Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta referendum. Afișați toate postările

joi, 21 august 2025

REFERENDUM

 


Stimați colegi,

Vă transmitem atașat Referendumul prin care Federațiile sindicale ne propun, ca formă de protest, boicotarea începerii anului școlar pe data de 8 septembrie 2025.
     Referendumul trebuie să ajungă la SLI MM (pe email, whatsapp) până în data de 3 septembrie.
     În data de 3 septembrie SLI MM va organiza și participa din nou la pichetarea Prefecturii, acțiune la care vom participa toți  împreună cu membrii grupelor sindicale.
     Vă informăm că ieri, 20 august 2025 (vezi pagina Facebook SLI MM) aproximativ 5o de lideri și membrii SLI MM au participat la pichetarea Prefecturii organizată de CSDR împreună cu celelalte 3 confederații sindicale.
   La întâlnirea de ieri cu prefectul județului Maramureș Florian Sălăgeanu, am prezentat toate măsurile luate de actualul Prim Ministru care afectează sistemul de învățământ și care vor conduce la un haos general:
  - majorarea normei didactice de predare cu 2-4 ore
  - clase supraaglomerate prin creșterea efectivelor de elevi în clasă
  - comasarea unităților de învățământ
  - scăderea tarifului pentru plata cu ora
- creșterea obligației de catedră pentru directori și inspectori etc.
   Azi la București la sediul MEC are loc a 15-a zi de protest. 
Pichetarea Prefecturii MM, organizată de confederațiile sindicale va mai avea loc în data de 27 august a.c.(str. Unirii 15), între orele 9-11.
     Prin acțiunile noastre de protest ne propunem să demonstrăm că educația nu este o cheltuială, ci o investiție! 
Educația nu este o problemă, ci o soluție!

Stimați colegi, urmăriți informările SLI MM și transmiteți colegilor (personal didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal administrativ) că trebuie să rămânem uniți și solidari deoarece ne confruntăm cu o situație mult mai complicată decât cea din perioada grevei generale și cu un impact major asupra întregului sistem educațional!


Biroul Operativ
Prof. Ioana Petreuș

luni, 21 octombrie 2024

Greu de convins să iasă din sărăcie!

 


Surpriză de proporții! Pro-europenii s-au impus la limită în referendumul din Moldova!

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunțat luni dimineață rezultatele preliminare ale alegerilor prezidențiale din 2024, precum și ale referendumului privind aderarea țării la UE.
Ultimele date arată că Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, şi reprezentantul Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, se vor confrunta în turul II.
Totodată, după centralizarea a peste 99% din procesele verbale privind referendumul pentru aderarea la Uniunea Europeană, tabăra DA are un avans de câteva mii de voturi în fața taberei NU.
Rezultatul referendumului după centralizarea voturilor din 2.206 secții de votare (99,41%): Voturi DA: 50,39% (746.032 de voturi) Voturi NU: 49,61% (734.571 de voturi).

Gr. Ciascai

miercuri, 24 februarie 2021

Bogdan Alexandru Duca: „Familia asta nu mai e ceva firesc ci e un ideal. Un ideal tot mai îndepărtat.”

 Una din marile probleme ale referendumului pentru familie a fost acela că nimeni nu a vorbit realist despre familie. Și pentru majoritatea oamenilor, nu e chiar clar în cap ce e cu ”familia tradițională”. Nu e clar nici măcar ”tradiționaliștilor”. De asta, privind retrospectiv, bătălia era pierdută din oficiu.

Într-o lume în care ideea de familie este mai degrabă o bătaie de cap decât o cetate de scăpare, faptul că homosexualii și-ar dori așa ceva poate fi mai eficient de contestat cu ajutorul bancurilor de….”familiști”. Explică-i cum e cu soacra, cum e cu nevasta când te enervează și cu copiii când se emancipează și ….îi va trece.

În schimb s-a preferat un soi de telenovelă idilică: familia ca o comuniune perfectă de iubire, armonie și fericire, fără griji.
Dar în România, la 140 de mii de căsătorii pe an (o medie), se înregistrează 30 de mii de divorțuri.
Deci peste 20 la sută din cupluri eșuează în atingerea idealului marital și merg la divorț. Asta într-o Românie în care în bună parte din țară divorțul poate aduce un stigmat social.
Și stăm bine. O statistică din 2014 arată că în SUA și Rusia doar 50 la sută din căsătorii reușesc să nu ajungă la divorț. Iar în alte țări occidentale, nici atât. În Belgia, doar un cuplu din trei nu ajunge la divorț, de exemplu.
Dincolo de predică, motivul este simplu: familia chiar și-a schimbat înțelesul în modernitate.
Nu mai este necesară în sensul în care era până acum 100 de ani. Femeia nu mai are nevoie de bărbat să îi ofere legitimitate socială și protecție. Bărbatul nu mai are nevoie de zestrea femeii și de alianța cu familia extinsă acesteia ca să se consolideze social.
Cât despre copii, ei nu mai apar ca o necesitate, ci ca o complicație economică și socială într-o lume care nu mai are milă cu astfel de ”mofturi”.
De fapt, familia acum nu se mai întemeiază pe instinct și nevoie socială ci pe …..iubire. Ce e iubirea?
E greu de estimat când treci prin câteva iubiri până ajungi la preot ca să te însori/măriți. E instinct erotic, e și simțământ mai profund, dar nu e în niciun caz un ciment suficient pentru un angajament pe viață, amenințat cu canoane și încă cu stigmat social, în caz de rupere a lui.
Biserica a preluat această retorică: a familiei întemeiată pe iubire. Frumos, cântat de atâtea telenovele, amorul a devenit și parte a retoricii teologice.
Și a unei propagande tot mai neconvingătoare.
Pe de o parte este retorica de broșură, cu imagini de familii perfecte: el tânăr, înalt, sănătos, cu părul vâlvoi, barbă macho, sau neras aranjat.
Ea, înaltă, picioare zvelte și frumoase ce sunt parțial mascate de o fustă decentă, un pic sub genunchi. Inspiră sănătate, energie, sportivitate, dar și feminitate în hainele ei moderne și totuși clasice.
Lângă ei, 3 copii cârlionțați, bucălați, frumoși ca din povești, cu obrăjorii roșii, plini de puritatea copilăriei.
Uneori apare și un câine. Pisicile sunt evitate. Nu sunt….familiste.
Dar aici e greșeala standard. Familia asta nu mai e ceva firesc ci e un ideal. Un ideal tot mai îndepărtat.
Burtica, chelia, ridurile, celulita, sânii lăsați (că doar nu o să îți pui silicoane între sarcinile a doua și a treia), vergeturi, poate niște copănele mai dolofane, un bad hair week…. Astea sunt mainstream, nu familia de broșură.
Și în broșura aia nu se mai spun multe. Nu se spune cum e cu rata la casă, cum e să ai job și copii, cum e să ai nevoie de al doilea job ca să îți permiți al treilea copil.
Și nu vorbește nici despre frustrările familiei tradiționale când vecinii și prietenii netradiționali sunt la ski în Austria sau pe plajă în Ibiza, în timp ce tu visezi să pleci cu tot tribul la Nisipurile de Aur (că la Jupiter e prea scump)….
Or astea sunt problemele familiei tradiționale.
Cum le înfruntăm?
Pe de altă parte, este familia din imaginarul predominant monahal creștin tradițional. Familia din visele lui Ioan Gură de Aur…
Pe Doxologia tocmai am citit un articol scris de părintele Nicolae Tănase în numele unei….tinere femei.
Nu îi cunosc experiența părintelui Tănase în calitate de tânără femeie. Dar în secolul acesta, cine sunt eu să mai asum genul cuiva? Ar fi incorect politic.
Dar am citit aceste rânduri ale sale:
”Noi, ca soţii tinere, nu mai ştim să ne primim soţii, care sunt aşa cum sunt ei educaţi – cum i-am ales, aşa sunt – dar, deşi îi iubim, nu ştim să-i primim în casă. Şi nu ştim, prin purtarea noastră, să-i schimbăm în bine. Şi apoi dorim ca prin acatiste şi prin rugăciuni să-i modificăm. Dar nu reuşim, pentru că noi nu facem nici măcar un minimum – acela de a avea o obişnuinţă firească în amabilitatea de a-l primi sau, atunci când pleacă, de a crea o anumită ambianţă
Prima reacție, ca bărbat, a fost: ”Mișto”.
Dar a doua reacție, de om rațional, a fost: ”Ce? Din ce secol vine tânăra femeie Nicolae Tănase? Probabil secolul IV, că tot îl invocă pe Ioan Hrisostom….
Deci cum apărăm familia până la urmă? Că se pare că gay-ii sunt chiar ultima ei problemă.
Iar prima ei problemă este că nu mai atrage pe heterosexuali.

luni, 1 aprilie 2019

Mişcare neaşteptată a lui Iohannis, consultă Parlamentul încă o dată pe tema referendum-ului!

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat, luni, 1 aprilie, ca initiaza o noua consultare a Parlamentului pentru
largirea ariei de cuprindere a referendumului, in contextul in care, pe 26 mai, românii sunt chemati sa se pronunte in legatura cu directia in care isi doresc sa mearga reforma Justitiei.

Seful statului a avertizat totodata Guvernul Dăncilă sa nu dea nicio ordonanta de urgenta pe justitie pana cand nu afla vointa poporului.

Presedintele e obligat sa consulte Parlamentul inainte de convocarea unui referendum, iar alesii sunt obligati sa decida, in cel mult 20 de zile de la solicitarea sefului statului, daca sunt de acord, cu votul majoritatii celor prezenti.

In declaratia de astazi a lui Iohannis s-au evidentiat doua teme majore. Seful statului a spus ca sub nicio forma nu este de acord cu amnistia si gratierea coruptilor si nici cu modul in care PSD-ALDE guverneaza prin ordonante de urgenta. Iohannis considera ca e necesara reglementarea ordonantelor, precum si posibilitatea contestarii lor la Curtea Constitutionala.

Amintim ca Iohannis a anuntat, pe 28 martie, ca va convoca referendum pe justitie pe 26 mai, in aceeasi zi cu alegerile europarlamentare.

Inca nu stim care va fi intrebarea ce va fi pusa in cadrul referendumului, aceasta urmand sa fie stabilita dupa consultarea Parlamentului României.


Sursa: Ziare.com

joi, 28 martie 2019

APADOR-CH a dat cu flit întâlnirii lui Iohannis cu „societatea civilă” de la Cotroceni și susține că Referendumul nu este „autobuz electoral” pentru influențarea alegerilor!

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) critică inițiativa de organizare a unui Referendum care să fie folosit în scopul manipulării electoratului pentru participarea acestuia la alegerile europarlamentare în număr cât mai mare, subliniind că o consultare populară reprezintă forma prin care poporul își exprimă suveranitatea, nu un „autobuz electoral” la dispoziția politicienilor! De asemenea, mai arată asociația, este absurd că mai întâi a apărut ideea de Referendum și abia după aceea s-a pus problema întrebării, care nici până acum nu a fost formulată.
Comunicatul integral al APADOR-CH:
APADOR-CH consideră că referendumul naţional este o formă prin care poporul îşi exercită suveranitatea, potrivit art. 2 alin. 1 din Constituţie, şi nu un vehicul care poate fi pus în slujba influenţării rezultatului unor alegeri.
Referendumul nu trebuie tratat ca un alt fel de „autobuz electoral”, al cărui scop este aducerea unui număr cât mai mare de votanţi la alegerile parlamentare, naţionale sau europene.
În mod logic, mai întâi trebuie să existe o problemă de importanță naţională, identificată în mod clar, care frământă întreaga naţiune, problemă la care răspunsul se poate afla în urma unui referendum naţional. În cazul de faţă, mai întâi a fost ideea/ingineria organizării unui referendum şi abia după aceea s-a pus problema care este întrebarea ce trebuie pusă la referendum. Această întrebare nu a fost formulată nici până la această dată, când referendumul a avansat de la stadiul „aproape hotărât” la „hotărât”. Deci, referendum avem, doar întrebare ne mai trebuie.
Dacă există, cu adevărat, o problemă naţională extrem de importantă, care să necesite organizarea unui referendum (şi nu a unui simplu sondaj naţional de opinie), atunci referendumul trebuie tratat corespunzător importanţei sale şi organizat separat, nu ca simplă anexă electorală.
Chiar dacă melanjul dintre referendum şi alegerile parlamentare a fost declarat constituţional, trebuie apreciat, cu bună-credinţă, de la caz la caz, dacă referendumul propus serveşte rezolvării unei probleme reale de interes naţional sau este doar un pretext pentru asigurarea steroizilor necesari unor participanţi la alegerile parlamentare. Cel care face această apreciere trebuie să fie însă echidistant.
Prin suprapunerea referendumului naţional cu alte alegeri (parlamentare – naţionale sau europene, prezidenţiale) se ajunge la o interferenţă de teme şi subiecte, care se vor dezbate simultan, întrucât perioadele de campanie, pentru alegeri şi pentru referendum, vor coincide.
Această suprapunere a dezbaterilor nu va favoriza limpezirea unor puncte de vedere, ci dimpotrivă.
În cazul alegerilor şi referendumului din 26 mai 2019, este foarte posibil ca la întrebările pe temele specifice alegerilor europarlamentare să se răspundă cu argumente ce ţin de chestiunile vizate de referendum. Şi viceversa. Câştigul pentru alegători, constând în informare corectă şi completă, va fi minim, în timp ce mulţi politicieni vor putea jongla cu nonşalanţă între teme fără legătură între ele.
Asociaţia reaminteşte că art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul la alegeri libere şi prevede, în acest sens, că statele părţi la Convenţie au obligaţia să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. Exprimarea liberă a opiniei presupune, în primul rând, o exprimare în cunoştinţă de cauză, adică o informare corectă şi completă a alegătorului. Poate fi realizat, în mod real, nu declarativ, acest deziderat prin suprapunerea campaniilor şi temelor de vot?
Încă de pe vremea lui Caragiale, prototipul alegătorului a fost cetăţeanul turmentat. Prin suprapunerea mai multor alegeri, teme şi campanii, vom reuşi să ne încadrăm, din nou, în prototipul lui Caragiale.
Acestea sunt motivele pentru care APADOR-CH nu a participat la consultările de ieri, de la Cotroceni. În plus, nu a existat o invitaţie oficială din partea Administrației prezidențiale, cu indicarea temei discuţiilor. Doar una telefonică, foarte matinală dar conținând puține informații, la sfârșitul săptămânii trecute.
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki 
Sursa: Justițiarul

duminică, 7 octombrie 2018

DECLARAȚIE DE PRESĂ – ora 18.00


Nr. 232 din 07 octombrie 2018

În contextul desfășurării referendumului pentru revizuirea Constituției, la sediul MAI, a avut loc declarația de presă a purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-șef de poliție Monica Dajbog.
Redăm în continuare conținutul declarației:

”Doamnelor și domnilor, mai sunt trei ore până la încheierea procesului de vot. Până la acest moment nu au avut loc incidente deosebite care să afecteze desfășurarea referendumului.

Așa cum știți, pentru fiecare dintre cele două zile ale referendumului, au fost mobilizați în medie 38.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și cadre de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în plus față de dispozitivul curent de 12.000 de angajați.

Una dintre principalele misiuni ale efectivelor MAI a fost și rămâne până la finalizarea procesului de vot, asigurarea unei intervenții rapide la sesizările privind posibile încălcări ale legii.

De la ultima raportare și până în prezent au fost înregistrate 17 sesizări de posibile fapte contravenționale sau infracțiuni. Dintre acestea, 6 nu s-au confirmat. Celelalte sesizări sunt în curs de verificare și soluționare.

Structurile de poliție efectuează cercetări cu privire la o faptă prevăzute de Codul Penal.

De asemenea, două persoane au fost amendate cu 700 de lei pentru săvârșirea unor fapte contravenționale.

În Călărași, polițiștii au întocmit dosar penal unei persoane care după ce votat și a introdus buletinul de vot în urnă, a cerut un alt buletin și a mai votat odată, motivând că de această dată a votat în numele mamei sale.

Într-o localitate din Dâmbovița, un bărbat a fost sancționat contravențional pentru alertarea falsă a autorităților după ce a sunat la 112 și a semnalat în mod fals un caz de corupere a alegătorilor.

Polițiștii din Dolj efectuează verificări după ce au fost sesizați că într-o comună primarul și mai mulți consilieri locali au transportat mai mulți cetățeni la secția de votare, îndemnându-i pe aceștia cum să voteze.

Până la încheierea votării, angajații Ministerului Afacerilor Interne vor verifica în continuare sesizările de fapte ilegale care au legătură cu referendumul. Efectivele de ordine publică vor rămâne mobilizate și după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care s-ar putea produce.

Vă reamintim că după finalizarea activităților din secțiile de votare, structurile MAI vor asigura condițiile necesare pentru transportul în siguranță al buletinelor de vot și al celorlalte documente care au legătură cu votarea de către președinții secțiilor de votare către birourile electorale județene.”

vineri, 5 octombrie 2018

Cei care mergeți la referendum să votați NU, știți că votul vostru o să fie înregistrat ca DA, da?!

Diferența fundamentală dintre un vot dat la, să zicem, alegerile parlamentare și votul pentru acest nefericit (ca să nu zic mai rău) referendum este următoarea: la parlamentare alegi clar răul cel mai mic, la referendum alegi răul indiferent ce ai vota.
Pentru că prin prezența ta acolo validezi votul celorlalți, care, cel mai probabil, au votat invers decât ai votat tu.
Da, ai citit bine, prezența ta le validează votul. Deci, in the end, deși tu de duci cu toată inima civică de care ești în stare să votezi NU, de fapt, tocmai prin faptul că ai participat la acest nefericit (ca să nu zic mai rău) referendum, practic votezi DA.
Voturile cu NU o să fie contabilizate ca voturi cu DA. Nu pe fraudă. Ci pe procedura validării.
Cei care au inițiat acest nefericit (ca să nu zic mai rău) referendum au nevoie de prezența la urne a 6 milioane de români cu drept de vot.
Imaginează-ți că o să vină la vot 6.000.230 de români. Din care 233 au votat cu NU. Voturile acestea sunt, practic, voturi cu DA. Pentru că tocmai ce le-ați validat referendumul.
Știu că unii dintre voi simt un imens disconfort față de ideea a de nu se duce la vot, pe motiv că votul este un gest civic fundamental și că trebuie să mergi la vot din principiu. Îi înțeleg perfect. Explic mai jos de ce îi înțeleg.
Numai că, vedeți voi, din perspectiva a ceea ce am zis mai sus, a faptului că orice ați vota tot rău o să fie, totuși, răul cel mai mic în această ecuație nefericită (ca să nu îi zic mai rău) ar fi să nu mergeți la referendum.
Motivația cu ”dar este dreptul meu, trebuie să îl exercit!” seamănă cu motivația ”am cumpărat mâncarea asta multă și aproape stricată, deci trebuie să o mâncăm pe toată, că doar am dat bani pe ea!”. Nu contează că o să îți facă rău, tu zici că trebe să o mănânci pentru că ai dat bani pe ea. Nu contează că o să cheltuiești mai mult cu medicamentele și cu doctorii dacă mănânci mizeria aia, tu o mănânci, totuși, pentru că ai dat bani pe ea. Păi, nu e mai bine să nu mănânci, totuși, mâncarea aia? Chiar dacă ai dat bani pe ea?
V-aș băga un pic și în părerea mea despre ce înseamnă filosofia votului. Pentru că am ratat doar o singură rundă de alegeri în toată viața mea. Și atunci pentru că a fost un complez de împrejurăr tare ciudar. Și și acum îmi pare rău că nu am votat atunci.
Da, atât de înverșunat sunt pe exercitarea dreptului la vot. Dar tocmai de aceea, tocmai pentru pentru mine dreptul de a vota este unul fundamental, tocmai pentru că mă gândesc foarte serios de fiecare dată când trebuie să votez, tocmai de aceea, zic, a nu merge la referendum este pentru mine tot un vot. Doar că nu unul oficial. Ci unul interior. Care este, ca ființă socială, mult mai important decât ștampila aia pe hârtie.
Vedeți voi, exercitarea dreptului de a merge la vot este consecința deciziei raționale că vrei să votezi, nu decizia în sine. Altfel spus, nu ești obligat să mergi să votezi, ci ai obligația morală să îți asumi că ai decis sau nu să îți exercitezi acest drept de vot.
Cei care ziceți că vreți să mergeți la vot pentru că nu se poate să nu votați, că v-ați câștigat acest drept, să știți că aveți dreptate. Doar că voi vorbiți despre consecința deciziei, nu despre decizia în sine.
A nu merge la vot, la orice vot este, poate cumva paradoxal, chiar o exercitare a acestui vot. Pentru că tu ai ales, cumva, atunci când ai decis să nu votezi. Ai votat, practic. Acolo unde contează cel mai mult: în feng shuiul tău civic interior.
Gata, am terminat pledoaria mea. Acum vă rămâne vouă să faceți ce vă spune conștiința. Și să trăiți, fiecare, cu decizia luată.
                                                                 CRISTIAN CHINA BIRTA
Preluare https://mail.yahoo.com/neo/b/message?sMid=9&fid=Trash&fidx=4&sort=date&order=down&startMid=0&filterBy=&ac=EQQlpiTCtRjWzqlnt8WHIcVfLk8-&.rand=1309707032&midIndex=9&mid=AHGcM5BArqoBW7cJiwgGsPhQk8E&fromId=&blockimages=0

miercuri, 3 octombrie 2018

Situatie critica la Sibiu: Presedintii sectiilor de votare se retrag inainte de referendum

Organizarea referendumului in Sibiu se dovedeste a fi o misiune foarte dificila, avand in vedere ca inainte cu cateva zile de vot presedintii sectiilor de votare se retrag.
Aproape jumatate din persoanele desemnate pentru a fi presedinti de sectii de votare s-au retras, a declarat judecatorul Andrei Sebesan, presedintele BEJ Sibiu, citat de Stiri de Sibiu.
"Cele 373 de persoane selectate sa fie presedinti ai birourilor electorale ale sectiilor de votare au fost stabilite prin tragere la sorti din lista cu cei 1.000 de experti electorali detinuta de Autoritatea Electorala Permanenta.
Problema este ca multi dintre cei alesi se retrag. Nu stiu din ce motive, nu mai vor sa participe, desi trebuie sa fie prezentat un motiv intemeiat pentru acceptarea cererii de retragere.
Avem peste 150 de solicitari de retragere de pe lista pana acum. Este un val de retrageri nemaiintalnit. Este o situatie extrem de problematica, care pune sub semnul intrebarii buna organizare a referendumului", a explicat presedintele BEJ Sibiu.
In astfel de cazuri, procesul electoral nu se poate desfasura in sectia respectiva, asa ca seful BEJ a facut un apel catre oameni.
"Fac un apel la disponibilitate catre persoanele aflate in evidentele AEP, sa se implice in organizarea referendumului. Cei interesati trebuie sa ia legatura cu AEP, unde se pot depune cereri", a precizat presedintele BEJ Sibiu.

Nota. Si la Neamt multi presedinti ale sectiilor de votare au cerut sa fie inlocuiti. "S-a solicitat inlocuirea a 50 de presedinti ai sectiilor de votare. Cererile au fost depuse de catre acestia, insotite de motivatia absentei, in cele mai multe situatii fiind vorba despre lipsa din localitate a persoanelor la data desfasurarii referendumului", a declarat Adrian Nita, purtatorul de cuvant al Prefecturii Neamt. In judetul Neamt au fost infiintate 486 de sectii de vot la care sunt asteptati sa participe, conform listelor electorale permanente, 468.518 alegatori, precizeaza Agerpres.


Reamintim ca referendumul pentru revizuirea Constitutiei se desfasoara pe 6 si 7 octombrie. In judetul Sibiu vor fi amenajate 373 de sectii de votare, dintre care 106 in Sibiu si Paltinis si 101 in Medias. ZIARE.COM

marți, 2 octombrie 2018

Actorul Marcel Iureş, răspuns genial pentru referendum: „Eu m-am însurat cu o femeie. Am făcut un copil care are sexul bărbătesc”


Invitat într-o emisiune de televiziune, actorul Marcel Iureș a declarat, întrebat despre referendumul privind modificarea Constituției, că el s-a însurat cu o femeie.
”Un bărbat și o femeie. Păi și nu e normal? (…) Treaba lor. Na… Eu m-am însurat cu o femeie. Am făcut un copil care are sexul bărbătesc.”, a declarat Marcel Iureș.
„La bază, familia se constituie între un bărbat și o femeie. Nu? De ce? Pentru că fac copii și asigură… mersul înainte al lumii. Poate că se naște un Iisus. Poate se mai naște un Mahatma Gandhi!”, a mai declarat Iureș.
                                                                                                                                     N.N.

luni, 1 octombrie 2018

Da, da, da și dincolo de Da

Printre caracteristicile celui puternic se află capacitatea de a recunoaște și adevărul grăit de dușman. Liberalismul este un delir, iar ideologia LGBT, probabil, partea cea mai delirantă din tot delirul liberal. Însă prima dovadă a utilității referendumului a fost administrată chiar înainte de votare, prin faptul că s-a deschis o dezbatere potențial fecundă în jurul conceptului de „familie tradițională„.
Dacă vrem ca previzibila victorie a taberei DA să aibă și un rost pe termen lung, trebuie, într-adevăr, să ne lepădăm cât mai repede de iluzia numită „partea sănătoasă a societății„. Evident, comunitățile rural-ortodoxe de familiști conțin mai mulți oameni relativ mai sănătoși moral decât, să spunem așa, personalul unei „parade gay„. Dar într-o țară cu o natalitate atât de scăzută (dacă nu cumva vorbim de fapt despre 2 țări suprapuse: una cu o natalitate de 4,5 copii/familie, și altă aproape de zero – însă știm că nu este cazul), matematic, societatea nu mai are cum să aibă „părți sănătoase„. Antropologic vorbind, „partea sănătoasă„ a societății române de azi este țigănimea. Minoritatea LGBT este doar o avangardă a degenerării generale, practic segmentul social cel mai consecvent în aplicarea ideologiei dominante. Dacă căsătoria nu este o taină, n-are nimic de-a face cu responsabilitatea celor vii față de cei morți și de cei încă nenăscuți, dacă e doar „oficializarea iubirii„ cu niște meschine efecte juridic-administrativ-financiare, atunci chiar de ce ar fi rezervată meschinăria respectivă „heterosexualilor„? Îi urâm atât de mult? N-ar putea să aibă și cei gay parte de monstruozitatea respectivă, individualist-posesivă și finalizată în majoritatea cazurilor prin divorț?
În lumea occidentală în care România modernă (și cea „de stânga„, și cea „de dreapta„) vrea, de multe decenii, să se integreze (și, subînțeles, mai ales pentru „progresiști„: să dispară), ce fel de natalitate vedem? Valori medii submediocre, cu vârfuri doar la baza piramidei sociale și la vârful vârfului. Știind, pe de altă parte, că – oricât de „feministe„ sunt societățile respective – nu găsim multe femei printre cei mai avuți occidentali, concluzia este clară: în Occident, femeile care nasc copii o fac ori pentru că de fapt nu contează (vor fi crescuți de bone), ori (în marea majoritate a cazurilor) pentru că nu sunt capabile de nimic altceva. Aceeași concluzie referitoare la scara valorică adevărată poate fi trasă și din observarea reacțiilor obișnuite (mai nou și în România) la a.n. „nașteri precoce„ – de pildă, la mame tinere de 20 de ani, adică la niște femei care de multe ori și-au consumat deja peste 10% din viața lor nubilă, și uneori au deja de mulți ani o „viață sexuală„; să vezi atunci rictusul disprețuirii burgheze (chiar probabil și pe obrazul unor membri CpF, votanți Johannis, „creștini dar nu țigani„)! Dacă nașterea este un lux târziu rezervat femeilor „care își permit așa ceva„, după ce „s-au realizat„, atunci nu are cum să fie o menire. Iar ce înseamnă o „împlinire„ care nu este totodată și o menire? Un capriciu. Sau, cum spune consumismul în limba lui specializată: o experiență. Ai încercat bungee jumping? și LSD? și sodomia? și dansul folcloric? dar nașterea de copii, ai încercat? Dacă nașterea și creșterea de copii sunt un fel de hobby burghez liber asumat, în care prezența sexelor opuse are doar justificații biologice (argumentul-bumerang al „legii naturale„, produs de degenerarea scolastică a crezului creștin), atunci chiar e păcat de banii aruncați pe referendum, fiindcă tehnologia curând ne va oferi soluții performante la această „problemă„.
Și iată, prin urmare, încă un adevăr rostit (deși din cu totul alte intenții) de tabăra NU: ar fi păcat de referendum dacă singurul lui rezultat ar fi frustrarea celor (probabil – bazat pe experiența franceză recentă) 500 spre o mie de gay români care s-ar fi căsătorit în decursul primilor cinci ani după o eventuală legalizare a capriciului lor matrimonial. Dezbaterea deschisă de referendum însă, ne ghidează spre adevăruri cu mult mai importante, cum ar fi cel rezumat – în stilul lui inimitabil de nobilă simplitate – de prietenul meu Radu Iliescu:
„Locul femeii este la cratiță. Dacă ați sărit în aer când ați citit propoziția anterioară, înseamnă că unul dintre cel mai lungi exerciții de inginerie socială a dat roade. Acolo unde, în mintea voastră, ar trebui să fie configurația corectă a familiei tradiționale, incluzând relația dintre femeie și bărbat, dintre femeie și copii, dintre femeie și societate, se află un organ spongios perfect spălat de propagandă. Ca să pricepeți că prima afirmație nu este o ofensă adusă femeii, ci reamintirea unui paradis pierdut, trebuie să dați timpul înapoi, să reconstituiți într-un exercițiu de anamneză familia de altădată, cu ideile și mentalitățile ei, să înțelegeți ce s-a pierdut. Să pricepeți că femeia nu s-a eliberat mergând să slujească la patron, dar a pierdut astfel libertatea pe care o avea în cămin, la cratiță.„
Și eu așa susțin familia tradițională, România tradițională, Europa tradițională, Omenirea tradițională. Nu doar „heterosexualitatea„, care este numele pe care îl dăm perversiunilor noastre sexuale când vrem să ne mândrim public de ele sub pretextul că excludem din ele o parte (cea homoerotică) a spectrului din oferta porno. Duminică, desigur, se impune votul DA. Pe termen lung, însă, nu are rost să apărăm o sexualitate deviantă (și de fapt în mare parte inspirată de practici homosexuale, via reeducarea noastră porno) împotriva unei sexualități și mai deviante. Votul DA este, deci, esențial, dar nu este deloc suficient. De fapt, pe termen lung va fi inutil dacă nu e urmat de o critică nemiloasă a feminismului, a hedonismului instituțional, a individualismului sexual – într-un singur cuvânt: dacă nu criticăm și ceea ce am ajuns, din păcate, să numim greșit „familie tradițională„, deși este doar mizerabila pereche modernă, bazată pe un echilibru fragil al narcisismelor conjugate, și, prin urmare, precară, nefericită, izolantă, sterilă sau cel puțin malthusiană.
Autor: Modeste Schwartz

vineri, 28 septembrie 2018

Dăncilă ȘOCHEAZĂ: "PSD nu susține referendumul pentru familie"!


Premierul Viorica Dăncilă a discutat, miercuri, la Bruxelles, cu socialiştii din Parlamentul European, despre statul de drept, dar şi despre referendumul pentru familia tradiţională. În familia politică europeană din care face parte PSD, Viorica Dăncilă a fost apostrofată pentru că social-democraţii români nu ar apăra drepturile comunităţii LGBT.

Articolul 9 al Cartei drepturilor fundamentale nu precizează nimic despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex. “Dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi”.


Premierul Viorica Dăncilă a șocat prin răspunsul dat! Ea spune că PSD nu susține referendumul pentru familie și că nu va face campanie de promovare!
                                                                        News Maker


joi, 27 septembrie 2018

ANUNȚ al Ambasadei României la Chișinău referitor la referendum

Ambasada României în Republica Moldova anunță că, în zilele de 6 și 7 octombrie 2018, în intervalul orar 7.00 - 21.00, va avea loc Referendumul pentru revizuirea Constituției României.
Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu "DA" sau "NU".
Lista și adresele secțiilor de votare în Republica Moldova vor fi publicate în cursul acestei săptămâni.
Ambasada României la Chișinău recomandă cetăţenilor români care se vor afla pe teritoriul Republicii Moldova la datele la care se va desfășura Referendumul pentru revizuirea Constituției României să se asigure că deţin documente de identitate valabile, condiţie absolut necesară pentru exercitarea dreptului la vot.
Totodată, Ambasada României recomandă cetăţenilor români aflați pe teritoriul Republicii Moldova care şi-au pierdut documentele sau cărora le-au expirat documentele să solicite din timp preschimbarea acestora.RGN

vineri, 21 septembrie 2018

O P I N I E

 CHIAR DACĂ VA DICTA UE NU VOM PIERDE. PRIN VOTUL NOSTRU NU PUTEM FI ÎNVINŞI !

Nu cred că vor fi mai mulţi bolnavi ca sănătoşi care să voteze în 7 octombrie. Mă refer că un homosexual sau o lezbiană sunt bolnavi,dereglaţi în plan mintal, medical, cum ca să le placă persoane de acelaşi sex. Deci, nu vă necăjiţi că persoane de o asemenea situaţie sunt doar 2% din populaţie şi nu cred că votul se poate înclina în favoarea lor ...O ba da, dacă cei căsătoriţi bărbat şi femeie, sau cei care doresc să întocmească o căsătorie ,bineînţeles bărbat şi femeie- nu vor merge în masă la vot ci în număr foarte mic, sigur că balanţa se va înclina considerabil în favoarea acestor bolnavi dereglaţi în plan medical:Homosexualii sau lezbienele. Oameni buni, nu este mare lucru să pui o ştampilă pe un buletin de vot. Durează nici un minut,doar câteva secunde.Mergeţi la scrutin (referendum), că prin votul celor căsătoriţi creştineşte şi a celor care doresc să se căsătorească de asemenea şi vor copii, în acest fel lăsat poruncă de Dumnezeu: Bărbat şi Femeie, va câştiga Familia Tradiţională...Iar apoi pot „hoinării” ilegal după aceea pe toate străzile şi în toate obiectivele homosexualii şi lezbienele că nu vor putea dobândi oficial în România, căsătorie între două persoane de acelaşi sex!


VASILE DAN MARCHIŞ 

marți, 18 septembrie 2018

Referendumul pentru redefinirea familiei se va desfăşura în două zile, 6 şi 7 octombrie 2018

Referendumul pentru familia traditionala se va desfasura timp de doua zile, in 6 si 7 octombrie, a anuntat premierul Viorica Dancila la inceputul sedintei extraordinare de Guvern.

"CCR a avizat favorabil demersul pentru referendum. In acest moment, sunt indeplinite toate criteriile. Conform legii, Guvernul are obligatia de a organiza acest scrutin. In sedinta de astazi, vom adopta actele necesare, pentru ca cetatenii sa aiba posibilitatea sa isi exprime optiunile, referendumul va fi organizat timp de 2 zile: 6 si 7 octombrie", a spus Dancila.

Premierul a tinut sa explice ca referendumul "nu este impotriva minoritatilor sexuale, ci efectul unui demers cetatenesc".

Totodata, Viorica Dancila a spus ca in loc sa boicoteze referendumul, partidele ar trebui sa isi exprime mai clar ce pozitie adopta.

"Partidele trebuie sa respecte vointa cetatenilor. In locul apelurilor pentru boicotare, ar fi mai onest ca partidele sa isi exprime o pozitie mai clara. Partidul pe care il reprezint si-a aratat sprijinul fata de acest referendum si cred ca este cel mai adecvat raspuns.

Cer tuturor institutiilor implicate sa dea dovada de maxima responsabilitate si sa demareze urgent demersurile pentru organizarea acestui scrutin", a subliniat Dancila.

Premierul nu a precizat si la cat se vor ridica costurile pentru organizarea referendumului.


Sedinta extraordinara de guvern pentru continuarea procedurilor privind referendumul pentru familia traditionala a fost convocata dupa ce in Monitorul Oficial nr. 798 au aparut marti, conform legislatiei in vigoare, atat proiectul de legepentru revizuirea Constitutiei adoptat de Parlament, cat si decizia CCR care a confirmat constitutionalitatea acestuia.

Initial se anuntase ca Guvernul Dancila va continua procedura initiata in Parlament intr-o sedinta extraordinara convocata pentru luni, dar reuniunea a fost amanata.


Guvernul Dancila este cel care trebuie sa stabileasca atat calendarul actiunilor, cat si alte detalii legate de organizarea si desfasurarea referendumului, inclusiv suma totala care va fi cheltuita cu acest scrutin. Ziare.com

vineri, 4 mai 2018

Propunere: Referendumul pentru redefinirea familiei, pe 10 iunie 2018


 Posibil referendum pe 10 iunie. Este propunerea făcută joi de Florin Iordache, deputat PSD, în legătură cu redefinirea familiei. Atunci ar urma să aibă loc referendumul susţinut de Coaliţia pentru Familie. Aceasta cere modificarea Constituţiei, care să precizeze clar că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.
 PSD a înaintat așadar o dată pentru acest referendum. Deputatul Florin Iordache a spus că este posibil ca românii să fie chemați să se exprime cu privire la acest subiect în perioada 10-17 iunie. Totul depinde însă de legea referendumului. Astăzi, CCR a respins sesizarea privind proiectul de modificare a Legii referendumului.
 USR anunţa pe 4 aprilie că, împreună cu PNL şi PMP, va sesiza, din nou, CCR cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.
 În opinia USR, PSD manipulează opinia publică şi foloseşte pretextul iniţiativei cetăţeneşti de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei ca să adopte un proiect de lege care elimină din prerogativele preşedintelui României (Detalii aici).

Legea urmează să meargă acum la Senat și apoi președintele Klaus Iohannis va decide dacă o va promulga.

De altfel, la această oră are loc o ședință a coaliției de guvernare pe marginea acestui subiect. Liderii PSD şi ALDE discută la Parlament în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
 Coaliția pentru familie ar fi strâns trei milioane de semnături prin care a cerut acest referendum pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. În prezent, Constituția stipulează că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, iar această organizație vrea ca textul să fie mai explicit și anume că mariajul este între un bărbat și o femeie.
 Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire a Constituției trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

miercuri, 28 martie 2018

Cine va înhăţa subiectul familiei tradiţionale?


 Nu ştim dacă PSD beneficiază sau nu de serviciile unei firme specializate, dar este cert că partidul lui Liviu Dragnea reuşeşte să se menţină constant în atenţia opiniei publice. PSD generează ştiri, produce evenimente pe bandă rulantă, propune soluţii, face promisiuni obligând populaţia să viseze neîntrerupt la o viaţă mai bună.
În spatele activităţilor zilnice se află o rezervă inepuizabilă de subiecte.
În felul acesta agenda naţională este ocupată în proporţie covârşitoare de PSD. Dacă nu se întâmplă ceva în parlament, are loc un eveniment aparent major la guvern, la partid sau pur şi simplu în mass media. Chiar dacă există sincope, ele sunt acoperite de declaraţii politice din poarta partidului.
Avidă se ştiri, presa aleargă după politicieni, pentru ca apoi o declaraţie banală, o replică de doi bani să fie întoarsă pe toate feţele până apare altceva, poate la fel de banal, însă servită ca o ştire-bombă.
PNL, de fapt toate partidele de opoziţie, nu fac faţă avalanşei mediatice, cele mai multe instrumentate de PSD, altele provocate de mass media.
În acest context, de ocupare quasitotală a spaţiului public, se înscrie şi recenta propunere de organizare a unui referendum pe tema familiei. A ieşit vicepremierul Stănescu cu anunţul că guvernul va organiza un referendum în luna mai. A fost confirmat de Liviu Dragnea. Este o mare urgenţă scoaterea la vot a românilor pentru a se stabili ce fel de familie doresc, una tradiţională dintre un bărbat şi o femeie, sau una neconvenţională între persoane de acelaşi sex?
Organizarea unui referendum cu această temă este clar că se face doar ca să ne aflăm în treabă. Răspunsul nu poate fi decât cel ştiut de toată lumea. Dar iată că PSD dă de lucru tuturor. Va scoate la muncă mai ales Biserica. Preoţii sunt deja antrenaţi în munca de lămurire a populaţiei. În toiul campaniei electorale se vor cimenta legăturile dintre PSD şi preoţi, mai ales cei ortodocşi. Ceea ce nu însemnă că celelalte culte nu vor fi la fel de active.
Un referendum, indiferent de temă, pune faţă în faţă forţele politice. De data aceasta singurul partid care înclină şi spre opţiunea căsătoriilor nefireşti este USR.
Cu câteva luni în urmă a avut loc o dispută internă dură, soldată cu supărarea fostului fondator Nicuşor Dan.
S-ar putea întâmpla ca referendumul aparent simplu să nască vii dispute în societate. Cel puţin unul din scopurile acţiunii este de ordin politic. PNL, ca partid liberal, este teoretic predispus la mai multă libertate a individului.
Dificil va fi şi pentru ALDE să susţină o singură formulă de căsătorie, dacă se pretinde cu adevărat un partid liberal. Sunt diferite nuanţe ale libertăţii individului, care pot veni în contradicţie cu ideologia şi doctrina unui partid.
Ca o adevărată pasăre de pradă, PSD a înhăţat şi acest subiect, erijându-se în marele susţinător al familiei tradiţionale.
Era familia în pericol iminent? Au devenit foarte agresive persoanele cu deviaţie sexuală? Nici vorbă. Nu există nicio statistică, niciun studiu, prin care să se demonstreze că fenomenul a luat o amploare la nivel naţional.
Cel mai plauzibil este că PSD face o manevră politică, o mişcare abilă prin care îşi creează încă o ocazie de a se apropia de electorat. Practic, referendumul este o repetiţie pentru alegerile europene din primăvara anului viitor, o pregătire pentru alegerile prezidenţiale din 2019.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

duminică, 19 februarie 2017

Şefa Judecătorilor din România desființează referendumul lui Klaus Iohannis

Dana Gârbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), a declarat că intenţia preşedintelui Klaus Iohannis de a face un referendum pentru „continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice” relativizează legea şi discreditează lupta anticorupţie, deoarece face din ea dintr-un instrument de aplicare a legii o armă în bătălia politică.
Astfel, într-o scrisoare deschisă șefa UNJR, Dana Gârbovan, atrage atenția că lupta împotriva corupției trebuie să fie una ce ține strict de aplicarea legii.
„Din punct de vedere juridic, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie una ce ţine strict de aplicarea legii. Cu alte cuvinte, există un cadru legislativ şi instituţii ce sunt dedicate luptei împotriva corupţiei. Să înţeleg că Preşedintele Iohannis doreşte să întrebe poporul dacă vrea în continuarea respectarea şi păstrarea acestui cadru legislativ? Adică întrebăm poporul dacă legile mai trebuie respectate în România?
Mai departe, conform unei hotărâri a CCR, chiar dacă referendumul este consultativ, rezultatul acestuia este obligatoriu. Prin decizia 682/2012, Curtea a constatat că „reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţă exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61″- pct.1.12 din decizie”, spune șefa UNJR.
Totodată, preşedintele UNJR mai transmite că, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale, chiar dacă referendumul este consultativ, rezultatul acestuia este obligatoriu.
„În anticiparea consecinţelor referendumului, trebuie pornit de la premisa că rezultatul acestuia este incert. Care atare, poporul poate răspunde la fel de bine DA sau NU.
Pentru că dacă este cert că se va răspunde DA, ce rost are să cheltui din banii publici peste 20 de milioane de euro, cât s-au cheltuit în 2012, o suma echivalentă cu bugetul anual alocat ICCJ?
Iar în ipoteza unui răspuns NU, cum va armoniza Preşedintele voinţă poporului de suprimare a luptei împotriva corupţiei cu obligativitatea respectării legii?
Din păcate, problemele ridicate mai sus nu fac altceva decât să arate că lupta anti-corupţie a devenit un slogan, iar justiţia continuă să fie folosită că armă în bătăliile politice.
Profit însă de interesul arătat de Preşedinte Iohannis pentru apărarea independenţei justiţiei şi îi propun un referendum în care să întrebe cetăţenii dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiţie ori lămurirea modului în care instanţele de judecată au devenit “câmp tactic” pentru SRI.
Iar până când un astfel de referendum va fi iniţiat, reiterez cererea adresată Preşedintelui Iohannis de a face toate demersurile pentru a declasifica deciziile secrete CSAT prin care, într-un mod ce contravine Constituţiei şi legii, serviciilor de informaţii, cu precădere SRI, li s-au dat competenţe extinse, care s-au materializat inclusiv prin acele „echipe mixte operative” formate din procurori şi agenţi SRI, a cărui mod concret de acţiune nu a fost încă lămurit”, a conchis Dana Gârbovan, potrivit Evz.ro.
Parlamentarii au dat aviz favorabil solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie. Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat aviz în unanimitate. Iohannis a declanşat în 24 ianuarie procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.
Autor: Timeea Teodoru
Sursa: QMagazine

luni, 13 februarie 2017

Referendumul propus de Iohannis va avea loc - Tot Parlamentul a votat pentru !

Plenul comun al Senatului si Camerei Deputatilor a dat aviz favorabil, luni dupa-amiaza, propunerii presedintelui Klaus Iohannis de organizare a unui referendum pe tema continuarii luptei anticoruptie.


Parlamentarii au votat in unanimitate propunerea seful de stat, anunta televiziunile de stiri.

In scurt timp, avizul dat de Legislativ va ajunge la Palatul Cotroceni, urmand ca Iohannis sa stabileasca intrebarea si data la care va avea loc referendumul.

Inaintea votului, parlamentarii au dezbatut acest subiect circa 40 de minute. Senatorii si deputatii PNL si PMP au declarat ca ei sustin fara rezerve organizarea plebiscitului, in timp ce membrii USR au cerut eliminarea unor sugestii incluse de PSD in raportul Comisiilor juridice, relateaza News.ro. Totusi, avizul a fost acordat fara motificari la raportul intocmit de Comisii, de asemenea unul favorabil.

Si social-democratii s-au aratat in favoarea referendumului, insa au spus ca nu sunt de acord cu motivatiile presedintelui pentru organizarea lui.

Au fost si cateva dispute legate de costuri. PSD a sustinut ca aceasta cheltuiala nu era prevazuta in bugetul de stat pe anul 2017, in timp ce ALDE a argumentat ca acesti bani ar fi putut fi investiti mai degraba in spitala mobile, precizeaza Realitatea TV. Costurile organizarii referendumului pe justitie sunt estimate la 30-50 de milioane de euro.

Dupa votul din Parlament, Klaus Iohannis va putea demara procedurile privind organizarea referendumului si va trebui sa stabileasca si intrebarea de pe buletinele de vot.

Precizam ca membrii Comisiilor juridice au inclus in raport sugestia ca intrebarea sa respecte Constitutia, deciziile CCR si recomandarile Comisiei de la Venetia.

Klaus Iohannis a declansat pe 24 ianuarie procedura privind organizarea referendumului pe justitie si a transmis Parlamentului o scrisoare pe aceasta tema. Presedintele a luat decizia dupa ce Guvernul a publicat controversatele ordonante privind modificarea Codurilor Penale si gratierea. Aceasta din urma a fost transformata, totusi, in proiect de lege, iar cea dintai a fost abrogata dupa masivele proteste de strada din tara noastra. Sursa ZIARE.COM