Regina şi preşedintele

Acum, în Anul Centenar, se pun mai multe întrebări despre trecutul românilor. Răspunsurile trebuie căutate prin file de istorie, prin ziarele vremii. Ceea ce fac şi eu, cu mijloacele jurnalistului, aici pe Coasta de Est a Americii. Caut acele surse care răspund la întrebări cu o mare cinste intelectuală. Consider că şi detaliile au farmecul şi importanţa lor. Chiar dau sens marilor evenimente. Aşa m-am aplecat asupra legăturilor României cu Statele Unite puse în operă, în preajma Marii Uniri, de Regina Maria a României şi preşedintele american Woodrow Wilson.

Regina a fost o personalitate curajoasă, cu serioase intuiţii politice. După cum se ştie, voinţa românilor de la Alba Iulia trebuia consfinţită printr-un tratat de pace în urma războiului. Numai că, la Paris, negociatorii români au intrat în impas. Premierul francez Clemanceau nu avea o impresie prea bună despre cel român. După demersurile Misiunii noastre unioniste la Washington, America sprijinea România. Dar la Conferinţa de Pace de la Paris, I.I.C.Brătianu l-a înfruntat pe preşedintele Wilson. Povestea e lungă, cert este că era nevoie de o schimbare de ton. Regele şi premierul au ajuns la concluzia că Regina Maria ar putea dezamorsa situaţia.

S-a avut în vedere că era înrudită cu marile case regale ale Europei. Era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii şi a ţarului Alexandru al Rusiei. Se proiectează o vizită neoficială la Londra, cu opriri la Paris. În capitala Franţei, unde se desfăşurau negocierile de pace, Regina a avut câteva întâlniri decisive. Ceea ce i-a făcut pe unii istorici să afirme că rămâne una dintre personalităţile care au contribuit în cea mai mare măsură la consfinţirea României Mari. Dacă la Palatul Elysee Regina a demontat cu curaj reproşurile legate de pacea separată cu Germania, la întâlnirea cu preşedintele Wilson a trecut la ofensivă diplomatică. I-a spus americanului că România este un partener de nădejde şi trebuie să fie o pavăză stabilă în faţa bolşevismului. Deci trebuie să rămână România Mare aşa cum s-a hotărât la Marea Adunare de la Alba Iulia.

A trecut prin întâmplări fără protocol. Când premierul francez, omul care conducea Conferinţa de Pace, i-a comunicat că nu are timp pentru o întrevedere, Regina l-a aşteptat, dimineaţa, în faţa cancelariei. Demnitarul nu a avut încotro şi a primit-o. Patru ore a durat întrevederea. După discuţii aprinse, Tigrul francez a fost îmblânzit în favoarea României. Cert este că a spus: „O regină ca asta trebuie primită cu onor militar”.

Ceea ce s-a întâmplat. Preşedintele Franţei a primit-o cu garda de onoare. Este prima dată când Franţa republicană i-a făcut unui suveran această cinste. Ba preşedintele a condus-o la trenul regal pentru a pleca spre Londra. La întoarcerea din Marea Britanie, unde a avut şi acolo consultări politice, se opreşte din nou la Paris pentru întrevederea cu preşedintele Wilson. Întâlnirea aceea parcă este uitată. Într-o perioadă istorică dificilă pentru recunoaşterea României Mari, am ştiut să ne purtăm şi de la egal la egal cu unii parteneri de negocieri.

La începutul anului 1919, preşedintele Wilson se afla la apogeul carierei sale, fiind considerat drept arbitrul păcii. La sfârşitul războiului lumea avea nevoie de idoli care să aşeze în matcă spiritele rebele. Wilson era ameţit de glorie, încât Regina s-a întrebat dacă îi va trece pragul. Au convenit asupra întâlnirii. S-a întâmplat ca Regina României să-l primească pe preşedintele Statelor Unite şi nu invers. „Preşedintele, însoţit de doamna Wilson, a venit să mă vadă la ora opt şi jumătate dimineaţa”, notează ea în jurnal. Era 10 aprilie 1919. Regina s-a dovedit energică în discuţii, fiind o bună cunoscătoare a realităţilor timpului. I-a prezentat americanului detalii din politica regională, i-a vorbit despre speranţele statelor mici, sugerându-i „să nu trateze inamicii învinşi prea nemilos. Ura este un sfetnic rău”.

În ziua următoare Regina a luat prânzul cu preşedintele Statelor Unite şi cu doamna Wilson, când a avut timp să-i studieze mai bine. Şi să continue discuţiile privind soarta României la Conferinţa de Pace de la Paris. Aşa era pe vremea aceea o Primă Doamnă a României. Cu o frumoasă faţă diplomatică. Peste şapte ani, Regina va face o vizită răsunătoare în America. Dar preşedintele Wilson îşi încheiase mandatul.

PS. În urmă cu 80 de ani, pe 18 iulie 1938, la Castelul Pelişor, se stingea din viaţă Regina Maria a României. Testamentul ei către Poporul Român este pilduitor.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului