Prostul iese din nou la vedere ,doar-doar întîlnește vreun alt prost, și împreună, după ce fac covor de coji de semințe, pe lîngă banca pe care stau, să ajungă la o concluzie, atît de dragă multora: "...aveam o țară mîndră și bogată și nu aveam nevoie de nimic din afară !"
Așa este,dragă tovarășe, mai ales bogată: timp de 5 ani, 16 sovrom-uri au golit de conținut munții acestei țări, au dus în peste 50.000 de vagoane grîul, porumbul, utilaje din fabrici, iar în vremea cînd cei ca tine, învățau limba rusă cîntînd, în semn de dragoste și de prietenie, în gulaguri mai erau peste 30.000 de ostași români, prizonieri, unii duși și după 23 Augustul mincinos, și după încheierea războiului, din care s-au întors doar 6300. Și cîți or fi pierit în staligradurile colectivizării, la Canal, în închisori, deportați în pustia Barăganului ? Numai 80.000 ! Ăsta a fost comunismul în care s-au lăfăit părinții tăi, oameni muncitori și neobișnuit de tăcuți. De ce tăceau ? De teamă ? Nooo !
Așa se bucurau ei, în felul acesta , de toate darurile comunismului cel zîmbăreț și dodoloț: de libertatea cuvîntului, de dreptul omenesc de a vedea Lumea, dreptul de a merge duminica la sfînta biserică, frumos îmbrăcați, dreptul de a sărbători nașterea lui Isus ,dreptul de a spune tare : " Cristos a înviat !"
Moș Crăciun era Moș Gerilă, iar Crăciunul zi lucrătoare. Tu, ridicat pe piciorușele copilăriei erai dus la cules de porumb.
Dacă nu aveam nevoie de nimic, de ce s-a împrumutat cel mai iubit fiu al poporului, cu 12 miliarde de dolari ? Pe care tot părinții tăi cei tăcuți le-au plătit. Și drept mulțămită, le-a închis căldura, le-a luat lumina și pîinea de pe masă. Pîine care era confiscată de la țărani, în Gara de Nord și, tot mulțămită pentru toate jertfele sale de viață, îi duceau în biroul TF și-i zvîntau în bătaie pentru pîinea aceea luată de la gura flămînzilor.
O pîine, din grîul pe care ei îl îngrijeau, ei îl culegeau și de care nu se puteau bucura.
Știai că cel mai iubit fiu al poporului preconiza( începuse deja) , ca pînă în anul 2000, toate satele României să fie rase de pe fața pămîntului, 10 milioane de oameni să se mute în orașe agro-industriale care încă nu existau, că distrugînd satul românesc, se șterge Istoria acestui neam, din Istoria omenirii ?
Toate sunt oglinda faptului în gîndire: nu ți-a plăcut cartea, se vede, se simte, cei care urăsc cartea au un miros aparte, numai al lor și de aceea ai putut să spui senin că nu ne trebuia nimic din afară !
Da, în anii aceia, România era o insulă. Și românului aproximativ nu îi lipsea nimic din Lume: el avea zece mici sfîrîind pe grătar,o berică la rece și în budă, înfipte într-un cui, pagini de carte. Trai pe vătrai !
Mulți, așa ca tine, se mulțumesc și acum cu acestea, plus că acum au dreptul să spună ce gîndesc,sub forma unui bolovan de înjurături.
Părinții, tot tăcuți, în fotografia aceea, decolorată: se vede că încercau să zîmbească, dar nu le reușea...
Da, locuim în același bloc scorojit. Dar pe planete diferite.
Cornel UDREA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu