miercuri, 3 octombrie 2012

Medalion Vlaicu Ionescu


Joi 4 octombrie 2012 la orele 16,oo, va avea loc prezentarea albumului în Aula Bibliotecii Central Universitare Carol I. Vor fi proiectate pe un ecran toate cele peste 300 de picturi și desene semnate de Vlaicu Ionescu, aflate în cartea-album și catalogul raisonne. Va fi prezentat filmul realizat de Marilena Rotaru care a filmat un amplu interviu cu Vlaicu Ionescu în apartamentul acestuia de la New York, în anul 2000. Vor vorbi despre pictorul Vlaicu Ionescu Petru Lucaci, președintele Uniunii artiștilor Plastici, Carmen Mușat, director Observator cultural, Mihai Plămădeală, criticii de artă Tudor Octavian, Ruxandra Garofeanu și Nina Stănculescu și scriitoarea Doina Uricariu. Vor fi prezenți fiul și fiica artistului, Alexandru Ionescu și Alina Ionescu-Graff, veniți special din America, domnul Sorin Mihai Radu, autorul majorității fotografiilor din album. Alexandru Ionescu este însoțit de soția lui Cristina Ionescu. Amfitrioana evenimentului este doamna conf. univ. dr Mireille Rădoi, directoarea BCU Carol I. Vă așteptăm cu drag. Urmează cocktail. În Hall-ul BCU, Vlaicu Ionescu a avut două mari expoziții în 1968 și 1969, după 23 de ani de la expoziția din 1945, la care au fost prezente lucrările sale alături de picturile lui Ion Țuculescu.

                                                                         ‎Doina Uricariu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu