Editorial - MUSTUL CARE FIERBE

Sunt multe subiecte care fac lumea de azi să tremure. Mă refer la spaimele pe care le induc evenimente de multă vreme refuză soluţii viabile, acceptabile şi durabile. 

            Ne dă frisoane prelungita criză din Siria. În ţara clădită pe poteci bătătorite îndelung de fenicieni înaintea plecării lor la drum lung pe corăbii priceput construite şi dibaci conduse, zilele şi nopţile încep şi se termină pe un butoi de pulbere. Preşedintele Assad, continuator al regimului clădit ani îndelungaţi de predecesor, tatăl său, persistă într-o atitudine unanim dezavuată. Dictatorial, dur în  ce face, violent faţă de tot ce se arată potrivnic acţiunilor lui, preşedintele sirian reprimă fără reţinere orice acţiune de stradă, provocând victime omeneşti. Un conducător de ţară care stă cu puşca îndreptată către propriul popor. Refuză dialogul internaţional iar tentativele venind dinspre actori de anvergură s-au izbit de refuzul dictatorului de la Damasc. Voci de autoritate venind dinspre ONU, Uniunea Europeană, din diverse mari capitale sună din ce în ce mai apăsate şi neiertătoare. Încercările Consiliului de Securitate se află şi ele în impas, fiind marcate mai ales de atitudinea unora din membrii permanenţi. Jimmy Carter, fostul preşedinte american, afirma răspicat: nu se întrevăd soluţii... Până la ivirea căilor de urmat, starea de tensiune devine tot mai ameninţătoare. 

Golful Persic devine pe zi ce trece, ameninţat de spectrul unui conflict local ce poate deveni fără întârziere unul cu o largă cuprindere în regiune sau la scară planetară. Auzim voci care vorbesc despre conflictul dintre Israel şi Iran ca despre o realitate iminentă. Nici nu poţi cuprinde cu mintea ce ne poate aştepta! Apariţia pe frontul de luptă a armamentului nuclear devine inevitabilă. Asta ne mai lipseşte? 
            Apele Pacificului tremură şi ele sub ameninţarea unui conflict între coloşii rasei galbene-China şi Japonia. De la Pearl Harbour încoace parcă n-au mai sunat atât de ameninţător vorbele aparent nevinovate. Sperăm, în rând cu alţii, ca evoluţia evenimentelor să infirme perspectiva unui film de genul celui văzut în studenţie, faimosul ''Tora, Tora, Torra!'' 

Mustul fierbe şi în America! Alegerile prezidenţiale se apropie vertiginos, acompaniate de alegerile parţiale pentru Congres. Cele două curse se desfăşoară pe culoare paralele, aparent fără legătură între ele. Nu este aşa! Viitorul preşedinte poate fi Democratul de azi sau adversarul său Republican. Ca de fiecare dată, viaţa locatarului de la Casa Albă pe durata mandatului depinde esenţial de configuraţia politică a Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Preşedintele american nu este un preşedinte jucător. El, în calitate de şef al Executivului-funcţia de premier lipseşte pe Potomac-propune. Votul din Congres este decident. Iar acesta depinde dacă tu ai acolo majoritatea necesară sau adversarii de care nu ai nevoie? 

 Să venim mai aproape de noi, în Europa, mai exact în Uniunea Europeană. La câte lucruri neclare ne bântuie somnul la noi acasă, ne-ar fi greu să numim fie şi o celulâ a U.E. unde să nu dea ceva în clocot. Avem inima cât un purice pentru soarta legată de Shengen-mai e de aşteptat, oricum-dar perspectiva monedei unice europene face valuri. Va rezista sau nu? Asta e întrebarea. Starea de lucruri prin flancul sudic al Uniunii trezeşte temeri şi agită spiritele la nivel academic. Grija noastră este alta. Presupunând că vom reuşi să ne legăm trainic de angajamentele deja puse pe hârtie, astfel că la un moment dat am putea intra în Acvariu (bancul îl cunoaşteţi, desigur...). La respectiva dată, ne va fi deschisă poarta? De ce întreb? Citeam de curând în presa noastră, declaraţiile a doi pilaştri ai politicii europene din ultima parte a veacului trecut-Valery Giscard d'Estaign, fost preşedinte al Franţei, respectiv, Helmuth Schmidt, cancelar
german în anii '70. Spusa lor mă sperie. Zona Euro, afirmă cei doi, ar cam trebui să rămână în actuala configuraţie redusă. S-ar putea adăuga cel mult Polonia. Noi,ceilalţi? Ne-am putea gândi, eventual, la nişte combinaţii de viitor, eventual cu Ucraina, cu Turcia. Asta să ne aştepte?

                                                                  NICOLAE BUD
                                                                          deputat