Mărturisesc, îmi place proza Ancăi Goja. Am citit în revista „Vatra Chioreană”, nr. 5/ 2011 proza „... şi moartea va veni în somn”, apoi în revista „Verso”, nr. 101, decembrie 2011 două, proze: „O seară cu Rebeca”şi „Nasturele”.
Toate acestea s-au întâmplat înainte de ziua de 13 februarie 2012, ora 16,00, când Anca Goja a citit în şedinţa Cenaclului Scriitorilor Maramureş. În sală au fost distribuite două proze: „Visătorul” şi „Visul lui Gabriel”, din care autoarea a citit doar una.
În demersul său artistic autoarea a fost susţinută de conducerea revistei „Familia română”, director executiv – redactor şef dr. Teodor Ardelean, redactor şef adjunct Ioana Petreuş, revistă la care Anca Goja este secretar general de redacţie, precum şi de poetul şi ziaristul Gheorghe Pârja de la cotidianul „Graiul Maramureşului”, unde prozatoarea scrie despre evenimentele culturale.
Lume multă la cenaclu, „mulţi şi buni” cum spunea Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş.
Despre proza citită şi despre cea publicată (din discuţii am înţeles că autoarea a publicat şi în revista „Familia” de la Oradea) au vorbit mai mulţi membri ai cenaclului.
Vasile Leschian: remarcă privirea cinematografică asupra evenimentului, limpezimea exprimării directe, penetrante, creatoare de atmosferă, ştiinţa frazării, puterea de a mânui cu acurateţe propoziţia şi fraza. „Sunt bucuros să aud ceea ce aştept demult de la Anca Goja”.
Nicolae Scheianu consideră prozele citite nişte parabole despre visul ca realitate şi realitatea ca vis, proze care pot fi rescrise cu mai mare efect de către autoare.
Lui Ion Bogdan prozele i se par poeme în proză, iar lui Mihai Ganea proza citită îi aminteşte de Maxim Gorki, „o povestire frumoasă, un text reuşit”.
Ioana Ileana Şteţco apreciează că autoarea aduce prospeţime în mişcarea dintre planuri şi consideră că cea mai frumoasă proză a autoarei este „Nasturele”, publicată în revista „Verso”.
Teodor Ardelean spune că Anca Goja are un privilegiu că s-a hotărât să vină la cenaclu pentru că are o audienţă bună. Scrie o proză curată, frumoasă, care place şi care nu vine spre noi cu o încărcătură excesiv psihologică.
Alexa Gavril Bâle remarcă simţul amănuntului, conducerea firului narativ, creionarea stărilor sufleteşti, fina analiză a stărilor celor care se refulează prin vânătoare.
„Cei care urăsc nu pot să zboare nici măcar în vis.”
Valeriu Sabău apreciează că proza citită „este poezie toată ziua”, iar Ştefan Jurcă spune că Anca Goja „este cerneala proaspătă pe care o aşteptăm de mai multă vreme”.
Pe marginea textelor au mai vorbit: Betty Kirmaier-Donca, Romulus Filip, Vasile Tivadar, Nicoară Mihali, Dumitru Fănăţeanu, Dumitru Rusu, Vasile Mureşan.
Iată ce scria poetul Ion Mureşan în revista „Verso”.
„Anca Goja este jurnalistă la un cotidian din Baia Mare. Poate că deprinderea de a verifica o informaţie din mai multe surse o face să creadă că adevărul se ascunde mereu după aparenţe. Însă credinţa că adevărul e nu doar ascuns, ci e şi dependent de aparenţe, că realitatea e dependentă (ca un beţiv de alcool) de poveştile despre realitate este cea care delimitează tranşant scriitorul de jurnalist. Oricum, în confruntarea dintre adevăr şi aparenţe, povestirile Ancăi Goja privilegiază aparenţele. Ordinea logică şi ordinea magică a lumii fac casă bună, mai ales în textele cu tentă parabolică, în scriitura cărora Anca Goja reuşeşte, ingenios, să infuzeze ades o foarte fină ironie. Poate că tot profesia i-a făcut o anume directeţe a limbajului, de admirabil impact, simţul detaliului semnificativ, o evidentă ştiinţă a puneri în scenă, şi o nestăpânită poftă de a povesti, calităţi indispensabile unui prozator. Iar Anca Goja este, o spun cu toată convingerea, un prozator de indiscutabil talent.”
După cele citite, auzite şi consemnate se desprinde cu certitudine o concluzie. Şi altora le place proza Ancăi Goja.
Ioan Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu