POESIS - GEORGE ŢĂRNEA

E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin marile de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întâmple-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

Elegia risipitorului de iubire

Prea uşor pierd vremea
Şi prea greu strâng bani,
Să mai ştiu ce-nseamnă
Preţul unor ani.

Dar, cu toate-acestea ,
Le ofer mereu
Altor ani, de-a-valma,
Casă-n trupul meu.

Numai să nu-mi ceară,
De grabiţi ce sunt,
Vreo scadenţă-n schimbul
Nimbului de sfânt.

Că nu am nici starea
Să mă pot schimba,
Nici să-i zic iubirii,
Dintr-o data – ba!

Prea lumesc de tânăr
Şi prea-n toi petrec ,
Să-mi umbrească firea
Anii care trec.

 Cântec De Poet Desuet

Ce frumos cânta poetul, 

Altadata si vorbea

În consens cu alfabetu, 

Despre cât de mult iubea.

Dar s-au dus acele vremuri

Si-a murit acel îndemn -

Tenta mistica-n totemuri, 

Limba ludica, de lemn.

Altii sunt acum la moda

Si se poarta glorios

O iubire mai comoda

Care n-are, curios, 

Nici sumar decor artistic, 

Nici placeri, nici remuscari -

Ca un simplu joc stilistic

Practicat, frecvent, pe scari...

Si-n masini, si-n ascensoare, 

Într-un ritm demential -

Semne slabe de ninsoare

Dupa marsul nuptial.

Sta poetul jos, pe trepte, 

Cu metaforele-n gând;

Nu-i nimic, sa tot astepte, 

Pân-o adormi plângând!

Ca de-ntors din mersul vietii, 

Vreo iubire, nu e chip -

De-asta si ajung poetii

Biete fire de nisip!