România și războiul din vecini

 

                                                                                              de Gheorghe Pârja

Spuneam vecinului meu, Gavrilă Dunca, recent, câtă osteneală și emoție profesională depun să mai scriu despre năpasta care s-a abătut peste această parte de lume, vecină cu România. Războiul din Ucraina. Mă încurajează să caut subiecte și simboluri lămuritoare. Deși uneori am sentimentul că alunec în istoria apropiată, pe o fostă plevașcă de la Crivini, de pe vremuri, când pădurile din partea mea de Maramureș erau tăiate și încărcate pe trenuri fores­tiere la rampele de încărcare de la Runc, Poarta Roșie, Buncovata, Pleșca, Ștedea, ori Podul Cireșului, luând drumul Sighetului. Aici se încărcau buștenii de la noi, pe vagoane cu ecartament mare, și treceau Tisa la un combinat din Ucraina sovietică, aproape de granița noastră. Era despăgubire de război. Trecea prin dreptul casei părintești din Desești, zilnic, un tren cu vreo douăzeci de vagoane, încărcate cu bușteni. Zilnic, mai bine de zece ani. Până s-a ridicat în Sighetul Marmației Combinatul de Prelucrare a Lemnului (1963).

Acel episod spune ceva pentru lumea de astăzi. După doi ani de pandemie, în care relația statului cu cetățeanul nu a fost deloc ușoară, primele, care simțim nevoia să reacționeze, ar fi tocmai instituțiile statului. Ele trebuie să facă un pas în față, să dea un semnal convingător în fața celor care deturnează informațiile corecte. Și care țin România într-o stare de asediu nemotivat. Mai-marii țării trebuie să-i scoată în față pe cei pricepuți, să ne comunice simplu, eficient, în ce ape ne scăldăm. Mai ales că în ultima vreme este o mișcare diplomatică intensă, în care este implicat, la vedere, și președintele României. Ceea ce mi se pare de reținut, dar comunicatele prezidențiale au nevoie de explicații, de păreri avizate. Trebuie evitată o panică generală, care ne poate copleși. Tocmai aceste întâlniri la nivel înalt, cum a fost ieri cea cu președintele Poloniei, trebuie explicate omului de rând, adevărul comunicat într-un stil adecvat.

Rusia, nu de astăzi, are un aparat propagandistic recunoscut pentru a-și concretiza influența. Dacă privim în istorie, Țările Române au fost înțesate de nenumărate personaje cu scopuri precise pentru expansiuni teritoriale, care au trădat cu rezultate nefaste pentru interesul nostru național. Acum, din nou, sunt puse în circulație dezinformarea și propaganda rusească, orientate contra stării de fapt a țării. Guvernul României a luat în calcul măsuri de combatere a acestor răsuciri de lume. Unii au sărit din colțul lor, socotind că este vorba despre cenzură asupra informațiilor din teatrul de război și a interpretării lor tendențioase și false în favoarea agresorului. Reacții au fost din partea unora care au socotit că guvernanții vor să-și acopere afaceri necurate ale guvernării. Atâta minte avem să facem discernere între știrea de război și cea de hoție autohtonă.

Apoi nu poți opri, cu toată șmecheria modernă, știrile venite de pe câmpul de luptă. Știrile false în care este târâtă România cred că au leac de limpezire. Dar este nevoie de oameni pricepuți, competenți, pentru a stăpâni efectele informațiilor false. Faptul că instituții avizate stopează minciuna pentru a nu ajunge la mine, să mă intoxice, nu mi se pare o atingere la libertatea de exprimare. Ce să fac cu acei mesageri ai gândurilor care anulează condiția țării, ca stat, că suntem slabi și incapabili, că facem numai jocurile unor puteri străine, că UE și NATO sunt puteri agresive pentru noi? În condițiile acestui război ciudat și imprevizibil, cred că este bine așa cum suntem. Dacă eram ai nimănui? Aveți o soluție mai ocrotitoare? Și așa, Rusia nu iartă România pentru că primim refugiați din Ucraina. Și pentru alte răni mai vechi.

Suntem citați pe ordin de front rusesc când Putin privește peste Prut. Este extrem de încurcat contextul actual. Fiecare ar vrea să tragă ceva foloase de pe urma acestui conflict. Dar încă nu-și arată adevăratele intenții. Sunt de părere că dezinformarea trebuie să ne ocolească. Cine poate să o oprească să o facă. Noi, cetățenii de rând ai acestei țări, trebuie să ne antrenăm în aceste momente încrederea și răbdarea. Să putem detecta isteria provocată de mesagerii diabolici ai războiului psihologic. Câteodată mai grav decât cel de pe teren. Da, vecine, cred că am reușit să mai scriu un text pentru liniștea lumii de aproape. Să nu uit, locomotiva trenului din amintirea mea semăna leit cu Mocănița de la Vișeu.