Cele mai periculoase bestii
nu sunt în păduri, ci în palate!
Ca
lucrurile la acest capitol să fie cât se poate de clare pentru oricine va citi
prezentul articol, din capul locului mă văd nevoit să fac următoarele precizări
de ordin general:
1)Din totdeauna
(mai exact de când în omenire a avut loc tranșanta diviziune bogați-săraci,
stăpâni-robi, trufași-smeriți), neoamenii cu rol cârmuitor au răstălmăcit porunca
Atoatefăcătorului din Genesa 1/28
(„Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste
peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă
pe pământ”), potrivit scârbavnicelor lor instincte întru necontenita sporire a
puterii, bogăției, faimei și plăcerii în dauna celor mulți și tot mai urgisiți,
inclusiv prin războaie de cucerire, ignorând cu totul faptul esențial că
recomandarea divină de-a stăpâni pământul cu tot ce-i pe el, nu era/nu este
nicidecum un îndemn la lăcomie, neghiobie și destrăbălare, ci – dimpotrivă – la
cumpătare, înțelepciune și virtute. Iar catastrofalele politici duse de toți
alde ăștia în întreaga istorie a omenirii, îndeosebi în prezent, s-au
concretizat în niște realități atât de îngrijorătoare pentru viitorul Terrei (intensa
poluare a pământului, apei și aerului, uriașa risipă a resurselor solului și
subsolului, sfidătoarea pervertire a speciei umane prin minciună, avariție,
ipocrizie, egoism, cruzime și – desigur – prin sodomia încurajată mai nou la
scară planetară), încât tot mai mulți oameni de știință nu prididesc să bată
(de pomană) toaca la urechea surdului (globalist).
2)Dintre
toate viețuitoarele pământului, numai omul a fost înzestrat de Creator cu
limbaj articulat, rațiune, conștiință și – mai ales – cu formidabila capacitate
de a distinge binele de rău, nobilă însușire cu ajutorul căreia (firește, pe
temelia asigurată de iubire, credință, voință și totala libertate interioară de
a-și alege drumul) el poate cu brio să treacă testul scurtului popas pe pământ,
test numit viața obișnuită, și astfel
să-și asigure mântuirea, adică viața
veșnică. Atâta doar că ipochimenul care, printr-un joc al hazardului ajunge
să dețină o anumită autoritate asupra semenilor, cugetă și procedează atât de
strâmb, încât nu numai că ajunge să-și închipuie că-i providențial, iar prin
aceasta nemuritor (sic!), dar chiar crede despre sine că are drept de viață și
de moarte peste tot ce mișcă în feuda sa demonocratică – oameni, animale,
plante și păduri, activități productive și neproductive, gânduri și sentimente,
familii, educație, învățământ, cultură, credință, tradiții. Iată de ce
respectivul își permite – fie direct și brutal (cazul dictatorilor sadea), fie
indirect și cu fereală (cazul lichelelor demonocratice) – ca, prin legi făcute
de hoți pentru hoți și ticăloși, să poată pupa fără jenă picioarele sforarilor
planetari și, pe urmă, să poată pretinde că-i cârmuiește exemplar taman pe
aceia pe care sistematic îi terorizează și-i sărăcește, pe scurt, să-și poată
face toate mendrele de slugoi și trădător, fără teama că, aidoma unor lideri cu
mult mai buni (Ceaușescu, de pildă), va fi tras vreodată la răspundere de
cineva pentru monumentala lui nevrednicie.
3)Titlul
articolului se justifică prin aceea că niciun animal sălbatic, oricât ar fi el
de fioros (tigru, leu, crocodil, hipopotam, lup, urs, piton, cobră, rechin,
pasăre răpitoare etc.) încă n-a ajuns, așijderea omului, la odioasa performanță
de-a ucide din plăcere și de-a se delecta (civilizații sunt campioni la acest
„rafinament”!) cu suferințele provocate semenilor mai întâi prin întemnițare,
înjosire și înfometare, apoi prin vasta gamă a torturilor izvodite de cele mai
diabolice minți – de la dementele schingiuri întrebuințate de inchizitori și de
la sălbăticia bătăilor administrate deținuților de către brutele naziste și
bolșevice (vezi inimaginabila barbarie de care dădeau dovadă reeducatorii, cu
știrea și aprobarea autorităților, în sinistrele închisori românești de la acea
vreme), până la rafinatele metode de tortură psihică, individuală sau de
grup/colectivitate, puse de globaliști în mâinile murdare ale sculelor lor
(președinți, premieri, miniștri, securiști, medici, magistrați, afaceriști
etc.) din toate națiunile planetei.
Da, căci
specialiștii ne fac cunoscut cum că fiarele sălbatice atacă și ucid doar atunci
când le este foame, când le este încălcat teritoriul, în perioada rutului sau
când au pui mici (cazul ursoaicelor). Până și cobrele nu-și dezlănțuie
fulgerătorul și, adeseori, mortalul lor atac mai înainte de-a avertiza
nepoftiții (prin ridicarea pe verticală, umflarea gâtului și sâsâit) că le-au
încălcat teritoriul. Și cine știe, dacă aceștia s-ar retrage în mare grabă,
poate că atacul nu s-ar mai produce!...
Vasăzică,
avem nenumărate dovezi că – după drastica restrângere a habitatului animalelor
sălbatice prin desecări, desțeleniri, despăduriri și necontenita expansiune a
așezărilor umane – ele ori pier (cam câte specii sunt amenințate în clipa de
față cu extincția și câte deja au dispărut pentru totdeauna?!), ori sunt
împinse de foame să coboare printre oameni pentru a dobândi ceea ce aceștia, în
calitate de nedemni stăpâni ai pământului, le-au furat și continuă să le fure
cu neobrăzare; că omul a fost și este (oare va continua să fie?) cea mai mare
și mai hâdă bestie/lighioană a acestei lumi; că între atâtea bestii umane (bestialitatea
este direct proporțională cu rangul politico-social și invers proporțională cu
educația temeinică și nivelul de cultură!), cele mai primejdioase pentru
planetă în general, pentru omenire în special, sunt bestiile ce-și răsfață
hoiturile și găunoșeniile în palate (fie ca proprietari, fie în calitate de
chiriași cu ștaif).
Acesta
fiind adevărul gol-goluț, cel puțin din ceea ce se vede și se aude pe
meleagurile noastre, ce să ne mai mire cutremurătoarele rezultate la care s-a
ajuns după 31 de ani de postdecembrism: România e crucificată (pe ultimul loc
între țările din Uniunea Europeană la tot ce înseamnă nivelul general de trai),
muribundă după un an de pandemie intens politizată și cu o datorie externă de
peste 100 miliarde euro, în pofida faptului că ocupă locul doi în Europa la
resursele naturale cu care a fost dăruită de Dumnezeu și că în Decembrie 1989
(a se citi „după asasinarea cuplului Ceaușescu”) nu numai că era fără datorii
externe, dar avea de încasat de la arabi și africani creanțe de câteva miliarde
dolari; actualul Cabinet Cîțu, nițel mai altfel ca precedentele prin
frecventele ciocniri dintre părțile sale componente (tot acuși-acuși useriștii
sar la gâtul peneliștilor), însă la fel de steril, atâta timp cât stânga
ocârmuitoare nu știe ce face dreapta și întregul unionist (!) n-are niciun plan
serios de redresare economică (investiții reale, noi kilometri de autostrăzi,
refacerea infrastructurii feroviare, irigații și îndiguiri în agricultură
etc.), deoarece premierul nostru fără har este preocupat doar de înfăptuirea
planului globalisto-bruxellez (cu toate eforturile iohanniano-cîțiene, până în
prezent s-au vaccinat doar o cincime dintre români!), în numele căruia n-a
ezitat cu ceva timp în urmă să-i facă „teroriști” pe indeciși și, îndeosebi, pe
adversarii vaccinării la ordin, ba chiar să-i avertizeze pe aceștia că, la fel
ca în Germania care a declanșat cele două conflagrații mondiale și i-a gazat pe
evrei, în viitor nu se vor bucura de toate drepturile vaccinaților; în sfârșit
(dar nu în ultimul rând), neinspiratul nostru prim cotrocenist (mă rog,
inspirat în ceea ce-l privește pe el și clanul politico-teutonic din care face
parte) se află în centrul unui nou scandal (cel iscat de împușcarea ursului
Arthur din Covasna de către prințul Emanuel von und zu Liechtenstein), mai
înainte de stingerea scandalului cu banii șutiți de câțiva generali corupți din
fondurile secrete ale Armatei și cu echipamentul de schi, pe care – spun
cunoscătorii – necușerul Klaus l-ar fi primit cadou de la răufăcătorii dragi
inimii sale săsești.
Acuma,
chiar dacă împușcarea bietului Arthur și „eroica” fărădelege a generalilor sunt
evidente potlogării cu niscaiva iz prezidențial, cuvine-se să menționăm că
prima (uciderea lui Arthur) nu este la fel de grosieră ca cealaltă. Da, ne
informează jurnalistul Cornel Nistorescu, pentru că în cazul trofeului
cinegetic, care nu va putea fi scos din țară de către prinț, totul a decurs ca
la carte după ce Nikolas Liechtenstein, tatăl lui Emanuel și președintele
Comitetului de decernare a premiului Richard Kundenhove-Kalergi, i-a înmânat lui
K. Iohannis (desigur, cu pompă și într-un cadru festiv) acest năstrușnic premiu
pentru contribuția sa la „construcția europeană”. Se subînțelege că românii
habar n-au în ce constă contribuția iohanniană la construcția europeană, însă
știu prea bine că el și ai lui au pus serios umărul la destrucția și
colonizarea României. Păi, dacă nu ne lăsăm derutați de artificiile limbajului
protocolar, se pare că întârziatul nostru președinte taman pentru asta a fost
premiat...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu