În mesajul său, academicianul a atras atenția că noul marxism folosește mijloace mai subtile decât comunismul de odinioară, dar nu mai puțin periculoase.
„Cartea de față, scrisă de dl Sorin Berilă, tinde să facă o istorie a mișcării de stânga mondiale, dar cu accent pe cazul special al României. Este o întreprindere temerară, greu de întreprins, dar totuși, cu șanse mari de reușită. Demersul acesta a fost determinat o îngrijorare a autorului și a multora dintre contemporani, îngrijorare cauzată de un fenomen acutizat relativ recent, neo marxismul.
Lumea gândită și numită globală nu este departe de poporul muncitor unic al comunismului de odinioară și nici de lozinca prin care s-a consacrat comunismul: proletari din toate țările, uniți-vă. Firește, mijloacele contemporane de impunere a acestui nou marxism sunt mult mai subtile și de aceea mai ademenitoare. Nici ele nu-i pot înșela pe cei cunoscători.
Autorul pornește de la surse indubitabile, caută antecedente, găsește avocați aproape uitați ai cauzei, îi dă în vileag pe unii teoreticieni importanți care au fost toboșarii noului neo-comunism. Autorul, în mod natural și cartea, oferă și soluții, care nu sunt unice și nici infailibile, dar care ar putea conduce spre remedii eficiente.
Rămâne de văzut dacă autoritățile vor fi capabile și dispuse să preia asemenea sugestii și să le aplice pentru salvarea valorilor consacrate”, a transmis Ioan-Aurel Pop, care nu a putut fi prezent la eveniment.
La lansarea volumului au mai luat parte istoricii Florian Banu și Alin Spânu, iar moderator a fost profesorul universitar Dumitru Preda.
Autorul, Sorin Berilă, a explicat că a scris acest volum și din nevoia de a contrabalansa valul de calomnii aduse românilor, după 1990. Una dintre acestea fiind aceea că românii au acceptat ușor comunismul sau că l-au adus, ei înșiși, în România.
„Ce pot să vă spun din micile cercetări pe care le-am făcut este că nu știu ce etnie aveau cei care au adus comunismul în România, dar cu precizie putem spune că nu erau români. Nu se poate arunca un oprobriu asupra poporului român: că erau patagonezi, croați sau bulgari nu mă interesează. Dar important este că nu erau români”, a spus Sorin Berilă.
„Aceasta este o carte greu de încadrat într-un tipar anume. Fiind deopotrivă eseu politic, analiză istorico-socială, încercare de a prefigura viitorul prin raportarea la experiențele trecutului și studiu al tehnicilor de promovare a ideilor politice, reprezintă un accesoriu prețios pentru cei ce doresc să înțeleagă nu numai evenimentele zilelor noastre, dar – și mai important – direcția ce se imprimă lumii, prin participarea activă a unor grupuri de interese, cu agendă ideologică și interese ce țin de sfera idealurilor și a utopiilor, căci vorbim de oameni pentru care succesul se măsoară în miliarde de dolari” – Sorin Berilă
Fragmente din volumul «Apostolii întunericului și comunizarea României», apărută la Editura Coresi, sub semnătura lui Sorin Berilă:
Caracteristica revoluției bolșevice
O caracteristică specială a revoluției bolșevice – moștenită de la Revoluția Franceză – a constituit-o încercarea de a subsuma interesul familiei, interesului statului, prin aceasta intenționându-se o disoluție a coeziunii celei dintâi. Următorul episod din instaurarea comunismului în Rusia poate fi lămuritor. Presa sovietică a mediatizat intens cazul lui Pavel Morozov, cel care și-a denunțat tatăl poliției politice OGPU, de legături cu „bandiți și dușmani ai Statului Sovietic”, pentru care acesta ar fi falsificat documente. Condamnat inițial la zece ani de lagăr, Trofim Morozov a fost ulterior împușcat. După condamnarea tatălui său, Pavel (Pavlik) Morozov a fost ucis în bătaie de unchiul, vărul și bunicii săi, care au fost la rândul lor arestați și executați, ca „dușmani ai Poporului”. După moartea sa, lui Pavel Morozov i s-a creat o imagine de martir de către propaganda sovietică, în memoria lui au fost ridicate statui, școli i-au purtat numele, iar cea în care acesta a învățat a devenit altar și loc de pelerinaj, unde copiii de pe întreg cuprinsul Uniunii Sovietice, veneau în excursii organizate. Despre el au fost scrise cărți, piese de teatru, șase biografii, a fost turnat un film, au fost compuse cântece, un poem simfonic și o operă. Viața și moartea i-au fost predate în școli, ca lecții și modele de urmat. Prin toată această propagandă, copiii au fost îndemnați să-și spioneze și să-și denunțe părinții și să fie loiali necondiționat partidului.
Chiar dacă prin toate aceste metode, disoluția familiei nu s-a putut realiza pe scară largă, iar conceptul despre „minunata lume nouă” nu s-a răspândit în întreaga societate, nefiind îmbrățișat de marea majoritate a oamenilor, așa cum propovăduiau ideologii și corifeii marxiști, ideile acestea nu au murit, ci doar și-au schimbat forma de adresare și metodele de propagandă.
Citește și: America și ritualul de trecere la totalitarism: trădarea părințilorAmerica trăiește o poveste necunoscută nouă, românilor. Ca …mult mai mult decât o coincidență, este același gen de întâmplare care a avut loc la începuturile tuturor regimurilor totalitare, fie că e vorba despre Rusia sovietică – mai ales Rusia! – China lui Mao sau România populară. E ca un fel de mit fondator, sau, mai degrabă, opusul său… Dar pare un adevărat ritual de trecere: sacrificarea părinților pe altarul noii societăți totalitare! (Citește mai departe…)
Neomarxiștii secolului XXI, beneficiind de sprijinul generațiilor de politicieni formați în universitățile de prestigiu occidentale, infestate de propagandiști de stânga (chiar și de extremă stânga), ajutați din plin de mijloacele de comunicare multimedia moderne, ca și de o presă cumpărată și obedientă până la obscenitate, continuă cu avânt și cu din ce în ce mai mult succes această operă de demolare a instituției familiei – a cărei țintă sunt din nou copiii – prin așa numita „identitate de gen”, ca și prin promovarea unei sexualități deșănțate și a confuziei valorilor și a identităților.
Că este așa, vedem din diversele luări de poziție, care sunt destinate a crea cadrul pentru scoaterea totală a copiilor de sub autoritatea și îngrijirea părinților biologici și, eventual, plasarea lor într-un cadru instituțional sau darea spre adopție unor cupluri ce nu pun probleme: homosexuali, progresiști, etc. Pentru edificare, reproducem o luare de poziție a unuia din analiștii de top ai momentului, urmărit și apreciat, care a fost făcută la o televiziune cu audiență largă, aflată în fruntea mainstream media. Astfel, pe 28 septembrie 2021, la postul TV Digi 24, a avut loc următorul dialog, între moderatorul Cosmin Prelipceanu și Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, pe marginea vaccinării obligatorii:
„Prelipceanu: ‘Dacă suntem în țara în care o treime sunt vaccinați, în condițiile în care oamenii mor în spitale, este absolut clar că avem o problemă de educație. Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte’.
Câmpeanu: ‘Din păcate’.
Prelipceanu: ‘N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor (!). Asta trebuie să facă școala’ (sic!)”.
Scopul nemărturisit este destructurarea, reformarea societății postmoderne și transformarea ei într-un construct politic artificial, profund nenatural – chiar antinatural – dar conform cu ideologiile inventate și dezvoltate în „think tank”-urile afiliate marilor universități din America și vestul Europei. Pe un plan mai larg, această intelighenția modernă militează astăzi împotriva națiunilor și a naționalismului de pe poziții internaționaliste, neo-troțkiste, după cum se poate desprinde dintr-un eseu semnat de Vladimir Tismăneanu, care avertizează asupra a ceea ce el consideră a fi un pericol mortal pentru libertatea Europei și a lumii: „Dintre toate pericolele care amenință libertatea în Europa Centrală și de Est, cel mai mare e renașterea spiritului colectivist. Acesta nu e un colectivism intelectual, internaționalist, cum e comunismul. E un colectivism primitiv, parohial, care se bazează pe concepte precum ‘patrie’, ‘națiune’ sau chiar comunitatea de sânge [neam]”. De remarcat aici că Tismăneanu – departe de a considera internaționalismul comunist ca decurgând dintr-o ideologie criminală, care în numele acestui concept a făcut cel mai mare număr de victime umane din istorie și a provocat (și încă mai provoacă) suferințe inimaginabile în toată lumea – îl consideră „intelectual”, deci superior și îl plasează în antiteză cu naționalismul „primitiv”, care trebuie combătut. Ca atare, națiunea (și naționaliștii), patria și neamul trebuie să dispară, fiind condamnate de istorie, după sentințele date în secolul XX de Marx, Lenin, Troțki și comilitonii lor. Acestea nu sunt speculații ieftine, lansate de un filosof de mâna a doua, abil, bun de gură și care știe perfect cum să-și vândă marfa și propria persoană, ci idei forță, foarte la modă în Occident începând cu anii ’60 – ‘70 și promovate ca atare la cele mai înalte nivele academice.
