Două poeme de ION GEORGESCU MUSCEL

                                 Octombrie

se-aprind la față copacii pe alei

ca și elevii prinși, la școală, cu minciuna;

să cânt, să tac poetic, acuma mi-e totuna,

că mă-nrobește frunza cu geometria ei...

dar mai ales minunea că verdele de ieri,

ca-n visele de noapte, își schimbă hotărârea

și-aduce pe retină oranjuri și plăceri,

înveselind albastrul din mine și de-aiurea...

așa de viu e roșul din ramul ce țâșnește

din verdele coroanei, că-n mână de l-ai strânge,

(ia seama mai departe și te dumirește),

mai-mai că ar putea să curgă sânge...

cad pagini mai apoi ca-ntr-o tipografie -

bancnotele de suflet venind din calendar,

voi răsfoi, cu timpul, atâta poezie,

ca frunele presate de arțar.

                     Baden / Decembrie / 2014

                Timp grăbit

tu mi-ai spus toate poveștile tale,

eu ți-am spus toate poveștile mele -

și parcă ni s-au amestecat ulițele,

părinții, peisajele, dorințele...

parcă și-acum mă rogi cu durere:

"lasă vocea ta să umple spațiul gol,

să nu se cuibărească frica prin unghere"

în dreapta unde erai tu, acuma e târziu -                                     

se desenează albii uscate de râu în pustiu...

trag timpul după mine, el trage-n-napoi,

se-ndeasă griul depărtării dintre noi

de-abia încap în săptămână cele șapte zile,

se-nghesuie minutele în oră...

alături de tine găseam mai mult răgaz...

sunt purtătorul unui cifru ce nu-l știu -

vecin cu toată lumea

și singur ca o luntre-n oceanul pustiu...

dor, dorință, suferinți -

de ești viu, le simți pe toate:

sufletu-i nor, spiritul cer

iar trupu-acesta obosit de umblet -

mă las uimit cum Domnul a creat femeia

în jurul unui zâmbet.

                                     Baden  / Noiembrie / 2014