sâmbătă, 29 martie 2014

Se repetă lupta de acum câţiva ani pentru Preşedinţia României?!

 Nici pasienţa asta nu i-a ieşit lui Traian Băsescu – Mircea Geoană „l-a lucrat” la stăpînii yankei, ca să fie, el, secretar general NATO (?!)
     Tentativele lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană, de a se gudura pe lîngă americani în perspectiva ocupării, de către unul dintre ei, a funcţiei de secretar general NATO, s-au dovedit inutile. Conform unor surse din Serviciile Secrete, la sfîrşitul săptămînii trecute, responsabilii militari şi politici ai alianţei s-au întîlnit, la Bruxelles, pentru a discuta despre persoana care îi va urma în funcţia de secretar general NATO islandezului Anders Fogh Rasmussen. Duminică seara, Traian Băsescu era foarte nervos, pentru că scenariul discutat intens, în ultima jumătate de an, a fost abandonat, favorit fiind, în acest moment, fostul premier norvegian Jens Stoltenberg. Matrozul a discutat în acea seară, la orele 20,30, cu consilierul Iulian Fota. Cei doi se aflau la Cotroceni. Matrozul a primit informaţia de la fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, care i-a spus că afacerea a fost încurcată la Washington de Mircea Geoană, care, pe filiera lui de relaţii, a încercat să se impună, pentru a fi susţinut şi el tot de americani. În final, pentru a nu îşi supăra nici una din slugi, yankeii l-au preferat pe Jens Stoltenberg, care este propunerea lui Anders Fogh Rasmussen. Traian Băsescu şi-a propus să ridice problema, în discuţii private cu unii dintre susţinătoriii lui, în deplasarea în care se află luni şi marţi, la Haga, la Summitul Securităţii Nucleare. Preluare http://www.ziartricolorul.ro/nici-pasienta-asta-nu-i-a-iesit-lui-traian-basescu-mircea-geoana-l-a-lucrat-la-stapinii-yankei-ca-sa-fie-el-secretar-general-nato/


                                                                                    C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu