Sf. ANDREI – Apostolul ROMÂNILOR

Motto:

             „Sămânța din care a răsărit acest popor e nobilă și poporul nu va pieri decât atunci când românii vor uita noblețea seminției lor”.

Mihai Eminescu-„Poet nepereche”

 „Sfântul slăvit şi atotlăudat Apostol ANDREI, s-a născut în orăşelul Betsaida, de pe malul Lacului Ghenizaret, în anul 6 d.Hr. şi a fost fiul lui Iona din Galileea, şi fratele lui PETRU, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântul Ioan Botezătorul. Dar dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul  către Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumneuzeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: „AM GĂSIT PE MESIA, CARE SE TÂLCUIEŞTE HRISTOS" (Ioan 1, 41). Şi astfel, l-a atras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi „APOSTOLUL CEL DINTÂI CHEMAT AL DOMNULUI". 

Din zilele acelea ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului însoţindu-L pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă al credinţei celei noi întemeiată de Hristos şi, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moatea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii.

După Înălţarea Domnului la cer şi după Cinzecime, Tradiţia Bisericii ne spune că Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propoveduire. Atunci, acestui întâi chemat, - i-a căzut sorţul să meargă  în Bitinia, Bizanţia, Tracia, Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia, adică Dobrogia noastră de astăzi, şi până la Crimeea. A umblat în aceste locuri nu în grabă, ci în fiecare zobovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns în ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a  atras de la idoli la Hristos.

A avut un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, în anul 60 la Patras lângă Corint în Grecia, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căruia i s-a spus:„CRUCEA SFÂNTULUI ANDREI".

Tradiţia Bisericească, ne spune într-o colindă tradiţională de „schitul Sf. Andrei", unde Decebal şi Traian ascultau slujbele de acolo. Multe Biserici, Schituri, Mănăstiri, credincioşi, în semn de recunoştinţă, poartă numele Sf. Andrei,

„Pe propoveduitorul credinţei la geto-daci şi slujitor al Cuvântului, pe ANDREI cel dintâi chemat să-l lăudăm, că pe strămoşii noştri i-a adus la credinţa lui Hristos, crucea în mâini ţinând şi izbăvind din înşelăciunea diavolului sufletele lor, pe care  le-a adus la Dumnezeu ca dar bine primit. Pe acesta, toţi ROMÂNII să-l lăudăm, să-l cinstim, ca să se roage neîncetat lui Hristos Dumnezeu să ne ferească de toată răutatea  şi să mântuiască sufletele noastre" (Stihira glasului 6 la Utrenia din 30 noiembrie).

P.S. Matei cap. 28, vers. 18-20: „Apropiindu-se Iisus de Apostoli le-a vorbit lor zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”!

Cu dragoste creștinească,

                                                             părintele Ilie