Strategic, dacă Putin reușește să ocupe Odessa, Ucraina va fi închisă ca într-o cutie – fără ieșire la mare și fără logistica portuară. În plan militar, nici nu mai este nevoie de “operațiunea specială” a odiosului Putin. Populația va fi supusă, din nenorocire, unui nou Holodomor – SUA va rămâne cu încurajările (și cu scenarii de seriale de pus pe Netflix, iar UE va ridica din umeri, scuzându-se cu afirmații de gen “nu putem opri brusc importurile de gaz și petrol din Rusia” (apud Mark Rutte, premier “anti-corupt” olandez).
Economic și strategic, și România va fi lovită
crunt.
După preluarea Insulei Șerpilor și a Odessei, Rusia
va avea controlul asupra platoului continental al Mării Negre și asupra gazelor
de acolo.
Exxon, care ar fi vrut acele gaze de la România, a
părăsit subit biznisul, dar nu oricum, ci pentru fix un miliard de euro,
primiți de la Romgaz, obligată să cumpere pielea ursului din pădure.
Fără acest cârlig american strategic, calea rușilor
către acest gaz este acum și mai facil și abitir deschisă.
Apropo de corupție și ipocrizie.
Oare de ce-o fi plecat Exxon așa de intempestiv din
acea afacerea? Știa cumva de invazia Ucrainei, cu zeci de luni înainte de a se
întâmpla? Cum se explică renunțarea la o asemenea comoară?
Culmea ironiei este că Exxon a vândut către Romgaz,
cu un miliard de euro, o simplă hârtie, iar nu un business. O simplă aprobare
de la ANRM si Guvern, nu o investiție.
În mod normal, hârtia ar fi trebuit anulată și
re-emisă gratis în favoarea Romgaz. Dar nu a fost să fie. Trebuia un oareșce
peșcheș și un “mic” comision pentru consultanți pentru ca Exxon să se retragă
în seninătate și la timp.
Precizare adițională: o licență de exploatare este
condiționată de investiții și lucrări în termen. În caz de culpă, se anulează
de plin drept.
A făcut ceva Exxon oarecari investiții și nu se știe
public? Se pare că nu. A descoperit Exxon că, de fapt, nu există gaz în platoul
continental al Insulei Șerpilor sau că e atât de puțin și dificil de scos încât
“nu se merită” oboseala? Nu se știe. Cel puțin, eu nu am văzut nicio știre de
acest gen – și ce știre ar fi fost! Nucleară!
Altă precizare adițională: și Exxon a cumpărat de la
Statul român aceeași piele a ursului din pădure. Ucraina nu a pus niciodată în
aplicare acea decizie de la Haga “câștigată” de România. Nefiind pusă în
aplicare acea hotărâre, România nici nu prea avea ce să concesioneze – nici
către Exxon, nici către Romgaz, nici către papa de la Roma. Iar acum hotărârea
de la Haga chiar devine caducă, inopozabilă ocupantului rus. Așadar, Exxon a
vândut Romgaz o licență pe ceva ce nu putea avea, Romgaz cumpărând de la Exxon
ceva ce nu va putea avea. Pe un miliard de euro. Mișto, nu? Așa-i că e bine să
ai consultanți?
Autor:
Gheorghe Piperea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu