luni, 24 martie 2014

"El Clasico". Mai mult decât un derby: Barcelona răpune Real Madrid după un meci fabulos !

FC Barcelona a invins Real Madrid cu 4-3 intr-un derbi spaniol de neuitat, disputat pe "Santiago Bernabeu", un "El Clasico" in care Real a condus cu 2-1 si 3-2, dar a sfarsit rapusa pe teren propriu, cu un om in minus, dupa eliminarea lui Ramos.
Messi (foto) de trei ori, dintre care doua goluri din penalti, Iniesta si de partea cealalta Benzema cu o dubla, plus cristiano Ronaldo tot din penalti, au fost eroii pe tabela din acest joc.
Partida a inceput la o intensitate foarte mare si a continuat sa fie una spectaculoasa in toate cele 90 de minute ale sale. Iniesta a deschis balul cu un gol in minutul 6. Messi l-a deschis excelent in careu cu o pasa stralucita, "optarul" Barcei a avansat bine, a controlat balonul si a sutat sub bara pentru 1-0.
"Santiago Bernabeu" a fost cateva minute sub tacere, pana cand la rampa a iesit Benzema. Un Benzema ajutat de Di Maria, care a centrat de doua ori decisiv pentru cele doua goluri ale francezului. Primul gol a fost marcat cu capul, al doilea din voleu, din plin careu, dupa un stop impecabil.
Nu avea sa se termine 2-1 la pauza insa, pentru ca Messi a venit parca de nicaieri din afara careului, a intrat, a profitat de gafe in lant in centrul apararii madrilene si a punctat in stanga lui Alves.
Un 2-2 la pauza plin de spectacol, care se termina cu o posesie zdrobitoare in favoarea Barcei: 64 la 36 la suta.
"El Clasico" a continuat sa fie de neuitat si dupa pauza insa. A fost 3-2 pentru Real dupa un penalti primit de gazde, un penalti care s-a dovedit o mare gafa a arbitrului Mallenco. Ronaldo a fost faultat de Dani Alves, dar a fost o infractiune in afara careului. S-a dat penalti, Ronaldo a batut excelent si Real conducea din nou.
 Din nou insa bucuria gazdelor a fost de scurta durata. Si a fost iarasi un penalti care sa decida soarta tabelei. Sergio Ramos l-a faultat decisiv in careu pe Neymar, penalti cu eliminare la Ramos si un moment care poate a decis acest "El Clasico." Messi a batut fara emotii, precum Ronaldo mai devreme, si astfel pe tabela era un 3-3 amenintator pentru Real, care avea un om in minus.
Dar pe final s-a mai dat un penalti, cel decisiv pentru victoria Barcelonei. Iniesta a fost faultat de Xabi Alonso cu 7 minute inainte de final, s-a acordat din nou penalti pentru catalani si din nou Messi a fost la inaltime.
Un 4-3 care de data asta a ramas si scorul final, fara sa se mai intample si alte evenimente pana la capatul partidei.
Barcelona reinvie lupta la titlu, venind la un punct in spatele lui Real, dar si a celor de la Atletico Madrid, ambele rivale din capitala Spaniei avand acum 70 de puncte.
Iata echipele de start:
Real Madrid: Diego Lopez - Carvajal, Pepe, Sergio Ramos, Marcelo - Xabi Alonso, Modric - Di Maria, C. Ronaldo, Bale - Benzema. Antrenor: Carlo Ancelotti.
FC Barcelona: Victor Valdes - Dani Alves, Pique, Mascherano, Jordi Alba - Busquets, Xavi, Iniesta - Neymar, Messi, Fabregas. Antrenor: Gerardo Martino. Ziare.com

                                                                                       C.L.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu