Știința Explorări va întâlni pe teren propriu Unirea Dej, în cadrul etapei a 6-a a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Partida se va disputa sâmbătă, de la ora 18.45, după meciul de baschet BCM Baia Mare - BC Târgu Mureș din Liga Națională, care va începe la ora 16. E cazul să ieşim din periferia clasamentului. Cu Dejul e mereu greu, dar victoria va fi cu atat mai frumoasa! Hai Stiinta Explorari!
Întâlnirea dintre Baia Mare și Dej va fi arbitrată de Paul Szabo-Alexi (Oradea) și Marius Lazăr (Zalău). Observator FRV a fost desemnat Vasile Dușa (Zalău).
Jocul va fi transmis LIVE-SCOR pe www.stiintaexplorari.ro.
După cinci meciuri disputate împotriva celor mai puternice echipe din campionat, Explorări are parte, cel puțin teoretic, de un adversar ceva mai accesibil. Meciurile dintre cele două formații au fost însă întotdeauna foarte disputate, indiferent de locurile ocupate în clasament. În plus, băimărenii evoluează în acest moment sub o mare presiune, cauzată de cele cinci înfrângeri consecutive, suferite în debutul campionatului.
Indiferent însă de circumstanțele în care se dispută jocul, Explorări are doar varianta victoriei în partida de sâmbătă, pentru a începe ascensiunea în clasament și, nu în ultimul rând, pentru a se reabilita în fața suporterilor.
Programul etapei a 6-a (sâmbătă, 5 noiembrie):
- SCMU Craiova - Banatul Caransebeș (ora 16)
- VCM LPS Piatra Neamț - CSM București (ora 16)
- Steaua București - Tricolorul LMV Ploiești (ora 16, Digi Sport 4)
- Știința Bacău - Universitatea Cluj (ora 17)
- CSVM Zalău - Arcada Galați (ora 18)
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu