Marţi, 28 noiembrie la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” ,
în Salonul Artelor, a avut loc vernisajul Expoziţiei „Turnul Albastru” al
pictorului şi poetului Ioan Vasile Bota.
Ioan Vasile Bota s-a născut la 20 decembrie 1964 în Libotin
şi este licenţiat al Universităţii Tehnice Petroşani în 1985. A urmat cursurile
Şcolii de Artă „Liviu Borlan”, la clasa profesoarei Rodica Tărţan, pe care a
absolvit-o în 2003.A publicat volumele de poezie „Viaţa de după virgulă” (2001)
şi „Piramida din mugure (2002). A participat la peste 14 expoziţii personale şi
de grup. Este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Baia Mare şi al
Asociaţiei Scriitorilor din Maramureş. Acesta a expus un număr de 30 de
tablouri, pornind de la peisaje, biserici din Ţara Lăpuşului până la portrete
şi alte picturi cu teme şi abordări fundamentale ale pictorului I.V. Bota.
Moderatorul
evenimentului a fost cunoscuta poetă Ioana Ileana Şteţco, membră a Uniunii
Scriitorilor, care i-a rugat pe cei prezenţi să ţină un moment de reculegere în
memoria artistei plastice Maria Mariş Dărăban la rugămintea sărbătoritului,
aceasta fiindu-i mentor, prietenă şi critic în acelaşi timp, apoi i-a oferit
lui Nuţu Bota (cum îl alintă prietenii) o Antologie realizată de reprezentanţa USR,
filiala Cluj, unde apar mai mulţi scriitori maramureşeni.
Alături i-au fost foarte
mulţi prieteni şi admiratori ai picturilor lui, printre care şi pictorul Mihai Adrian
Tirică, Carmen Geiger, prozatorul Valeriu Sabău, dr. Ştefan Mariş de la Centrul
Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş.
Domnia sa, dr. Ştefan Mariş consideră că: „În cazul lui Ioan Vasile Bota vorbim de o pictură a
plenitudinii vitale ce exprimă forţa, bucuria şi robusteţea spirituală a
Maramureşului, constante ale unui tărâm sacru. Pânzele sale îşi articulează
sensurile pornind de la energiile Nordului de ţară, de la accentele solemne,
misterioase ale unui spaţiu care trebuie înţeles doar în rezonanţă cu ritmul
universului”.
La final, lumea a socializat în sala „Ion Burnar” şi s-a
colindat, aşa cum îi stă bine românului în perioada Postului Crăciunului!
Felicitari Ioan Vasile Bota! Expozitia ta a adunat puhoi de lume buna! si prin aceasta reusita ai demonstrat ca esti un invingator! ma bucur pentru tine! o admiratoare din Somcuta Mare
RăspundețiȘtergere