martorii din încăpere
„până la urmă martorii
au intrat în încăpere
aşa că în sfârşit suntem toţi
împreună
mama îţi aduce aminte
că a avut cândva un copil graţios
pe un pământ afânat şi fără
zgomote
am plantat un prun şi un păr
încep să vină bucuriile calde
ce ai fi putut iubi şi cât nu ştie
nimeni
tu cu atât mai puţin
gura mea îţi rosteşte vorbele
venim de departe
şi ne aflăm foarte departe
cum spune gellu
apeşi mereu pe o clapă cu efect
sigur
am văzut şi gestul şi căderea
am auzit şi strigătul
primăvara
mă-mbolnăvesc şi mă-nsănătoşesc
cuibăriţi printre atâtea
întâmplări şi seminţe
vom ajunge fără-ndoială la ţintă
mama tot mai greu îşi aduce aminte
că a avut cândva
un copil graţios
acum o bucată de timp
ai să pozezi neras
eşti în schimbul trei
nici o teamă nici o întrebare
nopţi pline de oglinzi halucinante
aşa că în sfârşit
suntem cu toţii împreună”
cuvinte de protecţie
„o
rochie neliniştită
dar
nu se întâmplă nimic
prin
preajmă sunt oameni cu experienţă
unu
şi unu
nimic
nu se mai poate întâmpla
în
afara iubirii
ocolind
e mai uşor de atins ţinta
ochiul
liber mintea liberă
am
risipit
acum
avem de adunat
cuvintele
de protecţie nu mai servesc la nimic
pericolul
nu vine din afara omului
ci
dinlăuntrul lui
este
adevărat
că
adevărul se compune
din
ceşcuţe extrem de fragile
aşa
scrie la pagina treizecişidoi
avem
vise
pentru
toate ceasurile nopţii
un
singur pom
e
plin de toate anotimpurile
am
învăţat repede
este
un loc uşor de învăţat
caut
grădinile ascunse
eşti
în bătaia dorinţei mele
deschid
şi închid cărţi
singura
poartă de fugă
toate
acestea se petrec în faţa tuturor
şi
nimeni nu le vede ”
capcanele binelui printre cuvinte şi
răsaduri
„în lunile martie şi noiembrie
persoanele şi popoarele au
probleme
sevele sunt încurcate
nu ştiu dacă să evolueze sau să se
retragă
spune emil hurezeanu la televizor
niciodată nu mergi mai departe
ca atunci când nu ştii încotro
mergi
citeşti la aforismul zilei
timpul şi amintirile
scapă auzului şi văzului
miza cea mare
catarg retezat
teama de bine
fişa postului în martie şi
noiembrie
cu picioarele legate de capcanele
trecutului
continuă cursa
tribuna mereu ocupată
mama şi tata m-au împuternicit
să le port umbra
ei nu mai pot să meargă
sclipiri de lumină între două
întunecări
ioana îmi scrie mesaje din andorra
de ziua internaţională a poeziei
plantez cuvinte şi răsaduri
te ţin de mână
ziua aceasta e apa
o vom trece prin vad
vom lăsa toate necazurile
pe celălalt mal
vorbim cu neştiinţă despre lucruri
grele”
vremea amănunţită a lui naum
„a trecut şi ziua internaţională
a păcii
interioare
eliminarea tensiunii a agravat
tensiunea
aş fi vrut să mă aşez
în cuburile mele de silabe
rodul unei chibzuinţe cumpănite
şi a unor capricii trecătoare
pătrunzi în camera neagră
unde toate se cântăresc
se vede până departe
dar ce se vede
oare ce ascunde fastuoasa coadă
a acestui păun de excepţie
întreabă maestrul
vine o vreme amănunţită
găseşti mai multe răspunsuri
decât întrebări
printre aburii
pe care nu-i mai poţi împrăştia
le ghişee sunt angajaţi
autori de versuri bine lucrate
scrie în căutarea căutării
viaţa prin gaura cheii
găseşti mai multe răspunsuri
decât întrebări
hai să credem că mai are
importanţă
încercăm să facem semne
sigur că fiecare înţelege ce
poate
toţi căutăm vinovaţi
şi toţi suntem nevinovaţi şi puri”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu