joi, 23 noiembrie 2017

Dan Puric la prelegerea din biserică: „Noi suntem înconjurați de mari fiare – imperii – care vor să ne rupă din nou. Nenorocirea e că nu mai avem un Mircea”


Dan Puric, celebrul actor, regizor și scriitor patriot, a susținut o prelegere în Biserica Șerban Vodă din Capitală și a vorbit despre poporul român, spunând că un popor care nu are demnitate nu are viitor.
Actorul a subliniat că a încercat, în timpul susținerii prelegerii, să le transmită celor prezenți un fel de contaminare cu ceea ce se numește conștiința mărturisirii, iar a mărturisi înseamnă a te însănătoși sufletește, iar noi trebuie să mărturisim cine suntem.
Tema a fost Despre martiri și vocația martirică a poporului român! În timpul conferinței, scriitorul s-a adresat în mod special tinerilor și le-a recomandat să-și amintească de jertfa înaintașilor pentru a vedea unde merg, altfel nu au viitor.
„Eminescu a fost făcut praf pentru ca puștanii de azi să nu mai aibă reper. Dincolo de limbă, cel mai important pentru popor este condiția morală și intelectuală a lui. Păi ce condiție intelectuală mai avem acum? După ce să se ducă ăștia mici? După Untold, după Madonna?”, a spus Puric.
„Noi suntem înconjurați de mari fiare – imperii – care vor să ne rupă din nou. Nenorocirea e că nu mai avem un Mircea”, a mai spus actorul, care a vorbit despre Scrisoarea a III-a de Mihai Eminescu.
„Paradoxal, lumina vine din spate și mă refer la marea jertfă. Un popor care nu are demnitate nu are viitor. Ei nu trebuie să cunoască numai la nivel istoric, ci trebuie să se împlinească prin trecut, să și-l asume și să-l ducă mai departe pentru că România a dăinuit o perioadă atât de mare datorită jertfei”, a adăugat actorul.
NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu