Aproape la capătul puterii
prietenului Ioan Voicu
Sunt un singuratic pe pământ
Căci mă chinuie tristeţea
Ce mi-a alungat şi tinereţea.
De-aş avea mintea de’acum
Şi-aş fi tânăr înc-o dată
Aş urca şi-aş coborî
Treptele vieţii altfel;
N-aş mai suspina -
„O, Doamne” lăcrimând
După trecutele şi caldele iubiri!
Azi, sunt făr’de rădăcini
Lângă mărul casei mele;
Stau pe gânduri, peregrin
Într-o neagră singurătate !
Simt un gol şi vântu-i rece
Singurătatea mă petrece,
Lângă mine stă durerea
Ziduri negre ca şi fierea.
Nu mă las însă înfrânt -
Doar sunt singuratic pe pământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu