Sentimente unice au trăit cei preocupați de modelarea lutului, atunci când alături
de olarul Daniel Leș au confecționat diverse obiecte din lut. Momente
folclorice de excepție au oferit
tinerii artiști ai Ansamblului
Folcloric Național Transilvania care au
prezentat dansuri din cele patru regiuni etnofolclorice ale Maramureșului.
Vocile superbe ale soliștilor
Paul Ananie și Carmen Ștețco
au răsunat în întreg spațiul expozițional, în acompaniamentul maeștrilor Dumitru Dobrican, Sorin Rad și Teofil Rad. Publicul s-a încins în horă,
iar participanții au jucat și au degustat bucatele tradiționale maramureșene.
În perioada 16-19 noiembrie, standul Județului Maramureș
a fost în permanență unul viu. Activitățile desfășurate
la stand au stârnit curiozitatea multor vizitatori, astfel că mulți dintre aceștia
s-au arătat interesați de petrecerea
sărbătorilor de iarnă în Maramureș,
pentru a fi părtași la întregul ritual
al Crăciunului, în mod special, noaptea de Ajun. De asemenea, au fost interesați de farmecul Mocăniței și traseul acesteia
prin zăpadă, dar și de ofertele de
Revelion, cele mai căutate locații
fiind cele cu specific tradițional.
Interesul turiștilor a fost stârnit, de
asemenea, și de premierea celor două
destinații europene de excelență, Țara
Chioarului și Sighetu Marmației, în cadrul concursului Eden.
O esențială contribuție au avut-o și
unii dintre cei mai importanți
promotori ai Maramureșului,
academicieni, artiști și reprezentanți
ai Guvernului României. Pe parcursul celor patru zile au vizitat standul județului și
au vorbit despre frumusețile și valorile Maramureșului, vicepreședintele
Academiei Române, academician Alexandru Surdu, artiștii Daniel Buzdugan, Adrian Sînă, Grigore Leșe, Nicolai Tand și Cristina Cioran, dar și
secretarii de stat ai Ministerului Turismului, Bogdan Tomoiagă și Cristina Tărteață, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor, Dragoș Titea, secretar de stat al Ministerului
Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Paula Pârvănescu și președintele
Agenției Naționale pentru Achiziții
Publice, Bogdan Pușcaș.
Pentru marcarea acestei reușite,
pe lângă reprezentanții Consiliului
Județean Maramureș și-au
adus aportul reprezentanți ai Centrelor
Naționale de Informare Turistică, Anca
Sava și Andreea Mihali - Borșa, Petru Măran - Sighetu Marmației, Ioana Măran - Oncești, Octavian Bodea și Ionuț Măgurean -
Seini și Karin Lachner - Baia Sprie.
Esența a reprezentat-o, ca întotdeauna,
demonstrațiile meșterilor populari, Maria Zapca și Daniel Leș.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu