M-am născut pe meleaguri dobrogene la poalele munților Macin,în orașul cu același nume.Am
pătruns in lumea poeziei timid,încercând sa spun lumii durerea adunată în
sufletul meu,ca o eliberare,ca un strigat al suferintei!
Fiecare om are o poveste... Fiecare poveste are o poezie...
Fiecare poezie este purtată de suflete sensibile. Fiecare suflet își găsește
o stea in Univers.Fiecare stea devine un Creator!. Ma inclin cu respect in fata
creatorilor de frumos.
CE SUNT EU...?
Sunt o frunza bătută de vânt!
Sunt șoapta de
seară-n alint !
Sunt lacrima genii prelinsă,
De-a dorului flacără-aprinsă!
Am văzut și am simțit tristețea.
Am văzut singurătatea și
în ochii altora nu numai în ochii mei.Atunci am început să scriu....am simțit cum sufletul este împăcat,că acolo în
adâncuri fierbe miracolul pe care mintea îl definește,iar în spațiul
inimii încape tot Universul!
Din slovă în slovă...de la conștiință la conștientizare,de
la orgoliu la lupta cu tine însuți,trecutul
nu mai este trecut...îl șimți prezent iar Singurătatea devine prin
vers,"împreună"!
Iar versul...oh,Doamne,versul are atât de multă dragoste de
dăruit...încât pana începe parcă să scrie din bezna visului...și un dor vibrează în tine de te întrebi:-e
muză sau glas de Dumnezeu?
Bucățile din tine
încep să se adune,păstrând lumina florilor înghețate,adunate
parcă dintr-un cântec,pornit din suflet,în urma pașilor tăcuți!
Și-atunci îmbujorata
ta dorință devine fără frâu iar
întunericul îți e Lumină!
Iar Lumina...rămâne în templul tăcerii:ochii iubirii,valsul
poeziei,sărutul fericirii ce descântă.
Și mă întreb:Ce este
poezia?
O Doină,un refugiu,aer,simfonie,ritm,știință,vârf spiritual
atins rareori,fulger sufletesc ce se repetă în fiecare poet!
Dar ce e poetul golit de iubire?
Ar vrea să plângă ...dar își
va trezi durerea!
Ar vrea să doarmă ...dar nu îl prinde somnul...și-atunci coboară-n slova sa Muza-îngerul vieții-care ascultă de liniștea tăcerii care-i alintă chipul,îi cheamă
răsăritul când visul soarbe lin magia dintr-o clipă.
Dar Liniștea îți plămădește
gândul cu dorința de pace ce-ți mângâie speranța unei lumi in care am vrea să trăim ,a unei clipe pe care am
vrea să o facem reală...Universul devenind receptiv la Lumina și iubirea din noi!
Iar Noi...Noi...o pradă a Universului între lacrimi și durere!
-Ce e poetul?
Chipu-n uitare, gând călător
Este poetul... un mic visător.
Făcliilor-s stinse, stelele ard,
Flăcări topite-n lacrimi de Jad.
Măcinate doruri scaldă marea,
Amaru' ce-i cântă, tremură zarea,
Talazul izbește în
glas de viori,
În versul ce-l scrie lasă fiori.
Tâmpla-i căruntă geme-a durere,
Cheamă muza cu rugă-n tăcere...
Stele coboară și
luna o scaldă,
Apoi în mare, El o afundă.
Cântă iubirea, munții
despică,
Cu-aripi de înger în slăvi o ridică.
Apoi așterne în suflet
arid,
Lacrimi, tăcere, durere și
frig .
Ce e poetul? Ce mamă îl naște
?
E mielul blând, când iarba o paște...
Cu sufletul trist, zâmbet pe buze,
Iubește Morgana...
dată de muze.
Versul îi curge ca apa-n izvor,
Cheamă Luceferi cu gândul în dor,
Pune pe brațe tot
Universul,
Un trubadur... iubește
doar versul!
RESPECT PENTRU TINE...CITITORUL MEU!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu