[AGIRo-284] 8 MARTIE 2014

Mă gândeam întâi că veţi găsi ca depăşită ,,Dăscăliţa” lui Octavian Goga.

Din fericire sau din păcate, versurile sunt actuale.

Educatoarele, învăţătoarele şi profesoarele sunt obligate de statutul lor să îşi trăiască viaţa personală altfel decât celelalte femei, sunt obligate la numeroase renunţări, reţineri, la o conduită care deseori le lipseşte de libertăţi pe care alte femei le au în viaţa personală şi de familie… Ele rămân ,,dăscăliţe” şi după orele petrecute la catedră. Nu sunt nişte obişnuite ale cluburilor, le sunt ,,interzise” un anumit limbaj şi o anumită vestimentaţie, sunt lipsite de unele distracţii şi oportunităţi care altor femei le sunt permise.

Personal, nu cred, de exemplu, că acelea care apar la emisiuni cu ,,blondele”, în ţinute provocatoare şi despre care se spune că ar fi educatoare, sunt chiar educatoare.

Faptul că educatoarele, învăţătoarele şi profesoarele nu sunt nici azi altfel decât pe vremea lui Goga, o dovedeşte faptul că mult prea multe, dedicându-se profesiei, nu reuşesc uneori să îşi găsească în viaţă perechea, rămânând o viaţă întreagă să crească doar copiii altor femei. Altele, care au, în ciuda unei vieţi sociale mai austere, şansa să îşi întemeieze totuşi propria familie, sunt campioane, de obicei, în a-şi petrece mai mult timp cu fiii şi fiicele altora decât cu propria familie...

De aceea, soarta, îndreptând un pic lucrurile, compensează aceste renunţări oferindu-le şi momente de invidiat precum florile, urările şi versurile de 8 Martie, de care nimeni nu are parte mai din belşug decât ele…

Octavian Goga

Dăscăliţa

Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,

Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,

Şi-un trandafir crescut în umbră moare,

Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,

Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,

A vremii noastre dreaptă muceniţă,

Copil blajin, cuminte prea devreme,

Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,

Poveste nu-i mai jalnic povestită,

Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,

Pe buza ta n-a tremurat ispită.

Cununa ta de zile şi de visuri

Au împletit-o rele ursitoare,

Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,

Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,

Din graiul tău culeg învăţătură,

E scrisă parcă-n zâmbetele tale

Seninătatea slovei din scriptură.

În barba lor, căruntă ca amurgul,

Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,

Căci văd aievea întrupat ceaslovul

În vorba ta domoală şi cuminte.

La tine vin nevestele să-şi plângă

Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,

Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,

În alte ţări când le trimiţi oftatul...

Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,

La pragul tău e plină ulicioara,

Şi fetele îşi şopotesc în taină:

"Ce mâini frumoase are domnişoara!"

...Aşa, grijind copiii altor mame,

Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,

Iar căpătâiul somnului tău vitreg

De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.

Tu parc-auzi cum picură la geamuri

Un ciripit de pui de rândunică

Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,

Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

Sfios, amurgul toamnei mohorâte

Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,

Ca din cădelniţi fumul de tămâie,

Prelung se zbate frunza din dumbravă.

Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză

La sânul tău s-a coborât să moară,

Iar vântul spune crengilor plecate

Povestea ta, frumoasă domnişoară...

Elevii mei de clasa a IV-a le-au cântat doamnelor educatoare, învăţătoare şi profesoare unul dintre cele mai frumoase cântece pe care le-am găsit la adresa dăscăliţei/învăţătoarei/educatoarei/profesoarei.

Dăscăliţa mea, profesoara mea...

Stea eşti pentru mine

În clipe sublime.

Vreau a ta povaţă

Să mă poarte-n viaţă.

Lumină ce despică

Rele, beznă, frică,

Val mare şi greu

În umbra mea mereu.

În ape de oglindă

Gândul meu colindă.

Şi-n vis colorat

Ferit de-a fi păcat.

Stea eşti pentru mine

În clipe sublime.

Vreau a ta povaţă

Să mă poarte-n viaţă.

De-aş putea să adun stea cu stea,

Să le fac un buchet pentru ea,

Dăscăliţa mea, profesoara mea,

În viaţa mea, o caldă stea.

Cor de bucurie

Şi-o tinereţe vie

Poartă ce deschide

Răspunsuri închise.

Un cântec, o coroană,

Îi dăruiesc icoană,

Căci mă luminează

Din zori în amiază...

Fiii se închină,

Falnică regină ,

Doamnei fără tron

Un cântec şi-un zvon.

Stea eşti pentru mine

În clipe sublime.

Vreau a ta povaţă

Să mă poarte-n viaţă.

De-aş putea să adun stea cu stea,

Să le fac un buchet pentru ea,

Dăscăliţa mea, profesoara mea,

În viaţa mea, o caldă stea.

Cine mai are bucuria de a i se dedica asemenea versuri şi de a i se cânta de glasuri de copii? Acest lucru suplineşte pentru colegele de la catedră toate greutăţile care li se ivesc în cale...

Despre bărbaţii de la catedră numai de bine...Împărţim cu ,,doamnele fără tron” toate bucuriile acestei profesii fără pereche. Doar florile şi cântecele de 8 Martie nu ne sunt dedicate şi domnilor dascăli. Le mulţumim pentru privilegiul de a le avea colege!

Cântecul se poate descărca de la adresa:

https://www.box.com/s/2rzw1qwhrkgpb30592a5

                                                                        VIOREL DOLHA