Pelerinaj la icoana lui Vlad Țepeș

 

Profitând de explozia de căldură mai mult decât primăvăratică, am făcut o mică escapadă la Mănăstirea „Vlad Țepeș”, cum mai este numită Mănăstirea Snagov.

Nu bătea vântul, erau peste 20 de grade, o atmosferă ideală pentru vilegiaturiști. Și acolo era o invazie de lume.

Uluitor este să vezi cum toți oamenii se pun în genunchi în biserică și se închină la medalionul lui Vlad Țepes, aflat pe podeaua naosului, în fața porților împărătești ale altarului și deasupra locului (lespede funerară) unde se spune că ar fi îngropat capul lui Vlad Țepeș. Oamenii se închină, pun flori, aprind lumânări, sărută efigia cu reprezentarea în basorelief a domnitorului ca pe o icoană. Ar fi putut fi și icoana, care există într-o biserică la Viena, reprezentând Patimile lui Iisus, în care apare Vlad Țepeș!

Biserica mănăstirii Snagov este un muzeu, cu urme copleșitoare ale istoriei Țării Românești.

E măreață, veche, întemeiată de Mircea cel Bătrân, cu turle suple, feciorelnice, având picturi murale autentice, realizate de Dobromir cel Tânăr și mai târziu de Gheorghe Zugravul. Este de o rară frumusețe, în stil bizantin. Temelia ei se află pe vechi urme dacice, iar actuala biserică este ctitorită de Neagoe Basarab. Tot aici domnitorul Constantin Brâncoveanu a înființat o tipografie, la care a lucrat starețul mănăstirii, cărturarul Antim Ivireanul, devenit mitropolit, care a tipărit cu litere mobile primele cărți în limba română. El a tipărit cărți în mai multe limbi, tipografia Snagov fiind vestită în epocă în toată Europa. Pe vremea lui Matei Basarab, mănăstirea era un centru panortodox. A avut un dublu rol, monastic și politic.

Țepeș a făcut aici un zid de apărare, un pod, un tunel de refugiu pe sub apă, o închisoare pentru trădători și tâlhari.

A fost o sursă de mister enormă, care a generat legende, fără să inspire vreun film. Un film inspirat de aceste realități legendare ar semăna cu Ostrov, fantasticul film mistic al lui Pavel Lungin. Dar și mai mult, fiindcă aici este concentrată istoria Țării Românești. Ar fi memorabile secvențele în care călugării timpului fură trupul lui Țepeș, după ce a fost asasinat de turci, și-l aduc aici, la mănăstirea lor și-l îngroapă în taină, așa cum chiar ne spun unii cercetători. Iar latura misterioasă este accentuată de sălbăticia naturii, de forța ei entropică, de poziția locului, departe de lume, purtătoare de mister, fiindcă mănăstirea se află pe un Ostrov, înconjurat de măreția lacului Snagov, care la rândul lui era îmbrățișat de o fabuloasă pădure, legendarul Codru al Vlăsiei, ale cărui urme se recunosc și azi în pădurile tinere ale Snagovului!

În tinerețea mea, ajungeam acolo cu un vaporaș. Acum localitatea Siliștea Snagov este legată de Ostrov cu un pod nou, din beton și oțel, care cam arată, la proporții liliputane, cu Washington Bridge. De pe el, priveliștea este minunată. Și natura pare ocrotită de măreția apei, a stufărișului, iar malurile sunt străjuite de salcii înverzite. Deja mulți pomișori sunt în floare, ca și magnoliile.

Și e un veritabil pelerinaj. Pentru Vlad Țepeș!

Pe mine m-a uimit și faptul că Țara Românească pe timpul lui Vlad Țepeș era ca o insuliță, cam cât este Republica Moldova azi. Și era copleșită la sud de Imperiul Otoman, iar la nord de Imperiul austriac și ungar, care avea inclusă Transilvania. Nu avea nici ieșire la mare, fiindcă Dobrogea era turcească. Era prinsă ca într-un clește. Sunt acolo, pe un mare panou, multe fotografii, hărți și documente explicative.

Ce miracol! Cum de a ținut piept Tepeș invaziilor turcești? Prin mare vitejie. Este exact ca situația ucrainenilor cu Rusia.

Celălalt imperiu, să-i spunem Occidentul, ținea cu Țepes, fiindcă țara lui era ca un tampon în fața pericolului otoman. Așa cum occidentalii țin cu Ucraina, pe care o văd un scut de sacrificiu în fața tăvălugului rus.

Cică istoria nu se repetă!

Iar Moldova lui Ștefan cel Mare și a Basarabilor se înălța vajnic la nord est, masivă, cuprinzând toate zonele care azi aparțin Ucrainei, plus Moldova și Transnistria.

Noi trăim azi într-o țară măreață. Ce miracol a făcut România Mare? Da, a fost un miracol. Datorită acestor oameni ca Vlad Țepeș, care și-au dat viața pentru ea! Deși țara era împresurată din toate părțile de dușmani, Vlad Țepeș a rezistat, a creat un stat, a menținut independența Țării Românești, a Vlahiei (se numea Vlahiia, numai străinii, în primul rând cronicarii germani, au transcris greșit Valahia).

Trebuie să ne plecăm în fața acestor înaintași, care au făcut România Mare, care au făcut ca noi azi să trăim într-o Românie așa de măreață. Există acolo și o imagine cu martirii Brâncoveni, ca să ne amintim și de sacrificial lor!

La acest pelerinaj îndemn să meargă și clasa politică, să se închine la efigia lui Vlad Țepeș, așa cum se închină toți vizitatorii, mai ceva ca la icoanele murale sau la cele de lemn, de o mare valoare, care împodobesc catapeteasma.

Sentimentul național este acolo, în acea mică efigie, care pâlpâie ca un focar stelar. Și parcă cerul face o punte nevăzută între el și Castelul lui Vlad Țepeș de la Cetatea Poenari.

Și este minunat că aici nu există chioșcuri sau tonete cu mâncare și băutură, nici un fel de „popas turistic”. Locul este curat. Sunt doar patru căței care te întâmpină încă de pe pod și, dacă te apropii de ei, se rostogolesc și se dau pe spate, cu picioarele în sus, așteaptă să-i mângâi, să-i scarpini pe burtă. Sunt roșcovani. Și în progresie crescătoare. Sigur, așteaptă și pomană. De la pachet. Ei știu că acolo nu există bufete.

Dar nu departe de Ostrov, lângă Snagov-Sat, se află oaza „Grădina Vlahiia”, care era arhiplină. Nici în vara trecută nu am văzut o așa afluență. Vremea i-a scos pe oameni la… pășune. Zeci de mașini afară, sute de oameni la toate mesele. Toată partea liberă, cu iarbă verde, din fața Muzeului țăranului era ocupată. Numai semne cu mese rezervate! Și frigăruile sfârâiau pe grătare, iar legumele pe plite mari, circulare. Și într-un ceaun uriaș se gătea borșul pescăresc. Alături, pâinea se scotea aburind direct din cuptorul de lut. Totul scump. Dar erau numai oameni cu bani. Rustic, rustic, dar fără zgomot, fără să deranjeze atmosfera locului, conservată în case maramureșene, în obiecte și port tradițional, o oază la concurență cu Muzeul Satului. Atmosfera amintește de Cehov, când descrie cum se distrau rușii la Yalta.

Sigur, gândul și sufletul mi-au rămas numai la pelerinaj, numai la icoana lui Vlad Țepeș.

 

Grid Modorcea