Frunza
fragului prin iarbă ! -
tot
sărăcia mea de-acasă
mi-e
mai dragă !
lipsesc
uluci din gard,
lipsesc
și dinți din gură;
cărarea-i
năpădită de spini și mărăcini...
acolo,
dup-o salcie pripită,
stă
copilăria mea pitită...
bate
un vânt în bătaie de joc
și mână
amarnic pe uliți gunoaie -
unde
mai e casa văruită-n alb,
țață Mario, și nene Culaie?!
pe-o
pagină de amintire este vânt,
pe-o
alta e senin tivit cu nori -
erau
atâtea sâmbete cu hori !
iar
de-ar mai fi belșugul ce era
la noi -
cu
oamenii de-acum, cum am răzbi ?!
când
am cosi atâtea câmpuri ?
și cum am
tunde-atâtea oi ?
mă
spintecă o jale când privesc
fostele
gări cochete, cantoanele-n ruină...
pe
zeci de kilometri s-a lăsat rugină...
într-un
depou locomotiva urinează sânge...
antene
DIGI varsă palavrele nătânge...
câinele
flămând de la intrare mușcă,
în
poșeta doamnei miroase-a
praf de pușcă...
oricum
ar fi, eu tot spre casă scapăr -
să
mă inunde o poiană cu flori
și să nu am
putere să mă apăr.
Baden /
Decembrie / 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu