Alina Narcisa Cristian – „Te iubesc, dar nu rămân cu
tine”, Editura eCreator, Colecția Debut, 2018
Într-o lume în care visul nu mai este demult o monedă
de schimb, a mai scrie Poezie poate părea mai întâi desuet, apoi inutil de-a
dreptul, temerar în substanța lui.
E ca o înfruntare directă a celor mulți, o ieșire din
grup, poate chiar o sfidare socială.
Totodată un act de însingurare asumată, un act de
închidere-ntr-un propriul turn de fildeș.
O astfel de adâncă emoție încearcă acum poeta Alina
Narcisa Cristian în volumul ei de debut.
Un volum răscolitor, o punere pe tavă a singurului
suflet avut.
Alina pare a se dezbrăca în public în el, lasă
impresia unei nudități senzitive în vers.
Textele ei fac notă discordantă cu frumusețea fizică
adeseori, sunt fine tăieturi în carnea imaginii, decupaje elegante dintr-un
cotidian altfel cenușiu, adevărate explorări interioare.
Poeta se caută-n poem, se strecoară printre rime și
imagini, printre cuvintele cu care-și clădește meticulos poemul.
Micile pusee de naivitate, ușoarele alunecări înspre
descriptivism, ca o prelungire a gândului său sunt, de fapt, efectul întârziat
al mai multor încercări, testări, experimentări de genuri și stiluri deja
împământenite.
Nu sunt copieri, ci doar rodul unor regăsiri în ea
însăși a unor amprente ale propriilor experimente poetice personale încercate
în drumul devenirii artistice.
Dincolo de căutarea propriei identități în poem, la o
vârstă la care moartea-i o himeră, chiar ceva nedefinit, poeta ridică priviri
de sensibilitate spre ceruri, pre Dumnezeu căutându-l.
E contrariant, e contrastant cu preocupările ei
cotidiene.
E, în același timp, uman și răscolitor.
E ca gestul Mariei Magdalena spălându-I picioarele lui
Isus, ștergându-le cu propriul păr.
Alina se lasă pradă propriilor simțăminte, e într-o
continuă și asiduă căutare a unicei sale identități spirituale.
Face asta într-un volum provocator, inspirat și cât se
poate de sugestiv intitulat „Te iubesc, dar nu rămân cu tine”.
Prima secțiune a lui, care și dă titlul volumului este
infinit mai consistent decât ce de-a doua - „Dumnezeu înalță pleoapa din val”
- și este migălos construită din poeme
care oscilează între ceea ce putem numi o simplă fulgurație de gând și
prozopoemele în care poeta dă măsura discursului său liric.
Trece dezarmant de ușor de la versurile aforistice la
o anumită diluție a ideii, dar nu dintr-o puținătate imagistică făcând asta sau
repetând imagini, ci din dorința expresă de a sublinia ceva.
Poeme precum „Vieți paralele răstignite-n destin”,
„Ți-ai dorit să ieși”, „Cândva erai a mea”, „Îmi arde pământul sub călcâie”,
„Îmi plec fruntea în fața ta” sau „Mi-ai jurat credință” sunt locuri în care
Alina Narcisa Cristian dă întreaga măsură a unui talent nativ, a unui talent
care s-a șlefuit bine de la momentul debutului literar până la debutul
editorial de care vorbim acum.
Frapează faptul că adeseori scrie din perspectivă
masculină, de parcă ar fi calea pe care-a ales să meargă în acest act aproape
intim al confesiunii, iar tehnica se vede cel mai bine-n cea de-a doua parte a
cărții, în poemul de lungă respirație, „Femeia care doarme pe sufletul meu”.
În rest, dincolo de nota reflexiză ni se propun
versuri de spectaculoasă prospețime, versuri profunde, capabile să deschidă uși
dar și să o pună într-o cuvenită lumină: „Viața își face și ea inventarul
zilelor trăite fără tine/Trece pe lângă noi nepăsându-I de visele noastre
ținute la/iernat în cămara sufletului/Vieți paralele au fost drumurile noastre
în care Dumnezeu/a pus răscruce de timp plânsă de ani răstidniți de dor” (Te
iubesc, dar nu rămân cu tine), sau: „Mă plimbam prin ani cu sufletul pansat de
fericirea ce/tot tu ai inventat-o pentru amândoi ca și cum viața mea/era
câștigată la loterie și o alta mă aștepta cu brațele/pline de visele mele la
capăt de drum” (Când m-am întors în viața ta), sau: „În pagini primenite cu
dimineți în floare și dezmierdate/cu cafele povestite ore în tihnă pe chat-ul
vieții zugrăvite/în culorile sufletului tău susurând de nespus” (O iubire
virtuală).
Sunt versuri de respirație, versuri în care metafora
stă la locul ei de cinste, versuri care anunță o nouă voce puternică în lirica
feminină, pre numele ei Alina Narcisa Cristian.
Ioan Romeo Roșiianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu