Sistemul de învăţământ pe care România democratică l-a
moştenit în 1989 era un sistem adaptat realităţilor statului socialist. În anii care au
urmat, ţara a trecut prin prefaceri profunde, atât politic, cât şi economic. Economia de piaţă
şi integrarea internaţională au devenit caracteristici şi determinanţi majori ai vieţii
economice din România.
Guvernele care s-au succedat la putere din 1989 şi până
astăzi au realizat o serie de reforme ale sistemului de învăţământ. Nu în câteva rânduri,
o modificare iniţiată de un guvern a fost anulată de următorul guvern. Cei afectaţi
direct de această indecizie şi instabilitate au fost, evident, elevii. Privite astăzi
în perspectivă, seria de aşa-zise reforme ale învăţământului par să fi fost mai degrabă
ambiţii experimentale ale miniştrilor de resort ai vremii, realizate pe spatele
elevilor şi al părinţilor. Generaţii de elevi au intrat în şcoală, neştiind când şi cum o vor
absolvi.
În timp ce preocuparea guvernelor şi miniştrilor a fost
restructurarea învăţământului în forma sa, s-a acordat
prea puţină atenţie fondului. În timp ce sistemul din 1989 corespundea realităţilor economice de atunci, sistemul
actual, cu disciplinele care sunt predate, nu a ţinut pasul cu evoluţia economiei naţionale şi
internaţionale. Învăţământul românesc a ajuns să
fie încărcat cu materii depăşite şi cu
un volum exagerat de
informaţii împins spre clase tot mai mici. Tot acest balast
are ca rezultat incapacitatea elevilor, încă din clasele primare, de asimilare a
informaţiilor nepotrivite pentru dezvoltarea lor intelectuală şi cognitivă, iar această
rupere de ritm care survine timpuriu conduce la rezultate slabe la examenele de capacitate şi
bacalaureat. Rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta, şi nu numai, sunt
dovada rupturii aproape complete dintre elevi şi materialul informaţional care le
este predat. Cei ce pierd sunt elevii şi absolvenţii, care nu se pot întoarce în şcoală
pentru încă o încercare de a asimila acel material educaţional neadecvat. În felul acesta, generaţii întregi de elevi sunt jertfite din cauza incapacităţii conducătorilor de a
crea un sistem adecvat, dar şi
pentru a se păstra în
sistem o serie de catedre şi discipline care nu mai au nicio justificare astăzi. Absolvenţii sunt pierduţi din punct de vedere economic, pentru
că falsa pregătire pe care le-a asigurat-o sistemul le face
imposibilă conectarea la economia ţării şi găsirea unui loc de muncă adecvat. La rândul lor,
părinţii au o povară în plus – aceea de a-şi întreţine copiii deveniţi adulţi şi şomeri. În
dreptul său, Statul risipeşte resurse materiale şi financiare pe un sistem ineficient,
care nu îi întoarce ulterior ajutorul, sub formă de contribuţie la viaţa economică, ci îl
împovărează şi mai mult pe partea de asistenţă socială. Aceasta, în timp ce
mentalitatea etatist-socialistă predominantă în sistem refuză să legifereze şcolirea acasă a
copiilor (homeschooling-ul)
care, în toate ţările în care se practică, asigură rezultate
academice superioare celor din sistemul public.
Facem un apel către toţi factorii politici şi academici
implicaţi în gestionarea sistemului românesc de învăţământ să trateze cu atenţia cuvenită acest
domeniu esenţial pentru tinerele generaţii şi pentru viitorul României. Sistemul românesc de învăţământ are nevoie de o reformă reală, profundă, ţinându-se cont de
realităţile economice şi geopolitice ale secolului XXI. Evident, pentru o
asemenea reformă este nevoie de oameni de decizie cu viziune pe termen mediu şi lung, capabili să
înţeleagă necesităţile de azi şi
de mâine ale României şi nu numai. Diletantismul care a
caracterizat schimbările de până acum ale învăţământului românesc trebuie să înceteze.
Avem nevoie de făuritori ai unui nou sistem de învăţământ, aşa cum am avut la începutul
secolului XX într-un Lazăr, Spiru Haret sau Haşdeu, care să pună bazele unui sistem adaptat României
de azi şi de mâine.
de Bogdan Mateciuc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu