sâmbătă, 30 septembrie 2023

Gluma zilei - Alesul inimii...

 


Poesis - Janeta Joca Coroiu

 


Fidelitatea sopranei

 

                                                                          de Gheorghe Pârja

Războiul din Ucraina a intrat într-un fel de acceptare a omului de rând, altfel zis, ne-am obișnuit cu acest conflict precum calul cu hamul. Granița României cu Ucraina de la Tulcea este serios pusă în stare de alertă, locuitorii acelei zone fiind în stare de veghe. Încolo, știrile se transmit lapidar, armatele câștigă, sau pierd, după transmisiunile corespondenților de presă. Mai știm câte ceva din activitatea diplomatică a liderilor aflați în conflict. De pe front, cum ziceam, nu prea suntem la curent cu realitatea unui război cu miză mare. Zău, dacă aș fi mai tânăr, m-aș apropia de linia frontului, dacă m-ar lăsa ocrotitorii de război. O brumă de experiență postbelică am trăit în Bosnia-Herțegovina și în războiul transnistrean.

Spun astea ca să mă amăgesc. Că rezultatul războiului din Ucraina va avea consecințe importante pentru viitorul Europei și al lumii, o spun observatorii lucizi și pricepuți. Produce traume serioase și în timpul cotidian, dar nu prea știm despre ele. Eu am prins un capăt de întâmplare tulburătoare, un conflict între devotament, fidelitate, crez și opțiunea profesională. Dincolo, în opoziție, locuiește înverșunarea unei mulțimi. Dar să vă spun povestea în care conștiința unei mari artiste este sfâșiată. Presa de săptămâna trecută, prin Matei Martin, m-a ajutat să deslușesc drama unei soprane. Cică la Opera din Berlin, după un spectacol, s-a lăsat cu huiduieli și cu îmbrânceli. Una dintre cele mai bune voci din lume, soprana Anna Netrebko, nu stârnește numai aplauzele melomanilor, ci și furia opiniei publice.

Cu laurii unei cariere internaționale, artistă a poporului în țara ei natală, Rusia, a fost multă vreme o apropiată susținătoare a lui Vladimir Putin. Până la începutul războiului din Ucraina, această admirație nu a fost luată în seamă. Fiecare cu prieteniile lui! Din februarie 2022, evoluția ei a stagnat, numeroase instituții de concert din Europa și SUA au suspendat contractele și au anulat sau amânat spectacolele ei. Se înțelege motivul. Este vorba de marea cântăreață de origine rusă, Anna Netrebko, admiratoarea lui Vladimir Putin. Punând în față gloria confirmată în sute de concerte, ea a dat în judecată Metropolitan Opera din New York, pentru anularea contractului, cerând despăgubiri. Repede au apărut moraliștii, care i-au pus caracterul la stâlpul infamiei. Adică marea artistă era interesată de bani, nu de victimele războiului sângeros și nedrept din Ucraina, și-a arătat fidelitatea față de un personaj sinistru, care seamănă moarte printre oameni nevinovați.

Dar cariera unei mari artiste nu așteaptă sfârșitul unui război. Care nimeni nu știe când se va opri. A încercat o reabilitare printre gene, rostind aceste cuvinte: „Condamn în mod expres războiul împotriva Ucrainei și gândurile mele sunt la victimele acestui război și la familiile lor. Recunosc și regret că unele din acțiunile sau declarațiile mele din trecut ar fi putut fi interpretate greșit.” Au fost cuvinte de piatră, deoarece mediile culturale din Occident și din SUA nu s-au lăsat înduplecate. Ea este socotită fidelă lui Putin, iar marile săli de concerte continuă să o evite. Impresarii au crezut prea blânde declarațiile ei și așteptau o condamnare fermă a regimului de la Moscova, nu o declarație de conjunctură.

Cuvintele ei au avut un efect total nefavorabil în Rusia natală. Directorul Operei din Novosibirsk a acuzat-o de trădare și a promis că va evita orice colaborare cu Anna. Spectacolul cu huiduieli, ne spune Matei Martin, a fost prima evoluție a sopranei la Berlin, de la începutul războiului ucrainean încoace. În timp ce statele occidentale au decis să aplice sancțiuni Rusiei, Opera din Berlin a hotărât să reia spectacolul Macbeth, de Verdi, cu Anna Netrebko. Furia în capitala Germaniei a fost mare. Zeci de organizații ucrainene și funcționari publici au protestat împotriva Annei. Multe păreri. Zic unii că în democrațiile avansate, cum este Germania, artiștii nu mai sunt judecați doar pentru meritele lor artistice, ci și pentru profilul etic și moral.

S-a spus că în Rusia nicio instituție publică nu ar fi oferit scena unui opozant al regimului. Cred că directorul Operei din Berlin a făcut bine că a deschis ușile pentru Macbeth. Că de opera lui Verdi este vorba, nu despre atitudinea sopranei față de Putin. De care s-a despărțit prin declarații publice. Este greu să intri în mecanismul sufletesc al artistei. Să pui în cumpănă harul măreț al artei cu opțiunea pentru o persoană care a devenit indezirabilă. Provocatoare de moarte și ruine. Știu atâta că puterea Annei de a cânta scade cu fiecare zi, pe când războiul și ura au viață mai lungă. Consider că fidelitatea ei și-a arătat-o față de propria ei artă. Care este la mare căutare în lume. Arta are rostul de a lecui sufletul, arta adună oamenii buni, nu-i împrăștie. Că repertoriul Annei nu-l glorifica pe Putin. Nici Verdi nu l-a cunoscut.

Moara lui Gelu - 706 afișări în 29.09.2023

 


Ce PNL va lăsa în urmă Klaus Iohannis?

 

PNL începe să funcţioneze ca o armonică dezacordată. Sunete înalte, scârţâituri, acorduri într-o gamă necunoscută, urmate de lungi tăceri nejustificate. Devine din ce în ce mai limpede că Nicolae Ciucă nu are calităţile necesare unui lider politic.

Există deja trei direcţii clar departajate: grupul Ludovic Orban a dat tonul, a urmat Florin Cîţu, iar în urmă cu câteva zile Ben Oni Ardelean a anunţat că are un nou proiect politic.

Ilie Bolojan, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, ba chiar Gheorghe Falcă şi Emil Boc, grup consacrat sub denumirea de „greii partidului”, păstrează o suspectă tăcere faţă de noua reformă fiscală făcută de oameni care nu par să cunoască tabla înmulţirii, scăderea şi adunarea care se învaţă în clasele primare.

Majorarea salariului minim în domeniile IT, construcţii şi agricultură, cuprinse în reforma fiscală, este un exemplu de amatorism greu de egalat. Majorarea s-a dovedit a fi o micşorare, astfel că a fost scoasă din lege chiar a doua zi după prezentarea triumfalistă din parlament. Dar mostra rămâne.

Este posibil ca Marcel Ciolacu să fi fost singurul care nu a priceput că, de fapt, creşterea de la 4000 la 4500 de lei, raportată la anularea facilităţilor, însemna o scădere a salariului net.

Acesta este un lucru extrem de grav, demonstrând că specialiştii PSD şi PNL nu au lucrat împreună la stabilirea setului de măsuri sau nu le-a păsat de calcule pur şi simplu transpunând pe hârtie o comandă politică.

Când vine vorba despre reforma fiscală, deja atacată la Curtea Constituţională, PNL se poate deroga de la orice responsabilitate, poate ridica mâinile sus, dar merită să faci parte dintr-un guvern doar pentru a te preda în faţa duşmanului natural ideologic doar pentru că la un moment dat ai semnat un armistiţiu?

Se vorbeşte de varianta participării PSD-PNL la alegeri într-o alianţă. S-a mai experimentat o uniune social-liberală şi s-a ales praful de ea. De fapt, prezumtiva alianţă este gândită ca barcă de salvare pentru câteva persoane, şi doar implicit a partidului.

Este dispus PNL să-şi sacrifice doctrina pentru a salva terfelita onoare politică a generalului Nicolae Ciucă şi eventualilor apropiaţi?

Politicienilor le place la nebunie să repete că nu se adună mere cu pere şi nu se pun ouăle într-un singur coş. Îl vom vedea în campania electorală pe Rareş Bogdan braţ la braţ cu Paul Stănescu, iar în plan local, la Satu Mare, pe Adrian Cozma cu Mircea Govor?

S-a decretat moartea ideologiilor, dar iată că tocmai explodează neoideologiile de tip suveranist, antisistem, extremist.

Cum se descurcă PNL în noua conjunctură politică internaţională, ce soluţii are pentru rezolvarea crizei interne?

Aşa cum există afaceri rezistente la recesiune — spre pildă drogurile şi alcoolul — există şi partide rezistente la crize.

De-a lungul timpului PSD şi-a dovedit rezistenţa la crizele interne. Orice fracţiune s-a desprins de trunchiul vechiului FSN, PDSR, s-a ofilit, a dispărut. Teodor Meleşcanu, Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea, Victor Ponta, cu susţinătorii lor, au încercat să rupă o bucăţică din PSD, dar partidul a rămas întreg, ca o şopârlă care-şi reface coada. Orice plecare, se spunea, nu face altceva decât să întărească partidul.

Ce se întâmplă la PNL? Fracţionările prind un sezon sau două, slăbesc partidul, apoi dispar fără ca PNL să revină la forma iniţială. PSD este ca o plastelină care reface întregul, iar PNL ca o sticlă ce odată spartă nu se mai poate reface adunând cioburile.

Ca un blestem, fiecare lider al PNL a lăsat în urmă un partid tot mai mic. Valeriu Stoica i-a predat partidul lui Theodor Stolojan, Stolojan i l-a pasat lui Traian Băsescu, iar mai târziu Călin Popescu Tăriceanu, la plecare, şi-a luat o bucăţică sub braţ şi a pus-o la dispoziţia PSD. Ce a făcut Crin Antonescu? Pierzând competiţia în faţa lui Klaus Iohannis, şi-a pus coada pe spinare şi a abandonat lupta.

Trecând peste fuziunea PNL-PDL, făcută în numele Marelui PNL, ajungem la Ludovic Orban. Pierzând puterea în faţa lui Florin Cîţu, îşi ia tălpăşiţa făcându-şi propia lui jucărie, Forţa Dreptei.

Slab, fără o largă susţinere după ce nu mai este prim ministru, aventurierul Florin Cîţu joacă liber, băgând băţul prin gard doar-doar o să-l sensibilizeze pe comodul Nicolae Ciucă, general ce a înregistrat preşedinţia PNL fără să mişte un deget. Cadou de la preşedintele Klaus Iohannis. Ce PNL va lăsa în urmă Klaus Iohannis? „Greii partidului” spun că un PNL predat cu arme şi bagaje în faţa PSD-ului ciolacian.


Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informația zilei Satu-Mare

Fotografia zilei - Actrița Alicia Witt

 


TRADUCĂTORUL – ȚESĂTOR DE POVEȘTI ÎN LIMBA ÎN CARE VISEAZĂ

 


Cartea adună trăirile și gândurile celui care-i dă viață – autorul ei.

Apoi își dă întâlnire cu traducători, redactori, graficieni, tipografi, librari…
Drumul este atât de lung…

Vorbim astăzi, 30 septembrie, despre traducători, pentru că este ziua lor!

Vorbim despre oamenii care țes poveștile în limba în care visează, dându-le viața

  după propriile simțiri.

Îmi permit să spun că o carte are doi creatori – scriitorul și traducătorul.
Viața fiecărei cărți stă în mâinile traducătorului și doar el este capabil să

 citească  în sufletul scriitorului fără a-l fi întâlnit, poate, vreodată. El este cel 

care scrijelește fiecare cuvânt, dându-i rost și greutate.

Traducătorul este voiajorul care poposește mereu pe un alt tărâm. El scrie și

rescrie, așterne pagini, le recitește și simte nevoia s-o ia de la capăt, înarmându-se

 cu răbdare, disciplină, perseverență și… o doză mare de PASIUNE.

Fără traducători, omenirea nu i-ar fi cunoscut pe marii autori ai lumii, nu-i așa?

I-am invitat la confesiuni pe câțiva dintre traducătorii noștri și le mulțumim 

nespus că au acceptat invitația de a ne spune câteva cuvinte despre ce

 înseamnă pentru ei A FI TRADUCĂTOR.

     
      

    S-a deschis Tabăra Națională de Literatură și Artă ARCHEUS Ocoliș, ediția 2023

     


    Vineri, 29 septembrie la Ocoliș, ora 14,00 pe domeniul (conacul) președintelui Fundației culturale ARCHEUS dr. Ioan Marchiș, a avut loc slujba de pomenire a scriitorilor ( poeți, prozatori, critici literari, oameni de televiziune), pictorilor, sculptorilor, cântăreților, artiștilor în general, care s-au născut pe aceste meleaguri sau au iubit Maramureșul și au interacționat cu acest mirific loc. Acest moment solemn a fost oficiat de către preoții Jicărean Virgil și Țura Olimpiu Călin, din păcate lista cu cei pomeniți care au ajuns la Domnul organizând un Cenaclu al Cerului, extinzându-se an de an, spre tristețea noastră, a celor care încă respirăm anotimpuri! 

    Dr. Ioan Marchiș, o gazdă minunată, ne-a invitat pe toți cei prezenți la locul bine știut al ședințelor de cenaclu ARCHEUS de când s-a organizat prima dată, cu aproximativ 20 de ani în urmă! S-a citit poezie în special, din creațiile următorilor: Rodica Brad-Păuna, Elena Cărăușan, Nicolae Scheianu, Ioan Dragoș, Gelu Dragoș, Ștefan Herțeg, Ioan Marchiș, Vasile Lupșe. Moderator al evenimentului literar a  fost poetul Nicolae Scheianu, discret, atent și cu multă experiență la acest gen de manifestări, motiv pentru care ”Tătuca” l-a mandatat să fie și în următoarele zile. 

    Dr. Ioan Marchiș ne-a prezentat numărul din acest an al taberei - Revista de Cultură a Maramureșului ARCHEUS, MMXXII - revistă dedicată celor trecuți din această lume, un gest impresionant al celor care conduc prestigioasa revistă literară. Sunt cuprinși următorii: Mihai Olos, Valeriu Sabău, Vasile Grigore Latiș, Teresia B. Tătaru, V.R. Ghenceanu, Ion Burnar, Ion Codreanu, Augustin Cozmuța, Radu Săplăcan, Vasile Dobra, Ion M. Mihai, Ion Bogdan, Claudian Cosoi, Corneliu Oneț, Ioana Ileana Ștețco, Vasile Bologa, Mihai Cupcea, Ion Igna, Adam Puslojic, M.N. Tomi, Augustin Frățilă, M.N. Rusu și un material al lui Tiberiu Alexa despre fotograful Radu V. Suciu.

    Punctul culminant al serii întâi a fost concertul folcloric susținut de Grupul IZA, grup binecunoscut atât în țară cât și în lume, format din virtuozii Ioan Pop, Ioachim Făt și Grigore Chira, doamnele din formație fiind scutite de această dată.

    Despre performanțele culinare ale lui Daniel Florin Marchiș căruia i-am cântat LA MULȚI ANI, cu ocazia zilei de naștere și ale părintelui Virgil Jicărean nu mai vorbim, ca să nu-i facem invidioși pe cei de la ”Chefi la cuțite”.

    A fost o zi de toamnă mirifică, într-un cadru natural edenic, în care, prin grija dr. Ioan Marchiș ne-am adus aminte de colegii noștri dragi care nu mai sunt!

                                                                                               Gelu DRAGOȘ, UZPR




























                                          
                                     




    Foto: GDL și Sanda Marchiș

    Aforismul zilei - Albert Camus

     


    Semnificațiile zilei de 30 septembrie 2023

     


    Evenimente ale zilei 30 septembrie

    1345: 

    Ștefan Dușan ocupă orașul Serres și se proclamă împărat al grecilor și sârbilor, fiind încoronat la Skopje la 16 aprilie 1346.

    1399: 

    Henry Bolingbroke, duce de Lancaster, l-a înlăturat pe Richard al II-lea de pe tron, proclamându-se rege sub numele de Henric al IV-lea al Angliei, unind ducatul de Lancaster cu coroana engleză.

    1790: 

    Leopold al II-lea devine împărat al Sfântului Imperiu Roman.

    1791: 

    Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Viena, la Schikaneders Theater.

    1846: 

    Prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic, efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

    1863: 

    Premiera operei Les pêcheurs de perles, de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

    1880: 

    Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

    1888: 

    Jack Spintecătorul ucide cea de-a treia și cea de-a patra victimă: Elizabeth Stride și Catherine Eddowes.

    1895: 

    Madagascar devine protectorat francez.

    1935: 

    La Boston are loc premiera operei "Porgy and Bess", de George Gershwin.

    1966: 

    Botswana, fost protectorat britanic, își câștigă independența față de Marea Britanie. Seretse Khama a devenit primul președinte.

    1972: 

    În Suedia este deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

    1990: 

    A fost semnată, la New York, "Declarația mondială privind supraviețuirea, protejarea și dezvoltarea copiilor", în cadrul Conferinței mondiale la nivel înalt consacrată condiției copilului.

    2005: 

    Cotidianul danez Jyllands-Posten publică o serie de caricaturi care îl înfățișează pe profetul Mahomed, eveniment care duce la scandalul caricaturilor cu Mahomed.

    2007: 

    Daniel Ciobotea este întronizat arhiepiscop al Bucureștilor și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

    2007: 

    Rabinul Shlomo Sorin Rosen este instalat ca rabin în comunitățile evreiești din România.

    2009: 

    Într-un puternic cutremur din Sumatra își pierd viața peste 1.115 de oameni.


    Celebrări 30 septembrie

    Jalal al Din Muhammad Rumi1207: 

    A fost născut Jalal al Din Muhammad Rumi.

    Luminita Zaharia1964: 

    A fost născut Luminita Zaharia.

    Lord Raglan1788: 

    A fost născut Lord Raglan.

    Shakti Gawain1948: 

    A fost născut Shakti Gawain.

    Elie Wiesel1928: 

    A fost născut Elie Wiesel.

    1932: 

    A fost născut Ovidia Babu-Buznea.

    1933: 

    A fost născut Negoita Irimie.

    Dan Stanca1955: 

    A fost născut Dan Stanca.

    1941: 

    A fost născut Manuela Tanasescu.

    Etienne Bonnot de Condillac1715: 

    A fost născut Etienne Bonnot de Condillac.


    Comemorări 30 septembrie

    Sfânta Tereza de Lisieux1897: 

    A murit Sfânta Tereza de Lisieux - FOTO.

    1990: 

    A murit Patrick White.



    Sursa: Wikipedia