Pentru a înțelege mai bine mecanismul acestei propagande neomarxiste, trebuie să ne întoarcem la Bezmenov și la ceea ce dezvăluia el la jumătatea anilor ’80, despre infiltrarea ideilor marxiste în mediile academice din Statele Unite: „Nu este o crimă dacă un profesor (…) introduce un curs de marxism-leninism la Universitatea California, de exemplu. Nimeni nu o să vină la ușa lui să-l aresteze. Nu se consideră că a săvârșit o infracțiune, nici măcar din punct de vedere moral”. Același lucru îl observăm astăzi: chiar dacă este evident că aceste așa zise „reforme” susținute de elite ce se promovează între ele și care de fapt bulversează societatea, creând mai multe probleme decât rezolvă – măturând în numele „noului”, „progresului” și „libertății” instituții „învechite” (dar care s-au dovedit viabile timp de milenii), valori și tradiții și impunând artificial idei de laborator generate de teoreticieni cinici și narcisiști, decuplați emoțional, susținute de o mulțime de neopolitruci, deloc dezinteresați – nimeni dintre instituțiile puse să vegheze la siguranța și viitorul națiunii: Președinția, Academia, Justiția, poliția sau serviciile secrete, nu ia atitudine. Singură Biserica încearcă să stăvilească tăvălugul nivelator globalist, dar fiind atacată din toate părțile, cu o societate din ce în ce mai secularizată, care nu o urmează decât parțial și cu un cler, de multe ori ispitit și dedulcit prea mult la cele lumești, are o voce tot mai slabă, iar acțiunile sale sunt îndreptate mai mult către salvarea trupurilor decât spre mântuirea sufletelor.
Studiu de caz. Iuri Bezmenov: Subversiune și destabilizare, sau cum să destructurezi o națiune. Rolul grupurilor de influență în preluarea controlului asupra societății
„Demoralizarea eficientă [a unei națiuni] este un proces ireversibil, cel puțin pentru o generație” – Iuri Bezmenov; Love Letter to America
Fost colaborator și agent al KGB-ului și al Serviciului de Informații Externe sovietic, având acoperire de jurnalist al agenției sovietice de știri RIA Novosti, lucrând cu Ministerul de Externe sovietic, Iuri Bezmenov a executat mai multe misiuni în India, Bangladeș și Pakistan, unde a contribuit la culegerea de informații despre înalți oficiali indieni și la crearea unei structuri locale, a unei agenturi, care să determine o atitudine pozitivă a Indiei și a statelor din zonă, față de Uniunea Sovietică, prin schimbări de mentalitate în societate și dirijarea anumitor curente de opinie în direcția dorită. În 1970 a părăsit clandestin India și a ajuns în Grecia, unde a cerut azil politic în Occident. După mai multe verificări, inclusiv din partea structurilor de informații americane, a fost acceptat ca refugiat politic în Canada.
Începând cu jumătatea anilor ’80, a susținut o serie de conferințe și interviuri la televiziunile americane și sub pseudonimul Tomas Schuman, a scris cartea «Love Letter to America».
În conferințe și în carte, Bezmenov descrie procesul, denumit de el proces de subversiune, prin care o societate funcțională, cu principii și norme morale, ajunge să fie destructurată și practic subjugată de o entitate ostilă, organizație sau structură statală – în speță, Uniunea Sovietică , prin folosirea grupurilor de influență.
Potrivit agentului KGB, cele patru etape prin care se ajunge la destructurarea societății – și prin consecință, la schimbarea de regim sau la ocuparea țării urmată de schimbarea regimului – sunt:
Demoralizare (15 – 20 de ani);
Destabilizare (2 – 5 ani);
Criză (una – șase luni);
Normalizare.
Criza se poate rezolva în două moduri: prin intervenție externă (război armat), ori prin revoluție (sau război civil). Normalizarea reprezintă reașezarea vieții, a valorilor și a relațiilor intersociale din stat pe noi baze, favorabile subvertorului. Grupurile care au contribuit la demoralizarea societății: ziariști aflați în soldă străină, analiști politici, activiști civici, organizații neguvernamentale promovând drepturi și libertăți pentru grupuri diverse, asociații ale homosexualilor sau ale minorităților sexuale, etc, nu mai sunt necesare; vor fi reduse la tăcere, eliminate din viața socială sau eliminate fizic.
După Bezmenov, pentru a se obține rezultatele dorite de cei care urmăresc destabilizarea unei societăți, sectoarele țintă asupra cărora se va acționa prin măsuri coordonate, sunt:
Religia: va fi politizată, comercializată, se va pune accentul pe spectaculos, va fi diminuată și diluată predarea religiei în școli („Ridicularizează [religia], înlocuiește-o cu diferite culte, secte, indiferent dacă sunt naive sau primitive; nu contează, atâta timp cât dogma religioasă acceptată este erodată și este ruptă legătura oamenilor cu divinitatea”);
Educația: se va induce și încuraja indulgența și relativitatea („Distrage oamenii de la învățarea unor materii constructive, pragmatice, eficiente; în locul fizicii, matematicii, chimiei, predă-le lecții despre istoria conflictelor urbane, hrană naturală, economia familială, sexualitate”);
Media: va fi monopolizată, manipulată, discreditată, se va concentra pe scandaluri, subiecte minore, false sau care provoacă disensiuni, cum ar fi homosexualitatea mai degrabă decât moralitatea sexuală;
Cultura: vor fi creați falși eroi sau modele, în paralel discreditându-se și aruncându-se în derizoriu eroii clasici, tradiționali ai națiunii;
Legea și ordinea: se va înlocui codul moral cu un cod legislativ;
Relațiile sociale: vor fi promovate drepturile, în locul obligațiilor („Înlocuiește instituțiile tradiționale cu organizații false (de decor); ia inițiativa din mâinile oamenilor, anulează responsabilitățile natural instituite ale grupurilor sociale și înlocuiește-le cu structuri artificiale, controlate birocratic. În locul colaborării firești între vecini, crează instituția asistenților sociali, care vor avea ca obiectiv nu bunăstarea familiei tale sau a comunității, ci să-și încaseze salariul și care vor fi plătiți nu de societate, ci de birocrație. Aceștia vor inventa o întreagă documentație stufoasă, prin care vor demonstra guvernului și societății cât sunt de utili”);
Instituțiile de forță: vor fi atacate și discreditate agențiile de informații, poliția și forțele armate („Structurile de putere vor fi erodate și discreditate de grupuri de oameni care nu au nici calificarea, nici nu sunt delegați pentru a fi în poziții de forță. O comparație între filmele mai vechi și cele actuale, ne va arăta că [astăzi] un polițist, un ofițer din armată sunt portretizați ca niște maniaci stupizi, psihopați și paranoici, în timp ce un criminal este simpatic, [chiar dacă] fumează hașiș sau se droghează, dar este un om plăcut, creativ și nu este productiv, doar pentru că este oprimat de societate”);
Politica internă: va fi stimulată dezbinarea prin antagonismul partidelor;
Familia și societatea: va fi dezbinată și se va induce neloialitatea (promovând interesul strict material);
Sănătatea: se vor promova spectacolele cu tentă sportivă, în locul activităților sportive și participării individuale, mentalități nerealiste despre medicină și hrana nesănătoasă;
Rasa: se va promova ura și dezbinarea rasială prin argumente mai degrabă conjuncturale, decât genetice, se vor mediatiza cazurile marginale ale conflictelor cu origine sau tentă rasială, legislația în domeniu va fi înăsprită;
Populația: va fi controlată prin urbanizare, va fi eliminat patriotismul și independența bazată pe proprietatea asupra pământului;
Relațiile economice și de producție: se vor ațâța sindicatele împotriva societăților („Relațiile tradiționale [dintre patronat și angajator] vor fi distruse și înlocuite cu dictatul sindicatelor politizate”).
Toate aceste comandamente se regăsesc, sau rezultă astfel, din diferite documente ale KGB/ NKVD-ului sau din acțiuni ale acestora desfășurate după 1945, în principal în Europa de Est, căzută sub dominația sovietică în urma ultimului război mondial.
În acest sens, iată și declarația fostului președinte american John Fitzgerald Kennedy, făcută pe 27 aprilie 1961 la conferința reprezentanților Asociației Publiciștilor de Presă Americani adunați la Hotelul Waldorf Astoria din New York, care – referindu-se la o forță nenumită, dar puternică, infiltrată și extrem de influentă – a spus:
„Suntem confruntați (…) cu o conspirație monolitică și necruțătoare, care se bizuie în primul rând pe metode ascunse pentru extinderea sferei sale de influență, pe infiltrare în loc de invazie, pe subversiune în loc de alegeri libere, pe intimidare în loc de liberă opțiune, pe acțiuni săvârșite pe furiș noaptea în locul operațiunilor militare la lumina zilei. Este un sistem care a mobilizat vaste resurse umane și materiale întru edificarea unei structuri strâns țesute și extrem de eficiente și care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice. Planurile sale sunt oculte, nu publice; greșelile sale sunt escamotate, nu scoase în evidență; cei de altă părere sunt aduși la tăcere, nu lăudați. Nicio cheltuială nu este prea mare, nicio informație nu se publică, niciun secret nu este dezvăluit”.
Șaizeci de ani după cele declarate de președintele american și patruzeci de ani de la cele prezentate în conferințe, interviuri și carte de Bezmenov – Schuman, acestea se verifică, atât în civilizația occidentală, cât și în așa-zisa democrație postdecembristă din România, chiar dacă astăzi, în spatele acestor manevre oculte, nu mai intuim prezența omnipotentă și amenințătoare a Uniunii Sovietice, doritoare să instaureze comunismul mondial, ci o entitate mult mai insidioasă, mai răspândită și infiltrată în toate sectoarele vieții noastre, chiar în cele ce țin de viața intimă personală și de familie, care, beneficiind de puterea cu posibilități nelimitate a mijloacelor de comunicație moderne și bizuindu-se pe politicieni amorfi sau cumpărați, pare de neoprit.
Ca reacție la aceste acțiuni dizolvante și conspiraționiste, Bezmenov accentuează necesitatea întăririi moralei societății, a coeziunii sociale, a conservării tradițiilor și a identității – de grup și naționale, a educației din familie, reînvierea patriotismului și ancorarea în credință. În același timp, se pronunță hotărât împotriva egalității, văzută ca egalitarism, una din pietrele unghiulare ale politicilor neomarxiste:
„Egalitate! egalitate! (…) Se nasc oare oamenii egali? Există vreo afirmație în Biblie, (în creștinism n. a.) sau în oricare altă religie [despre egalitate]? Nu există niciun singur cuvânt despre egalitate, doar opusul său: ‘După faptele voastre, Dumnezeu vă va judeca!’, ‘Ceea ce faci [tu] este important!’. Egalitatea nu poate fi legalizată (impusă n. a.). Dacă vrei să fii egal, [chiar] trebuie să fii egal, trebuie să o meriți, și totuși ne fundamentăm societatea pe principiul egalitatății, spunem: ‘Oamenii sunt egali’. Aceasta însă este o minciună! (…) Dacă-i facem [pe oameni] egali cu forța, dacă așezăm principiul egalității la baza structurii socio-politice, este același lucru cu a clădi pe nisip. Mai devreme sau mai târziu [edificiul] se va prăbuși”. Pe meleagurile noastre, Eminescu spunea că „Egalitatea nu există decât în matematică”.
De remarcat că Bezmenov se ridică împotriva egalității de drepturi, în condițiile inegalității prestației și utilității sociale, altfel spus a discriminării pozitive, pe care o simțim în România postdecembristă, în care există numeroși asistați social (unii din aceștia, chiar antisociali!), care în mod vădit nu ar trebui să beneficieze de asistență și unde drepturile (în special pentru minorități, de orice natură) se respectă și se impun cu asupra de măsură, iar obligațiile sunt de cele mai multe ori formale, dacă nu cumva ignorate, în timp ce majoritarii sunt tratați de cele mai multe ori ca niște paria.
În cartea sa, William Mancester, vorbind despre societatea americană interbelică (deci dinainte de revoluția culturală a anilor ’60), sintetizează admirabil această idee, ca și altele legate de diferența de mentalitate dintre societatea noastră modernă și cea clasică: „Răutatea era atribuită defectelor din caracterul unor indivizi, nu lipsurilor societății. Oamenii s-ar fi considerat umiliți să accepte ajutorul de șomaj, dacă [acesta] ar fi existat. (…) Datoriile erau nedemne. Curajul era o virtute. Mama era iubită și tatăl ascultat. Căsătoria era ceva sacru. Divorțul o rușine. (…) Regulile urmau să se schimbe mai târziu. Dar atunci noi nu știam acest lucru”.
Sursa: anonimus.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu