sâmbătă, 29 martie 2014

...se întâmplă la bibliotecă - săptămâna 31 martie - 5 aprilie 2014

Luni, 31 martie
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea cărții „365 de gânduri”, semnată de Viorica Pârja (redactor la Graiul Maramureșului), apărută la Editura Eurotip, Baia Mare, 2014.
„365 de gânduri” care au prins viață într-o lume plină de surprize, într-o țară cât un continent, o Americă orgolioasă, în care sentimentul apartenenței este una din forțele care dau putere națiunii americane.

Miercuri, 2 aprilie
ora 10, Salonul Artelor
Inspectoratul Școlar Maramureș, inspector şcolar general Ana Lucreţia Moldovan în colaborare cu Casa Corpului Didactic Maramureș, director Gelu Todoruţ și Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, director dr. Teodor Ardelean organizează a doua etapă a cursurilor de formare profesională „Educația nonformală-cadrul specific al dezvoltării armonioase al elevilor” și respectiv „Educație Rutieră”.
În cadrul acestor sesiuni de cursuri se vor aborda și elementele de etapă ale Programului Național Școala altfel - Să știi mai multe să fii mai bun”.

ora 13, Sala de Cenaclu
Va avea loc întâlnirea cu colaboratorii și cititorii revistei „Pro Unione”, ocazie cu care se va lansa ultimul număr al publicației. Prezintă prof. Dan Achim.


Joi, 3 aprilie
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea volumului de versuri „Priviri din interior”, autor: Ioan Potop.
Membrii cenaclului “Crisalide eminesciene”, coordonat de prof. Marioara Donca (Colegiul Național „Mihai Eminescu”) vor recita selecții din poemele cărții.
Invitați speciali ai autorului vor discuta despre temele tratate în poemele respective.



Vineri, 4 aprilie
ora 13, Sala de Conferințe
Va avea loc lansarea volumului comemorativ „Ion Burnar în memoria prietenilor”, coordonator: prozatorul Valeriu Sabău.

                                                                          
                                              Ştefan Selek




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu