Trebuie să vă
spun că în acest articol, mă voi rezuma la fapte. La cele recunoscute de
istorici şi voi încerca să prezint cât mai corect situaţia. Fac asta din două
motive. Odată pentru că îi respect pe maghiari deopotrivă cu românii şi apoi
pentru că Mişcarea Comunitaristă iubeşte
adevărul.
Maghiarii au
pretenţii teritoriale la toţi vecinii. Dacă aceste pretenţii sunt întemeiate
sau nu, dacă ele sunt corecte şi argumentate istoric, e treaba istoricilor
maghiari, sloveni, slovaci, austrieci, sârbi, croaţi şi ucrainieni. Pe mine mă
priveşte Transilvania.
În şcolile
maghiare se învaţă faptul că la venirea maghiarilor - la începutul secolullui X
– în Transilvania era vid de populaţie. Asta e principala teorie pentru care
maghiarii în ziua de azi revendică Transilvania.
- Pentru maghiari
nu are nici importanţă faptul că populaţia majoritară - de aproape 80% -
din Transilvania
e de origine română.
- Nu are nici o
importanţă că în inima Transilvaniei sunt rămăşiţele Statului DAC la tot pasul.
- Nu are nici o
importanţă că românii vorbesc şi astăzi limba latină (foarte puţin modificată) deşi
sunt în mijlocul unor state de origine slavă.
- Nu are nici o
importanţă că Transilvania însăşi poartă un nume latin şi nu are importanţă că Transilvania
nu a făcut parte niciodată din Ungaria.
- Nu are absolut
nici o importanţă că ungurii însăşi se recunosc pe sine ca migratori, venind din
Asia şi asediind o mare parte din Europa.
Nu, ei spun că
Dacii au dispărut din istorie şi că Transilvania era goală când s-au refugiat
ei, în urma războiului cu moravii şi bulgarii care i-au împins spre Nord.
Documentul care
consfinţeşte aceste convingeri maghiare este celebra "Gesta
Hungarorum" a lui Anonimus. Problema e că până şi această scriere vorbeşte
pe alocuri de lupta de 200 de ani a maghiarilor pentru a cuceri Transilvania şi
de faptul că în anii 904 au de-a face în Transilvania cu un român pe nume Gelu
care conduce o formaţiune statală românească.
După creştinarea
lor sub Sf. Ştefan, în anii 1001 începe lupta de 200 de ani pentru cucerirea Transilvaniei.
Efectiv, două triburi maghiare - Kende şi Gyula - pătrund prin bazinul
Mureşului şi al Someşului, venind dinspre Câmpia Panonică. Kende îşi stabileşte
centrul de putere în Câmpia Tisei, iar Kende la Apulum care la acea vreme
se numea Bălgrad, fiind locuit de români şi de slavi, iar acum se numeşte Alba
Iulia.
În anii 1003
regele maghiar Stefan (Istvan) cucereşte Bălgradul şi ia în captivitate pe
Gyula. Regii maghiari aduc colonişti saşi în Transilvania sau apelează la
ajutorul Cavalerilor Teutoni pentru a apăra Transilvania de invaziile
cumanilor. Administraţia Transilvaniei se află acum în mâna unui
"guvernator regal" sau a unui voievod care spre jumatatea secolului
XIII controla întreaga regiune.
Societatea era
împărţită între 3 "naţiuni privilegiate": maghiari, saşi şi secui.
Deşi populaţia majoritară era românească ea purta numele de "iobagi"
şi era o populaţie fără drepturi. Iobagii nu puteau deţine ranguri nobiliare,
cu câteva excepţii notabile, precum Ioan (Iancu) de Hunedora - devenit apoi
regent al Ungariei, sau fiul său Matei Corvin devenit rege al Ungariei.
În 1437 are loc
"Răscoala de la Bobâlna " ( foto 1 ) prin care iobagii îşi cer drepturile. Aceasta este înăbuşită în
sânge, iar sclavia iobagilor devine şi mai aspră. La 1514 are loc Războiul Ţărănesc
condus de Gheorghe Doja, ce va zdruncina destul de tare Ungaria. Astfel
slăbită, este învinsă de către turci la Mohacs în 1526 şi împărţită practic în
2 zone de
influenţă: Ungaria de Vest - sub dominaţie Habsburgică şi Ungaria centrală sub
dominaţie otomană.
Astfel, îşi
pierde puterea în Transilvania. Aceasta rămâne totuşi sub conducerea familiei
Bathory, dar
practic puterea e împărţită între austrieci şi turci.
În 1599 Bathory
este învins la Şalimbăr de către Mihai Viteazul care preia controlul asupra Transilvaniei,
ajutat de armata austriacă. În 1600 cucereşte şi Moldova, întregind astfel o
parte din vechea Dacie. La 9 august 1601 Mihai Viteazul este asasinat, iar
construcţia sa politică se prăbuşeşte, conducerea Transilvaniei revenind din
nou Austriei.
În 1604 Ştefan
Bocskay conduce o revoltă împotriva stăpânirii austriece, iar în 1606 e
recunoscut de
către împăratul austriac ca prinţ al Transilvaniei. Sub domnia sa şi a succesorilor
săi, Transilvania devine capitala maghiară a culturii. Artele, comerţul şi
religia înfloresc. Sunt acceptate 4 culte religioase: catolicii, luteranii,
calviniştii şi unitarienii. Religia ortodoxă nu este oficială, dar este
îngăduită alături de cultul mozaic. Cele mai vechi biserici ortodoxe din Transilvania
datează de la mijlocul secolului XV.
Pe fondul
creşterii puterii militare austriece, la 1711 Transilvania îşi pierde
independenţa,
căzând total sub influenţa Habsburgilor care numesc
guvernatori în provincia Transilvana.
În 1765, Transilvania este proclamată de către Habsburgi
"Mare Principat". În 1791 românii elaborează o petiţie către
împăratul austriac Iosif al II lea în care cer drepturi egale cu maghiarii şi
saşii. Petiţia este respinsă de către Dieta Transilvaniei, iar românii
majoritari rămân în starea de toleraţi ca şi grecii, armenii şi evreii.
La 1848 PENTRU PRIMA DATĂ ÎN ISTORIE, TRANSILVANIA
ESTE ANEXATĂ UNGARIEI.
Românilor li se
promite abolirea sclaviei în schimbul ajutorului împotriva intervenţiei
austriece. Românii refuză, în schimb, împreună cu saşii ajută coaliţia
austro-rusă, astfel că Ungaria Mare a lui Lajos Kossuth a fost reprimată în mai
puţin de 1 an.
Între 1849 şi 1860 a avut loc o guvernare
militară austriacă, foarte severă în care maghiarii au fost discriminaţi ca
pedeapsă pentru încercarea lor de alipire a Transilvaniei. Din 1860 până în
1867, austriecii renunţă la atât la guvernarea militară cât şi la discriminarea
maghiarilor, însă oferă drepturi egale românilor.
Totuşi prin
compromisul de la Ausgleich
din 1867, Austria oferă Transilvania Monarhiei
Ungariei, aceasta
făcând parte din Ungaria până la 1918 când este proclamată România Mare ( foto 2 ).
La 1 Decembrie
1918, românii din Transilvania adunaţi la Alba Iulia proclamă unirea cu patria mamă,
născându-se astfel, pe ruinele Daciei o nouă Românie.
Comuniştii lui
Bela Kun intră în Transilvania spre a pedepsi unirea, însă armata română ocupă Budapesta
şi schimbă guvernul lui Bela Kun.
După Primul
Război mondial câştigat de puterile aliate, imperiul austro-ungar este declarat
învins, iar ca succesor al său e numită Ungaria. Prin Tratatul de la Trianon din 1920 sunt consfinţite
graniţele României. Ungaria rămâne nemulţumită şi datorită faptului că peste 3 milioane
de maghiari rămâneau în afara graniţelor noul stat maghiar.
Urmare a dorinţei
de revizuire a tratatului de la
Trianon , Ungaria se aliază în cel de-al doilea război mondial
cu Germania şi Italia. Misiunea este încununată de succes, iar la 2 noiembrie
1938 are loc Primul Arbitraj de la
Viena , unde Ungariei i se oferă o parte din Slovacia (
Felvidék ) şi una din Ucraina ( Rutenia ). În urma celui de-al doilea Arbitraj
de la Viena (pe
care noi românii îl numim Diktatul de la Viena ) Ungariei i se oferă la 30 august 1940 - 43.492 km pătraţi din
Transilvania.
În 1947, după
înfrângerea Germaniei, Arbitrajul de la Viena este anulat prin Tratatul de pace de la Paris , unde Ungaria în
calitate de învins renunţă la specificaţiile celor două arbitraje de la Viena , iar Transilvania se
reântregeşte în sânul României.
Şi acum, după ce
am prezentat pentru clarificare faptele, urmează: BOMBA ADN
Dacă pretenţiile
teritoriale ale Ungariei au ca fundament "Cronica Anonimă" ce susţine
teoria migraţionistă a românilor şi vidul de populaţie găsit de triburile
maghiare în secolul IX în Transilvania, genetica spune altceva.
În mod normal,
dată fiind patima cu care partea maghiară revendică Transilvania, nici măcar genetica
care dovedeşte că românii de acum, vorbitori de limba română, au acelaşi ADN cu
primii locuitori ai Europei, respectiv cu grupa genetică " Haplogroupul
I-M170"
nu-i va convinge
pe unguri să respecte poporul român şi teritorialitatea acestuia.
Mai mult decât
atât, studiile ADN dezvăluie că Haplogroupul I-M170 se regăseşte mai intens pe teritoriul
fostei Dacii şi în zona nordică a Europei, consfinţind astfel trecutul arian al
Dacilor şi implicit al acelora care au acelaşi ADN şi în ziua de azi.
Problema cea mai
mare a ungurilor e însă faptul că 25% din ADN-ul lor e identic cu cel românesc.
Ori asta înseamnă ori că au ajuns în Europa cu 5.000-10.000 de ani înainte
decât ei însuşi afirmă, ori că 25% dintre ei sunt români.
Aşadar, conform
studiilor privind distribuţia genetică în Europa, pătimaşii unguri duc o luptă fratricidă
cu românii. Atrocităţile ungureşti, pe care le voi prezenta într-un documentar
în josul paginii şi eterna ură la adresa românilor se dovedeşte a fi în fapt o
manipulare ticăloasă a acelei părţi sângeroase din structura enică a poporului
maghiar.
Închei cu
următorul manifest: Fratele meu maghiar, e posibil ca tu cel care înjuri
românii să fii român. Român care ţi-ai uitat limba în urma maghiarizării
forţate ce a ţinut un mileniu. Poate că străbunicii tăi au fost români. Poate
că str-stră-bunicii tăi vorbeau frumoasa limbă latină. Şi mai ales poate că
n-ai ajuns în Europa în goana calului ci ai fost aici ca şi mine,
de mii de ani.
Bibliografie:
- Dragomir,
Silviu, La Transylvanie
avant et apres l'Arbitrage de Vienne.
- Encyklopédia
Slovenska (Enciclopedia slovacă), vol. VI, Academia Slovacă de Științe,
1982.
- Ana-Maria
Velter, Transilvania in secolele V-XII - Interpretări istorico-politice și
economice pe baza decoperirilor monetare din bazinul Carpatic, secolele V-XII,
Editura Paideia, Bucuresti, 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu