de Dumitru Păcuraru
Când mă pregăteam să văd în ce partid nou s-a
înscris doamna Viorica Dăncilă, aud ştirea că Vladimir Putin a acceptat să
vorbească cu Volodimir Zelenski.
În sfârşit, marele ţar s-a înmuiat şi a ajuns şi el
la concluzia că au căzut destule bombe în Ucraina şi este cazul să facă o pauză
sau să facă o pace definitivă. Ruşii şi ucrainenii provin din acelaşi neam, dar
sunt diferiţi.
Ce au de împărţit aceste popoare pe care noi abia le
deosebim? Ca întotdeauna, popoarele în sine nu au nimic de împărţit numai dacă
unul intră peste pământul celuilalt.
Războiul început cu vreo 35 de zile în urmă se
reduce la un lucru extrem de simplu: Putin a trimis armata să cucerească o
ţară. |ara invadată nu s-a supus drept pentru care invadatorii au început să
bombardeze oraşele. Pagubele sunt estimate la 550 de miliarde de euro. Cât
produsul intern brut al României pe aproape trei ani.
Dacă se va ajunge la un acord de pace nu înseamnă că
ţara invadatoare va plăti pagubele. Pentru moment, ucrainenii se vor mulţumi şi
cu încetarea focului. Analizele, procesele dacă vor avea loc, se vor face mai
târziu.
Se cunoaşte din istorie că orice victorie asupra
unei ţări este un prim pas pentru un viitor război. Germania s-a răzbunat pe
Franţa ori de câte ori a fost înfrântă. Al doilea Război Mondial nu a fost
decât o revanşă a Germaniei înfrânte şi umilită după ce a pierdut Primul Război
Mondial.
Este greu de făcut o paralelă între războaiele din
secolul trecut şi actualul conflictul armat dintre Rusia şi Ucraina. Ne putem
însă întreba dacă războiul nu cumva s-ar fi extins cu aceaşi rapiditate ca
războaiele mondiale dacă nu existau arme nucleare, denumite arme de
descurajare.
Dacă Rusia nu avea arme nucleare cu siguranţă
forţele NATO ar fi sărit efectiv în ajutorul Ucrainei, trecând graniţele cu
tancuri, avioane, militari. Rostul armelor care pot distruge lumea dacă sunt
folosite este chiar teama de forţa lor distructivă.
Putem presupune că Vladimir Putin se simte atât de
jignit de aprecierile lui Joe Biden încât se enervează şi apasă pe butonul
roşu? Nu putem merge atât de departe.
Într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu,
conducătorii celor două ţări se vor aşeza la masa negocierilor. Un moment bun
l-ar putea constitui summitul UE-China. Va avea loc în data de 1 aprilie, dar
credem că nimeni nu are chef să facă glume pe seama acestui eveniment.
Depinde pacea de voinţa Chinei? Uniunea Europeană a
încercat toate variantele, dar nu a reuşit să-l determine pe Putin să revină la
sentimente mai umane. În acelaşi timp nimeni nu a reuşit să afle ce gândeşte
China cu adevărat despre războiul declanşat de Rusia. Tot atât de adevărat este
că nici China nu înţelege toate acţiunile şi mai ales intenţiile pe care le are
NATO, Statele Unite şi Uniunea Europeană în caz că Putin continuă să distrugă
Ucraina.
Poate că omenirea, ţările şi guvernele din lumea
întreagă se află într-adevăr în faţa unei noi ordini mondiale. Cine va impune
noile reguli? Rusia spune că SUA vrea să-şi impună regulile sale. Reciproca nu
prea este valabilă pentru că Rusia nu a reuşit să-şi dovedească forţa nici
măcar în faţa unei ţări relativ sărace.
Va reuşi Rusia să se extindă până la graniţele UE,
să-şi deschidă un culoar la Marea Neagră? Să presupunem că reuşeşte să
îngenuncheze Ucraina. Acest lucru înseamnă că Rusia îşi va extinde sfera de
influenţă asupra ţărilor din UE? Nici vorbă.
O ţară puternică îşi exportă valorile, fie că este
vorba despre civlizaţie, cultură, sisteme democratice, fie că este vorba despre
tehnologii avansate. Ce-i poate oferi Rusia spaţiului european? Nimic în plus
faţă de ce a reuşit să ofere până acum: adică o mare literatură.
Dictatura de care a avut parte cu prisosinţă de mai
bine de un secol nu a fost acceptată nici măcar de o ţară ca Ucraina care, de
departe, până acum aproape că se confunda cu Rusia. Având în vedere marile
diferenţe dintre sistemele social-politice dintre Rusia şi lumea occidentală va
fi extrem de greu de făcut pace cu ţara lui Putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu