După ce Regina Maria a României s-a întâlnit cu doi
preşedinţi americani, Woodrow Wilson şi Calvin Coolidge, a impresionat America
prin inteligenţă, vioiciune, frumuseţe şi eleganţă, s-a întâlnit cu căpetenii
ale indienilor Sioux. Regina era pasionată de cinematograf, în special de
filmele cu indieni şi cowboy, câte erau pe vremea ei. Ajunsă în America, a
mărturisit dorinţa de a cunoaşte indieni adevăraţi. În turneul Americii, de la
Est la Vest, pe 1 noiembrie 1926, a ajuns în Dakota de Nord, în aşezarea
Mandan.
Indienii făceau parte din neamul Teton Sioux şi coborâseră
din rezervaţie pentru a o întâlni pe Regină. Erau îmbrăcaţi în veşminte de
sărbătoare, costumele erau bogat ornamentate cu pene, vopsiţi de război pe
faţă. Regina îi descrie drept „un grup pitoresc de războinici fioroşi, exact ca
imaginea din cărţile copilăriei noastre”. Indienii au dansat în jurul Reginei.
Dar primul indian pe care l-a văzut Regina nu a fost în Vest, ci în Est, la
Syracuse. Organizatorii turneului au pus un războinic în ţinută pe platforma
vagonului, lângă suverană, ca prefaţă la întâlnirea cu căpeteniile. Acolo, în
Dakota de Nord, oaspeţii regali l-au avut ca translator pe maiorul Welch. Multe
episoade fermecătoare sunt povestite de Regină în jurnalul american.
Regina a fost primită cu mare ceremonie, în faţa unui cort,
de căpetenie. S-a aşezat în mijlocul lor. Cel mai vârstnic dintre şefi a luat-o
de mână şi a ţinut un discurs lung. I s-a adresat: „Onorată femeie Căpitan!” Ei
n-au termenul protocolar de majestate. Căpetenia a amintit de tinerii români
morţi în război, iar în acea confruntare nemiloasă Regina a făcut sacrificii.
Apoi mai marele indienilor Sioux i-a oferit un semn de preţ pentru ei, însoţit
de cuvintele măgulitoare: „O femeie nu poartă coroană din pene de vulturi decât
dacă a săvârşit fapte extraordinare de eroism. Contribuţia pe care ai adus-o în
acel mare război ne-a făcut pe noi din preerie să te îndrăgim. De aceea îţi ofer
acest semn de bravură şi îţi dau numele de Winyan Kipapi Win – femeia pe care o
chemi – şi eşti acum sora noastră”.
Era o onoare colosală. Scena rituală cu crestatul braţului
cu un cuţit, pentru a se amesteca sângele, s-a făcut mai simplu, recurgându-se la
înţepătura unui ac. Frăţia dintre Regină şi indienii Sioux a continuat şi după
protocolul din aşezarea Mandan din statul Dakota de Nord. După plecarea
Reginei, căpeteniile au hotărât să expedieze, celei care le era acum soră, o
lungă scrisoare. Erau îngrijoraţi că Femeia pe care o chemi trebuie să străbată
un drum atât de lung până în ţara ei. Au spus că vor trimite cu ea doi dintre
războinicii tineri, pentru a îndepărta spiritele rele.
Numai că sora lor se îmbarcase pe vapor. Cămaşa românească
dăruită de Regină în timpul ceremoniei a fost agăţată de un stâlp. A fost
compus un cântec în cinstea Femeii pe care o chemi, în care se spunea că fraţii
indieni Sioux vor înlocui soldaţii români morţi pe front – este un episod cu
mai multe înţelesuri din călătoria Reginei în America. Nici până astăzi
indienii Sioux nu s-au împăcat cu soarta lor. Mai anii trecuţi, cele câteva
sute de mii care s-au declarat indieni au cerut independenţa de statul federal.
Revenind la Regină, la plecare, ea a salutat diplomatic ţara
care a găzduit-o: „Îţi mulţumesc, grandioasă Americă, pentru dragostea ce mi-ai
arătat-o, pentru zelul cu care m-ai primit şi m-ai aşezat în inimile tale, de
la un capăt la altul al ţării”. Era în toamna anului 1926.
Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu