Baki
Ymeri - Poeme pufoase (I)
BUSOLA SUFLETULUI
CÂNTEC POPULAR
Prin Rai alergând,
Coborând,
Pe asternutul de
vânt,
Sânii tăi
tremurau.
Undele lor mã
loveau,
Mã trânteau la
pãmânt.
PASTEL
Scoica sânilor tăi
Era sfăntă ca luna
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării.
FRICĂ
La cincisprezece
ani
Furi primele mere
-
În sâni le
ascunzi.
Bagă vecinii de
seamă.
La şaptesprezece
ani
Văd şi eu
Că ţii ascunsă în
sân
Privirea
vecinilor.
La optesprezece
ani
Mergi la piaţă :
Nu vinzi acolo nimic,
Dar te întorci
bogată acasă.
Bogăţia ta aspră
Ne umple de frică.
POEM PUFOS
Revoluţia se face
În numele unui
ideal pufos
Într-o legalitate
pufoasă.
Lupta miroase a
moarte pufoasă
Şi iubitei mele
i-se înmoaie picioarele
După o bătălie pufoasă.
Fericirea devine o
realitate pufoasă
În aşternutul
pufos.
Până aici e totul
simplu
Ca într-un
roman.
Fericirea
începe
Când se deschide
Poarta Raiului
Pentru un vulcan
setos
Ca o surpriză
pufoasă
Şi foarte
pofticioasă.
PERLA PLĂCERII
Parcă eşti un
deşert
De şoapte-nsetate!
Tu aprinzi focul
sacru
În clipele
Rugăciunilor reci.
Vii şi-mi arăţi
Perla plăcerii
Strălucindu-ţi la
sân.
Din bătrânele
nopţi
Se furişează
Din nou tinereţea.
La marginea mării.
PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta
luminezi stelele,
Cu gasul tău sorbi
izvoarele,
Cu buzele tale
încălzeşti iernile,
Cu gura ta
rosteşti rugăciunile,
Cu ochii tăi
orbeşti zorile,
Cu numele tău
albeşti zilele.
Cu sângele tău
înroşeşti rodiile,
Cu sânii tăi
străpungi nopţile,
Cu pântecul tău
roteşti soarele,
Vezi?!
Cu pântecul tău
roteşti soarele!
CINA DE DRAGOSTE
Spune văzduhului,
Florilor,
păsărilor şi viselor,
Să treacă pe sub
fereastra mea,
Cutremurător de
aproape
Pentru a simţi
mireasma
Unei cine de
dragoste!
TAINA IUBIRII MELE
E compusă doar de
un vers
Care zboară în
univers:
De tine nu mă pot
sătura!
SUFLETUL VERII
Hai să privim în
amurg
Disperarea
Şi marea-n ruină,
Pădurea care şi-a
apus
Cununea de crengi.
De câte ori
ne-npăcăm,
Suntem mai aproape
de Dumnezeu.
Hai, vino în
sufletul verii –
Vom fi
Precum doi inşi
Aplecaţi tare
departe
Şi adormiţi...
MIERE
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi
nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe
buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să
poarte prin aer
Tremurul inimii
tale.
BLESTEM CU MIRESME
Numai zeiţele se
pot lăuda
Cu acelaşi
cutremur
Al sânilor
Atunci când
păşesc!
O, ce vârtej
De dorinţe şi
magice arte
Ale descopcierii
Diafanului veşmânt
de mătase
Ce cade la
picioarele tale!
Nici un blestem
Nu-i mai puternic
Decât al miresmei
Cu care
mă-nfăşoară
Golul tău trup!
EROTICĂ
Cum să te laud,
Femeie
Când te alinţi pe
divan
Te răsuceşti ca o
cheie
Şi te-apleci ca un
lan
Şi te-arunci în
oglindă
Şi te-neci tot mai
goală
Nimeni nu-i să te
prindă
În agrafa din
poală
Părul tău greu ca
o beznă
Tremurând lăngă
gleznă.
SĂRUTUL
Spune-mi, armâno,
Maică-ta cu ce
te-a alăptat,
În ce odăi te-a încuiat
De miroşi atât de
frumos
A mângâieri pustii
Şi a trup legănat?
De unde furi oare
pofta
Pe care ţi-o simt
Pe sânul sărutat
De norul
descopciat
La cămaşa lui de
bumbac?
Buzele tale sunt
fragi?
Ah, armâno,
La amiază când a
fulgerat,
De la fulger s-au
înmiresmat.
SĂRUT
Prima oară, prima
oară
Erai pui de
caprioară
Miroseai a
domnişoară
Mai încolo, către
seară
Erai zână
Când la margine de
lună
Un cercel se
furişa
Cu un zâmbet în
fântână.
DOMINAREA SPAŢIULUI
ŞI A SUFLETULUI
A zbura înseamnă a
domina
Spaţiul.
De aceea adevărul meu
Este un vultur
Iar adevărul
minciunii tale
Este o cioară
(vopsită).
Amândouă aceste
înaripate domină
Sufletul.
VECHI CÂNTEC DE
DRAGOSTE
Dunărea e foarte
tulbure şi rece,
Tu eşti foarte frumoasă
şi caldă.
Dacă printre
mâinile mele ai trece,
Cămaşa mi-ar
prinde să ardă.
Dunărea bice de
gheaţă îndură.
Tu eşti arşiţa în
floare -
Doar ochiul meu e
măsură
Bobocului
coapselor tale.
Dunărea tot vine
şi trece.
Ca smirna tu arzi
cu miresme -
Cămaşa mea rămâne
mai rece;
O piatră m-aţine
de glezne.
CÂNTEC NAIV
Când pe trupu-ţi
Setos ca o plajă
Arsă de secetă
Se pune miza cea
mare
Anii, casa şi
averile toate
Cum să mai pot
ajunge la tine
Gingăşie care în
sânu-ţi ascunzi
Fructe divine
FLOARE
Din cap şi până-n
picioare
Ea este o floare
Care ca
focu-nfloreşte.
Buzele ei rumenite
de vânt
Sădesc în aer
miresme,
Care stârneşte
furtuna în soare,
Ea mă învaţă cum
se greşeşte
Trăind zi de zi pe
pământ.
COMPLIMENTE
Îmi plac cuvintele
tale
Înfăşate
Într-o sfântă
pânză-a luminii
Tu eşti un făcător
De pace literară
Mâine vei mai veni
la Boema
Întreabă Mona
Care-şi topeşte
noaptea şi viaţa
În grota manelelor
BUZE ÎNFLORITE
Floare tăcută erai
-
Florile mor dacă
tac!
Lujerul tău de
multă vreme ştia
Cum buzele mele
repetau sărutările:
Până şi ele
ameţeau
Când înfloreai.
Floare tăcuta erai
-
Simţeam lipsa ta
Chiar şi atunci
când dragostea ta
Din nou
se-închidea în boboc
Şi venea clipa
aceea
De care ne temeam
amândoi.
VECINI LUMINII
Vino, iubito
Sã devenim vecinii
luminii!
Tu nici nu ştii
Cã în faţa ta
Existã biblioteci
neguroase!
Vino, am şoptit.
Deschide aceste
antice cãrţi
Şi lasã-mã
Sã-ţi mângâi
trufia!
MONOLOGUL UNUI VIS
Potoleşte setea
Pe Valea Luminii
Râzi
Ca să te mângâie
îngerii!
Du-te sus,
Trage perdelele
Şi stinge lumina!
Nu vezi că eu sunt
Lumina ta!
Aşteaptă-mă!
TREZIŢI-VĂ,
PIETRE!
Treziţi-vă, zei,
Şi frumoase femei,
Şi bărbaţi plini
de griji,
Şi voi, pietre,
Şi întrebaţi-mă
Despre Câmpia
Mierlei
Şi despre munţii
Care vor muri
Cu copii noştri în
braţe!
DARURI
Dumnezeu îi
dăruieşte femeii
Ceva sfânt
Care să-i aducă
belşug.
Diavolul uneori
trage foloase:
Strâmbă raza
Care-i luminează
Oglinda.
ALBUM
Au venit amintirile
Pe corabia nebunilor
Şi mă-ntreabă
Doamne
De ce se tem
Pictorii de culori,
Poeţii de cuvinte
Şi curvele de frica
Să nu fie prinse
Cu picioarele întinse
PRADĂ
Nu ştiu ce o fi gândit
Dumnezeu
Despre păcatele mele
Din nou mi-a trimis
O femeie cu chip îngeresc
Ce faci acolo, m-a întrebat
Neştiind că eu scriam deja despre ea
Chiar dacă nu ştiam că ea va veni
Cu chip îngeresc
Ce o fi crezând Dumnezeu
Despre păcatele mele
Veşmintele ei aruncate-ntr-o parte -
Inconştienţa mea
Pradă întunericului
DOAMNE
O babă
Trasă de-un câine
Încolo şi încoace
Un demon târât
De alt demon
Care amuşinează
Gunoaiele străzii
Şi baba şi câinele
Înviorează peisajul mahmur.
CADOU
Minciună,
Minciună
Minciună
Să-ţi dea Dumnezeu în
cap
O piatră din lună!
LA CAPĂTUL LUMII
O comoară
se-ascunde
La capătul lumii.
De mii de ani
Stă acolo
şi-aşteaptă
S-o lovească
Un fulger
Nemuritor.
DIALOG NAIV
Câţi ani ai
porumbiţo?
Un stol, un stol,
un stol!
Mi-e frică să-ţi
spun!
De când gângureşti
porumbiţo?
De când îngerul a
ţipat ruşinat!
ATÂT DE DULCE
Atât de dulce
Încât
Buzele tale
Pun două amprente
Cu zmeuri de miere
Pe buzele mele.
MURMUR
Cu sufletul pe
buze
Trebuie să fie
fiinţa
Sau buzele să
caute
Sufletu-acela
Care fuge de ele
Ori sufletul să
afle
Buzele-acelea
Care să spună :
Stai liniştit,
Noi murmurăm
pentru tine !
AŞTERNUT PURPURIU
Ieri ai fost ca
mierea de dulce,
Şi azi-noapte –
îmi şopteai
Dintr-o dorinţă de
fericire în doi
Să dăm trecutului
foc.
Îmi şopteai
Câte-n lună şi-n
stele
Neştiuţi că
Orbiţi de iubire
Murmurându-ne
Sufletul ni se
poate umbri.
De ieri
Trei mii de ani au
trecut.
Când ne vom trezi,
cine ştie
Dacă vom mai putea
să ne-ntoarcem
În acel aşternut
purpuriu.
SECUNDĂ
Trupul tău
Miroase a crâng de
salcâmi
Brusc înflorit.
Pe buzele tale
Domnul pune,
La fiece adiere
Fragi de munte.
Tu treci şi eu
simt
Cum cerul se
prăbuşeşte
Peste-amândoi.
IZVORUL TĂMĂDUIRII
Ascunde-mă de timp
La sânul tău.
Păstrează-mă
Sub pleoapa
Dorinţelor tale.
Deschide-ţi
irisul,
Strigă-mă-n
şoaptă:
Vino să mă
lecuieşti,
Dezbracă-te în ape
curgătoare
Şi rămâi, frumuseţe!
RAZA ŞI ROZA
O, cât râvneam să
fiu o rază de soare
Care pândeşte la
umbra unor picioare
Să audă un murmur
de frunză virgină
Care atinge
bobocul de roză canină.
Vieţi de-a rândul
să nu odihnesc, Doamne,
Să ascult
freamătul ei pe când doarme
Încă o noapte
înainte de ziuă; şi poate
Încă o zi înainte
de a se face noapte
Şi-n zori să gust
din pâinea ei ce se coace
De milenii de zile
încoace.
FLOAREA RUŞINII
De la mine la
tine,
Sunt doi paşi de
ruşine.
De la tine la mine
Nu mai e nici
ruşine,
Nu mai e nici
cărare,
Nu mai este nici
vale,
Nici deal,
Doar aşternut
ireal.
ÎNGER
Cu tine pot să
zbor
Şi să cobor
Prefăcând Pământul
Într-un rug al
iubirii.
Nimic nu respiră
Fără buzele tale.
Sufletul tău de
copil
Îmblânzeşte
vicleniile
Celor mulţi.
CIREŞE DE MAI
Tu eşti ceaţa care
mângâie
Ca o pisică
Trupul unui cireş
înflorit.
Lumina ta într-o
zi
Îşi înteţeşte
puterile
Şi-n pom,
Într-o noapte,
Se aprind mici
boabe de foc
Ţinute de îngeri
la sân.
SENZA PAROLE
În toiul iernii
Mi-am pierdut mănuşile
în autobuz
În loc să mă supăr
m-am bucurat
Presimţind că cea
care le va găsi
Va simţi căldura
mâinilor mele
Ca pe o rază
catifelată
Care pătrunde în
sânge
Stârnind un
cutremur.
Baki Ymeri este fiul unui filogerman
pe nume Aivaz Voka. S-a născut la Şipkoviţa (Macedonia). Marin Sorescu îl
considera un foarte bun român (după mamă) şi un foarte bun albanez (după
tată). A absolvit Facultatea de
Filozofie la Universitatea din Priştina (Limba şi literatura albaneză). Între
timp, a urmat cursuri de specializare a limbii române, la Universităţile din
Viena şi Bucureşti. Este un tezaur de suflet românesc, doctorand al Universităţii
din Bucureşti, membru a Uniunii Scriitorilor din RomâniA, redactor-şef al
revistei Albanezul, autor a numeroase articole despre aromânii din
Balcani şi românii din Valea Timocului. Pentru activitatea
culturală şi publicistică în folosul societăţii, a fost nominalizat din partea
Institutului Biografic American (ABI), Omul Anului 2001. De-a
lungul timpului, a publicat mii de versuri din opera a peste 50 de scriitori şi
istorici români în limba albaneză, 25 de antologii comune, precum şi 70 de
volume aparţinând poeţilor români şi albanezi. Bibliografie lirică: Kaltrina (ediţie
bilingvă, română-albaneză, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994); Dardania (ediţie
bilingvă, română-albaneză, Editura Deliana, Bucureşti, 1999); Foc Sacru (Tetova,
R. Macedonia, 2001); Lumina Dardaniei (Editura Muzeul
Literaturi Române, Bucureşti, 2004); Drumul iadului spre Rai (Editura
Academiei Internaţionale Orient Occident, Bucureşti, 2005), Eu văd pe
Sisif (Tetova, 2009), Vis de furat (Bucureşti,
2009), Poeme pufoase (Opera Omnia, TipoMoldova, Iaşi 2011,
Poeme de dragoste (Asdreni, Scopie 2015), Cu sufletul pe buze (în
curs de apariţie).
POETUL IUBIRII
Poet de
excepţie al iubirii şi patriot desavârşit, Baki Ymeri aduce un univers aparte
în lumea poeziei româneşti. Citind cu dragoste şi înţelegere poemele domniei
sale, veţi înţelege că ele sunt născute din suferinţă, iubire şi credinţă.
Autorul acestor versuri, suflet nobil şi înţelept, scrie poezia cea mai sfântă
şi dragă vieţii: cea venită de la Dumnezeu, şi care aduce cu ea lumina
adevărului. Prin sensibilitatea sa poetică, poetul ştie să ne pună
sufletele în mireasma de busuioc şi de fragi, ca în Raiul fericirii
nepământene. Versurile domniei sale au gustul de miere al spiritualităţii
albano/italo/române. În lirica sa de dragoste, Baki Ymeri (zis şi Alban Voka) este fantastic, şi tocmai prin aceasta,
fascinant. Dar nu numai atât. În poezia acestui suferitor de frumos, veţi
descoperi acel eros divin al limbii, care depăşeşte dragostea pământeană şi
este propriu, numai adevăraţilor poeţi. (Emilia Dabu)
Inspirat de
finţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Bakiu este poetul
fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Prin lucrarea sa
culturală, poetul nostru arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine
nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor a altor opt limbi, până la
zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec
care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de
s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O
fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care
albeşte mirarea limbii române. (Victor Marin Basarab)
În lirica domniei sale, frumuseţea
feminină are rezervat un amplu spaţiu. Femeia poartă în trupul său atâtea
frumuseţi tainic ascunse care aşteaptă cu nerăbdare să fie culese. Unei
feministe, care ştie că principalul drept al femeii este acela de a fi iubită,
mesajul sentimental al lui Ymeri nu poate decât să placă. Şi asta pentru că el
crede cu sinceritate în Iubire, adoră frumuseţea Femeii, fiind, până în adâncul
masculinităţii sale, un adevărat poet al Iubirii. Sânul devine o prezenţă
vrăjită care aduce în prim plan misterul relaţiei interpersonale cu caracter
erotic. Inteligenţa poetului presupune imaginaţie şi creativitate. Femeia
aşteaptă de la bărbat ocrotire, stabilitate, imaginaţie şi creativitate. Dar şi
senzualitate şi rafinament cultural. Poemele de iubire ale lui Baki Ymeri
trădează un bărbat inteligent şi sentimental, iar inteligenţa sa pare direct
proporţională cu propria-i capacitate de raportare erotică la femeie,
senzualitate şi virilitate: Dumnezeule/ Cum ai făcut-o pe femeie/ Atât
de frumoasă şi dulce/ Pentru a o săruta cu mierea sufletului! (Marilena
Lică)
Sursa: Baki Ymeri, 17 mai 2015
