Ieri, odată cu intrarea în minivacanță, a debutat sezonul curățeniei mari de iarnă în casa familiei mele. Așa că nu-i de mirare că, umblând printre lucrurile scoase de ici-colo pentru a fi aranjate colo-ici, m-am lovit de o scară, ocazie cu care am tras o trântă voinicească. Cu toate cele peste 110 kilograme ale mele.
Aseară stăteam și îmi admiram degetul mare de la piciorul drept. Era vânăt și umflat de la lovitură. Mai admiram și unghia, afectată de perioada lucrată în minerit, când purtam cisme de cauciuc și vara. Tot acolo, pe același deget, este o cicatrice, rămasă în urma unei tăieturi de topor. Eram de vreo 10-11 ani când am mers cu tata în pădure, să aducem frunză pentru oi, hrană pe timp de iarnă. O creangă s-a împotrivit toporului meu, așa că am dat mai tare. Se vede și azi urma...
Același deget l-am tăiat într-un ciob de gresie, fiind nevoie de intervenția ambulanțierilor pentru a opri hemoragia. Se vede și cicatricea aia.
Toate semnele astea sunt pe doar câțiva centimetri pătrați!
Mai jos cu câțiva centimetri, în talpă, am urma unei scoabe care mi s-a înfipt în picior umblând pe galeriile minei Cojmănești, Gorj. Tot acolo am un semn de la un furuncul crescut în talpă, în vremea studenției.
Mă gândeam aseară că nu e de mirare că arată degetul meu cum arată, ținând cont de loviturile primite. Și mă mai gândeam cum mi-o fi ficatul, care a primit mult mai multe lovituri :))
Azi e Ziua României. Îmi dau seama de ce arată românii cum arată, după câte lovituri primesc de la cei de deasupra lor.
Mă gândesc că degetul meu se va face bine. Și românii!
Ioan BUDA TZETZU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu