Pe bună dreptate se afirmă
că geniul şi idiotul sunt egali în faţa lui Dumnezeu – fiind creaţiile Lui, pe
amândoi la fel de mult îi iubeşte. Cu următorul mic adaos, care are darul de-a fi
esenţial: Numărul mult mai mare al săracilor cu mintea şi duhul în comparaţie
cu cel al înzestraţilor, ne arată cât se poate de limpede direcţia în care
înclină cumpăna atotbunătăţii divine, aşa cum de altminteri (fireşte, niţel
edulcorat) citim în Biblie despre
numărul nesfârşit de mare al nebunilor (Stultorum
infinitus est numerus).
Adică aproximativ ceea ce
în cuceritorul său limbaj poznaş, va spune scriitorul George Orwell în romanul Ferma animalelor: „Toate animalele sunt
egale între ele. Atâta doar că unele sunt mai egale ca altele...”
Şi, adaug eu, e foarte
bine aşa (ca lumea noastră, după opinia lui Voltaire, să fie cea mai bună
dintre toate lumile posibile), având în vedere faptul că o mai mare densitate
de genii şi oameni cu scaun la cap i-ar incomoda atât de mult pe închinătorii
la idolul „Trăieşte-ţi clipa!”, încât
aceştia ori s-ar îmbolnăvi pe capete, astfel statul fiind condamnat la
cheltuieli mult mai mari decât banala (de-acum) risipă cu chiolhanurile şi
festivalurile (nu şi cu furtişagurile), ori i-ar obliga pe mulţi dintre ei
să-şi facă singuri dreptate împotriva tuturor acestor încurcă-lumea, care habar
n-au ce-i viaţa şi nu-i lasă nici pe alţii să şi-o trăiască pe a lor aşa cum le
place, ori ar spori rata sinuciderilor în rândul celor mai înrăiţi hedonişti,
lucru care ar aduce niscaiva atingere faţadei preoţilor şi pastorilor.
Prin urmare, dacă bogăţia
minţii umane duce cu necesitate la mândrie, înstrăinare şi ură (vezi progresul
armelor, de la cele albe până la cutremurătoarea grozăvie a celor de distrugere
în masă, toate având ca scop înfricoşarea şi supunerea, urmate de neoînrobirea
unor comunităţi din ce în ce mai mari), plinul inimii din cel mai sărac spirit
se constituie în forţa de neînvins a apărării şi perpetuării vieţii pe planeta
Pământ – aceea a pieptului gol împotriva glonţului, a binelui împotriva răului,
a adevărului împotriva minciunii, a credinţei adevărate împotriva falsei
credinţe şi necredinţei, altfel spus aceea a înfrăţirii omenescului spontan şi
inepuizabil, doar în acest mod fiind capabil să facă faţă asaltului necurmat şi
din ce în ce mai subtil al inumanului (a se lua aminte la foamete, alimentele
infestate, poluare, crizele provocate etc.), fie că inumanul ia un chip
ameninţător (acte teroriste, agresiuni făţişe), fie că ia unul perfid-înşelător
de felul demagogiei democratice, al tratatelor politice impuse sau al
înţelegerilor economico-financiare ruinătoare pentru partenerul naiv, docil şi
temător.
Iar în complexa şi
delicata structură a umanului, se subînţelege că omenia şi inimoşenia
alcătuiesc însăşi structura sa de rezistenţă. Căci ele pătrund atât de adânc în
fiinţa noastră, încât la nivel fizic, omul fără aceste însuşi fundamentale sau
cu ele în suferinţă n-are cum să se împlinească, iar la nivel logico-semantic,
avem de-a face cu un nonsens.
Iată de ce un medic
neomenos (dintre aceia încă foarte mulţi, care văd această nobilă profesiune
doar ca o şansă de îmbogăţire materială), respectiv un preot hapsân şi fără
inimă, cam aşa cum la ora asta ni se înfăţişează majoritatea slujitorilor
altarului românesc, reprezintă una din multele contradicţii împovărătoare şi
demoralizante, ce au luat un alarmant avânt în România postdecembristă.
Sighetu Marmaţiei, George PETROVAI
25 aug. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu