joi, 17 februarie 2022

POVESTE DIN DELTĂ


              




                            Motto: ET IN ARCADIA EGO

 

Trecuse de miezul nopții. Deschisesem geamul larg, să intre aer proaspăt. Dogoarea de peste zi sufocase fiecare colțișor din camera pensiunii în care mă aflam. Soarele de iulie arsese nemilos toată ziua până târziu pe la chindie, când aerul devenise mai respirabil.

În răcoarea tăcută a nopții se mai auzea, fermecător și tandru, doar orăcăitul broaștelor. Mi se lipeau ochii de somn. Oboseala drumului pe care-l străbătusem dimineață până aici, în Deltă, agitația zilei, aglomerarea de emoții și surprize, toate își spuneau cuvântul. 

Nici nu știu când m-am cufundat în lumea viselor.

Și a fost ziua întâi. Și am văzut că este bine.

*

Dimineața a-nceput cu o cafea însorită, în restaurantul pensiunii. Nu spun că eram mulți cei veniți acolo. Spun doar că eram atât de mulți, încât pe unii dintre ei nici n-am apucat să-i cunosc în cele câteva zile petrecute in Deltă. Și asta chiar dacă în urmă cu o zi, la venire, ne adunasem...care pe la piscina de lângă restaurant, care pe la mese, care în grupuri mai mari sau mai mici, în bucuria cunoașterii reciproce, în acomodarea unora cu ceilalți.

După micul dejun, ne-am strâns în sala de conferințe. Scriitori, actori, jurnaliști, pictori, publiciști, într-un cuvânt: oameni cu drag de cultură, istorie, neam și tradiții. Ca în orice eveniment de gen care se respectă, s-a început cu prezentări de carte ale confraților aflați în sală. 

S-au dăruit cu generozitate cărți proaspăt tipărite, încă foșnind sfioase, încă mirosind a cerneală tipografică. Fiind aproape toți îmbrăcați în portul popular românesc, imaginea pe care o ofereau este greu de uitat. Cămăși tradiționale, ii care de care mai meșteșugit lucrate, primeneli de borangic, năframe cu cusătură măruntă împunsă cu acul, opinci, cușme dacice...un adevărat spectacol, de-o măreție care-ți făcea inima să tresalte de bucurie! Sala întreagă era o sărbătoare, frumoasă ca o zi de duminică.

Lucrări de pictură minunate poposiseră pe pereți, să-și tragă sufletul, căci osteniseră pe drum, venite taman de la Slănic Moldova.  Erau realizate de...n-o să vă vină a crede, de o poetă! Pentru că așa se întâmplă în viața unor oameni, atunci când Párcele sunt generoase cu ei și le sorocesc la naștere nu doar condeiul, ci și penelul. Alte lucrări, la fel de frumoase, ale unui pictor din Roman, venit aici să ne încânte cu exponatele sale, tocmai din Ținutul Neamțului.

 Un cuplu de actori talentați, ce au făcut deliciul celor câteva zile petrecute acolo, cu glumele și scenetele lor reușite. Confrați într-ale scrisului sosiți din toate colțurile țării, din Dobrogea, din Moldova lui Ștefan, din Maramureșul dacilor liberi, din Ardeal, din Oltenia Jianului. Și fiindcă veni vorba de Oltenia, cum să-l uit tocmai pe rapsodul popular (tezaur uman viu) ce ne-a purtat pe strunele cobzei în vremi de odinioară, de care se vor fi învrednicit bunînțeles cronicarii și rapsozii?!? 

S-a cântat curat românește, s-a simțit românește, s-au citit versuri și gânduri așternute în rânduri, s-a adus cinstire cuvântului și cântării, s-a dăruit din preaplinul sufletesc al fiecăruia. La urmă, fiecare participant a fost onorat de organizatori cu o diplomă de mulțumire pentru contribuția adusă.

Dar surprizele abia acum începeau. Nici nu s-a stins bine ecoul cobzei psalmodiind vechile creații populare, că numai ce vedem sosind un grup vocal celebru din comunitatea rușilor lipoveni, vestit pentru vocile sale deosebite, melodiile rusești din repertoriu și costumele tradiționale. Ce-a urmat? Un regal de muzică tradițională rusească! Nu știam unde să-mi opresc privirea mai întâi: la bogăția și strălucirea rochiilor cusute cu fir roșu și auriu, lungi până în pământ, sau la kokoșnicele minunate pe care le purtau pe cap? Nu știți ce-i acela kokoșnic? Francezii l-au numit "tiare russe", noi îi spunem diademă sau tiară rusească, și gândul ne duce numaidecât la celebrele diademe din colecția Romanovilor. Oricum l-am numi, el este un acoperământ de cap, împodobit cu perle și alte pietre strălucitoare și se poartă în mod tradițional împreună cu sarafanul corespunzător. 

De prisos să vă povestesc că am cântat “Katiușa” cu toții, fie că știam sau nu, și am dansat cazacioc după pricepere și putință, dar cu veselie nemăsurată, de ni se dezlegaseră băierile inimii. Privind acum peste umăr, la zilele acelea însorite, pot spune că rar mi-a fost dat să văd atâta bucurie și generozitate adunate la un loc. Ambasadori ai zonei din care veneau, fiecare adusese câte ceva specific locului, mai cu seamă băuturi făcute în casă, după rețete și sfaturi împărtășite cu grijă din generație în generație. Și chiar împărtășanie a fost pe mesele tuturor din horincă, afinată, murată, pepenată, țuică, vinuri de câteva feluri, gustate cu un pic de smerenie și multă măsură, și musai cu respect, numai cât să te îndemni la ciorba de pește și cât să alunece pe gât mai bine plachia de crap. Nici că vreți să știți restul meniului, că o să vă lase gura apă...! 

Cu drept cuvânt s-a spus (nu mai știu cine o fi autorul) " Când se va sfârși  pâinea și vinul, atunci se va sfârși lumea!"

Pe la cântători, am plecat fiecare pe la camerele (nu casele) noastre. În tăcerea nopții se mai auzea câte un râset alintat de femeie ori o voce înăbușită de bărbat drăgăstos. Apoi, ușor-ușor s-a făcut liniște deplină. Cerul era plin de stele. Orăcăitul dezmățat și tandru al broscuțelor a fost ultimul lucru pe care l-am auzit înainte de-a adormi.

Și a fost ziua a doua. Și am văzut că este bine.

*

Ați băut vreodată cafeaua de dimineață lângă piscină, în îmbrățișarea soarelui? Merită încercat, credeți-mă că e mult mai gustoasă. După micul dejun, a urmat excursia în Deltă, cu bărci cu motor, pe brațul Sfântul Gheorghe, pe la Uzlina, tocmai până unde se revarsă Dunărea în mare. N-am putut merge, am rău de mișcare, așa că mi-am petrecut ziua la piscină. Dar am descoperit o bucățică de Deltă în spatele pensiunii! Și chiar dacă am văzut numai o Deltă miniaturală, tot mi-a cântat sufletul de bucurie. Sălcii, lăstăriș, stufăriș, trestiiș, câțiva nuferi surâzători, și...ce văd? Surpriză! 

" - Aici îmi erați, cântărețelor...?!?", am exclamat văzând cele câteva broscuțe, bun înțeles din cele ce dau concert în aer liber în fiece noapte. Și care au sărit pe dată în apă, văzând că intrusa de mine le invadasem teritoriul.

Și-apoi trebuie să vă spun că până ce s-au întors colegii, au curs pe telefon mesajele cu imagini live din excursie. Dragii de ei, se gândiseră și la mine, să văd și eu îmbrățișarea Dunării cu Cerul și cu Marea. Le păstrez și-acum, și când mi se face dor, mă uit cu drag la bucățica asta de Românie binecuvântată, ținută la brâu de Maica Domnului.

Spre seară, au început să sosească invitații pe rând, la carnavalul care de ani buni a intrat în  tradiția evenimentului despre care vă povestesc acum. Și unde n-am strigat o dată, de s-a auzit până hăt departe: "Atențiune atențiune/toată lumea să fie prezentă la căminul cultural/unde se va întâmpla mare bal mare/"...precum Iuliu Merca și Semnal M în faimosul lor Bal la Apahida! 

Costumații dintre cele mai inspirate, întruchipând felurite personaje, din portul popular românesc, portul tradițional rusesc, chimonoul japonez, costumul dacic cu cămașa despicată în părți și mantia prinsă cu fibulă...și peste toate acestea, nelipsita ie românească albă ca spuma laptelui, făcută din borangic subțire să-l tai într-un fir de ață, și alta nu! 

Și s-au pornit danțul și strigăturile, tropotitul și chiuiturile, în toate graiurile, care pe moldovenește, care pe moroșenește, ori ca-n Țara Românească, sau Ardeal. " - Ai noștri ca brazii!" mi-am spus privindu-i cu admirație, cât mă mai opream o țâră din chiuit și tropotit, cât să-mi trag sufletul ( da' ce credeați...?) Mândri toți! Și ei, și ele. Spectacol de dans și țîpurit a făcut confratele nostru din Maramureș, cel care ne-a primit cu prietenie în sufletul lui generos pe toți cei de- acolo.

A fost una din întâmplările frumoase ale vieții care mi-a demonstrat pe viu adevărul dictonului lui Cicero (parafrazat de mine acum și nu doar de mine) - "Atunci când muzele vorbesc, armele tac." 

Târziu în noapte, ne-am îndurat să mergem la odihnă.

Și a fost ziua a treia. Și am văzut că este bine. 

*

         V-am făcut curioși să aflați unde s-au petrecut toate astea? 

La Dunavățu de jos, în Tabăra de creație literară organizată de o Doamnă cu puteri magice de zână bună: Olga Grigorov. Ca prin minune, a pocnit din degete și a făcut o poveste cu oameni calzi, blânzi și talentați, cu vers,  cânt și joc, cu oglindiri de stuf și ape, cu stele mari pe cerul nopții și concert de broscuțe. Ca prin minune, a adunat laolaltă oameni talentați din toată țara. Ca prin minune, ne-a arătat pe viu alchimia fericirii. A pus într-un creuzet bucurie și vers, prietenie și cântec, talent și omenie, iubire de tradiție și neam, și le-a amestecat cu zâmbet, inimă curată și suflet mare, cu bunătate și modestie. Și a creat un spațiu multicultural-afectiv, în care și-a pus în valoare confrații din toate colțurile țării, arătându-le prețuire și admirație. Chapeau bas, Olga!

Am cunoscut oameni minunați, pe care mă bucur să-i revăd ca pe niște rude, oameni lângă care mă simt ca acasă, oameni cu care m-am simțit ca într-o familie. Amintesc acum doar câțiva, mult prea puțini, dacă mă gândesc că mi-au rămas toți în suflet. Președinta Ligii Scriitorilor Dobrogeni - doamna Vasilica Mitrea, scriitoare și femeie deosebită, Ionica Bandrabur - poeta care scrie minunat și pictează splendid, Vasile Bele - poet cu versurile sale unice în grai, cronicar și animator cultural, Limona Rusu- poetă cu condei subțire și elegant, Ion Crețeanu - tezaur uman viu și cobza sa minunată, Mioara Baciu - poetă cu mult talent, Grădinaru Petru - poet de simțire și trăire românească, sunt doar câteva nume care-mi vin acum în minte. Maria Bem și Ana Mihail, poete cu mare sensibilitate, Camelia Soare-Manea - femeie trăitoare de port popular, Angela Dumbravă - povestitoare neîntrecută...eheeeiii... dar câți ar mai fi de spus, nu mi-ar ajunge câteva pagini.

Am rămas prieteni cu toții. Ne sunăm, ne ținem la curent cu noutățile din viața noastră, și ne facem planuri deja pentru viitoarea tabără de creație. 

S-a scris o poveste frumoasă cu noi toți, aici, în Delta Dunării. Pe care tocmai v-am spus-o...

 Roxelana Radu



 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu