Dan Diaconu: Se va termina războiul?

 

Din punct de vedere al declaraţiilor, proaspăt-numitul premier britanic Rishi Sunak pare a căuta o cale alternativă, dorind ieşirea din fundătura în care a fost lăsat de predecesorii săi. De altfel, nulitatea Liz Truss n-a făcut altceva decât să încerce continuarea liniei dure lăsate de Boris Johnson. S-a văzut limpede că întreaga nebunie n-a avut ca efect decât priponirea căruţei în gard, astfel încât Marea Britanie se află efectiv în pragul colapsului.

Rishi Sunak promite să „filtreze” politica faţă de conflictul din Ucraina. Cu economia realmente în scufundare, şansa sa ar fi aceea de detensionare a conflictului astfel încât hidrocarburile ruseşti să reintre în Europa la preţuri cât de cât normale şi astfel să se mai stabilizeze puseul inflaţionist generat de energie. Vom vedea în scurt timp dacă într-adevăr Sunak are un asemena plan. Şi, dacă va fi aşa, vom vedea un al doilea episod în care Anglia lasă în ofsaid SUA. Dacă vreţi să vi-l reamintesc pe primul, acesta s-a petrecut cu ocazia aderării Regatului Unit la AIIB(Banca Asiatică pentru Infrastructură, instituţie bancară internaţională având China ca iniţiator). Dacă mai ţineţi minte, până în ultima clipă aşa-zisul „Occident Colectiv” a declinat invitaţia Chinei de a participa în acţionariatul băncii. Doar că, în ultima clipă, englezii au cotit-o şi au acceptat invitaţia. Imediat după ei, precum maimuţele, s-au aliniat şi celelalte ţări, cu excepţia SUA.

De data aceasta situaţia e mult mai intensă. Nu-s doar problemele economice. Există o presiune puternică a electoratului, iar la alegerile americane din noiembrie se va vedea limpede ce va ieşi. Atât sondajele, cât mai ales, bunul simţ ne semnalează un dezastru al democraţilor americani, ceea ce va schimba radical politica referitoare la Ucraina. Astfel, liderii occidentali s-ar putea să-şi forţeze păcăliciul să accepte „pax russica”, incluzând, desigur, cedarea unor teritorii imense, urmate de demilitarizare şi calmare. E un scenariu care-ar face pe toată lumea să respire optimism.

Însă, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem ar fi dacă într-adevăr, o pace negociată ar rezolva lucrurile. În primul şi-n primul rând Ucraina este o ţară distrusă. Acceptând condiţiile Moscovei va rămâne fără o leţcaie în buzunare. Cum se vor descurca în condiţiile în care au o ţară întoarsă în perioada pre-industrială? Va exista, desigur, un pachet occidental de ajutorare a ţării, probabil vor fi asistaţi de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, însă toată această alăturare nu ne sugerează decât o corupţie imensă, nicidecum vreo rezolvare a situaţiei de acolo. De asemenea, nu trebuie să uităm că în prezent avem o concentrare masiv de arme, care în final vor ajunge(dacă nu au ajuns deja) pe mâna mafiei. Rakeţii ucraineni sunt temuţi peste tot în Europa. Asta înseamnă că, pentru rotunjirea veniturilor grupurilor mafiote de-acolo, vom asista la o criminalitate în creştere în ţările din jurul Ucrainei.

Şi mai e încă ceva: ideologia banderistă va face ravagii. Aşa cum nu a fost eliminată de comunismul sovietic, nu va fi eliminată nici de democraţie.  Astfel încât aceasta va rămâne o problemă majoră pentru Ucraina şi, mai ales, pentru vecinii săi.

După cum lesne puteţi înţelege, o pace făcută pe genunchi – dacă se va face! – nu va rezolva problemele, ci le va cosmetiza puţin. De rămas vor rămâne să tragă ponoasele oamenii de bună credinţă de-acolo şi vecinii Ucrainei. Iar aceasta este cea mai proastă veste.

Există soluţii? Din păcate nu! Probabil s-ar putea schimba ceva dacă Ucraina va fi împărţită în conformitate cu istoria. Dacă Polonia, Ungaria, România şi Rusia îşi vor lua toate teritoriile care le-au aparţinut, Ucraina ar rămâne o zonă minoră în jurul Kievului, de o dimensiune similară statelor baltice. Astfel, indiferent de mafiile sau ideologia de-acolo, problemele vor fi asemeni ţării: mici. Este singura modalitate de a rezolva o problemă spinoasă. Altfel, cancerul pe care-l vedem acum, va reizbucni într-o formă chiar mai gravă decât cea de-acum.

În mod cât se poate de sigur, soluţia prezentată în paragraful anterior nu va fi luată în considerare de către superficialii occidentali care, în stilul caracteristic, vor  căuta să pună rapid batista pe ţambal căutând cea mai confortabilă variantă. Confortabilă pentru ei, însă de-a dreptul de coşmar pentru cei din jurul acestei – pentru multă vreme de-acum înainte – ţară-problemă a Europei.

 

Autor: Dan Diaconu

Sursa: https://trenduri.blogspot.com/

A fi luat în seamă

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

În jocul politic al țărilor, de când sunt țări pe pământ, a fost și este o întrecere surdă, uneori mai zgomotoasă, pentru a câștiga un loc în față în amfiteatrul mondial. Apoi, cei puternici caută să pună pe etaje inferioare statele mici, dar și cele mijlocii. Pentru această ierarhizare, după interesele celor mari, se folosesc felurite mijloace. De la cele diplomatice, mai rar, la umilire, jefuire, ori război. Jocul cu moartea este preferat de cei care își afișează aroganța în istorie, vor să arate că sunt puternici, sunt dornici de avuția altora. Războiul din Ucraina este o pildă tragică în acest sens. România a avut, din păcate, parte de umiliri în istorie, dar și de înfățișări demne de toată admirația.

Ce a fost Marea Unire a Românilor? Tocmai aura unei mari împliniri. După cum vedem, starea actuală a Europei, și a lumii, este o zbatere pentru supremația celor puternici asupra țărilor care își doresc viața demnă în corul națiunilor. Noi, românii, suntem atenți cum ne iau în seamă Europa și în lume. De asta depinde sănătatea noastră națională, vocea noastră în actualitatea extrem de mișcătoare. Mie mi-a reținut atenția formula 3+1, adică vizita președintelui României, Klaus Iohannis, alături de trei dintre greii Europei: președintele Franței și premierii Germaniei și Italiei. Eu nu am căzut în sfera ironiilor în legătură cu această alcătuire diplomatică. Nu mă alătur celor care se mai întreabă: ce căuta președintele nostru în această formație? Cred că este un semnal important.

România reprezintă în momentul de față un reper, un punct de interes pentru Uniunea Europeană și pentru NATO, în contextul războiului ruso-ucrainean. A fost și un mesaj pentru flancul estic, geografie devenită vulnerabilă. România are parte de amenințări din partea Federației Ruse, unele dintre ele grosolane. De acest tratament umilitor, din partea Rusiei, au parte și Polonia și Țările Baltice. E adevărat că România s-a implicat, din prima zi, în condamnarea invaziei rusești, afirmându-și adeziunea cu Ucraina. A aplicat un tratament omenos refugiaților, fiind în mare parte un sentiment venit din partea populației. Admirabilă solidaritate s-a văzut și la Vama Sighetul Marmației, dar și în toată țara.

Fotografia cu cei patru lideri europeni, așezați în jurul președintelui Ucrainei, conține tocmai voința de a nu lăsa invadatorii să aibă câștig de cauză. Ima­ginea a enervat Moscova și în ziua întâlnirii a trimis câteva rachete în plus spre Ucraina. Putin a acuzat Vestul că trăiește printre fantomele trecutului, uitând că și țarul Petru cel Mare, cu care se compară Putin, tot unui trecut aparține. Iar pentru lumea de astăzi, proiectul lui este profund anacronic. Cei trei lideri europeni, spre deosebire de Iohannis, au avut o experiență directă cu Putin. Președintele Franței, deși a văzut ruinele de la Irpin, întors acasă, a afirmat că dorește să continue dialogul cu Putin. Se spune că are peste 100 de ore de convorbiri telefonice cu el. Când a fost la Moscova, liderul francez a fost ținut la distanță, la celebra masă albă de 30 de metri.

Și cancelarul Germaniei a pledat pentru continuarea discuțiilor. Premierul italian, Mario Draghi, a renunțat la orice dialog cu Kremlinul, când a constatat că este pierdere de vreme. În acest balans diplomatic a fost invitată și România să ia parte. A fost luată în seamă. Nu ca o putere zonală, ci ca o țară situată în vecinătatea conflictului, făcând parte din structurile euro-atlantice. Tâlcurile războiului sunt dincolo de ceea ce vedem noi în presă. Lucrurile sunt încurcate, sfârșitul războiului nu este aproape. Acest conflict a ramificat interesele celor implicați. Crimele și dramele continuă, iar lumea pare că s-a obișnuit cu războiul, nu prea mai reacționează. Este preocupată lumea de crizele care au intrat în cetate.

Energia, alimentele, apa au devenit teme care ne preocupă. Pe acest panou sumbru trebuie să ne luăm serios în seamă. Nimeni nu-ți dă pâinea de pe masă când el este foarte flămând. Dar să nu uităm faptul că pierderea războiului de către Ucraina, pentru mulți din preajmă va fi un mare preț.

Constantin Gheorghe: „În general, omul prevăzător își face iarna car și vara sanie”

 

În general, omul prevăzător își face iarna car și vara sanie. Ucraineanul prevăzător își pune problema ce va face, după ce Ucraina va câștiga războiul, cu aceia care au colaborat cu ”ocupanții”. Acum, cine sunt colaboraționiștii, care trebuie pedepsiți? Medicii, care au asigurat continuitatea sistemului de sănătate? Profesorii, care au continuat să predea? Vânzătorii din magazine? Șoferii din transportul în comun sau de pe ambulanțe? Funcționarii din primării, cum ar fi aceia de la starea civilă? Cei care repară sau operează sistemele de apă, canal, salubritate? Sau doar șefii de instituții? Că de politică nu poate fi vorba. Și nici de alegeri. Dar dacă au loc alegeri, și ăia de-i consideră ștabii de la Kiev ”colaboraționiști, sunt aleși pe bune de locuitorii respectivelor sate și orașe?

Întrebarea corectă ar fi: ce soartă vor avea cetățenii ucraineni de etnie rusă și rusofonii, în cazul în care Ucraina re-ocupă teritoriile din Donbas? Urmează alungarea lor, și înlocuirea cu ucraineni ”verzi”, patrioți și vajnici apărători ai ucrainismului?

E o discuție pe care toți democrații și europenii, care vor să primească Ucraina cu brațele deschise în UE, comunitate de valori, nu-i așa, nu vor nici în ruptul capului s-o facă. Că ar fi semn de slăbiciune principială și aprobarea acțiunilor Rusiei. Asta e!

Autor: Constantin Gheorghe

Pentru o palmă de pământ

 

Embargoul aplicat Federaţiei Ruse pare să conţină cele mai dure sancţiuni la care a fost supus un regim nedemocratic din lume. Pentru o palmă de pământ, Vladimir Putin şi-a condamnat uriaşa ţară la izolare, şi-a atras desconsiderarea, dispreţul comunităţii internaţionale.

După o săptămână de atacuri barbare ca în întunecata epocă medievală, tot mai mulţi cetăţeni ruşi se întreabă dacă merita să fie aruncată ţara lor într-o asemenea aventură.

Fără o mass media liberă, fără dreptul la organizarea de mitinguri şi proteste, populaţia Rusiei resimte efectul sancţiunilor aplicate regimului dictatorial. Moneda s-a depreciat, preţurile au explodat, prin retragerea companiilor străine zeci de mii, sute de mii de oameni pot rămâne pe drumuri.

Consecinţele gestului iresponsabil al lui Putin vor fi resimţite de oamenii simpli mai dureros decât oligarhii cărora li s-au închis conturile burduşite cu miliardele furate de la stat.

Oprimaţii, umiliţii şi obidiţii din Rusia lui Putin, sunt împotriva războiului. Peste 6.500 de protestanţi anti-război au fost arestaţi. Sute de intelectuali au semnat un protest împotriva războiului. 15.000 de medici au cerut să fie oprit războiul.

Bazat pe teroare, regimul lui Putin nu dă înapoi. Se spune că dictatorul, cu valiza lui nucleară, cu teama că va fi otrăvit de apropiaţi, trădat de generali, vândut de serviciile secrete, s-ar fi retras într-un buncăr anti-atomic din Siberia, dotat cu tot ce este necesar pentru supravieţuirea în urma unui război nuclear. După o săptămână de război, este posibil ca numărul victimelor, al soldaţilor ruşi ce şi-au pierdut viaţa pentru o cauză pe care nu o înţeleg, să mişte opinia publică din Rusia şi să declanşeze o revoltă generală.

Rusiei de azi pare să-i lipsească un Alexandru Soljeniţân, un savant ca Andrei Zaharov, celebri oponenţi ai regimului sovietic. Dar cu siguranţă un nou lider care va electriza masele îşi va face apariţia cât de curând. |ara care i-a dat pe Tolstoi, pe Dostoievski, pe un Boris Pasternak, şi pe mulţi alţii, nu poate fi îngenunchiată la infinit.

În contrast cu preşedintele Ucrainei care deja are o aură de erou, imaginea preşedintelui rus păleşte tot mai mult. Dacă agenţii lui Putin vor reuşi să-l lichideze pe Zelenski acesta va deveni un martir, iar lupta ucrainenilor pentru libertate va continua.

Libertatea este, până la urmă, tot ce are mai scump un popor. Oare ruşii din Federaţia Rusă nu-şi doresc să devină liberi? Populaţia Belorusiei nu-şi doreşte libertate şi prosperitate?

Nu va trece mult, şi chiar dacă admitem că Ucraina va cădea, în urma sancţiunilor, atât populaţia din Rusia cât şi populaţia din Belorusia, vor cunoaşte o crâncenă sărăcie. Eliberarea de sub regimurile totalitare nu poate veni decât din interior. Susţinerea comunităţii mondiale, a guvernelor şi instituţiilor democratice este totală. Fără Putin şi Lukaşenko, fără cei doi tirani, popoarele lor asuprite pot spera la libertate.

Ceea ce le va scoate la luptă pe aceste popoare împilate este foamea. Rusia este o ţară bogată, dar atâta vreme cât va fi izolată va fi aruncată cu zeci de ani în urmă din punct de vedere economic, cultural, tehnologic.

Aşa cum s-a demonstrat în anii 1989, libertatea, dorinţa de libertate este molipsitoare. Regimurile totalitare din Europa de Est au căzut rând pe rând, perestroika lui Gorbaciov conducând la dezmembrarea URSS.

Fluturând butonul nuclear, Vladimir Putin vrea să dea istoria cu 40 de ani în urmă. Câţi ruşi vor să se întoarcă în trecut? Soldaţii care trag în populaţia civilă din Ucraina care, ca şi ei, vorbesc limba rusă, sunt dispuşi să-l însoţească pe dictator în aventura lui, în drumul lui spre trecut?

Aducându-şi aminte că au o istorie comună într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, popoarele slave îşi vor da mâna.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Potrivit CNN, azi ar trebui să izbucnească războiul

 

Reală sau nu, ştirea atribuită postului de televiziune CNN nu a fost luată în serios. Războaiele nu se anunţă la televizor. Pe de altă parte, tensiunile dintre marile puteri militare, Rusia şi SUA, au pus întrega lume în gardă.

În România au sosit o mie de militari NATO, dotaţi cu arme sofisticate. Populaţia din ţările vecine cu Ucraina are motive în plus de îngrijorare.

Teama că vor veni refugiaţi în România este justificată atâta vreme cât nimeni nu ştie nimic cu precizie.

Cu sau fără război la graniţă, situaţia economică a României nu este deloc bună. Inflaţie cu două cifre, preţuri instabile, tendinţa de creştere de la o zi la alta, criza sanitară, criza energetică, dar mai ales impresia că guvernul nu ştie ce trebuie făcut, sunt în sine motive de îngrijorare.

Dintre preşedinţii partidelor de guvernare Florin Cîţu se străduieşte tot mai mult să prezinte soluţii. A propus scăderea TVA la toate produsele, a propus scăderea preţului la energie, a propus scăderea CAS cu vreo cinci procente. Nimeni nu pare să-l ia în seamă.

Prin urmare preşedintele partidului care trece drept principalul partid de guvernare s-a supărat şi a declarat că nu mai participă la şedinţele coaliţiei de guvernare.

Propuneri face şi preşedintele PSD, însă legate de creşteri de pensii şi salarii. Marcel Ciolacu nu dă semne că s-ar fi supărat pentru că nu se face ce spune el.

Ce diferenţe există între ce propune PNL şi PSD? Florin Cîţu afirmă că dacă se adoptă propunerile lui inflaţia va scădea cu vreo patru procente. Dacă se majorează pensiile după cum cere Marcel Ciolacu, dimpotrivă, creşte inflaţia.

În cazul propunerilor PSD oamenii vor avea satisfacţia că li s-au majorat pensiile. În schimb propunerile PNL vizează o măsură macroeconomică. Totuşi, unii specialişti în domeniu, îl contrazic pe domnul Florin Cîţu arătând că nu există nicio legătură între scăderea TVA şi inflaţie.

Explicaţiile sunt prea tehnice pentru a fi înţelese de marea masă a populaţiei.

Ce rezultă de aici? Un lucru simplu: că PSD îşi ţine aproape electoratul, în timp ce PNL înregistrează, deocamdată în sondaje, pierderi după pierderi.

Nu este lipsit de interes că printre declaraţiile zilnice se întrevede nemulţumirea lui Florin Cîţu faţă de guvern, faţă de miniştri, în fond faţă de Nicolae Ciucă.

Propunerile, spune preşedintele PNL, trebuie să vină de la guvern. Într-adevăr, premierul nu vorbeşte decât la modul general despre măsurile ce vor fi luate pentru plafonarea sau scăderea preţurilor la energie. La fel nu avansează idei despre majorarea pensiilor.

 S-ar putea spune că premierul Ciucă este prudent. Ceva tot face. Adună date pentru a vedea ce consecinţe vor avea măsurile ce se vor lua. Problema este că premierul şi preşedintele PNL au opinii diferite.

S-ar putea produce o ruptură între conducerea liberală şi guvern? Situaţia politică nu permite conducerii PNL să-şi impună punctul de vedere. Florin Cîţu mai trage un semnal de alarmă: dacă nu se iau măsurile propuse de el există riscul unei recesiuni.

În ciuda acestor probleme reale, AUR o duce într-o veselie. Nu-i pasă nici de război, nici de recesiune, nici de inflaţie, nici de preţuri. Riscând să pară un neserios, George Simion se joacă de-a filmatul în parlament, organizează proteste, se distrează cum poate. Pe lângă aceste probleme, încă nu s-a clarificat constitualitatea purtării măştii anti-covid.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş