Formaţiuni remarcabile prin prisma liderilor, trei partide importante – PMP, Pro România şi ALDE – nu au trecut pragul electoral la alegerile parlamentare din decembrie 2020.
Toate sunt conduse de politicieni cu mare experienţă, care au condus România. PMP, primul în ordinea apropierii de 5%, este condus de facto de fostul preşedinte Traian Băsescu.
Pro România este partidul fostului prim ministru Victor Ponta. ALDE, ultimul la procente, este formaţiunea care, sub conducerea fostului prim ministru Călin Popescu Tăriceanu a făcut jocurile politice după spargerea USL.
Sunt trei personaje care au făcut parte din Consiliul Suprem de Apărare a |ării. Au fost oameni politici investiţi cu o autoritate dincolo de o simplă funcţie de ministru într-un guvern.
Aceşti oameni, cum se zice în popor, au tăiat şi au spânzurat. Ei au dictat politica internă şi externă a României ani buni. Zece ani a durat regimul Băsescu. Călin Popescu Tăriceanu era prim ministru la intrarea României în UE. Victor Ponta a fost şeful guvernului României sub doi preşedinţi, ambii ostili partidului din care făcea parte, PSD.
Trei, doamne, şi toţi trei nu au reuşit să-şi tracteze partidele pe care le-au înfiinţat după ce au pierdut susţinerea marilor partide pe care le-au condus, respectiv PD, PNL şi PSD, în vremurile lor de glorie.
Ce a fost are să mai fie, zice Ecleziastul. Adică îi putem vedea pe foştii importanţi politicieni revenind în forţă pe scena politică?
Sau, pornind tot de la zicerea Ecleziastului, îi putem vedea pe un Ludovic Orban, pe un Dan Barna, pe un Marcel Ciolacu, în postura predecesorilor lor, căzuţi în disgraţie prin voturile aceloraşi alegători care cândva le-au încredinţat soarta României? În urma celor trei mari perdanţi s-au aliniat o seamă de fideli.
Nu foarte mulţi. Cei mai puţini foşti subordonaţi l-au urmat pe Traian Băsescu. Din ce cauză? Francezii ar spune „a cause d’une femme”. A urmat-o pe cea mai fidelă susţinătoare din timpul ambelor mandate, Elena Udrea.
Călin Popescu Tăriceanu s-a supărat pe PNL după ce a pierdut preşedinţia partidului în favoarea lui Crin Antonescu. Unul dintre cei care au tras sforile la istoricul congres PNL din 2010 a fost Ludovic Orban.
Victor Ponta s-a supărat ca văcarul pe sat şi şi-a dat demisia întâi din funcţia de preşedinte al PSD, apoi din fruntea guvernului. Omul care l-a forţat din interior a fost Liviu Dragnea.
Pe scurt, asta este povestea măririi şi decăderii a trei mari politicieni care au condus ani buni de zile România după intrarea în Uniunea Europeană.
Printre cei care au fost şi nu mai sunt mai pot fi enumerate câteva nume sonore, de la Adrian Năstase la Crin Antonescu, de la Mihai Răzvan Ungureanu la Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.
Lista foştilor miniştri redeveniţi muritori de rând este prea lungă pentru a fi etalată aici. Şi mai lungă este lista foştilor demnitari locali pe care lumea abia dacă îi mai salută pe stradă.
Acestor liste li se vor adăuga alte şi alte nume. Istoria este extrem de selectivă. Reţine doar personajele care şi-au legat numele de proiecte cultural-artistice remarcabile. Pentru ei istoria se arată mereu generoasă. Spre deosebire de politica mereu nerecunoscătoare.
Excepţie făcând marile momente istorice – revoluţia de la 1848, războiul de independenţă din 1877, unirea din 1918, revoluţia anticomunistă din 1989 – istoria politicii româneşti este istoria unor eşecuri. Călin Popescu Tăriceanu se chinuie să arate că el a fost primul ministru la momentul intrării României în UE. Nimeni nu-l bagă în seamă.
Adrian Năstase zice degeaba că el ca prim ministru a negociat intrarea ţării în UE. Mai degrabă este pomenit ca fondator al Muzeului de Artă Contemporană a României, muzeu ce funcţionează în Casa poporului, oferindu-i acesteia mai mult prestigiu decât Senatul şi Camera Deputaţilor.
Dar să revenim la cele trei partide căzute sub pragul electoral. Ce se va întâmpla cu ele, cum se pot salva? Într-un singur mod: să se lipească de partidele din care s-au rupt.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu