai culturii.

Această pluralitate produce o imagine poliedrică asupra operei lui Eugen Dorcescu.

Nu există o interpretare unică. Există convergențe. Există diferenț. Există accente distincte.

Tocmai această diversitate transformă antologia într-un laborator al interpretării.

Citită integral, cartea produce un fenomen interesant.

Dincolo de diferențele dintre autori, apare treptat o imagine unitară.

Eugen Dorcescu este perceput drept: poet metafizic; creator de poezie religioasă; autor al unei lirici existențiale; moralist; eseist; diarist; intelectual european.

Aceste constante critice se repetă în numeroase studii.

Ele configurează ceea ce Hans Robert Jauss ar numi „orizontul receptării”.

Astfel, antologia nu doar reflectă critica, ci fixează canonul interpretativ al operei dorcesciene.

Volumul poate fi citit și dintr-o perspectivă diferită.

Nu doar opera lui Eugen Dorcescu devine obiect de analiză.

La fel de interesantă este evoluția criticii românești.

Textele reunite ilustrează coexistenta mai multor direcții: critica impresionistă; ritica hermeneutică; analiza tematică; critica simbolică; lectura teologică; interpretarea comparatistă; analiza stilistică.

Prin urmare, antologia reprezintă și un document asupra criticii românești din primul sfert al secolului XXI.

Una dintre funcțiile majore ale unei asemenea lucrări este conservarea memoriei culturale.

Articolele publicate în reviste riscă adesea să rămână inaccesibile cercetătorilor.

Prin reunirea lor într-un singur volum, ele devin: accesibile; comparabile; verificabile; utilizabile în cercetările viitoare.

În acest sens, cartea are valoare documentară incontestabilă.

Din perspectivă universitară, volumul poate deveni: sursă bibliografică;  instrument pentru cursurile de literatură contemporană; bază pentru teze doctorale; model de antologie critică.

Rigoarea organizării, amploarea documentării și reprezentativitatea autorilor îi conferă statutul unei lucrări de referință.

Exemplarul oferit domnului Al. Florin Țene poartă următoarea dedicație:

„Domnului Al. Florin Țene, cu prețuire și recunoștință. Doamnei sale, respectuos omagiu. Eugen Dorcescu și Mirela-Ioana Dorcescu. 18 iunie 2026.”

Din perspectivă culturală, această dedicație depășește caracterul protocolar. Ea exprimă recunoașterea unei solidarități intelectuale și literare între autori și unul dintre promotorii consecvenți ai literaturii române contemporane. În eventualitatea publicării articolului, această mențiune poate fi păstrată ca mărturie documentară privind circulația și receptarea volumului.

Despre opera lui Eugen Dorcescu II. Antologie critică (2021–2026) confirmă maturitatea receptării critice a unui autor care și-a câștigat un loc distinct în literatura română contemporană.

Cartea este, simultan: o arhivă critică;  o istorie a receptării; un instrument de cercetare; o demonstrație a vitalității criticii literare românești.

Meritul major îi revine Mirelei-Ioana Dorcescu, care continuă un amplu proiect de recuperare și valorizare a operei lui Eugen Dorcescu, oferind cercetătorilor un corpus critic organizat și riguros.

Prin amploarea sa documentară și prin valoarea exegezelor reunite, volumul este destinat să devină o lucrare de referință pentru istoricii literari, criticii, doctoranzii și toți cei interesați de evoluția poeziei române contemporane.

                                                                                     Al.Florin Țene

                                      Președintele internațional al Ligii Scriitorilor Români

                   Membru al Academiei Americană Română de Cultură și Știință

                            Cetățean de Onoare al Municipiului Drăgășani

 

Bibliografie selectivă

Dorcescu, Mirela-Ioana (coord.), Despre opera lui Eugen Dorcescu II. Antologie critică (2021–2026), Editura Waldpress, Timișoara, 2026.

Dorcescu, Mirela-Ioana (coord.), Despre opera lui Eugen Dorcescu, Editura Mirton, Timișoara, 2021.

Jauss, Hans Robert, Pentru o estetică a receptării, Univers, București.

Iser, Wolfgang, Actul lecturii, Univers, București.

Eco, Umberto, Opera deschisă, Editura Univers.

Ricoeur, Paul, Temps et récit, Seuil, Paris.

Gadamer, Hans-Georg, Adevăr și metodă, Teora, București.

Anghel, Mariana, Încercare asupra operei lui Eugen Dorcescu (și alte eseuri), Editura Waldpress, Timișoara, 2024.

„Mecanica sentimentelor„ la Moldovan Liliana, heruvim într-o “Poveste de iubire“

 

Volumul de versuri al poetei Liliana Moldovan, intitulat „Zâmbet de Heruvim„ apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022, având 121 de pagini, este structurat în două cicluri de poeme, intitulate “ Poveștile inimii“ și “Anotimpurile sufletului “, cuprizând 100 de poezii.

Volumul se deschide cu o prefață semnată de Baki Ymeri și se închide cu o postfață a scriitorului Victor Constantin Măruțoiu, texte ce vorbesc despre poezia Lilianei Moldovan care este “un ecou care necesită o umbră pentru a dansa“ (Baki Ymeri) și “o lume angelică a fericirii “.(Victor Constantin Măruțoiu).

“Zâmbet de Heruvim“, volum semnat de Liliana Moldovan, membru al Ligii Scriitorilor și al UZPR, pune erminii peste litografii de viață și fiind religioase prin referire la natură și trăiri în diferite anotimpuri, pe câte era și pictura unui Parmigiano. Poemele nu lăsă să se întrevadă devoțiunea din “Veghe“, din “Clepsidră“. Tinerețea o află pe Liliana Moldovan într-un desăvârșit exercițiu isihast, înțeles de poetă în ceea ce privește trăirea vieții în mijlocul naturii, sau descifrând “Mecanica sentimentelor “. Recunosc,/ Îmi place să colecționez cuvinte,/să le construiesc/ și să le așez într-un puzzle sentimental.´” Poem ce se înscrie într-o profesiune de credință. Această idee, de a convorbii cu sentimentele și cu natura, lasă de o parte pe mijlocitorii care aduc rânduiala pământească și se atașează iubirii “venită de la Dumnezeu. “

Lirica primăvăratică a poetei, sună din viori diafane și sentimental iubirii se exprimă metaforic, fără brutalități, sub forma unui “Alint de primăvară“:

”Aparțin dimineților răsfățate!

Aparțin anotimpului

ce stă să vină cu parfum de liliac.

Aparțin iubirilor trecute

și mângâierilor din viitor “ (Alint de primăvară).

Poeta viețuiește cu primăvara, cu diminețile răvășite, cu îngerii, cu poezia, cu sufletul, cu anotimpurile cu visul etc, creând un univers autentic al poemelor. Toate acestea sunt proprii spiritului neoclasic, fiindcă solemnitatea diafană a versurilor înflorite par a fi “teritorii “ale unei primăveri veșnice.

Există în poezia Lilianei Moldovan o sensibilitate maladivă și o adâncime a perspectivelor ontologice., exemplificând spiritualismul cu extazul, o strânsă omogenitate între ceea ce este creat și trait, încât poeta întruchipează o bucurie universală cu răsunet filozofic, cuprins de cazul particular și de sentimente ce vibrează la veșnicia clipei. Marile alegorii ale poetei-ale mărțișorului, al primăverii, sufletului,sentimentelor, al dorului, delirelor, ale pasiunii, teologalului etc. – izvorăsc dintr-o verificată expresie culturală, universalitatea bucuriei vieții unui eu exponențial sporit de inteligibilitate.

Liliana Moldovan este un creator de metafore originale, eufonice, abisale în aceea bucurie a vieții religioase, cum scrie Victor Constantin Măruțoiu. Descoperim în versurile poetei un romantism al originilor, cu o formă mai abstractă, de lirism conceptual cu slobozire de efect, un preponderant simț al ființei gânditoare:

“Îmbătrânește ritmic timpul

în secunde caramelizate,

constrâns să se pitească

printre fugare umbre pastelate. “( Ritm de noiembrie).

Descoperim o stabilizare cu contribuție cerebrală de esență neo-romantică, frisonată de metafore surprinzătoare.

Citind volumul acesta, mi-am adus aminte de ce spunea despre poezie Titu Maiorescu: “ Poezia este repausul inteligenței“, aforism ce-l combat cu ce scria Khalil Gibran: „Poezia e înţelepciune care încântă inima”.

Prin acest volum, pot spune, că Liliana Moldovan reprezintă cu cinste poezia feminină din literatura română, fiind o reprezentantă de frunte al grupului de poete din țara noastră.

Începutul secolului XXI oferă noi perspective de cunoaştere şi de interpretare a poeziei în general inclusiv a celei scrise de femei. Postmodernitatea evită “prejudecăţile” şi deschide ferestre noi spre cunoaştere şi autocunoaştere, așa cum descoperim în în volumul “ Zâmbet de Heruvim“, hermeneutica literară de asemenea propune tehnologii noi, metode de investigaţie ale textelor literare.

 

Al.Florin Țene

Romanul neorealist „Ne vedem la Pelișor”, semnat de Radu Vida

 

După o întâlnire într-o cofetărie cu discuții despre literatura contemporană, am primit de la scriitorul Radu Vida ultimul său roman „Ne vedem la Pelișor”, apărut la  Editura Napoca Star, 2022, cu dedicația: „Domnului Al. Florin Țene – stima și prețuirea autorului, ss Radu Vida , februarie 2022, Cluj-Napoca”.

Autorul, membru USR și UZPR își structurează cartea în următoarele capitole: „Nota autorului“, după care urmează cinci capitole unde se află subcapitole numerotate de la unu la 31, încheindu-se cu „Mulțumiri” adresate unor personalități clujene și din diasporă.

Radu Vida este autorul a patru volume de poezie, a unui roman și semnează o carte de eseuri, fiind prezent în numeroase dicționare

Modern, ca și „Iubirea vichingilor”, roman apărut în anul 2018, Radu Vida în prezenta carte de care facem vorbire este ambițios, analitic și naturalist, ale cărui capitole sunt ca niște puzzle în care autorul, într-un stil direct relatează fapte și întâmplări ale unor tineri studenți, din care nu lipsesc apetisante tinere, unele cu rol episodic. Primele pagini ale romanului mi-au adus aminte de romanul „Elevul Dima dintr-a șaptea”, de Mihai Drumeș. Autorul studiază mecanica opțiunii în individ, din care nu lipsesc un spor însemnat de evenimente sociologice. Prozatorul „fotografiază cu blitzul” în gust neorealist domeniul tineretului dintr-un mare  oraș din Ardeal, în care Raul și David, tineri studenți, discută despre fenomenul luminii. De aici începe povestea acestui roman. Autorul focalizează lumina cuvântului pe aceste personaje. Întâmplările de la o școală, cele de la barul „Pelișor”, unde atmosfera îmbâcsită de fum ațâță simțurile, când bărbații o văd pe Zia. Iată un sinoptic de o rară amploare în proza lui Radu Vida, sub raport caracterologic. Apoi apar în paginile romanului femeile, bărbații David, Gogu, Babacu, Mircea etc., cu instinctele lor tulburi și cu legăturile prietenești, printr-o manie a evaziunii extraconjugale și a prieteniei. Acțiunea se extinde de la orașul ardelean în Franța, mirosind a spionaj, în care Rostaș trăiește un moment dramatic, căzând victimă a unui atentat din care scapă aruncându-se la pământ. Zia, românca ajunsă în République Française, încalcă interdicția poliției locale rupând sigiliul și se bucură de briza de pe plaje. Aceste momente ridică tensiunea subiectului la cote înalte, făcându-l pe cititor să trăiască alături de personajele cărții. În aceste condiții, mi-am adus aminte de ce spunea Theodore Roosevelt: „Sunt o parte a tot ceea ce citesc”.

Romanul se încheie cu două paralele, pe o parte reîntâlnirea dintre Zia și David, bucuria continuării prieteniei, și una tragică, prin moartea lui Gogu, ucis de o sabie de sub masa lui Mircea, care, nerăbdător, nu a mai așteptat să audă explozia, dar ciulindu-și urechile la muzica cântată de John Newton.

Cu acest sfârșit, care ar fi el singur de-ajuns pentru o dezvoltare românescă trepidantă, romanul se încheie. El are toate însușirile unei proze foiletonistice de calitate, este pasionant, conține teribile răsturnări de situație, cultivă senzaționalul fără a scoate efect în exlusivitate din acesta.

Radu Vida e un povestitor agreabil, cu talent epic, știutor de efecte neprevăzute, ținând întins firul narațiunii într-o tensiune care, paradoxal, nu se bizuie pe senzaționalul romanului de succes, ci pe „have a moment” al unei imaginații inventive, în care descoperim adevăruri uneori baroce și fără prejudecăți ale unei Europe în formare.

 Al. Florin Țene / UZPR

Gelu Dragoș, sau singurătatea poetului de cursă lungă

 

De ani buni citesc blogul personal al dascălului Gelu Dragoș “Moara lui Gelu “, plăcându-mi relatările, imaginile și articolele pe care le publică. Și mai este o frântură de amintire.Din Mireșu Mare am avut o colegă, prin anii 1963, la Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare.

 Dedicația cu care am primit acest volum mă onorează, fapt ce mă face să o reproduc:” 20 septembrie. 2021, Familiei de scriitori Al.Florin Țene și Titina Țene, cu mult drag și prețuire această carte de poezii!ss Gelu Dragoș.“

 Cartea editată în condiții grafice deosebite, intitulată “ Singurătatea poetului“, apărută la Editura “Grinta “, Cluj-Napoca, 2021. Cu o prefață de Nicolae Goja și postfață semnată de Gabriel Cojocaru, cuprinde două cicluri de poeme și o paletă policromă cu opinii ale scriitorilor despre poezia lui  Gelu Dragoș, semnate de : Florica Bud, Carmen Felicia Băințan, Mariana Moga, Vasile Bele, Radu Botiș, Ion Georgescu Muscel și Nicolae Scheianu.

 Remarc talentul elevei Laura Alexandra Mogoș, din clasa a VIII-a B, de la Școala gimnazială Mireșu Mare, județul Maramureș care ilustrează cartea cu grafică.

 Ca un adevărat iubitor  al familiei și al oamenilor comunității sale, poetul ne mărturisește: “Dedic acest volum familiei mele și comunității din care fac parte”, gest care îl creionează ca un patriot a cărei bază este poezia sub formă de literatură ca ficțiune concretizată, dovadă este că volumul se deschide cu poemul : “Patria”: „Dincolo de stele, de gând,/ patria e ținutul vorbelor alese,/e lumea fermecată a copilăriei,/ e vatra casei, e cartea de citire,/e rostul lumii mele, e-un univers închis!“

Energica poezie în vers liber este un rezumat al formulelor stilistice.El este un verslibrist care, chiar dacă e la început de drum, știe să calculeze bine efectul liric provenit din oratoria colocvială, aici cultivator de versificație tradițională adaptată ireproșabil: “ Întotdeauna va crește iarba peste umerii străbunilor noștri/ încât istoria va fi cartea de căpătâi a neamului meu…“

 La un poet maramureșean cum este  Gelu Dragoș “arghezianismul“ pare a crește inexplicabil, căci spiritul ardelenesc e mai degrabă înclinat către un activism teluric, de felul lui Aron Cotruș ori M.Beniuc, ori către o sublimare oraculară sau metafizică în gustul Lucian Blaga ori Octavian Goga, eliminând versificația clasică.Ceva din Goga se poate detecta în aceste poezii, ca idei, prin câte o înflorată evocare a evenimentelor istorice:”Istoria înseamnă limba română/  “dulce ca un fagure de miere”/dor, glie, demnitate, iubire//cinstire de eroi”(Latinitate )

   Poetul cântă anii copilăriei, când valorile se stabilesc  într-o armonie pe care sentimentele întâmplătoare nu o mai pot tulbura.Poetul evocă mișcarea spectaculoasă a anotimpurilor, micul fapt divers, ceasul din turn, evenimentele energice apte să producă modificări în umanitate, timpul blestemat, Anei, soția, se reîntoarce la miturile luminoase, la Iisus, la simetriile grecești, la simțămintele inatacabile generate de țară, de patrie, de o gară fără felinare, floarea de colț…Gelu Dragoș vorbește nu doar de rațiuni biografice, de iubire, Dealul peșterilor, Pământul ca o pâine  imensă, Lancrăm, cu aluzie la Blaga. Și nu numai atât, întrucât trăirile eu-lui nu sunt pur decorative ci cosubstanțial unei vârste sufletești care stinge în eul liric tot ceea ce provoacă o criză, nelămurită ceață în gând; poetul ar voi să afle bune explicații ci soluții definitive.

Gelu Dragoș este un poet autentic,  căutător de fericire, fiindcă iubește, sentiment care mi-aduce aminte de zicerea lui Guillaume Apollinaire: “Din când în când este bine să te oprești din căutarea fericirii și să fii doar fericit.“

 

Autor:  Al. Florin Țene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România