Louise Gluck, Nobel pentru Literatură

 

                                                                                                 de Gheorghe Pârja

 Lumea este cuprinsă de pandemie, la noi se mai adaugă febra alegerilor, iar eu vă propun un text despre Premiul Nobel pentru Literatură. Este sâmbătă, iar în tradiția ziarului nostru este pagina de cultură. Deci, Academia suedeză s-a oprit anul acesta la numele poetei americane Louise Gluck. Se numără printre cei mai talentați poeți de peste Ocean. Motivația juriului Nobel este “pentru vocea sa poetică inconfundabilă, care, cu o frumusețe austeră, face ca existența individuală să fie universală.” Are origini evreiești din Ungaria, dar este născută la New York, în anul 1943, iar acum predă literatura la Universitatea Yale. Era în care Academia suedeză putea să-i acorde Premiul Nobel pentru Literatură lui Bob Dylan (2016) s-a încheiat. Putem avea iarăși încredere în prestigiosul for suedez, deoarece dimensiunea internațională a poemelor laureatei o confirmă, chiar dacă numele autoarei este mai puțin cunoscut în lume.

La aflarea veștii, publicația „Liberation” constată că în Franța n-o cunoaște nimeni pe Louise Gluck, în afara unui mic cerc de lectori din jurul unei reviste literare. Orgoliu francez! De unde se vede că popularitatea, adică multele traduceri în alte literaturi, nu mai este un criteriu esențial pentru decizia juriului. Și la Moscova se crede că prin această premiere, Academia suedeză revine la domeniul pur literar, încercând să depășească scandalurile literare și mondene din jurul Premiului din ultimii ani. Fără a fi tradusă în multe limbi, poeta i-a lăsat fără argumente pe cei care consideră că excelenta apreciere se acordă în funcție de țara din care provine autorul.

Îmi aduc aminte că scriitorul Ernst Hemingway n-a primit Premiul Nobel pentru Literatură în numele Statelor Unite ale Americii, ci în numele operei sale. Nici Albert Camus nu s-a raportat la Franța. De unde se vede că literatura este o înfrățire cu Logosul care te duce, uneori, dincolo de frontierele țării tale. Austriaca Elfriede Jelinik s-a îndepărtat de Austria natală. Adică, uneori, acest Premiu nu ar fi o glorie pentru țara de origine a autorului, ci este cununa literaturii, care este universală și se ocupă de limbaj și nu de culorile drapelului. Încă o viziune globalistă.

Noi, românii, care suntem ocoliți de această recunoaștere a Premiului Nobel pentru literatura română, am fi mândri. Și în acest an, scriitorul român Mircea Cărtărescu a fost pe lista mică. Mergem mai departe cu speranța. Din puținele poeme traduse în limba română am desprins câteva trăsături ale poeziei laureatei Nobel. Temele care au impus lirica Louisei Gluck, mai ales în literatura americană, au trezit interesul juriului Nobel. Am selectat câteva: trauma, moartea, eșecul, respingerea, tumultul relațiilor de familie și melancolia îmbătrânirii. Suferința devine instrumentul prin care vocea liricii își înțelege mai bine existența. Copilăria și viața de familie, relația strânsă dintre părinți și între frați și surori sunt o altă dimensiune a operei sale.

Poeta scrie: „Privim lumea o singură dată, în copilărie. Restul este amintire.” Cele mai populare motive ale operei poetice a Louisei sunt miturile antice, în care se reflectă condiția umană și astfel pune pe un portativ modern teme clasice. Împletește antichitatea cu prezentul. Averno este una dintre porțile de acces în infern, care dă și titlul unui volum de versuri. Poemele laureatei, prin metafore reținute, marchează pragul dintre viață și moarte. Editorul ei scrie: „Louise nu este în nici un caz o voce pentru o anumită cauză. Ea este o ființă umană a cuvintelor și a lumii. Și cred că e ceva extraordinar de frumos în asta.”

Cum spuneam, deși nu este atât de cunoscută pe meleaguri europene, premiile din țara ei nu-i sunt străine. Președintele Obama i-a acordat Medalia Națională. Închei cu un vers al laureatei: „Când o vei revedea, spune-i că/ așa își ia un zeu la revedere.”