vineri, 21 septembrie 2012

Funeriu, omul care a pus sare pe rana educaţiei româneşti


Observ că domnului Daniel Funeriu îi place să compare sistemul de învăţământ din România cu sistemele din Uniunea Europeană. Fostul ministru nu s-a gândit să compare şi „realizările” din perioada mandatului său cu cele ale omologilor săi europeni. Dacă ar fi făcut asta, ar fi înţeles, aşa cum noi toţi am făcut-o, că ar fi putut împrumuta multe alte idei bune şi în interesul elevilor români, în afara clasei pregătitoare. Domnul Funeriu a luat acest model şi l-a lăudat cum că ar fi fost aplicat în 25 din cele 27 de state europene. Şi atât.

Problema clasei pregătitoare este un subiect sensibil şi constat că fostul ministru al Educaţiei nu ştie ce acte normative a semnat, ba chiar mai grav, nici ce lege şi-a asumat prin răspundere. Voi evidenţia două puncte esenţiale ale acestei chestiuni: în primul rând, nu a fost realizat niciun studiu de impact legat de ceea ce priveşte clasa pregătitoare, iar în al doilea rând, Legea Educaţiei nu specifică unde să se desfăşoare activitatea clasei pregătitoare, spune doar că această clasă se află în zona învăţământului primar. În schimb, ordinul de ministru dat de domnul Funeriu spune că obligatoriu, clasa pregătitoare trebuie făcută la şcoală.
Normal este însă ca părinţii, împreună cu profesorii, să decidă unde este mai bine pentru copiii lor să funcţioneze iar acest lucru trebuie făcut în baza unei discuţii, unei dezbateri publice la nivelul şcolilor, grădiniţelor, nicidecum printr-un ordin de ministru dintr-un Cabinet din care nu se ştie cu adevărat faţa învăţământului. Ca urmare, mutarea clasei pregătitoare pentru a funcţiona la grădiniţă sau la şcoală nu cred că este o problemă iar unde va funcţiona pe viitor această clasă cred ca se poate decide plecând de la realitate, mai exact, să se realizeze o analiză după primul semestru pentru a vedea dacă condiţiile în care se desfăşoară clasa pregătitoare, programa şi toate materialele sunt bune.
În altă ordine de idei, nu ştiu la ce vârstă a început domnul Funeriu şcoala, însă copiii de 7 ani, în 90% din cazuri, sunt în clasa I. Ca urmare, teoria sa, cum că grădiniţele din România cuprind copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, este incorectă. În ceea ce priveşte rata de cuprindere a copiilor la grădiniţă, aceasta nu a crescut cu absolut în nimic, putem spune chiar că nu sunt aşa de aglomerate. Mai mult, e absurd să compari generaţia din anul 2000 cu cea din 2012 ca număr de copii şi să spui că în prezent sunt cu un milion mai puţini în clasele I-VIII, mai ales dacă ţii cont de faptul că rata de natalitate din România este într-o continuă scădere.

Îi cer imposibilul lui Funeriu: să îmi arate programele şcolare europene

Am tot auzit afirmaţia potrivit căreia ar fi fost cadre didactice pregătite special. Când s-au pregătit special? Lucrările au fost întârziate încă din luna februarie, chiar dacă Ministerul Educaţiei era condus, la acea vreme, de domnul Funeriu. Programele europene de care dânsul spune că le-ar fi avut din fonduri europene să le caute şi să ni le arate şi nouă. Ştiu că îi cer „imposibilul”, pentru că nu există aceste programe, pentru că tot ce susţine domnia sa este o minciună clară, grosolană. Dacă dânsul găseşte un program european cu grup ţintă profesorii care trebuiau să lucreze la clasa pregătitoare, chiar îl rog să îl facă public. În caz contrar, tăcerea şi aplecarea capului ar fi de aplaudat.
Pentru că văd că dezinformarea continuă din partea domnului Funeriu, în ceea ce priveşte cele opt licitaţii pe opt euro-regiuni, reamintesc că, în momentul în care eu am preluat Ministerul Educaţiei, nu exista decât o singură regiune în care s-a pus caietul de sarcini pentru licitaţie publică. Toate celelalte erau într-o amânare şi o întârziere impardonabilă iar dacă nu se făcea această contractare directă, la nivelul fiecărei şcoli, cu siguranţă nu am fi avut, nici în 17 septembrie, mobilierul şcolar necesar.

Cu toate acestea, numai domnul Funeriu ne poate explica de ce o licitaţie ce trebuia finalizată în luna august, cu bani în buget încă din luna ianuarie, a fost ridicată abia în luna mai. Chestiunea aceasta cu anularea a fost cauzată de întârzierea inexplicabilă a procedurilor de către ministrul Funeriu. Pe de altă parte, nu cred că unităţi şcolare şi consiliile de administraţie sunt, în momentul de faţă, incapabile să achiziţioneze direct mobilierul necesar clasei pregătitoare, mai ales că părintele şi profesorul şi directorul sunt direct interesaţi să creeze cele mai bune condiţii pentru copii. În altă ordine de idei, putem discuta şi despre banii pentru materiale şcolare, bani pentru care nu s-a făcut absolut nimic. Cu greu am aprobat Hotărârea de Guvern undeva la mijlocul lunii mai, ceea ce dovedeşte, încă o dată, că la nivelul ministerului Educaţiei, pe durata mandatului lui Funeriu nu a fost nici un interes pentru implementarea clasei pregătitoare.

Încă un lucru pe care vreau să-l precizez este cel legat de programele şcolare, care au fost cu întârziere pregătite, mult prea târziu iar efectul acestui program va fi cuantificat abia la mijlocul acestui an şcolar. Nu mai vreau să aduc în atenţie decât faptul că în perioada ianuarie-februarie, profesorii erau nevoiţi să facă recensământul elevilor, în condiţiile în care exista o bază de date la nivelul autorităţilor locale, inclusiv la nivelul Ministerului Muncii. Aici putem discuta, de asemenea, de o lipsă de profesionalism, pentru că implementarea clasei pregătitoare trebuia să înceapă din prima zi a publicării în Monitorul Oficial a Legii Educaţiei Naţionale sau chiar în prima zi în care Guvernul Boc, împreună cu Funeriu, şi-au angajat răspunderea pe această lege. S-a constatat că nu s-a făcut nimic în afara programelor şcolare pentru clasa pregătitoare iar dacă domnul Funeriu este aşa preocupat de programele din clasa pregătitoare eu îl rog public să explice părinţilor din România de ce Ministerul Educaţiei, sub patronajul domniei sale nu a scris nicio frază, nicio propoziţie, din ceea ce înseamnă noile programe şcolare care trebuiau implementate pentru clasa a V-a anul trecut şi pentru a VI-a şi a IX-a anul acesta. Dacă s-a dorit, într-adevăr, reforma sistemului de învăţământ, de ce nu a fost capabil să scrie aceste programe şcolare atunci când şi-a asumat răspunderea pe această lege? Această lege, în forma ei actuală, trebuie radical modificată în punctele ce ţin de programe şcolare, ciclu şi structură de învăţământ.

Întrebare adresată domnului Daniel Funeriu

Un ultim lucru vreau să punctez, în privinţa declaraţiilor năucitoare din partea aceluiaş domn Funeriu legate de bacalaureatul profesional. Îl rog să explice, dacă ştie, dacă nu, îi punem la dispoziţie materiale, câte tipuri de bacalaureat sunt în Franţa şi poate, cu această ocazie, aflăm şi care este tipul de bacalaureat pe care l-a susţinut domnia sa. Îl informez că în Franţa există trei tipuri de bacalaureat, noi cu greu am adoptat a doua formă în România şi cred că, până la finalizarea Legii Educaţiei în Senatul României, vom asista şi la alte modificări în zona examenelor de bacalaureat, de admitere.

                                                              Publicat de LIVIU MARIAN POP, ministru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu