Poetul Sorin Grecu este un boxer liric al epocii noastre

 

Poetul Sorin Grecu este o figură emblematică a liricii din Ardeal. Spirit scormonitor, incisiv și un perpetuu revoltat față de statutul sinelui în preajma societară, poetul caută la fel ca Albert Camus să ofere o definiție a ”omului revoltat”. Dacă filosoful și prozatorul francez explică prozaic statutul omului în constrângerile civilizației moderne, Sorin Grecu o face în versuri, ducând existențialismul la extremă urgență. Omul încorsetat de condiționările diurne nu-și mai găsește acum scăparea în transcendent, devenind, astfel, un trăitor într-o stare de închidere a Ființei. Da, putem sublinia neo-existențialismul propus în versuri imbatabile și calibrate ale lui Sorin Grecu, ca ”omul transformer”, o nouă tipologie umană a transumanismului de astăzi care este la modă. Omul robot este o paradigmă a unei noi umanități electrizate de pixeli și structuri nanometrice, care sufocă sufletul și acoperă cerul cu fum virtual. ”Omul transformer” developat de Sorin Grecu nu mai este condiționat de libertate, iar poetul deplânge această mecanizare electronică a omului și societății în general. Recentul volum de versuri publicat, ”Vara coriștilor” al poetului Sorin Grecu a văzut lumina tiparului la editura „Doian Cornea” și reprezintă o antologie exhaustivă a operei acestui clujean îndrăgostit de muze, care cuprinde poeme din 1976 până în 2021. Antologia este de fapt o ”opera omnia” împărtășită publicului la vârsta deplinei maturități. Observăm că opera lirică a poetului a fost o perenă și incisivă ”scară a lui Iacob”, un urcuș pieptiș spre desăvârșirea limbajului criptic și al mesajului filosofic, spre un transcendent care ne cheamă și farmecă. Opera lirică a lui Sorin Grecu este o ieșire din imanent, o încercare de a fenta acribia gregarului pentru a se elibera sufletul prin frumos, dreptate, adevăr și muzică. Sorin Grecu face parte din generația ”rebelilor fără cauză” ai anilor `80, încercând cu persuasiune să impună individualul în fața colectivului, omul în fața mașinii, pentru o libertate fără coerciții. A atras atenția nu numai mesajul poetic revoltat, ci și metaforele sale penetrante, de un lirism intimist, care se rup de optzecismul nivelator și consumerismul teoretic.

Sorin Grecu s-a conturat ca poet între două generații: optzeci și nouăzeci, nefiind asumat de niciuna dintre acestea, pentru că poetul a dorit cu tot dinadinsul să fie original și originar într-o singularitate sfâșietoare. Optzeciștii nu l-au recunoscut și l-au repudiat, iar post-decembriștii milenariști l-au acceptat, dar nu ca membru al galeriei lirice, ci ca un însingurat de pe băncile laterale ale poeziei. Cu toate acestea, Sorin Grecu a fost permanent conștient de valoarea sa, de frumusețea dură a poeziilor sale, care totdeauna transmit un mesaj caustic. Poetul și-a construit o operă autentică și o personalitate puternică ca un trăgător la galere, devenind o voce distinctă a istoriei poeziei românești actuale. 45 de ani să scrii poeme nu e puțin lucru, așa cum aflăm din „cuvântul autorului„, care iată epatează cu întâmplări pubere încă din debutul antologiei, fiind egal cu sine în a șoca și a surprinde cititorul. Autenticitatea lui Sorin Grecu nu poate fi pusă la îndoială. De tânăr s-a simțit un „autist” liric față de realismul științelor exacte. Visătorul lirc Sorin Grecu a rămas același, și la 17 ani, când bătea cafenelele clujene ce serveau năut, cu fiul lui DR Popescu, și astăzi când se plimbă de mână tomnatec cu poeta sa muză Mirela Duma pe bulevardele înstrăinate și ”digitalizate” ale Clujului. În subcapitolul liric ”poeme incipiente” descoperim poezia ”Destin”, cu sens pe o singură parte: ”Carâmbul mă lovește în gură. Și simt/Un suflu de iarbă, pietriș și pământ./Aud cum un vultur țipă deasupra-mi, flămând./oare-am fost ursit în agonie să cânt” (1976).

Această Ars Poetica a lui Sorin Grecu l-a urmărit pe poet toată viața sa. ”Ursit în agonie să cânt” este leitmotivul operei poetice a lui Sorin Grecu și egal cu sinele până la ultimul poem din antologie ”RMN” în care se autodevoră liric printr-un act medical: ”de fapt intrarea într-un sarcofag egiptean/mâinile închise regulamentar de-a lungul corpului/fără o posibilitate evidentă de ieșire”. E o presimțire a tainei trecerii, dar și o revoltă față de încorsetarea socială. Poetul e conștient că a ajuns la vremea bilanțului, care nu poate fi doar liric, ci și terapeutic. Într-o lume când omul devine ”transformer”, poezia este singura terapie care salvează inima și lumea. Este mesajul poetului ajuns astăzi la vârsta unui bilanț eliberat de inocență și nostalgie. Sorin Grecu este poetul care s-a revoltat împotriva noii normalități, fie că a fost comunistă sau de tip pandemic. ”Transformer” este de fapt omul care trăiește azi ca un robot consumând energia malefică din apropierea și frica morții.

Poetul scrie despre dezumanizarea lumii, iar ieșirea din labirint o mai poate face doar poezia. De aceea, poeții azi sunt cele mai firave și, totuși, cele mai periculoase personaje ale societății și istoriei, pentru că ei știu cu adevărat ce se întâmplă. Poetul contemporan este o țintă în noua normalitate societară, pentru că el deschide ochii săi și a celor din preajmă despre o lume liberă, frumoasă, melancolică și plină de dragoste pe care am pierdut-o odată cu ruperea de rădăcini și izvoare. Poetul refuză ca lumea să devină o societate mecanică, un Golem de ”oameni transformer”. Revolta lirică a poetului este a noastră, a celor care iubim poezia, care ne oferă, paradoxal, ceea ce suntem din tot sufletul: dragoste. ”Simt că am atins culmile poeziei:/fiecare vers al meu/începe să devină obiectiv militar…” ne spune curajos poetul Sorin Grecu, care cu această antologie convinge cititorul că poezia sa este un adevărat manifest politic în versuri, care însemnează o pagină de autenticitate neo-existențialistă în mersul istoriei literaturii române contemporane. Sorin Grecu este un boxer curajos al poeziei române. El mereu a dorit să iasă din pluton și să nu facă parte din corul de întâmpinare al oficialilor. Și a reușit bine, și moral și estetic.

Ionuț Țene