Trebuie remarcat, că în afară de legăturile lui Hellvig cu Fundația Soros, oameni din diferite partide și de diferite orientări politice l-au propagat și l-au promovat pe Eduard Hellvig – de la vârstele cele mai fragede – în cele mai înalte funcții ale Statului Român: consilier de ministru, deputat, ministru, deputat, europarlamentar, șef al SRI.
Dinu Patriciu, Horia Rusu – lideri importanți ai PNL,
Dudu Ionescu – Ministru PNȚCD,
Mugur Isărescu – șef al BNR și candidat la președinție,
Dan Voiculescu – șef al PUR,
Petru Filip – vicepreședinte PSD și primar de Oradea
Crin Antonescu – șef al PNL, șef al Senatului și candidat la Președinție
Klaus Werner Iohannis – șef al PNL și Președinte al României
Este același tip de carieră politică FULMINANTĂ și TELEGHIDATĂ, al unui om care nu a făcut nimic altceva în viața lui decât politică.
Este același tip de carieră politică FULMINANTĂ și TELEGHIDATĂ începută de pe băncile facultății, pe care-l întâlnim și în cazul lui Dacian Cioloș și al altor oameni politici care nu s-au remarcat prin nimic și care nu se disting prin nimic deosebit, dar care au fost fost mereu propagați de „toate forțele noastre politice” spre cele mai înalte funcții, indiferent de orientarea lor politică.
Şeful celui mai puternic serviciu special, SRI, Eduard Hellvig (născut în 1974), are legături strânse cu finanțările şi ONG-urile marca George Soros – scrie sputnik.md
Iată cum formarea și cariera șefului SRI stă sub semnul contestatului miliardar, fiind, după datele pe care le veți citi, parte a „răului finanțat de Soros în România”, conform lui Liviu Dragnea.
După absolvirea liceului, Hellvig a intrat la Universitatea Babeș Bolyai, în 1993, la Facultatea de Științe politice. El nu făcea parte dintr-un partid politic. Hellvig este student al acestei facultăți între 1993 – 1997.
I. Soroșist de la 21 de ani
În 1995, la doar 21 de ani, studentul Hellvig primește o bursă a Fundației Soros „pentru o Societate Deschisă”, finanțarea fiind pentru proiectul „Cine guvernează sau cine deține puterea în România?” — o lucrare care nu este de găsit în arhivele internet, dar care a fost, așa cum aminteam, finanțată din banii lui Soros.
În anul următor, adică în 1996, la doar 22 de ani, studentul Hellvig este numit director de programe al Fundației Soros Cluj, fapt neobișnuit pentru cineva care nu era membru mai vechi al fundației, aspect neclarificat de Hellvig în declarațiile sale. Hellvig a devenit astfel director al Fundației Soros, filiala Cluj.
Din informațiile noastre și din practica Fundației, beneficiarul unei burse trebuia să aibă minim un an vechime în organizație, iar un director minim doi ani, deci este de presupus că Hellvig a intrat în cercul lui Soros chiar de la terminarea liceului.
În același an, adică tot în 1996, la doar 22 de ani, studentul Hellvig devine director de programe al lui Soros, și primește aceeași funcție în cadrul „Institutului de Analiză Politică” din Cluj, o instituție de negăsit în arhive, dar specifică pentru proiectele lui Soros.
Ziarul local „Napoca News” descrie acest „institut” ca fiind „o fundaţie cu rolul de a promova şi a finanţa fundaţiile şi personajele care se afirmau împotriva valorilor naţionale, tradiţiilor şi bisericii ortodoxe şi care militau pentru autonomia Transilvaniei sau recuperarea de către Ungaria a unei părţi din această provincie istorică”.
II. Broker la 23 de ani la firma lui Patriciu
În anul următor, 1997, de-abia absolvent de științe politice, Hellvig pare că renunță la politică sau civism și devine la 23 de ani, broker la bursă.
Își ia licența de la BVB, dar ciudat, printre studiile menționate în diferite surse — inclusiv pe site-ul Camerei Deputaților — nu se menționează un curs care să-i fi dat dreptul să obțină licența, ci doar obținerea licenței.
Și, interesant, Hellvig devine la 23 de ani, broker la TVM S.A., (Tranzacții Valori Mobiliare S.A), o firmă de brokeraj deținută, printre alții, de Dinu Patriciu și de Verestoy Attila, secretar al Comisiei de supreveghere a SRI chiar de la instalare.
De menționat, relația dintre Verestoy și George Soros, via Rudas Erno, diplomat maghiar expulzat din România, descris de generalul SRI (R) Aurel Rogojan „conducătorul rezidenţei de informaţii din România” („Spionajul maghiar în România” edituar Elion, 2007, Bucureşti).
Un alt aspect interesant al TVM S.A., firma la care a lucrat Hellvig până în 1998, este acela că prin ea s-a făcut tranzacția cu acțiuni Rompetrol acuzată de manipulare a Bursei, în urma căreia au fost pronunțate condamnări la închisoare — cea mai celebră fiind aceea a ziaristului și senatorului Sorin Roșca Stănescu.
Întrebarea firească este ce activitate a prestat Hellvig la controversata TVM?, în condițiile în care nu poate proba pregătirea în domeniul de activitate declarat?
În acest timp, mai bine zis în 1997, la 23 de ani, Hellvig scrie câteva articole în „Sfera Politicii”, o revistă finanțată de fundatia „Societatea Civilă” și „Institutul de Cercetari Economice și Politice”, unde au semnat cam toate figurile societățile civile menționate în finanțările Soros — iar ca detaliu minor, tânărul autor se semnează cu numele „Hellwig”, cu „w”, nu cu „v”. De menționat că activitatea celor două ONG-uri este foarte greu de identificat prin cercetarea expusă de sursele publice online.
În anul următor , adică în 1998, la 24 de ani, Hellvig, tânărul broker, se reîntoarce în politică renunțând brusc la brokeraj — și devine consilier politic al lui Horia Rusu, regretatul lider liberal. Totuși, din nou surprinzător, consilierul politic al experimentatului politician nu devine membru al PNL.
Este de menționat că Horia Rusu a făcut parte din grupul Patriciu și a promovat diverse inițiative civice — printre care Proclamație de la Timișoara, incluzând „legea lustrației” contra foștilor activiști ai PCR.
În 1999, la 25 de ani, Eduard Hellvig a devenit și absolvent al Şcolii de Vară organizată de Centrul de Studii Post-Comuniste, Universitatea Maryland College Park şi Centrul de Studii Post — Comuniste şi Fundaţia Soros, conform declarației depuse la Camera Deputaților.
III. Consilier al Ministrului de Interne, Dudu Ionescu (PNȚCD), la 25-26 de ani
Între 1999 și 2000, adică la 25 și la 26 de ani, Hellvig a fost consilier al ministrului de Interne Dudu Ionescu, acesta din urmă un alt beneficiar al fondurilor Soros în calitatea sa de membru al Consiliului de Administrație al „Institului de Politici Publice”, ONG finanțat de Soros și unul dintre principalele instrumente de presiune asupra suprastructurii (politice) române.
Interesant este că, la ora actuală, Dudu Ionescu este consilierul președintelui Iohannis pe probleme de securitate și șef, de facto, al Comunității Naționale de Informații, având la dispoziție datele de la SRI, SIE și celelalte servicii.
Dudu Ionescu este și nașul de cununie al lui Hellvig, între cei doi existând o strânsă legătură.
IV. Membru important în staff-ul campaniei prezidențiale a lui Mugur Isărescu la 26 de ani
În 2000, la doar 26 de ani, Hellvig devine consilierul — sau chiar șeful staff-ului de campanie, după unele surse — al lui Mugur Isărescu, candidat independent la președinția României. Ce legătură este între Isărescu și Soros, aceasta va face obiectul unei alte analize, deocamdată să consemnăm doar curiozitatea că un tânăr de numai 26 de ani să îl consilieze pe unul dintre cei mai experimentați oameni de stat din România, poate chiar din Europa.
Între 2001 și 2003, adică la vîrsta de 27 – 29 de ani, conform propriei declarații, devine director general al „Institutului de Studii Sociale”, o altă „instituție” de urmele căruia nu am reușit să dăm. Cel puțin ciudat ca, în CV, un director al SRI să aibă atâtea date imposibil de confirmat.
În 2003, la 29 de ani, Hellvig începe studiile la Școala Naţională de Studii Politice şi Administraţie Publică (SNSPA) Bucureşti
V. Membru al partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Român la 29 de ani. Imediat devine, Deputat PSD+PUR la 30 de ani
În același an, în 2003, la 29 de ani, se înscrie pentru prima dată într-un partid, alegând, ciudat pentru un tânăr apropiat de liberali şi țărăniști — partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Român.
Tot în 2003, la 29 de ani, îl regăsim pe Hellvig, consilier al lui Petru Filip, primar al Oradei și influent senator PD și PSD de Bihor.
Între 1997 și 2000, Filip a fost, conform propriei declarații de la Senat, „consultant pentru România pe probleme de administrație locală” al Urban Institute,Washington D.C., „un think tank liberal de prim rang” așa cum îl descrie presa americană, finanțat de Soros Open Society.
În 2004, la doar 30 de ani, tânărul consilier politic Hellvig, fost broker, este numit director executiv al Sintezis Romania, una dintre cele mai puternice firme de retail birotică și software, ne întrebăm care o fi fost justificare și experiența profesională? (Sintezis este o firmă orădeanu condusă de omul de afaceri Andrei Bondor).
Dar, Eduard Hellvig, păstrează puțin timp funcția, pentru că, în același an, în 2004, la doar 30 de ani, Hellvig este ales deputat pe listele pe listele uniunii PSD+PUR. Fără legătura cu studiile și experiența profesională, este numit secretar al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și devine membru al Adunării Parlamentare NATO.
Dar în parlament are o prezență și o activitate modestă, fără ieșiri la dezbateri, cu un număr la fel de modest de declarații sau interpelări. În plus, din declarațiile sale nu transpare nimic din importanța funcțiilor avute și a comisiei din care face parte, ci par mai degrabă încercări de exprimare ale unui tânăr timid și timorat.
VI. Traseist. Trece la PNL la 34 de ani. Devine imediat, Șef de campanie prezidențială al lui Crin Antonescu la 35 de ani
În 2008, la doar 34 de ani, trece ca orice traseist politic, la PNL, unde, în ciuda prestații slabe și a prezenței cel mult discrete din Parlament, Hellvig devine la 34 de ani, principalul colaborator al președintelui nou ales Crin Antonescu, al cărui șef de campanie este în 2009.
În 2009, la 35 de ani, obține titlul de doctor în științe politice la SNSPA, unde decan este Cristian Pârvulescu, una dintre personalitățile finanțate de fundațiile lui Soros.
VII. Secretar General PNL la 37 de ani, Ministru PNL la 38 de ani, apoi din nou Deputat și Europarlamentar PNL la 39 și la 40 de ani
Începe o carieră fulminantă, în 2011, la doar 37 de ani, Hellvig este ales secretar general al PNL, după care devine abonat la cele mai importante funcții în guvern, fără a fi apărut între timp noi argumente profesionale.
În 2012, la 38 de ani, Hellvig este numit ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, cel mai râvnit portofoliu guvernamental, este ales deputat din nou în 2012 la 38 de ani, iar mai apoi europarlamentar în 2014, la 40 de ani.
VIII. Devine Șeful SRI la 41 de ani
În 2015. președintele Iohannis îl numește pe Eduard Hellvig, șef al principalului serviciu de informații, SRI, la doar 41 de ani.
De menționat că, între timp, și-a completat studiile urmând diverse cursuri legate de NATO, la Colegiul Naţional de Apărare şi la Centrul European de Studii de Securitate „George C. Marshall”, Germania.
Acestea sunt principalele date din biografia lui Eduard Hellvig, am omis din această analiză problemele care le-a avut cu ANI, încurcăturile legale ale fratelui său și cariera diplomatică greu de justificat a acestuia, chestiuni de familie, angajări de persoane dubioase în ministere, etc.; cu alte cuvinte, am încercate să ne menținem pe relația lui Hellvig cu organizațiile lui George Soros.
Din câte reiese din analiză, România are în fruntea principalei forțe de asigurare a securității informative un director creat și avansat și datorită relațiilor cu organizațiile lui George Soros.
Nota Redacției: Aşteptăm un drept la replică din partea directorului SRI care să clarifice toate aceste aspecte din biografia sa şi legăturile sale cu fundațiile, ONG-urile şi finanțărilor miliardarului George Soros
Sursa: Octavian Pelin Blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu