Bugetul de venituri și
cheltuieli al județului Maramureș aprobat în ședința Consiliului Județean
Primul proiect votat de aleșii
județeni a fost cel privind aprobarea
taxelor şi tarifelor pentru anul 2018. S-a aprobat, apoi, rectificarea
bugetului de venituri şi cheltuieli al judeţului pe anul 2017, dar și contribuția
Consiliului Judeţean Maramureș la
diferite acţiuni finanţate din rezerva bugetară. Consilierii județeni au aprobat și defalcarea pe drumuri judeţene şi activităţi a sumelor
aprobate prin H.G. nr. 673/2017, acordarea licenţelor de traseu pentru
efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, dar și actualizarea PT 2013 - 2019 prin
suplimentarea numărului de curse din graficul de circulaţie.
Un proiect extrem de important pentru care s-a aprobat
cofinanțarea este „Cross border
Cooperation for Disaster Prevention and Management from the Carpathians to the
Tisza – CoopCarTis”, - Cooperarea transfrontalieră pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor de la Carpați la Tisa – CoopCarTis -, propus spre
finanţare în cadrul Programului de Cooperare transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina
2014-2020.
În cadrul ședinței ordinare a lunii noiembrie, aleșii județeni
au aprobat Statul de funcții al
Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia
Mare, Organigrama şi Statul de funcții
la Muzeul Județean de Etnografie şi
Artă Populară Baia Mare, Organigrama şi Statul de funcții la Școala Populară
de Artă „Liviu Borlan“ Baia Mare, Organigrama şi Statul de funcții la Ansamblul Folcloric Național „Transilvania“, Organigrama şi
Statului de funcții la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare“,
dar și transformarea unor funcții publice de execuție vacante în Statul de funcții
al aparatului de specialitate al Consiliului Județean
Maramureș.
Alte proiecte au privit reorganizarea comisiei speciale pentru
întocmirea şi modificarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul
public al Județului Maramureș, dar și
încetarea calității de membri în
Autoritatea Teritorială de Ordine
Publică, în Consiliul de Administrație
al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare sau în Consiliul de Administrație al Școlii
Populare de Artă „Liviu Borlan“ Baia Mare a unor consilieri județeni care fie au părăsit Consiliul Județean din motive diverse, fie au ajuns în
executivul administrației județene (cazul vicepreședintelui George Moldovan). S-a votat, apoi, modificarea și completarea unor comisii de specialiate
ale Consiliului Județean Maramureș, desemnarea lui Cornel Varga ca membru în
Autoritatea Teritorială de Ordine Publică precum și
desemnarea lui Gheorghe Grad și
Gyongyike Bondi ca reprezentanți ai
Consiliului Județean Maramureş în
Consiliul de Administrație al
Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare.
CJMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu