vineri, 28 august 2015

Ce-i lipseşte domnului Iohannis

Oare cum ar fi ca toată România să fie la nivelul Sibiului? Şomaj de 4% în judeţ, investitori străini gârlă, oraş vizitat de mii de turişti străini în fiecare zi, atmosferă relaxată şi, mai presus de toate, senzaţia că lucrurile sunt aşezate aşa cum trebuie, că te afli într-un oraş european care funcţionează după reguli bine stabilite şi în care comunitatea are un rol de spus.
Azi ar fi, într-adevăr, foarte bine. Poate că tocmai ăsta e motivul pentru care oamenii au votat cu Iohannis, sperând cumva că va aduce toată ţara la nivelul Sibiului sau că va crea măcar cadrul în care aşa ceva să fie posibil. Totuşi, suntem în 2015, iar dacă ieşi puţin de pe strada Nicolae Bălcescu, acolo pe unde se plimbă miile de turişti, dar mai ales dacă te uiţi atent în jur, vezi că şi în cazul Sibiului lucrurile puteau sta mult mai bine. Sunt zeci de case pustii, tencuiala cade sau a căzut deja, multe monumente istorice de arhitectură sunt gata să se prăbuşească, vopseaua dată acum zece ani când se pregătea Sibiul să devină capitală culturală europeană a început să se scorojească, multe dintre fostele bistrouri sau magazine sunt închise, iar senzaţia generală e de oraş-fantomă, ale cărei faţade atrag turiştii, dar ale cărui străzi lăturalnice sunt pustii de viaţă economică.
Sibiul, la fel ca multe dintre alte oraşe transilvane, a reuşit să se renoveze mai repede decât au făcut-o oraşele din sudul şi estul ţării. Dar sărăcia se vede la tot pasul, imediat cum te uiţi prin spatele vânzătorilor de îngheţată artizanală şi a mânuitorilor de steaguri medievale. Joburile atrase sunt în general slab plătite, pentru că antreprenorii locali de succes sunt puţini, iar marile firme care au investit aici au căutat în general mână de muncă ieftină şi sprijin de la stat. Dacă te vei duce în orice orăşel similar cu trecut medieval din Polonia, de exemplu, vei vedea că există o diferenţă de 10-15 ani de dezvoltare care nu a fost încă recuperată.
Aşadar, da, ar fi bine ca şi restul României să fie la nivelul Sibiului de azi, dar dacă asta se va întâmpla abia peste zece ani, atunci vom avea o mare problemă. Apoi, ce a fost uşor a fost făcut. Nu e chiar atât de greu să repari tencuiala la câteva zeci de case medievale şi nici să pavezi nişte străzi desfundate, să faci parcări civilizate şi nici să amenajezi parcurile sau pistele de biciclete. E o măsură a incompetenţei reale a restului autorităţilor locale faptul că îi aplaudăm pe cei care au făcut nişte lucruri atât de banale precum amenajarea decentă a străzilor, încercând în acelaşi timp să fure cât mai puţin. Dar dezvoltarea adevărată a unui oraş - sau a unei ţări – nu ţine doar de aspectul exterior, de zugrăveli, băncuţe şi panseluţe. Ţine de o înţelegere a mecanismelor care animă naţia din oraşul sau ţara respectivă, de atragerea comunităţii locale în procesul de dezvoltare şi mai ales de scoaterea în faţă a unor obiective comune, uşor de înţeles şi de urmat de către toţi.
Sarcina care îi stă în faţă domnului Iohannis e aşadar mult, mult mai grea decât amenajarea străduţelor unui orăşel de provincie mare cât un cartier din Bucureşti – că la panseluţe şi pavaje se pricep şi primarii de aici, şi încă foarte bine.
Nu-l văd, din păcate, deloc activ pe domnul Iohannis în zonele în care chiar e nevoie de domnia-sa. Nu cred că mai vrea cineva un alt preşedinte-jucător care să calce în picioare legile pentru bunul său plac, dar nici un preşedinte-fantomă care să dea din când în când semne de viaţă din Olimp nu e chiar OK. A tace şi a face e o lozincă bună pentru o campanie electorală, însă atunci când trebuie să construieşti o ţară e nevoie de mult mai mult decât de comunicate în general reactive la prostiile altora, e nevoie să fii în stare să comunici o viziune despre ţara asta, despre viitorul ei, despre cum ţara asta va arăta în următorii zece ani nu la fel ca Sibiul de azi, ci mult mai bine decât atât, pentru că altfel, în 2025, vom fi fost deja pierduţi...
Trebuie să înţelegi şi cum simte şi gândeşte naţia asta, pentru că dacă nu comunici la nivelul ei şi mai ales pe înţelesul ei, te vei trezi că ai o agendă complet diferită de a majorităţii, iar ceea ce ţi-a reuşit într-o mică comunitate nu-ţi mai iese la scară naţională. Dacă nu te preocupă deloc această comunicare (presupune să şi asculţi, nu doar să vorbeşti), atunci orice ţintă ţi-ai propus va fi ratată. Poporul ăsta iartă orice, dar nu şi aroganţa, asta trebuia să ştie deja consilierii domnului Preşedinte...
Naţia asta are un potenţial uriaş, fapt care se vede clar în cele câteva comunităţi locale care au fost activate de primari sănătoşi la cap. Însă, fără o personalitate care să tragă după ea alte personalităţi la fel de sănătoase la cap, care să scoată la iveală şi să pună în posturi-cheie oameni de valoare reală, nu contrafăcută, care să vină cu un plan concret pentru ţară şi să iniţieze o mare dezbatere despre acesta, apoi să-l pună apăsat şi consecvent în aplicare (iar Constituţia îi oferă suficiente pârghii în relaţia cu Parlamentul şi Guvernul), riscăm să mai pierdem alţi zece ani într-un fel de spoială autohtonă, mascându-ne sărăcia cu faţade viu colorate, mai reparându-ne tencuiala prost pusă de la început, mai punând o panseluţă, mai muncind pe te miri ce pentru străini, mai fiind consultaţi doar când e nevoie de noi în treburile Europei şi fiind ignoraţi în rest. O naţie mereu în postura de tânără speranţă, dar din ce în ce mai îmbătrânită şi fără rost.
Este domnul Iohannis în stare să se încumete a ieşi din prostraţia ultimelor luni şi să se apuce realmente de treabă, mai bine decât a făcut-o ca primar la Sibiu? Să sperăm. Altfel, ar fi păcat să avem ghinion...


                                                                         de Adrian Mihălţianu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu