Să nu ne mire dacă, nici măcar înainte de a se fi încheiat războiul din Ucraina, Europa chiar să aibă nevoie de un nou tratat din cauza deciziilor luate… Și nu pentru a-i asigura funcționarea, în sensul revenirii la momentul de dinaintea autoblocadei prin măsurile aplicate Moscovei, și întoarse bumerang împotriva cetățeniilor UE, a industriei și a comerțului european, ci pentru a consemna ceea ce se întâmplă acum. Ceea ce se schimbă în mod radical, nu doar instituțional, ci la nivel de paradigmă. Înlocuirea oricăror decizii suverane ale statelor membre cu decizia „colectivă” a unui grup.
Era oricum deja discutabil modul în care s-a ajuns
ca acest conflict să fie abordat aproape ca un război al Europei… Discutabil
prin felul în care cetățenii statelor membre au ajuns să suporte consecințe
nemaiîntâlnite de la sfârșitul celui de la doilea Război Mondial. De acum,
însă, devine o linie „roșie” însăși definirea acelei limite de intervenție (și
acceptare a unor consecințe) dintre agresiunea Rusiei împotriva unui stat non
UE și implicarea Europei la un nivel ce nu a fost niciodată pus în discuție
nici măcar pentru proprii membri. Și da, poate că nu a fost cazul, și, ferice,
așa să rămână lucrurile, dar, totuși, până unde va merge această implicare?…
Pentru că este tot mai clar că, folosind pretextul sancționării invadatorului
rus, Europa central-decizională modifică practic normele constituționale ale
fiecărui stat.
Nicăieri în tratatele de bază nu se spune că o
cedare parțială a suveranității decizionale, pentru anumite aspecte economice
și financiare, poate viza și cedarea dreptului constituțional legat de
principiile universale ale drepturilor omului. Că un grup restrâns al Europei
poate lua măsuri fără a se consulta măcar cu organismele de drept
internațional. Un grup pentru care nu mai există nici ONU, nici CEDO, nici
Haga… Nu mai există, de fapt, nici un fel de instituții ale drepturilor omului…
Ci doar el, ca grup organizat care forțează limitele unor state conduse de
lideri tot mai puțin aplecați spre înțelegerea și apărarea valorilor universale
din perspectiva propriilor națiuni.
În fapt, decizie după decizie, UE ne îndreaptă spre
o uniune de simple state membre. Simple membre. Și care nu vor mai avea de ce
să se definească drept state naționale, suverane în deciziile lor… Și sunt puse
în discuție, ca decizii a priori doar ale unui grup central, norme
fundamentale, fiind tot mai aproape de momentul în care statele membre, fără a
se fi scris măcar un cuvânt în tratatele de bază, să piardă o altă zonă de
legiferare: acordarea vizelor ca decizii la nivel național…
Da, este război! Dar nu este războiul Europei pentru
a lăsa toate deciziile la mâna unui consiliu unional („european”) ce se crede
garnizoană de front! Și da, acum se discută despre impunerea de restricții și
mai drastice rușilor (cetățenilor ruși, nu Rusiei ca stat), prin suspendarea
vizelor de călătorie. Dar este o măsură, ce se vrea a deveni chiar principiu european,
intenționat confuză, pentru a nu se face poate o separație clară între vizele
comerciale, unde poate UE că se poate pronunța cu o decizie centralizată în
ceea ce privește vizele tip Schengen, și cele turistice, unde primează, sau ar
trebui!, dreptul suveran de decizie al fiecărui stat membru.
Și nu este decât o altă zonă de legiferare pe care
statele membre o pot pierde fără a se fi prevăzut ceva în tratatele de bază ale
UE: acordarea de vize la nivel național. Despre asta este vorba. Abia apoi vin
detaliile unei asemenea ingerințe în care, dacă vor fi vizate strict vizele
Schengen, se va lua practic o decizie de interdicție a accesului cetățenilor
ruși în Europa și în numele unor țări care nu sunt încă în spațiul Schengen,
iar dacă vor fi vizate (într-o ultimă trezire și reacție a unor ultime națiuni
suverane din Europa) doar vizele turistice acordate rușilor, se va putea vorbi
despre o încălcare a dreptului național al oricărui stat membru.
Intenția de a impune vize rușilor (Schengen,
turistice ori amândouă, dacă va mai conta de la un anumit moment!) va pune însă
probleme de la legalitate și dintr-o altă perspectivă. Dubla sancțiune. Pentru
că există deja cetățeni ruși, din zona de conducere și decizională, care au
restricții în a primi vize. Or, aplicarea unei restricții generale în acordarea
de vize pentru Europa se va suprapune acestora. Ce vor face atunci statele în
care dubla sancțiune este strict reglementată, sau, mai bine spus,
dereglementată, prin nomele naționale?… Și, cel mai important, cine garantează
că, acceptând o speță juridică unanim acceptată (ca drept al Bruxellului de a
decide, nu doar cine poate intra în UE, ci în oricare stat membru) nu va fi
vorba doar despre cetățenii ruși?…
Cezar
Adonis Mihalache – Natiunea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu